15,743 matches
-
cine, ce, unde, când și nu-l uitați pe de ce, deși pe fețele voastre de fraieri se vede clar că de ce va rămâne fără răspuns - haideți, ce dracu’, care-i povestea?“ (Informatorii e o colecție de proze scurte, publicată între American Psycho și Glamorama, și, din moment ce majoritatea au fost scrise când eram student - înainte de publicarea romanului Mai puțin decât zero - erau caracterizate de același minimalism auster.) Așa cum poate să-și dea seama oricine mi-a urmărit evoluția îndeaproape - mai ales dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fiu singur. Nu-mi puteam permite ca o femeie să interfereze cu creativitatea mea (în plus, Jayne nu o sporea cu nimic). Începusem un roman nou care îmi solicita în mod exclusiv atenția. Ce-a mai rămas de spus despre American Psycho și încă n-a fost spus? Dar nu cred că ar trebui să intru în detalii în privința asta. Pentru cei care nu erau prezenți atunci, iată versiunea lui Cliffs Notes: că am scris un roman despre un tânăr bogat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Însă nici după câțiva ani de zile nu puteam să mă uit la carte, nu mai vorbesc s-o ating sau s-o recitesc - era ceva, ei bine, malefic în ea. Tatăl meu nu mi-a spus niciodată nimic despre American Psycho. Deși, destul de straniu, după ce a citit jumătate din volum în vara aceea, i-a trimis mamei mele un exemplar al revistei Newsweek a cărui copertă se întreba deasupra feței angelice a unui bebeluș: „Oare copilul dumneavoastră e homosexual?“ fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se plângea de prea multă băutură, prea multă inconștiență, de exhibiționism, de homosexualitate, că mă îngrășasem, de paranoia. Însă era vara lui Jeffery Dahmer, celebrul homosexual-cannibal-ucigaș în serie din Wisconsin, și atunci am fost sigur că individual fusese influențat de American Psycho, fiindcă ororile comise de el erau la fel de groaznice ca acelea ale lui Patrick Bateman. Și pentru că existase un ucigaș în serie în toate locurile alea împuțite - în Toronto, pentru Dumnezeu - care citise cartea și preluase modelul a două dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unde aruncasem cartea din mână și băteam câmpii despre tatăl meu) mi-a căzut un dinte din față. Eram extenuat de asaltul neobosit al presei (dar și de duplicitatea mea și de adevărurile ascunse) și după premiera filmului realizat după American Psycho - ținta finală a turneului mondial Glamorama - mi-am dat seama că dacă voiam să trăiesc din nou (adică să nu mor) trebuia să fug din New York. Eram epuizat, terminat. O săptămână întreagă de cocaină și heroină a debutat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bineînțeles două doze de Xanax, să pot adormi). Îi spusesem lui Jayne că era unul dintre studenții mei atunci când a dat cu ochii de el aici în prima săptămână din octombrie, tolăniți amândoi în camera media, urmărind un DVD cu American Psycho. Când m-a târât în bucătărie privindu-mă neîncrezătoare, am insistat: „Student la masterat, iubito. Masterat“. (Când Jayne și cu mine ne întâlneam în anii ‛80 era obsedată de înghețată - uneori exagera, de cele mai multe ori nu.) Fiindcă nu doream
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
astă-noapte. - Chef de zile mari. Am făcut și eu o pauză, dându-mi seama de ceva. Și nu crede tot ce-ți spune Jay. - Niciodată, zise ea, generoasă. Apropo, ai primit cecul gras al englezilor pentru drepturile de autor de la American Psycho? L-am transferat în contul tău din New York. - Da, am primit raportul de la bancă. Excelent. Îi făceam jocul. - Cum e Jayne? Copiii? Făcu o pauză, apoi foarte direct: Nu-mi vine să cred că te-am întrebat asta. Ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și cu excepția mașinii cenușii de lângă trotuar, ar fi putut trece drept unul din părinții de suburbie chipeși și bogați care își aveau reședințele în cartierul nostru. Ceea ce îl scotea în evidență era faptul că ținea în mână un exemplar din American Psycho - îngălbenit și rebegit și împestrițat cu bilețele autocolante. Am dat mâna și l-am poftit în casă, iar după ce i-am oferit ceva de băut (iar el a refuzat), l-am condus în biroul meu și am continuat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să țină cartea în mână, studiindu-mă. Am luat o altă gură din cana de cafea și l-am văzut deschizând un caiet pe care îl pusese în dreptul cărții. - Așadar, iată un detectiv în biroul meu, cu un exemplar din American Psycho, am divagat eu. Sper că v-a plăcut, pentru