13,247 matches
-
de dormit, proaste, lipsa unei băi, oghialurile greu de spălat, creau, probabil, promiscuitatea, care a impresionat atât de mult pe autorii amintiți anterior. Îmbrăcămintea bolnavilor poate fi reconstituită din alte foi ale inventarului. Se utilizau cămăși mari cu care bolnavele umblau prin curtea mică a Ospiciului, în timpul zilei, și cu care dormeau noaptea. Din fotografiile unor bolnave (un album aflat în prezent la Catedra de psihiatrie din Iași) se poate vedea de altfel, direct, ținuta obișnuită a bolnavelor de la Ospiciul Golia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
la Catedra de psihiatrie din Iași) se poate vedea de altfel, direct, ținuta obișnuită a bolnavelor de la Ospiciul Golia. Mai rareori se utilizau fuste numai pentru bolnavele în stare mintală mai bună. Existau fuste de cit, dar numai câteva. Bolnavele umblau descălțate, existând doar 24 de perechi de papuci și acelea stricate și ținute la magazie. Pentru iarnă se îmbrăcau ciorapi de postav și "spenlere" din același material, dar ambele articole erau în număr insuficient. Câteva polci, "pestelci" etc. completau inventarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
fără de minte"). Totuși acești nebuni nu pot fi lăsați liberi, ci trebuie îndrumați: "cel ce nebun măcar că nu se va certa la nebuniile lui, de va face vreo greșală, iară tot nu se cade, să-l slobozească de tot să umble pe drumuri slobod, ce să aibă pază, să fie pe lângă oamenii săi, până se va înțelepți". Este interesantă prevederea la responsabilitatea din stările de psihoză periodică. "De va face vreo greșală în vremea nebuniei lui, nu se va certa, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
se potrivește numai versul lui Esenin: "am iubit pe... spune Esenin, cum iubește crâșma un bețiv". Uneori, mi se pare că acest om își face de cap, cum îi era obiceiul de a face ceea ce vrea, își face de cap umblând noaptea prin grădinile Socolei ca o stafie. Despre el nu se poate vorbi în cuvinte molcome: uite ce repede am ajuns la crâșmă, bețivi... Am ajuns pentru că era un om marcat de patima profesiei ca de o cicatrice cardiacă. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nervos, ce Dumnezeu, ești prea nervos. — Cum să nu fiu nervos, dacă m-ați adus în halul ăsta. V-am spus, căutați-vă altul. — Bine, bine, potolește-te, Roger, vorbim mai târziu. Dar oricum, să vină Mia mai repede, pe unde umblă? Mia era curiera redacției. Cealaltă tactică, de semn opus, cum spuneam, era folosită de Mihai Pascu, atunci când îl suplinea pe Roger la secretariatul de redacție. Când la un capăt al firului tuna și fulgera Geor ge Ivașcu, dincoace, la celălalt
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
comportare socială cu Lovinescu. Atât că nu e sedentar cum era mentorul Sburătorului. Lovinescu afla ce se întâmpla în lume de la nenumărații săi vizitatori zilnici, iscodiți cu voluptate, storși de noutăți. Manolescu află făcând el vizite și află mult fiindcă umblă mult, trecând prin variate medii între care uneori construiește punți. Fire luptătoare și dominatoare, Manolescu a devenit neînchipuit de repede un lider, fără ungere oficială, al comunității noastre scriitoricești. L-au perceput ca atare și partizanii, și adversarii, și admiratorii
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
lui a murit Cordelia, fiica prietenului său G. Tutoveanu. Apoi s-a îmbolnăvit și el. Dar cum nu avea decât 33 de ani, totul, în cazul său, i s-a părut doar o încercare. Și-a dus boala pe picioare, umblând pe la căpătâiul bolnavilor, iar după cam 40 de zile febra tifosului i-a cedat iar doctorul care refuzase să se retragă dintre pacienții săi pentru o necesară convalescență, și-a intrat în obișnuitul zilelor de trudă... Amintirea celor care l-
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
frig, el împrumuta șuba59, cerga 60, mănușile, căciula, tovarășilor lui, rezervându-și pentru dânsul mai puțin chiar decât strictul necesar; căci el avea mai puține trebuinți decât oricine, se bucura de o sănătate de fer, nu suferea de frig, și umbla pe gerul cel mai mare numai în palton și cu pălărie. Șuțu era un excelent trăgaci cu carabina; deseori i se întâmpla să scape vulpea cu haliciuri 61, din cauză că încărca pușca prea tare; cu glonte însă nu o scăpa niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Proca că bărbatul său, pe care l-am îndemnat să mă întovărășească la vânat, s-a înecat! Dumnezeu însă m-a ferit de o asemine remușcare de conștiință ce aș fi avut toată viața și de atunci n-am mai umblat cu luntrea după rățe, dar nici lui Proca nu i-a mai venit gust să se expuie de a măsura a doua oară adâncimele Vladnicului. Am continuat ani de zile a vâna la câmp și la pădure, vara la pene66
