KorAP: Find »[drukola/base=pleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...4805 4806 4807 ...4833 >

120,807 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

erau educați sau calificați pentru profesii nonmanuale. Ei au rămas așadar, printr-o ironie a soartei, În Germania. Problema „plasării” evreilor În Europa a fost soluționată abia prin crearea statului Israel: Între 1948 și 1951, 332.000 de evrei au plecat În Israel, fie din centrele IRO din Germania, fie direct din România, Polonia ș.a. Alți 165.000 au emigrat În Franța, Marea Britanie, Australia și America de Nord sau de Sud. Acolo li s-au alăturat persoanele strămutate și refugiații care mai rămăseseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pronunțat În „zona morții” dintre Odessa și Marea Baltică, fenomenul s-a produs peste tot: Întorși din lagărele de concentrare În 1945, supraviețuitorii și-au găsit casele din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care refuzau să plece, revendicând virulent proprietatea. Sute de mii de unguri, polonezi, cehi, olandezi sau francezi au fost astfel, În calitate de beneficiari, complici la genocidul nazist. În toate țările ocupate, fabricile, pământul, vehiculele, aparatura și produsele finite au făcut obiectul exproprierii fără compensație În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu puteau face nimic cu noile lor proprietăți agricole. Reforma agrară italiană a eșuat. Scopul ei declarat - soluționarea „problemei Sudului” - va fi atins abia după un deceniu, și atunci doar parțial, când țărănimea din Sud Își va fi abandonat pământurile, plecând În căutare de lucru spre orașele Înfloritoare din Nordul „miracolului” italian. Sudul Italiei era oricum un caz dificil. În Franța Însă, micii arendași au fost stimulați prin noile prevederi legislative să investească În ferme, În timp ce existența unor sisteme ingenioase de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unanimitate că nu va fi prezent la această conferință.” De ce au cedat cehii? Vecinii lor unguri și polonezi, cârmuiți deja de comuniști sub ochiul grijuliu al Armatei Roșii, nu puteau decât să urmeze „indicațiile” sovietice. Dar În Cehoslovacia, Armata Roșie plecase de mult și comuniștii nu dețineau Încă monopolul puterii. Cu toate acestea, Masaryk și colegii lui au cedat la primul semn de nemulțumire din partea lui Stalin. Dacă partidele necomuniste din Cehoslovacia ar fi insistat pentru acceptarea Planului Marshall, ele ar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ca entuziasmul liberalilor englezi pentru liber-schimb Înainte de 1914, nici pledoariile americane pentru circulația nestingherită a bunurilor nu erau complet dezinteresate. Totuși, această lipsă de altruism era una temperată de inteligență. La urma urmei, așa cum observase directorul CIA, Allen Dulles, „Planul pleacă de la presupunerea că dorim să sprijinim revirimentul unei Europe care va putea intra În competiție cu noi pe piața mondială și care, exact din această cauză, va fi capabilă să cumpere produsele noastre În cantități substanțiale”. În câteva cazuri existau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un atac sovietic - politica britanică era construită pe ipoteza că agresiunea sovietică putea lua orice formă În afară de război -, cât de o retragere americană. O facțiune din Partidul Laburist aflat la putere s-ar fi bucurat să-i vadă pe americani plecând și s-ar fi bazat mai degrabă pe o alianță defensivă europeană, tinzând spre neutralitate. Dar prim-ministrului Clement Attlee nu-și făcea astfel de iluzii și explica de ce, Într-o scrisoare adresată colegului său laburist Fenner Brockway: „Unii șmembri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și legăturile ei cu Statele Unite au Împiedicat atacurile directe; o vreme, românii au permis chiar plecarea evreilor: cererile de viză au fost posibile din primăvara anului 1950, fiind sistate abia În aprilie 1952, timp În care numai În Israel au plecat 90.000 de evrei români. În România, un proces-spectacol i se pregătea liderului comunist (ne-evreu) Lucrețiu Pătrășcanu. A fost arestat În aprilie 1948: dubiile exprimate public În privința colectivizării făceau din el candidatul perfect pentru un „proces Rajk” românesc, bazat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de altă părere. Într-un partid comunist, fiecare urma instrucțiunile de sus, acceptând primatul politicii. Cultura nu se putea sustrage literei de lege sovietice. Vittorini și ai săi trebuiau să accepte linia partidului În literatură, artă și gândire - sau să plece. În cursul anilor următori, partidul italian a fost din ce În ce mai fidel autorității sovietice, iar Vittorini și alți intelectuali l-au abandonat, cum era de așteptat. Dar, În ciuda loialității nezdruncinate a lui Togliatti față de Moscova, PCI a păstrat mereu o aură de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
deși au fost dezamăgiți de faptul că, după Înălțarea barierei, Hrușciov nu a mai insistat să se Încheie un tratat de pace. La Bonn, pe de altă parte, persista temerea că americanii se vor hotărî Într-o bună zi să plece. Washingtonul s-a străduit Întotdeauna să asigure autoritățile de la Bonn că aveau sprijinul neprecupețit al Statelor Unite, dar când Zidul a fost construit cu Încuviințarea tacită a americanilor, neliniștea vest-germană a crescut. Au urmat promisiuni repetate de la Washington că Statele Unite nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de la Washington că Statele Unite nu Își vor părăsi niciodată zona - de unde declarația lui Kennedy, Ich bin ein Berliner (sic), din iunie 1963. Cu 250.000 de soldați În Europa În 1963, americanii, ca și rușii, nu se grăbeau, evident, să plece. Prin construcția Zidului, Berlinul și-a Încheiat cariera de zonă fierbinte a problemelor europene și mondiale. Deși au fost necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din noiembrie 1961 Berlinul nu a mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ei țara, Îndreptându-se spre Israel sau, cei mai mulți - asemenea evreilor marocani Înaintea lor -, spre Franța, unde vor forma cu vremea cea mai mare comunitate evreiască din vestul Europei, predominant sefardă. Mulți arabi au părăsit și ei Algeria independentă. Unii au plecat pentru că anticipau guvernarea opresivă și dogmatică a Frontului de Eliberare Națională. Alții, În special cei care cooperaseră cu francezii sau serviseră ca personal auxiliar pe lângă poliția franceză și autoritățile militare - așa-numiții harkis -, au fugit de furia previzibilă a naționaliștilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
statutul de colonie unei majorități care se opunea (lucru care nu era deloc evident la Începutul anilor ’50, când forțele britanice purtaseră un război murdar secret și brutal Împotriva revoltelor Mau-Mau din Kenya), coloniștii europeni au acceptat inevitabilul și au plecat În liniște. În 1968, guvernul laburist al lui Harold Wilson a tras concluzia finală și ineluctabilă a evenimentelor din noiembrie 1956 și a anunțat că forțele britanice vor fi de acum Înainte permanent retrase din diferitele baze, porturi, antrepozite, porturi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
greu, după felul În care au evoluat evenimentele din Ungaria, să le clarificăm În cadrul partidului sau să obținem un consens În favoarea conducerii”. În Italia, ca și În Franța, Marea Britanie și mai peste tot, membrii de partid tineri și educați au plecat În valuri 17. Ca și intelectualii de stânga necomuniști, ei fuseseră atrași atât de promisiunea reformelor poststaliniste În URSS, cât și de Însăși revoluția maghiară, cu consiliile ei muncitorești, inițiativele studențești și ideea că până și un partid aflat la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În cele două decenii de după 1950: În 1970, 1,6 milioane de spanioli născuți În Andaluzia părăsiseră regiunea natală, 712.000 dintre ei fiind stabiliți numai În Barcelona. În Portugalia, un procent substanțial de locuitori din sărmana regiune Alentejo au plecat la Lisabona. În Italia, Între 1955 și 1971, aproximativ nouă milioane de oameni s-au mutat dintr-o regiune a țării În alta. Acest fenomen nu se limita la zona mediteraneană. Milioanele de tineri care au abandonat Republica Democrată Germană

