13,496 matches
-
felului cum ne vom trăi viața? Că unica durată posibilă este În lumina care ne scaldă și ne contopește cu frumusețea lumii? Pygmalion se Încordează tot În efortul de a Împinge ficțiunea În realitate. În ochi Îi lucește o flacără ciudată. Paradoxal, reușita nu-i va mai lăsa nici o speranță. Va renunța chiar să mai sculpteze pentru că nu se va simți În stare să realizeze o operă mai frumoasă decît Galateea. Dar el vrea să spună doar că iubirea se Întemeiază
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dobîndește nu prin adiționare, ci prin sustragere, prin eliminarea a tot ce este de prisos. A crea un zeu Înseamnă, astfel, pentru grecul antic o chestiune de renunțare. Desigur, renunțare la tot ce vorbește despre suferința cărnii. Dar și la ciudata Înclinare de a simți timpul. Să nu uitați, murmură Socrate În clipa morții, recunoscînd parcă eroarea de a fi cerut Înainte prietenilor săi să fie liniștiți și senini. Vorbe care nu s-ar potrivi zeilor. Ei nu știu să distingă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sub tălpile lui Belerofon, ar trebui totuși să ne aducem aminte că pentru omorîtorul Himerei melancolia este mai degrabă un viciu labirintic. Există printre marmurile de după Praxitele piese care mă emoționează profund deși nu aparțin marii sculpturi grecești. O tristețe ciudată emană din ele, În ciuda eforturilor de a zîmbi ostentativ. E tocmai momentul În care Belerofon pătrunde În deșertul melancoliei sale, renegîndu-și aventurile. Inima lui a sfărîmat echilibrul rațional; răspunde sfinxului simțind; și amintindu-și. Belerofon a Îmbătrînit și are senzația
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Pietà Rondanini dispar proporțiile clasice iar pașii dibuitori de pe soclu pătrund În ținuturi necunoscute ale artei unde sfinxul se aude Întrebînd din nou. În ce ma privește, prefer aceste Pietî unde barocul se dezice de Renaștere. Și mi se pare ciudată această preferință numai dacă mă gîndesc că, mai mult decît ruine, grecii ne-au lăsat o mare admirație pentru rigoare. Camus spune undeva ca avem nevoie de o patrie și de călătorii. CÎnd adaug, eu mă mulțumesc cu o patrie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai mult. Să eșuez eu, ca să scape el de o datorie penibilă? Nu, firește, nu putea să dorească așa ceva. Și apoi amîndoi făceam ceea ce era necesar. Un vînt subțire Încrețește acum suprafața mării. Lumina filtrată prin nori capătă o paloare ciudată. Urmăresc aceste detalii cu gîndul că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au fost necesare? În seara
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zei dacă, mint? Pe munte a fost simplu, am Întins toiagul și am despărțit șerpii care se Încolăceau la picioarele mele, dar mi-a trebuit mult cura) să-i dezvălui lui Oedip că e ucigașul tatălui său...) Se Întîmplă lucruri ciudate pe munți. În copilărie, vara, cînd se Înnegreau munții de ploaie, stăteam uneori sub stînci urmărind cum trăsnetele lunecau pe piatra udă ca niște reptile arzînd. Și după cîte țin minte, nu-mi era frică. Acum am idei precise despre
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Între Ariadna și Tezeu. Cunosc acum bine Împrejurimile, m-am deprins să disting vîntul după felul cum suflă din direcția mării sau a deltei, să Încerc chiar o vagă melancolie la gîndul că În curînd voi pleca. Am o memorie ciudată care păstrează cu o mare fidelitate senzațiile și sînt sigur că-mi voi reaminti multă vreme detaliile acestui peisaj. Cei vechi ne invitau În temple gata construite. Marea și țărmul, ca și arta modernă care nu Întoarce spatele vieții, ne
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
i-a renăscut cuvintele pe buze, dar odată cu aeeasta zeii mor. În locul pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar surîde și grota se luminează Înălbită de lună. Și, lucru ciudat, se observă pe sine Însuși cum stă În mijlocul grotei, ca un sfinx de piatră, și surîde. Iar zeița era parcă urmarea surîsului sau. Se năștea din el ca Afrodita din spuma mării. Apoi plecau Împreună Încet și se opreau Într-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