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
amenințându-l că, în caz de a se mai obrăznici cu noi, va fi și mai aspru pedepsit! Ei! Doamne! Bine a zis cine a zis: frica e din rai. Să-l fi văzut a doua zi pe jidan cum umbla pe pâșin 99, cum era de dulceag cu noi, l-ai fi legat la rană. Ne-a dus pănă-n Vatra-Dornei ca pe palme. Am scăpat ieftin din această încurcătură în care intrasem fără voie, dar pe care în viața mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că există. Ați înțeles voi Kurzsichtige Philister?112 Președintele celor nouă răspunde: N-am înțeles. Pace vouă, tuturor! strigă cu voce adâncă de bas pântecosul Creangă, care vine pe scenă cam cu chef. Ce vă bateți capul cu împărățiile și umblați că cercați marea cu degetul! Să vă spun eu unde doarme peștele. Știți voi povestea lui Ion cel prost care a intrat ziua mare pe fereastră în casa popei? Nu?... Să v-o spun eu. Dar pănă a nu începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dar de doi stânjeni nici vorbă că a fost. Mă rog, mă rog, nu ne prosti. Mai ai loc de lăsat ca precupețul care cere șapte prețuri. Fie chiar de un stânjen, încă tot e o minune. Ascultă, dragă! Degeaba umbli să ne iei așa peste picior, ca pe niște mazete 136. Știm și noi ce-i o coadă de vulpe. Atunci înșfăcând un pahar de vin ce sta plin dinaintea mea, îl dădui dușcă pe gât și cu un aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și tu ce întâmplări ai avut în viața ta de vânător? Ce să am, cinstiți boieri? răspunse pristavul, scărpinându-se în cap. Ce pot eu să vă spun, un biet țăran de la munte, pe lângă cele spuse de dv. care ați umblat și ați văzut atâta lume. Oricum nici tu nu ești de ieri de alaltăieri; ai calcat multe păduri și trebuie să fi avut multe pățenii de când ții pușca-n mână. Dacă-i așa, apoi cu voia dv. voi spune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
s-o cârmuiască, căci noi toți ca locuitori ai "Paradisului" eram în costumul lui Adam, a trecut vreme la mijloc, astfel că ar fi putut bietul Doxachi să se înece nu o dată, ci de zece ori. În zadar, băiașul a umblat cu luntrea în toate părțile pe unde credea el să întâlnească pe nenorocitul înotător, nici zare de el nu s-a mai văzut. Era înțeles lucru. Îl înghițise adâncul. Ne-am întors cu toții în oraș cu inima ruptă și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
treceam prin sate, toți cânii întărtați 183 de veselia noastră gălăgioasă ne ieșeau înainte și ne făceau alai, iar copiii se uitau al noi cu ochi mari plini de mierare, neînțelegând cum se poate ca niște boieri de târg să umble în carul cu boi. Așa am mers vreo trei oare suind dâmburi, scoborând văi, trecând sate, curmezișind păraie și, în sfârșit, am ajuns la Târgul Neamțului unde am opus ceva la inimă, cum zice românul, și ne-am odihnit puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu poți iubi natura dacă n’o cunoști cât de cât. Subiectul de astăzi? Evident tot copacul, dar mai ales suferința lui. Deși aparența e poezia frunzelor arămii ce ne foșnesc sub tălpi. Dacă cineva va avea curiozitatea de a umbla prin Copou, va vedea că arborii de pe marginea străzii sunt arămii, față de cei din adâncul parcurilor, Încă verzi. Poate, În momentul difuzării emisiunii stadiul va fi mai avansat, dar sensul rămâne același: În vreme ce primii se vor fi scuturat, ultimii abia
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Desigur, civilizația Însemnând un plus de complexitate, deci de scădere a entropiei, va induce, În compensare, o creștere corespunzătoare a entropiei, deci a dezordinii, În mediu. Să exemplific. De pildă cu transportul. În zorii civilizației, pe când omul se ostenea să umble pe propriile picioare, se putea spune că această necesitate umană nu aducea nici un prejudiciu mediului: omul consuma pentru aceasta propria sa energie biologică, iar urma pașilor săi se pierdea aproape instantaneu. Și oricum, direcția pașilor săi se schimba mereu. Nu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
