KorAP: Find »[drukola/base=fiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4799 4800 4801 ...4840 >

120,984 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

pe cuplul soț-soție (și uneori concubină), prevede mai ales pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" În epoca hitită veche o familie formată din patru generații: un bunic, un tată, un fiu (zeul furtunii), nepoți. În alte cazuri sunt menționați doar cuplul, fii și/sau nepoții. Diviziunea În zeități masculine și feminine este formalizată de hitiți târziu, În epoca imperială, odată cu crearea așa-numiților kaluti, „cercuri” de divinități masculine și feminine plasate imediat după cele două divinități principale ale panteonului hurrit, Teșup și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Wurușemu, cunoscută și cu numele de Arinniti. Cele două divinități, probabil autonome la origine, au fost unite În gândirea religioasă a hitiților de o legătură de familie și au devenit cuplul divin prin excelență; acestora două li se alătură, ca fiu al lor, zeul din Zippalanda al furtunii, căruia i-a fost asimilat zeul din Nerikxe "Nerik". Pentru această pereche divină se construiește la Hattușaș un templu cu două Încăperi, care a cunoscut maxima extindere la jumătatea secolului al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Încă din cele mai vechi timpuri, privilegii speciale și scutiri de la plata dărilor. Putem să presupunem că În epoca lui Șuppiluliuma I, statutul de cetate sacră se extinsese și la Kummannixe "Kummanni", unde suveranul hitit l-a pus preot pe fiul său Telipinuxe "Telipinu", devenit mai apoi rege al Alepului, cetate care era centrul principal al cultului zeului furtunii din Siria nordică. În tratatul cu Kuruntaxe "Kurunta", Tut¿alliya al III/IV-lea prevede mai apoi pentru cetatea Tar¿untașșa o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Alkunirșa și Așertuxe "Așertu", zeița Așertu este cea care Încearcă să-l seducă pe zeul furtuniixe "zeul furtunii". Există atestări și despre relații ale zeilor cu oamenii și animalele: În mitul lui Illuyankaxe "Illuyanka", zeul furtuniixe "zeul furtunii" procreează un fiu cu o femeie („fiica săracului”), pentru a se răzbuna, iar zeița Inaraxe "Inara" se unește cu omul ¾upașiya pentru a obține ajutorul acestuia; Într-o povestire despre zeul-Soarexe "Soare", o vacă și un pescar, zeul-Soare este cuprins de dorință pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oamenii care se fac vinovați, chiar inconștient, de diferite neglijențe, În ceea ce-i privește. În acest sens, este semnificativ mitul „zeului dispărut” și ritualurile de invocare pentru atragerea divinităților care s-au Îndepărtat, abandonându-și funcțiile de protecție: Telipinuxe "Telipinu", fiul meu, nu mai este, s-a Înfuriat și a luat cu el tot binele (Tel. prima versiune, A I 23’) Din cauza scrișbului tăbliței de lemn Pțirwa șzeul furtuniixe "zeul furtunii" s-a Înfuriat și (În furia)ț sa a luat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de-a lungul câtorva generații. Molima care a lovit ținutul hitit Între sfârșitul secolului la XIV-lea și Începutul secolului al XIII-lea a fost considerată o consecință a unei greșeli comise de suveranul Șuppiluliuma I, ispășită mai apoi de fiul său Murșili al II-lea. Concepția pe care o au hitiții despre „neglijență/greșeală/păcat” (waștul, waștai-) este fondată pe ideea violării unei reguli, a unei orânduiri și privește esențialmente zona comportamentelor concrete; o asemenea infracțiune Îl face pe cel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
devoțiunea față de zeu: Cetatea Nerikxe "Nerik" era ca un coral (?) șîn apăț și șstătea josț În apele adânci. Iar eu am adus deasupra apelor cetatea Nerik asemenea coralului (?) șși am luat ținutul Nerikț pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerik, fiul tău (KUB XXI 19 + III 14’-18’). Uneori transpare un puternic sentiment de Încredere În zeul spre care se Îndreaptă rugăciunea, zeu care este „tată și mamă” ai celui care se roagă, protectorul care Îl ajută cu bunăvoință: Pasărea ajunge

