13,698 matches
-
Ștefan cel Mare, Bogdan Chiorul, sau chiar mai rușinos, Radu Prasnaglava, adică, în slavonă, Radu Capsec. Apoi, acest Timur, pe lângă faptul că era șchiop, era... o pocitanie de om. Umărul stâng era cu o palmă mai sus decât dreptul. Chipul, obrazul era osos și urâcios. Avea o cicatrice adâncă pe obrazul stâng, o zgaibă adâncă și vânătă, de la o lovitură de paloș, o rană închisă, cu coaja groasă cum e scoarța teiului; și zgaiba asta cobora de la coada ochiului stâng, până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Prasnaglava, adică, în slavonă, Radu Capsec. Apoi, acest Timur, pe lângă faptul că era șchiop, era... o pocitanie de om. Umărul stâng era cu o palmă mai sus decât dreptul. Chipul, obrazul era osos și urâcios. Avea o cicatrice adâncă pe obrazul stâng, o zgaibă adâncă și vânătă, de la o lovitură de paloș, o rană închisă, cu coaja groasă cum e scoarța teiului; și zgaiba asta cobora de la coada ochiului stâng, până aproape la colțul gurii, sub nas. Apoi, și nasul, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
rodul talentului lor au sfârșit, fără nici o excepție ori milă din partea împăratului, cu căpățânile retezate pe-o buturugă din piața centrală a Capitalei. Gâdele, un voinic bărbos și fioros, nici n-avea vreme să-și șteargă șiroaiele de sudoare de pe obraz, că Timur Lenk, de-ndată ce se uita la un tablou, îl și cataloga "respins", iar gâdele îl apuca pe autor de plete ori de după ceafă și-l așeza pe buturugă, după ce-i arunca pe ochi o glugă neagră și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
un cer mohorât, el înfățișa, în mijloc, un Timur Lenk caricatural, scheletic și epileptic, cu coasa în spate, cu toate defectele fizice și psihice mult îngroșate umărul stâng la același nivel cu smocul de păr din moalele capului, cicatricea din obrazul stâng mișunând de viermi, pomeții feții ca ai unui urangutan african, nasul cât o patlagică sfrijită și găurită, ochii plini de ură, ca ai lui Lucifer, iar lângă acest chip al morții cu coasa erau conturate provinciile vastului său imperiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și i-a înmânat un imens portret, în mărime naturală, pe o pânză înrămată. Timur Lenk a luat lucrarea, a privit-o îndelung. S-a ridicat. Și-a încercat s-o cântărească din mai multe poziții. Și, pentru prima dată, obrazul său s-a schimonosit într-un zâmbet de satisfacție. S-a schimonosit, fiindcă cicatricea s-a încrețit și ochii au clipit de mai multe ori, căpătând strălucite culori, pe care nu le aveau prea deseori. A oprit concursul. L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
am reușit să te cunosc. Meriți toată lauda! ... Cum era tabloul? Timur Lenk era înfățișat călare, pe un cal alb, privit din partea dreaptă spre a nu i se vedea nici cicatricea, nici umărul stâng mai ridicat decât celălalt cu un obraz feciorelnic, rozalb, ca un Făt-Frumos, ținând în mâna stângă, ridicat în sus, un paloș, de deasupra căruia își lua zborul un porumbel, spre un cer senin, siniliu, primăvăratic. Morala: Asta era în esență definiția realismului socialist realitatea urcată pe-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ani, de statură mijlocie, energică, vioaie, țanțoșă, plină de sine, îmbrăcată într-un costum bleumarin, de tergal, avea un coc înalt, bine tapat și niște pantofi cu tocuri înalte, care îi completau, întrucâtva, statura. Era bine clădită, dolofană chiar, cu obraji plini, rotunzi, grași, cărnoși, o față curată, bogat pudrată, ochi căprui, mari, jucăuși, deschiși, zâmbitori, prietenoși, chiar frumoși. Pășea cu o anumită siguranță, ba chiar cu un ușor aer de aroganță. Te privea ca și când voia să spună: "Băieți, nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