că am avut ceva special de spus prin cartea asta. Am încercat să mă abțin să râgâi, dar n-am reușit. - Sigur, domnule Ellis, dar nu de asta mă aflu aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Însă și de data asta era ceva care continua să mă deranjeze. Mi se părea că citisem despre un astfel de caz. Și -... Kimball deschise exemplarul cărții mele care se afla în poala sa - ... la pagina 131 și 132 în American Psycho... - Un boschetar negru a fost orbit. Am murmurat asta mai mult pentru mine. Kimball dădu din cap. - Și avea un câine căruia Patrick Bateman i-a rupt picioarele. Privi iarăși la notele sale și continuă: - În iulie, Sandy Wu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dând senzația că nu credea să fim pe aceeași lungime de undă. Dar nu era adevărat. Nu voiam decât să prelungesc inevitabilul. - Hm, nu, n-avea câine, însă un detaliu anume m-a făcut din nou să mă gândesc la American Psycho. Kimball scoase ceva din carnet și se întinse să mi-l înmâneze: o notă de plată de la restaurantul Ming’s, într-o folie de plastic. Nota era mototolită și - am înghițit în sec - împroșcată cu picățele cafenii. Pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în vârstă care locuia pe Outer Circle Drive. Kimball făcu o pauză. A fost decapitată. Numele îmi era cunoscut. Un fulger de luciditate îmi lumină mintea în momentul în care am realizat unde țintea Kimball. - Există o Victoria Bell în American Psycho... - O clipă, o clipă, o clipă... însă cea în cauză a fost găsită într-un motel din apropiere de Route 50, chiar la marginea orașului Coleman, cu aproximativ un an în urmă. A fost dezbrăcată și băgată într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe jumătate cu haine pentru Armata Salvării se găseau în fața dulapului din camera lui Robby. Luna continua să pulseze pe ecranul calculatorului în repaus. În biroul meu n-am reușit să mă concentrez asupra romanului, așa că am recitit scena din American Psycho în care Paul Owen e asasinat și am fost din nou îngrozit de detaliile crimei - ziarele care acopereau podeaua, mantaua de ploaie pe care o purta Patrick Bateman ca să-și protejeze costumul, lama securii despicând calota lui Paul, sângele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
credință. Scriitorul mi-a spus că pe unul dintre polițiști îl pufnise râsul când au dat de sabia de lumină, pe jos în biroul meu. Scriitorul mi-a spus că doi dintre ofițeri se masturbaseră la scenele de sex din American Psycho. Boyle a rămas cu Robby și Sarah, iar O’Nan ne-a escortat pe mine și pe Marta. Marta trebuia să meargă în camerele copiilor și să împacheteze lucrurile copiilor (uniforme, ghiozdane, manuale), în timp ce eu mi-am luat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi se întâmpla. Construisem o viață, și acum mi se oferea asta în schimb. Am împins cât colo manuscrisul original. M-am ridicat. M-am îndreptat spre rafturile cu cărți. Mă bătea alt gând acum. Am scos o ediție Vintage American Psycho de pe raft. Am răsfoit-o până la pagina 266, la capitolul intitulat „Un detectiv“. M-am așezat din nou pe saltea și am început să citesc Luna mai se scurge în iunie care se scurge în iulie care se târăște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ana Luisa Amaral (poetă, și ea, și autoare a unei cărți de cântece pentru copii) și Inñs Pedrosa (jurnalistă și romancieră). Cu ultima am avut deja ocazia să discut, chiar să încrucișăm niște fraze polemice pe tema „iubirii” portughezilor pentru americani. Ceilalți abia urmează să se desprindă din grupul încă anonim al coechipierilor noștri. Până pe la 10, când ne vom urni din loc, asistăm la învălmășeala gării, facem poze pe întrecute pe fundalul unui mare afiș „Ler Lisboa”, așezat în fața garniturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
explică într-o engleză lentă și cursivă „motivațiile ascunse” ale acestei neparticipări: „Un orgoliu de superputere, suficientă sieși, care știe dinainte că ar fi eclipsat pe toată lumea aici. Nu a mai vrut, pesemne, o nouă confirmare a acestei dominații. Megatehnologiile americanilor sunt în stare să-i umilească oricând pe europeni, pe asiatici, nemaivorbind de africani...”