regrete. Spiritul fin al lui Socrate observa pulsul cetății și renunță să se mai bată pentru viața sa... (...Pandora era frumoasă ca o cîmpie care te face să plîngi privind-o la amiază cînd deasupra miriștilor aurii dansează o lumină ciudată și te gîndești că nu te vei mai Întîlni niciodată cu ora aceasta, iar florile care Înălbesc șanțurile se vor legăna singure bătute de vînt și va fi atunci ca și cum n-ai trecut pe aici și totuși simți că sufletul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
episcopie în India. I-a scris Pelerinului că ar vrea s-o încredințeze cuiva din Societate; dar, întrucât răspunsul primit nu a fost cel așteptat, a plecat în India împăratului după ce a fost făcut episcop. Acolo a murit în împrejurări ciudate: bolnav fiind, avea două clondire de apă pentru a se răcori: unul cu o apă ce i-o dăduse doctorul, celălalt cu otravă. I s-a dat din greșeală otrava, care l-a omorât. 81. Pelerinul se întoarse de la Rouen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Se simțea tulburat, rușinat, ostenit și considera că acea zi era una nefericită din viața lui. Se dezbrăcă la iuțeală de halat, grăbindu-se parcă să ajungă în cea mai mare grabă undeva și zise ca pentru sine: - Ce pacienți ciudați! Se vor deștepta ca și mine, mâine dimineață și le va face plăcere să își amintească ziua de azi, iar peste ani de zile vor povesti altora isprava lor. Intrând în dormitor cu Alin îl găsi într-o stare perfectă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
darul prețios care o trecea frontiera. Pașaportul era intact, fără nici o viză de interdicție. Când o întrebase blondul dacă știe limba maghiară o privise direct în ochi fără a schița vreun alt gest. I se păru că era un om ciudat, cu o ciudățenie aparte în priviri, un om foarte trist, încercat de viață. Când primi pașaportul fără de care nu putea trece frontiera, Carlina îl sărută involuntar. Apreciindu-i gestul, Carlina zise: - Îți mulțumesc din suflet pentru ce ai făcut! - Doar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cunoască exteriorul, în lumea largă. - Mi-e frică de consecințe. Nici nu știu de ce am făcut-o. - Care consecințe? Nu vezi? Gata, s-a terminat! - Și-atunci? Am ajuns? - Nu încă, dar am trecut ce-a fost mai greu. Ce ciudată este lumea!, zise Alin. E o întunecime goală uneori, iar noaptea asta pare să fi învăluit în ea toate câte sunt. Dacă priviți cerul, parcă toate se mișcă și acolo, iar întregul Univers e într-o continuă mișcare și schimbare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și ajungând undeva lângă o altă piatră sau la rădăcina unui copac. Altele se duc în râuri care curg cu repeziciune ducându-le fără destinație sau singure se proptesc de un mal zăcând multă vreme acolo. Unele ajung în locuri ciudate, iar cele care se lovesc mai tare se sfărâmă în mii de bucăți. Afară era o vreme încântătoare numai bună pentru a te face să gândești la cele mai îndrăznețe vise. Soarele aurea pretutindeni cu strălucirea lui. Aerul era înmiresmat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Antipa pe care unii îl numesc minciună, alții nepăsare și ușurință, bătaie de joc. Ceea ce unul numește putere, altuia i se pare slăbiciune.” El pare a se reflectă în permanență, dublu, în planul conștiinței și în oglindă:,,Cuprins de o ciudată euforie, privindu-se în adâncul ei tulbure, Antipa se apropie și izbește ușor cu unghia într-o margine, acolo unde bronzul tocit că tăișul unei săbii vechi vibrează cu o puritate neobișnuită și aduce în odaie o undă de lumină
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pete de culoare” (p. 62). O fire bivalenta observa și Ion Alex. Angheluș - poetul Hușilor: „prima oara era iritat, palid, răvășit, neliniștit, sumbru”, „a doua oară, aprins, vibrând în fața peisajului hușean”. Aidoma, Mircea Deac îl caracterizează „ca om și artist ciudat, izolat, nemulțumit, răzvrătit, neînțeles”, „neîncrezător în oameni, desi îi iubea”, arta fiindu-i „un crez și un foc nestins” (p. 64). Cum harul artistului se cristalizează în opera, tot astfel în creație se vede artistul. E vorba despre biografia interioară
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