fi făcut plăcere să mai rămâneți... Profesorul Loghin era la acea dată, așa cum constatasem și cu doar câțiva ani în urmă, în timpul studenției, un om arătos, la mijlocul vârstei, bine clădit și viguros, ca un Făt-Frumos de bărbat: înalt, spătos, cu obrajii rotunzi și fragezi, cu o mustăcioară neagră și deasă, tunsă scurt, cu niște ochi mari și albaștri, cu sprâncenele și părul des, muiate parcă în tuș, încât și Ea, colega mea de birou, îl sorbea din ochi cu afecțiune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-ntâmplă, vecine? Ești tare palid! Nu te simți bine? Nu! Nu e nimic! Poate ți se pare! Mă simt normal... Dar, în gând, acest "normal" nu l-aș dori nici dușmanilor mei. Am urcat treptele, lovindu-mi de câteva ori obrajii cu palma stângă, spre a-nlătura paloarea și a-mi recăpăta culoarea firească. Am mâncat în tăcere, înghițind fiecare îmbucătură, cu noduri grele. Și m-am grăbit să mă schimb. Și m-am trântit în pat, cu o carte în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ar încumeta și ar urca din nou, la Casa din deal, din Grădina liniștii, din capătul uliței Ion Creangă. E un Sadoveanu înalt. Masiv. Monumental. Are ochii încețoșați de pâclele toamnelor, fruntea brăzdată de riduri adânci și încărcată de gânduri; obrazul obosit și mâhnit. Pare el însuși uimit și ispășit după atâtea visuri și compromisuri, suișuri și coborâșuri prin care-a trecut și el și țara. Dintre toate, însă, a revenit să le-aducă fălticinenilor o carte. E un simbol care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Iași, venise și isprăvise trei ani de stagiatură pe un șantier de preparat betoane la Ițcani Suceava. Cu data de 1 mai 1959, conducerea Direcției Regionale Moldova îl numise în noua funcție. Era un tânăr scurt, negricios, cu gropițe în obraz, cu ochi căprui și mari, sclipind de inteligență, cu un păr des și negru ca tăciunele, cu sprâncenele stufoase și groase, cu fruntea înaltă și ușor bombată. Purta un costum gri de tergal. În mâna stângă ducea un geamantan de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-i încă la început, se tapează și se fardează, se înzorzonează și se împopoțonează ca o mare cucoană, a cărei frumusețe fizică sporea și atrăgea invidia altor tinere femei. Ceva mai înaltă decât Bițu, blondă, cu ochi căprui închis, cu obrajii ușor bucălați și de-o culoare marmoree, cu părul bogat, lung, auriu ca paiul de ovăz copt, care-i cădea pe umeri, Corina avea și un piept nurliu, frumos, obraznic și totodată un mers sprinten, săltăreț, alintat și legănat. Acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lăsat până când nu l-a băgat la zdup pe vreo doi ani. Bineînțeles că i-a cerut și a încasat și banii pierduți, pe care Bițu a trebuit să-i dea, fie și cu titlu de împrumut. Spre a spăla obrazul Coanei Zitta. Cum băiatul, la ieșirea din închisoare, nu prea găsea de lucru și în târg lumea-l cunoștea și aprecia ca pe-un cal breaz, Coana Zitta s-a plâns surorii sale din RFG. Aceasta i-a chemat acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Motănicăi și parcă ar da s-o mângâie, șovăind În preajma răgușelii ei conspirative, da-da, boccia aia cu nasu’ cât paloșu’ lu’ Mihai Viteazu, ea a sechestrat actu’ locului... Ghearele se retrag În pernițe În momentul când laba Îi atinge obrazul, laba se retrage și bate fumul ca să mențină echilibrul motanului pe spătar. Pulsează ghearele, intră și ies și se lungesc dintre pernițe ca niște degete și laba bestiei negre tinde să devină o mână, oh, Gilbert! Bestia miaună frecându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de porumb din cei risipiți prin iarbă și răsucea după degete mătasea crudă, ca pe un smoc de păr. — E bun de fiert? Devenise deja familiară, și mă gândeam că poate-i de vârsta mea și-a lui Andrei. Prospețimea obrazului ei arămiu avea ceva artificial. Era o mască ascunzându-i vârsta dimpreună cu un fel de a fi rezervat pentru alte Împrejurări decât cea de acum. Au mai rămas câțiva fierți de la masă, am spus. O să v-aducem, domnișoară, și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
când Îl vedeau pe plutonier intrând pe poarta Unității. Îl recunoșteau după uniformă, Înainte ca părințelul să mă facă atent că iar a venit ăsta să-și ia dreptu’ de la moșu’. Era un țărănoi zdravăn și fălcos și roșu-n obraz, tipul activistului de teren pe care mi-l aminteam din halele tinereții mele, Învestit de-acum cu puteri nelimitate În teritoriul său, prin statutul de om al legii afișat permanent la vedere. Hainele alea de popă de pe el Îl descurcau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