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stăpânii mei! Mereu se Întâmplă astfel și păcatul nu se oprește! Și tatăl meu a păcătuit și a Încălcat cuvântul zeului furtunii din ¾atti, dar eu nu am săvârșit nici un păcat. Mereu se Întâmplă astfel și păcatul tatălui cade asupra fiului. Iar păcatul tatălui meu a căzut asupra mea (KUB XIV + 11 III 25-31) și se declară gata să o ispășească Ascultați ce vă spun! Pentru că eu nu am făcut nici un rău iar dintre cei care atunci au făcut rău nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al douăzeci și doilea an de domnie „marile sărbători ale anului al șaselea”. Caracterul oficial al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal de rege și regină, Însoțiți de multe ori de principele moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie să fi fost foarte obositoare, având În vedere numărul mare de sărbători anuale și de durata unora dintre celebrări, era considerată prioritară față de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a soției sale, izvorul Zaș¿apuna. În prima versiune, zeul furtuniixe "zeul furtunii" este ajutat de fiica sa Inaraxe "Inara", care reușește să-l facă pe balaur să iasă din grota În care locuia, invitându-l la o sărbătoare Împreună cu fii săi. Balaurul, lacom, se Îmbată și este legat de ¾upașiya, un om la care a apelat Inara și căruia i-a dăruit iubirea sa. Acum, zeul furtunii reușește În sfârșit să ucidă balaurul. Apoi este ucis și ¾upașiya, care, nesupunându

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
legat de ¾upașiya, un om la care a apelat Inara și căruia i-a dăruit iubirea sa. Acum, zeul furtunii reușește În sfârșit să ucidă balaurul. Apoi este ucis și ¾upașiya, care, nesupunându-se poruncii zeiței, Își vizitase soția și fii; Inara acordă stăpânirea apelor subterane, care fuseseră luate de la balaur, regelui hitit; În amintirea acestui fapt a fost instituită prima sărbătoare purulli. În cea de-a doua versiune, balaurul, după ce Îl Învinge pe zeul furtuniixe "zeul furtunii", Îi scoate acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sărbătoare purulli. În cea de-a doua versiune, balaurul, după ce Îl Învinge pe zeul furtuniixe "zeul furtunii", Îi scoate acestuia ochii și inima. Pentru a le putea recupera, zeul se folosește de instituția matrimonială În vigoare În Anatolia; dobândește un fiu de la o muritoare („fiica celui sărac”), care, după ce devine adult, intră În casa balaurului ca ginere, căsătorindu-se cu fiica balaurului, și face În așa fel Încât să primească drept dar de nuntă inima și ochii tatălui său. Zeul, din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și face În așa fel Încât să primească drept dar de nuntă inima și ochii tatălui său. Zeul, din nou puternic, Îl ucide pe balaur În urma unei lupte ce are loc pe malul mării; este constrâns să-și ucidă și fiul care, cere să fie pedepsit pentru trădarea socrului. 3) Termenul „cântec” (ideograma SÌR, În hitită iș¿amai-) este folosit În cazul creațiilor poetice, a căror recitare era Însoțită de sunetul instrumentelor muzicaxe "Kumarbi"le. Acestui gen Îi aparține marele ciclu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
anunță că din sperma sa unită cu viscerele lui Kumarbi se vor naște zeul furtuniixe "zeul furtunii" și alte zeități puternice. Kumarbi Încearcă În zadar să scape de sperma lui Anu, scuipând; În cele din urmă i se vor naște fii, după o sarcină chinuitoare și extraordinară, având În vedere natura masculină a lui Kumarbi. Din păcate, textul care a conservat acest mit este foarte deteriorat și nu putem ști cum și În ce condiții Kumarbi a fost detronat de zeul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care figura și mitologi au avut-o asupra formarii personalității lui YHWHxe "YHWH". Soția lui El este zeița Athiratxe "Athirat", a cărei participare activă la opera creatoare ne este dezvăluită de epitetul „Protonăscătoare de zei”, desemnați (În afară de Baalxe "Baal") ca „Fii ai lui Athirat”. Autoritatea ei este subliniată de faptul că Împreună cu El Îl investesc pe zeul care va domni peste panteon. Numită mai ales „Athirat-a-Mării”, zeița are legături clare cu elementul acvatic, slujitorul ei, Qadshu-wa-Amrur, fiind numit „Pescar al lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
activ al unei regalități actuale și „executive”. Miturile ajunse până la noi sunt mare parte povestea afirmării suveranității lui Baal, al instaurării ordinii sale În ritmurile vieții și În raporturile dintre sfera divină și sfera umană. Zeul, unicul care nu este fiu al lui El (tatăl său e Daganxe "Dagan", fapt care dă, cu siguranță, mărturie despre complexe stratificări istorice), este divinitatea poliadă 1 din Ugarit, care avea Însă și numele propriu de Hadduxe "Haddu" (cf. Adaxe "Ada", la Ebla, și Hadad

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
suveranului defunct, În timp ce elementele de cunoaștere rituală menționate În texte Își găsesc un corespondent precis În documentația rituală și arheologică (elemente care confirmă „actualitatea” textului În cultul practicat la Ugarit). Mitul lui Aqhatxe "Aqhat" povestește tot despre un rege fără fii, Danilxe "Danil", care reușește să aibă cu ajutor divin un moștenitor de parte bărbătească, Aqhat, Înzestrat cu toate virtuțile. Tânărul crește și devine un vânător foarte abil, datorită unui arc special, dăruit de către zeul Kotharxe "Kothar" În schimbul ospitalității primite. Înzestrările