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au crescut. O a doua soluție adoptată de migranți era mutarea dintr-o țară europeană În alta. Emigrația europeană, desigur, nu era nimic nou. Dar cei cincisprezece milioane de italieni care și-au părăsit țara Între 1870 și 1926 au plecat aproape fără excepție peste ocean: În Statele Unite sau Argentina. Este valabil și pentru milioanele de greci, polonezi, evrei și alții care au emigrat În aceiași ani, sau scandinavii, germanii și irlandezii mai vârstnici. După primul război mondial, a existat, Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Ei nu se vor Întoarce decât eventual peste mulți ani, pentru a se pensiona. șapte milioane de italieni și-au părăsit țara Între 1945 și 1970. În anii ’50-’70, un sfert din Întreaga forță de muncă din Grecia a plecat pentru a găsi de lucru În străinătate: În perioada de vârf a emigrației, la mijlocul anilor ’60, 117.000 de greci părăseau anual țara9. Se estimează că Între 1961 și 1974, un milion și jumătate de portughezi și-au găsit de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de ocupare completă a locurilor de muncă; pentru că, cel puțin În cazul creștinilor din Portugalia, Italia și Iugoslavia, erau fizic și cultural „asimilabili” - adică nu de culoare sau musulmani; și pentru că era general știut faptul că Într-o zi vor pleca. Aceste considerații nu se aplicau Însă celei de-a treia categorii de muncitori „de import”: imigranții din fostele și actualele colonii europene. Inițial, numărul lor nu a fost semnificativ. Mulți dintre cei care s-au Întors În Olanda, Belgia și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
greci și italieni care emigraseră În America după 1900 și au revenit În Sicilia sau În insulele grecești la vârste Înaintate. Adeseori est-europenii aveau mai multe legături cu SUA decât vesticii, Întrucât numeroși polonezi sau unguri aveau prieteni sau rude plecate În America, iar mulți alții s-ar fi dus și ei dacă ar fi putut. Fără Îndoială, guvernul Statelor Unite și diferite agenții private - mai ales Fundația Ford - se străduiau să reducă prăpastia ce separa Europa de America: anii ’50 și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de birouri. În alegerile parlamentare care au urmat, alianța gaullistă aflată la guvernare a repurtat o victorie zdrobitoare, crescându-și procentul cu peste 20% și obținând o majoritate confortabilă În Adunarea Națională. Muncitorii s-au Întors la lucru. Studenții au plecat În vacanță. Față de importanța lor reală, evenimentele din mai au avut un impact psihologic complet disproporționat. Era o revoluție care se desfășura În direct, În fața unui public de televiziune internațional. Liderii ei erau grozav de telegenici: juni convingători și atrăgători