societății umane, impune, În compensare, creșterea dezordinii, adică degradarea, În exterior, adică În mediu. Un animal, și la fel omul primitiv, nu poate acumula valoare, spuneți-i energie, pe termen lung, mai mult, s’o care după el pe unde umblă. El este asemenea unei armate care se aprovizionează pe plan local. Civilizația a oferit omului posibilitatea de a o face. Dar, pentru a putea stoca, el avea nevoie de recipienți. Să luăm exemplul unui lichid. Dacă animalul bea când găsește
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
noiembrie 1996, ora 9,15 106. Avem și câini vagabonzi Vorbeam deunăzi de trăiri amplificate - ale mele - rezultate din dorința mea de a vă ajuta să iubiți - Înțelepțește - natura; dar trăirile amplificate deschid uneori ochilor alte perspective. Mai pe urmă, umblând după o sponsorizare - nu spun unde, căci eu nu fac reclamă - am aflat câinele În două ipostaze: vagabondul, scuze, vagaboanda, În curtea firmei, hrănită - din milă ori prietenie - dar cum se cuvine și cu pui așișderea, care n’a găsit
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
aceste lucruri, ori observându-le atent - să nu uităm că Jordanes, În secolul al VI-lea, căutându-și strămoșii și confundând pe goții săi cu geții, le lăuda atenta privire a naturii și universului - strămoșii noștri deci, au lăsat a umbla cu plugușorul În ultima seară, iar cu semănatul a doua zi; adică aratul din toamnă, odihna de iarnă și semănatul din primăvară... Doar că ritualul se Îndeplinea la solstițiu, nu la 31 decembrie, așa cum s’a Încetățenit, nu Îndătinat, prin
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mă consider un om al muntelui, să pățesc așa necaz, să nu mai pot merge, fără să am nici un accident sau cine știe ce altceva. Până la urmă din întâmplare am descoperit un anumit lucru, îmi era frică de urșii care știam că umblă în zonă și la un moment dat am mers câțiva pași cu spatele, spre vale, zicând cu voce tare: Ursuleeeee... să nu viii... Am descoperit cu surprindere faptul că dacă mergeam cu spatele spre vale, puteam coborî, astfel că am
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
au apătut „țărăncuțe” foarte decoltate, cu fuste românești scurte, doar de o palmă și cu tocuri foarte înalte, și m-am întrebat, în care colț de țară, în care sat autentic românesc au văzut organizatorii acestei emisiuni de televiziune țărăncuțele umblând așa îmbrăcate (mai bine zis, așa dezbrăcate). Străinii își vor face despre România o impresie nemeritat de proastă, ceea ce nu aduce nimănui vreun folos, poate doar dușmanilor țării și neamului românesc. În vizitele mele în România, am cunoscut însă o
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
o mică stea, de unde el plecase pentru că avusese niște probleme cu o floare, pe care o îngrijea și cu care vorbea, căci trebuie să știți că Micul Prinț putea vorbi curent cu toate florile și cu toate animalele. El a umblat vreme îndelungată pe planeta noastră, prin nisip, pe stânci și prin zăpezi, până când, într-un sfârșit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni. Bună ziua, spuse el. Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriți. Bună ziua, ziseră trandafirii. Micul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
extraordinară. Șansa imensă de a plonja în trecut. Nu am o relație extrem de caldă cu cele sfinte, dar îmi place să cred că acum sunt în spital pentru că Dumnezeu mi-a spus: gata, ai auzit, ai înregistrat destul, nu mai umbla de cretin de colo-colo, nu mai pierde vremea, treci și scrie! Am să vă mai povestesc despre relația mea cu Dumnezeu care, uite, acum, s-a îngrijit de mine, mi-a creat toate condițiile pentru a putea lucra la cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și el e surd. Doctorul. De-aia e mai omenos. Sau fraier. Pentru mulți, doctorul adevărat nu stă de vorbă așa, ca inconștientul, el știe, domnule, totul despre tine. Nici fișa nu e nevoie să ți-o consulte. Ele au umblat prin spitale, pot face o comparație. La Ploiești, de pildă, erau niște măcelari, criminali. Aici, un doctor competent competent. Spus de două ori, pentru întărire. Ca la „băiat de băiat“. Doctorul nici nu vorbea cu tine. Cam ăsta e semnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]