trebuia să știm unde s-a dus și ce-nvârtește. Da’ ce-a mai făcut jigodia aia, dom’ major? Întrebă Andrei. Plutonierul Cosmescu clipi parșiv din ochii lui mici și injectați, ca scobiți cu vârful cuțitului În buturile stacojii ale obrajilor. — Astă iarnă când l-am găsit pe-aici n-avea viză pe buletin. Ce căuta el aici tocmai din Caracal? Un copil, deh, nea Victor a pus obrazul pentru el și-a zis că lasă-l că-i și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mici și injectați, ca scobiți cu vârful cuțitului În buturile stacojii ale obrajilor. — Astă iarnă când l-am găsit pe-aici n-avea viză pe buletin. Ce căuta el aici tocmai din Caracal? Un copil, deh, nea Victor a pus obrazul pentru el și-a zis că lasă-l că-i și el amărât și vai de capu’ lui. Și pe tine te-am lăsat fără viză pe buletin, Îi amintește lui Andrei. Oricine vine În curtea asta și pune maistru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
unde se lipește și el. Dacă a greșit cu sacu’ ăla de ciment, trebuia să-i dați o bătaie bună, dom’ major, ca să se-nvețe minte. Da’ dacă moș Victor, care-i ca și un tată pentru noi, a pus obrazul pentru el, Înseamnă că n-a meritat barem o palmă. S-a lecuit el și așa, n-o să mai facă niciodată. Moș Victor părea să mă aprobe Într-o doară, plictisit mai degrabă, și nu-mi dădeam seama cât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu Ortansa și cu Dacia roșie a lui Viorel pe care o conduceam nebunește printr-o viață de voiajuri și culori orbitoare, prelungind și amplificând goana de-a lungul șinei de tramvai cu Andrei și Laur. M-am trezit cu obrazul Înghesuit În vinilinul prăfuit al banchetei, mozolit de saliva care mi se scurgea din gură. Nu mai vroiam să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete și de foame. Andrei sforăie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lui mergea ca unsă. Nu mai contenea să se zbuciume tolomacul de Andrei cu sfinte Dumnezeule și sfinte tare. De un an și ceva se Învârtea prin ciorba aia de aranjamente și interese de familie, foarte sigur că numai de obrazul lui Îl ține moșu' pe Laur să ardă gazul de pomană și să-l mai și fure, și nu i-a venit să-l bage pe Cosmescu pe fir până când Laur n-a dispărut definitiv și fără urmă din Unitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
eu În urma lui și mi-l arătă pe unul din târla aia de puradei strânși În fața blocului, un brotac buburos la vreo patru ani, doar În chiloți, ca tăvălit prin cenușă și spoit tot de dâre de muci uscați pe obraji și pe pântecul bombat. Îmi spuse că ăla-i al lui Pepino, iar ceilalți păreau ceva mai răsăriți și mai curați și se strângeau treptat În jurul lui Pepino-junior. Râdeau de el și probabil că-l Înghionteau rău, că din toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dus? Îmi fuge și acum somnul o dată cu privirea lunecându-mi pe torsul slăbănog, la fel de ciocolatiu ca al lui văru' Laur, dar numai dâmburi și scobituri, ca o prelungire firească a căpățânii mele colțuroase și Îmbibându-se nu chiar fericit cu obrazul tânăr și Îmbujorat de somn al Steluței, care se Îndeasă În perna pulpei mele. Cei mai adesea așa o ia somnul. Suge și plescăie până adoarme, fără să scape biberonul meu din gură nici după ce nu mai are ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și la prețu’ ăsta să ziceți mersi. Suntem În război, și-n loc să stau acasă să-mi văd d-ale mele, Îmi risc pielea pentru un rahat de zece mii de lei. Da’ am zis că treacă, și numai de obrazul lui Pepino, că i-am promis și el a tot insistat. - Mmmmâââomoarămmmmââ... omoarămmm... omoară! - S-o fută pe mă-sa! Sfinte Dumnezeule, cum o să tragă În noi?! N-or s-ajungă ei! - Și să ne căcăm la capu’ lor să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pentru o secundă am văzut-o iarăși strâmbându-se, copleșită de-o oroare de necuprins În vorbe. Nu-mi dădeam seama ce mă oprește să o scuip Între ochi, exact la rădăcina nasului, și să văd flegma curgându-i pe obraji ca niște lacrimi de coptură și să-i spun câtă nevoie am de plânsul ei. Vii grămadă peste... și iar se poticni și nu mai apucă să continue, că uite-l pe Carol Întorcându-se și noi grămadă pe el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]