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din aripa stalinistă a partidului aflat la putere. Evreii erau acum poftiți să părăsească țara. Mulți s-au conformat, În condiții umilitoare și cu mari sacrificii personale. Din cei 30.000 de evrei rămași În Polonia, circa 20.000 au plecat În 1968-1969; au rămas doar câteva mii, În special bătrânii și tineretul - inclusiv Michnik și colegii lui studenți, care Își executau sentințele. Printre cei care au profitat de aceste tulburări se numărau Moczar și suporterii săi, care au preluat funcții

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nad Tisou, iar Dubček a Încercat din nou să-l convingă pe Brejnev că Partidul Comunist nu Își primejduia poziția atunci când promova reforme, ba chiar Își consolida sprijinul popular. Nu numai că liderul sovietic nu a fost convins; el a plecat și mai sceptic În privința viitorului lui Dubček. Pactul de la Varșovia a anunțat manevre iminente lângă frontiera cehă. Când Pactul de la Varșovia s-a reunit la Bratislava pe 3 august (Întâlnire la care Ceaușescu a refuzat să participe), Brejnev a propus

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Vest pentru Turcia, Iugoslavia, Grecia și Italia. În același an, 200.000 de spanioli s-au Întors În Spania În căutarea unei slujbe; cei care reveneau În Italia erau, pentru prima oară În memoria modernă, mai numeroși decât cei care plecau; același lucru avea să se Întâmple curând În Grecia și Portugalia. În prima jumătate a deceniului, peste 300.000 de emigranți iugoslavi au fost nevoiți să se Întoarcă În Balcani, unde șansele lor de a găsi un loc de muncă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ansamblu mai puțin brutală decât poliția locală. Însă prezența ei, În mod ironic, i-a furnizat nou-formatei IRA Provizorii principala solicitare: evacuarea autorităților britanice și a trupelor lor, ca prim pas către reîntregirea insulei sub control irlandez. Britanicii nu au plecat. Nu e clar cum ar fi fost posibilă o retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de suspiciune și intransigență de ambele părți. Catolicii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a surmonta divizarea Europei - idee reconfirmată când Occidentul a urmărit cu mâinile În sân invadarea Cehoslovaciei de către membrii Tratatului de la Varșovia. Dacă vest-germanii doreau să depășească impasul central-european, trebuiau să o facă ei Înșiși, negociind direct cu autoritățile din Est. Plecând de la aceste considerente, Brandt și Behr au conceput o abordare a Estului care viza ceea ce Bahr numea Wandel durch Annäherung - „schimbare prin reconciliere”. Scopul era „depășirea Ialtei” printr-o multitudine de contacte (diplomatice, umane, instituționale) și „normalizarea” relațiilor dintre cele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
creștine și pavăză În calea ateismului și materialismului era fundamentul educației primare, ierarhia bisericească nu avea acces la putere (cu excepția „cripto-călugărilor” modernizatori din Opus Dei), În contrast cu spiritul neocruciat al „catolicismului național” din primul deceniu al regimului 12. În iunie 1968, plecându-se În fața realității moderne, Franco a admis În premieră principiul libertății cultelor, permițându-le spaniolilor să practice deschis orice rit. Dar, În acel moment, religia intra deja Într-un lung declin: Într-o țară care la Începutul anilor ’60 se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]