că imediat ce-o văd pe Fulvia mă gîndesc la Livia, încercînd o comparație?!... La ce bun comparația?! La ce bun, cînd Livia este o certitudine, iar Fulvia, doar o cunoștință?! "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă", ciudate vorbe, parcă mi le-a înfipt în creier și le simt dureroase la atingerea oricărui gînd. De ce?! Pentru că au fost rostite cu patimă?! Dar, oare, a fost patimă, sau teatru?! Și, la urma urmei, de ce-mi fac atîtea probleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
molatec pe lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape surprins, trece pe lîngă mine, care continuu să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte. Ciudată voce!" tresar eu. Îmi dau seama că sînt caraghios, așa, ca un obiect uitat în mijlocul secretariatului. Mă întorc, spun "bună ziua" cu glas scăzut și ies. Nu iau încă nici o hotărîre. Voi merge în capătul celălalt al etajului, pe palierul scărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-l iau în pensiune, fără prea mulți bani, dar cu imense provizii. Tu ce spui? La masă, seara, singură, chiar și fără perspectiva fugarei apariții a Irenei, care a plecat azi cu Călin. Să-ți vorbesc puțin de Lucia. Ciudată ființă, cu o sete de mondanitate de proastă calitate; cu aptitudini de risipire, cu o sută de popasuri inutile la toate mesele, cu cheltuiri de grații, cu pofta de a deveni centrul tuturor dorințelor. Tot criticând pe Cinci, declarându-l
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui ca avar și egoist. Ne-am despărțit cu regret, dar în cei mai buni termeni. Vei fi zicând: dar e admirabil, trăiește, discută, râde. Nu, Monica, sunt aproape bolnavă, obsedant de cotropită de o stare fără nume, o boală ciudată, nouă: despărțirea de tine. Vineri seara, 26 sept. [1947] Două zile, trăite în așteptarea încordată a unei scrisori de la tine. Nimic. Între timp plecările se înlănțuie; au plecat Ina și Alecu joi, Lisette, Piticu și les Negulescu azi dimineață. Vreo
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cum ai mai putut pleca fără bani, fără bilet? Mă zbucium cumplit și îmi bat capul ca de un zid nemilos înălțat în fața ochilor mei dornici de un zid de sticlă, ca să pot vedea, dincolo, tot. O lume întreagă, nouă, ciudată, străină și totuși devenită „a mea“ s’a instalat straniu și posesiv în casă. M’am așezat în fotoliul cel mare, galben, de lângă Radio și mi-am înfundat capul în mâinile sprijinite pe genunchi și am stat așa, într-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s’a răsturnat, miniatural, în balta de lumină. A sunat și portarul a adus o scrisoare a ta, retur de la Paris, adresată lui Cinci, cu mențiunea: retour, non réclamé, délai de garde, expiré. Stă închisă pe masă, cu soarta ei ciudată, de călătoare îndoliată de a nu-și fi împlinit destinul. Apoi la 4, Chirana și adevăratul Curti, cu o nouă neghiobie, propunând să închiriez o cameră lui Gheorghe Rednic!!! M’am reținut, dar aș fi avut o poftă nebună să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mine, dacă s’ar întâmpla să am nevoie. Azi l’am rugat să-mi aducă aspirină și sulfamide de la biuroul unde lucrează; a venit să le aducă dar am impresia că i-am deranjat un program simpatic. (Deduc după telefonul ciudat dat de aici.) Pe urmă îl cred de o sgârcenie feroce. Săptămâna trecută a mâncat de 145 de lei, o săptămână întreagă. Face supe din zeama de conserve!! Mâine de dimineață se duce Dorina la el acasă, să aducă praf
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eventual, cu cărțile [lui] Georges? Vesèla o voi da cuiva în păstrare sau o voi lua cu mine, cu lucrurile ce-mi aparțin și pe care voi căuta să le scap, luându-le acolo unde mă voi aranja. E o ciudată zi de toamnă timpurie, cu dimineața rece și după-masa vântoasă. Aici sus la mine (stau la et[ajul] II) vântul se simte mai tăios și casa sună și vibrează ca o orgă cu coarde rupte, părăsite. Și seria a doua
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aproape fără viață; las stiloul și le frec una de cealaltă, iar ele scot cu un fâșâit straniu, ca și cum aș merge prin pădure, pe frunze uscate, la Crucea Sandului. [...] M. 83/1948 II 18 octombrie [1948], luni seara [...] Ești cam ciudată, mititico, îmi spui să păstrez secretul și pe urmă te apuci să-i povestești lui Lucy, care are limba prea lungă; mâine are să știe toată lumea că ești îndrăgostită de Yoga. Nu te mai înțeleg. Ce vrei să-ți spun despre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]