. Omul ne transmite nedumerirea și părerea sa de rău, nu cred că este un antiamerican, cum am întâlnit destui în Europa. Multe autobuze poartă lumea de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu amănunte, să nu caute complicații. VASILE GÂRNEȚ: În gara din Vilnius, ni se propune spre audiție și vizionare un Jazz performance: Sonatină pentru Patru poeți, Oboi, Contrabas și Percuție. Cei patru poeți sunt: Sigitas Geda - lituanian, Kerry Keys Shawn - american, Yang Lian, chinez, și Timur Kibirov - rus cu trăsături mongoloide. Se interpretează o piesă dodecafonică pe mai multe voci. O partitură decadentă, din recuzita postmodernă, în mare contrast cu fanfarele militare și ansamblurile de muzică populară rusească de la Kaliningrad. Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Riga adună probe cutremurătoare - în imagini și documente - ale crimelor comise în Letonia de cele două totalitarisme: nazismul și comunismul. O instituție susținută financiar de letonii din străinătate, grupați în mai multe organizații: Federația mondială a letonilor liberi, Asociația letonilor americani etc. Muzeul este organizat pe standuri în zig zag, cu fotografii, obiecte de uz ale deportaților, materiale de arhivă computerizate, înregistrări audio și video, o întreagă bibliotecă în patru limbi: letonă, engleză, germană și rusă. Discut cu o tânără angajată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a confratelui grec și subita crispare a sârbului Vlaslav Bajac - un ins cu înfățișare de mojic rus, care îmi arătase până atunci destulă simpatie. Am atins o coardă sensibilă. Acum un an, NATO bombarda Yugoslavia, și când vine vorba de americani, mulți dintre colegii noștri din Balcani nu-și pot stăpâni reticențele. Fatos Kongoli, albanezul, e în aceeași „tabără”: cerând o variantă franceză a declarației și respectarea minorității francofone, spune că textul e în general bun, cu unele mici retușuri. Anastassis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
implică deloc în discuție. Pe acest fundal apatic, portugheza Ana Luisa Amaral, grecul Anastassis Vistonitis și Inga Lindqvist - rusoaica suedeză, trei dintre autorii textului, își apără cu vehemență „creația”. Ne reproșează că avem o imagine idilică despre capitalism și despre americani. Noi le replicăm că au idei comuniste de laborator, fără să fi trăit ororile comunismului. O confruntare de orgolii și de mentalități, care, probabil, se va vedea și la construcția Europei unite. După încheierea „discuției”, schimb câteva impresii cu Dubravka
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
În prima secvență, un localnic oferă, la schimb, unui militar american, așezat într-un Land Rover decapotat, un aparat fotografic contra unor pachete de țigări. Neamțul descrie calitățile aparatului său (indiscutabil performant!) cu un zâmbet întins pe toată fața. Reacția americanului nu o putem vedea - e în profil, mai mult cu spatele, și poartă nelipsiții ochelari de soare -, dar o putem intui. Un grup de localnici urmărește tranzacția în proximitatea celor doi, afișând o expresie preocupat-binevoitoare: pentru că asistă, în fapt, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai vor să fie germani. Dar cum sunt ei europeni, pentru că nu există o națiune europeană?! Ești european doar prin faptul că aparții unei națiuni europene, adică ești ungur, român, francez... - Asta e marea diferență dintre un european și un american, să zicem. - De aceea, nici nu se pot compara America și Europa. Nu poți să realizezi un fel de Statele Unite ale Europei. Asta e o iluzie. America e America, o idee singulară, specifică doar acelor oameni. America are Constituție, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spune; ce să mai zici atunci de un Ezra Pound, care s-a pus direct în slujba fascismului italian, sau Céline - după Proust, cel mai expresiv prozator francez -, care, împreună cu trupele de ocupație nazistă, a lovit în evreii Franței?! Oare americanii sau francezii îi exclud din această pricină pe cei doi mari maeștri din panteonul valorilor naționale? Matei rămâne însă nu numai marele prieten al tinereții mele literare, dar și unul dintre criticii de un curaj formidabil în epocă; este primul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aceeași seară. Tot la Gazeta..., Eugen Simion, colaborator permanent al foii, auzind nu știu cum de proiectul nostru, m-a abordat și m-a sfătuit, amicalmente, să nu ne ducem la Tita, astfel, in corpore: „tipul” în chestiune lucra într-adevăr la americani și a fost deținut politic, iar ambele aceste date puse alături reclamă cel puțin „prudență”! (E drept, „colegi” de detențiune politică cu Ivasiuc, un Goma sau Paleologu, cărau în acel timp navete la fabrica de marmeladă!Ă Ușor exaltat cum
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]