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
funerare ritualice pentru restabilirea ciclului natural. Odată Îndeplinite aceste datini, Aqhat va fi primit În rândurile strămoșilor binefăcători, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", alături de care va lucra În favoarea celor vii oferindu-le fecunditate și protecție. Și aici trebuie recunoscută tema regelui/fiului de rege care moare, dar care poate să se transforme ritualic dintr-un mort simplu Într-un strămoș și să se bucure de un cult din partea celor care Îi supraviețuiesc. 3. EPOCA FIERULUITC "3. EPOCA FIERULUI" 1. Fenicienii și cartagineziitc

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Era așadar firesc ca individul să aleagă anumite căi de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin solemn, zeii erau percepuți ca fiind mai aproape și mai disponibili să primească cereri care priveau sănătatea indivizilor, a fiilor acestora, bunăstarea materială, necazurile zilnice. O astfel de devoțiune populară se afirma În contexte simple, În mici sanctuare rurale sau În capele domestice modeste. Religia feniciano-punică a fost deschisă și cultelor străine, care s-au integrat fără dificultăți prea mari

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
poliadă principală, cu un templu al său (cf. 2 Regi 5,18), fiind cinstit cu epitetul de Rammanxe "Ramman", „Celxe "Cel" care tună” (care se va transforma treptat În Jupiter Damascenus). De altfel, numele dinastic al suveranilor Damascului este Bar-Hadad („Fiul lui Hadad”), iar zeul trebuie să fi avut o soție identificată treptat cu Atargatisxe "Atargatis". Morfologia zeului Hadad din Damasc avea trăsături comune cu cele ale zeului Baalxe "Baal" ugaritic și ale divinităților poliade feniciene din Biblos, Sidon și Tir

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultuale În temple, iar informații indirecte despre ceremonii găsim În 2 Regi 16, 10-15 (cf. 2 Cronici 28,23), unde este vorba despre practicile introduse În regatul lui Iuda, la Ierusalim de Ahaz, sub influența arameilor din Damasc. Astfel, jertfirea fiului acestuia (2 Regi 16,3) poate fi pusă În legătură cu o practică obișnuită la arameii din Sefarwaim, exilați din Samaria. Iar În cultul lui Adrammelek (2 Regi 17,31) Îl putem vedea cu o oarecare certitudine pe Hadad-rege. Instituirea marz¶a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În virtutea faptului că fragmentele de oase par să indice că cei arși fuseseră abia uciși și nu pierduseră mult sânge. Armele găsite au sugerat În mod deosebit caracterul violent al execuțiilor, un rit care ne duce cu gândul la executarea fiilor lui Saul de către ghibeoniți (2 Samuel 21,1-14). În orice caz, tradițiile referitoare la sacrificiile umane mai ales În regiunea În discuție, reunite cu dovezile arheologice, Întăresc posibilitatea ca templul să fi fost destinat uciderii ritualice de persoane, În contexte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regionale pentru supraviețuire și chiar pentru extinderea teritoriului, mai Întâi Împotriva populațiilor locale, adică Împotriva israeliților. Învinși de David, aceștia reintră, după ruptura dintre Israel și Samaria, În zona de influență a regatului nordic. Regele Omri (885-874 Î.Hr.) și fiul său Ahab (874-853 Î.Hr.) le-au impus un tribut periodic. La moartea lui Ahab, regele Mesha se revoltă: evenimentele ne sunt parțial cunoscute datorită povestirilor biblice (2 Regi 3,1-27) și prin inscripția regelui moabit. Cele două texte nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
două texte nu concordă În interpretarea conflictului și În atribuirea victoriei, dar atestă presupoziții ideologice identice: În război sunt implicate divinitățile naționale (YHWHxe "YHWH", Kemoshxe "Kemosh"), În fruntea popoarelor respective. Finalul nu pare să-i favorizeze pe israeliți din moment ce sacrificiul fiului regelui moabit, aruncat de pe ziduri, reușește să-i pună pe fugă pe asediatori. După victorie, Mesha stabilește capitala proprie la Dibon și se pare că urmașii săi au lărgit mai apoi hotarele regatului, care devine din ce În ce mai prosper. Deveniți ulterior vasali

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
locul sacru amintit aici (rândul 3) și construit ca mulțumire pentru o intervenție salvatoare a zeului Kemoshxe "Kemosh". Regele Mesha vorbește la persoana I și se referă explicit la anihilarea pericolul militar odată cu eliminarea definitivă a amenințării israelite. Omri și fiul său l-au asuprit pe Moab, situație explicabilă prin mânia lui Kemosh față de propria sa țară. Textul pare să facă aluzie nu numai la episodul confruntării cu coaliția, ci, mai degrabă, la cucerirea unei serii de teritorii israelite așezate la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]