12,062 matches
-
și lideri și cărturari religioși precum rabinul Yossef Haim ben Eliyahu Mazal Tov cunoscut și sub numele Ben Ish Hay (1834-1909). Majoritatea evreilor irakieni era activă în domeniul comerțului. Revoluția Junilor Turci a trezit speranțe în rândurile popoarelor din Imperiul Otoman, inclusiv în rândurile evreilor, în speranța unor reforme democratice și a emancipării naționale. Evreii au fost recunoscuți și ei ca supuși otomani egali în drepturi și liberi de a-și practica cultul. Câțiva evrei irakieni au fost aleși în Parlamentul
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
evreilor irakieni era activă în domeniul comerțului. Revoluția Junilor Turci a trezit speranțe în rândurile popoarelor din Imperiul Otoman, inclusiv în rândurile evreilor, în speranța unor reforme democratice și a emancipării naționale. Evreii au fost recunoscuți și ei ca supuși otomani egali în drepturi și liberi de a-și practica cultul. Câțiva evrei irakieni au fost aleși în Parlamentul Otoman de la Istanbul. În schimb această recunoaștere a statutului evreilor ca etnie-religie, egal cu celelalte minorități nemusulmane a prilejuit tulburări antievreiești la
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
inclusiv în rândurile evreilor, în speranța unor reforme democratice și a emancipării naționale. Evreii au fost recunoscuți și ei ca supuși otomani egali în drepturi și liberi de a-și practica cultul. Câțiva evrei irakieni au fost aleși în Parlamentul Otoman de la Istanbul. În schimb această recunoaștere a statutului evreilor ca etnie-religie, egal cu celelalte minorități nemusulmane a prilejuit tulburări antievreiești la Bagdad, în care au fost atacați și răniți câteva zeci de evrei. Cetățeni ai Imperiului Otoman, evreii au continuat
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
aleși în Parlamentul Otoman de la Istanbul. În schimb această recunoaștere a statutului evreilor ca etnie-religie, egal cu celelalte minorități nemusulmane a prilejuit tulburări antievreiești la Bagdad, în care au fost atacați și răniți câteva zeci de evrei. Cetățeni ai Imperiului Otoman, evreii au continuat să mențină legături, mai ales religioase, cu Țara Sfântă, aflată până în 1917 sub aceeași dominație, cea turcă.În anul 1853 evrei irakieni au întemeiat sinagoga Hesedel în Orașul vechi al Ierusalimului. După dezmembrarea Imperiului Otoman în urma celui
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
ai Imperiului Otoman, evreii au continuat să mențină legături, mai ales religioase, cu Țara Sfântă, aflată până în 1917 sub aceeași dominație, cea turcă.În anul 1853 evrei irakieni au întemeiat sinagoga Hesedel în Orașul vechi al Ierusalimului. După dezmembrarea Imperiului Otoman în urma celui primului război mondial din 1920 Irakul a intrat într-un regim de protectorat autonom sub mandat britanic. Statutul juridic al evreilor era in acel timp egal cu cel al musulmanilor. Evreilor li s-a permis să aibe scoli
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
a situației evreilor din Irak. În trecut mișcarea naționalistă arabă s-a adresat tuturor minorităților etno-religioase arabofone din țară, socotindu-le, cel puțin în teorie, ca făcând parte din națiunea arabă, chiar și din punct de vedere "rasial". Sub stăpânire otomană, Manifestul din 1915 al Comitetului Revoluționar Arab se adresa „asirienilor”, armenilor și evreilor numindu-i "arabi de credință creștină și evreiască" și îi îndemna "să se alăture fraților lor musulmani". Nu ascultați de aceia care care spun că îi preferă
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
(n. 5 mai 1890, Crușova, Imperiul Otoman - d. 1968, București) a fost un medic român de de origine aromână. A participat la Primul Război Mondial, cu grad de medic sublocotenent în Regimentul 8 Călărași. A lucrat ca medic de divizie și apoi, timp de 20 de ani
Sterie Petrașincu () [Corola-website/Science/335953_a_337282]
-
(scris, de asemenea, Dimitrios, Dimitrie și/sau Ipsilantis; în ; 179316 august 1832) a fost un dragoman al Imperiului Otoman, ce a slujit ca ofițer în Armata Imperială Rusă din Moldova și a fost numit primul mareșal al Greciei moderne de către Ioannis Kapodistrias, erou al Războiului de Independență al Greciei. Ipsilanti a fost fratele lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul organizației Filiki
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]
-
Ultimul conte venețian a plecat, se pare, în grabă. În prima jumătate a secolului al XV-lea, în Dubrovnik a activat cardinalul ("Johannes de Carvatia") ca reformator al Bisericii și scriitor. În 1458, Republica a semnat un tratat cu Imperiul Otoman, prin care s-a angajat să plătească tribut sultanului, pe care urma să-l trimită la Constantinopol în fiecare an până la 1 noiembrie cu un sol. În 1481, când orașul a trecut sub „protecție” otomană, el urma să plătească un
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
trecut sub „protecție” otomană, el urma să plătească un tribut de 12.500 de ducați. În toate celelalte domenii însă, Ragusa era practic independentă. Putea avea relații cu puteri străine și încheia tratate (atâta timp cât nu intrau în conflict cu interesele otomane), iar navele sale navigau sub pavilion propriu. Vasalitatea față de otomani le conferea și drepturi comerciale speciale în raport cu Imperiul. Ragusa s-a ocupat de comerțul otomanilor în Adriatica, iar negustorii săi s-au bucurat de scutiri fiscale speciale și de beneficii
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
a ocupat de comerțul otomanilor în Adriatica, iar negustorii săi s-au bucurat de scutiri fiscale speciale și de beneficii comerciale cu Poarta. Ea a operat și în unele colonii care s-au bucurat de drepturi extrateritoriale în marile orașe otomane. Negustorilor ragusani li s-a permis să intre în Marea Neagră care altfel era închisă pentru toată lumea în afara otomanilor. Plăteau taxe vamale mai reduse ca alți negustori străini, iar orașul-stat se bucura de susținere diplomatică din partea administrației otomane în disputele comerciale
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
în marile orașe otomane. Negustorilor ragusani li s-a permis să intre în Marea Neagră care altfel era închisă pentru toată lumea în afara otomanilor. Plăteau taxe vamale mai reduse ca alți negustori străini, iar orașul-stat se bucura de susținere diplomatică din partea administrației otomane în disputele comerciale cu Veneția. La rândul lor, otomanii considerau Ragusa un port de importanță majoră, întrucât majoritatea traficului între Florența și Bursa (port otoman din Anatolia nord-vestică) trecea prin Ragusa. Navele florentine plecau din porturile italiene Pesaro, Fano ori
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
mai reduse ca alți negustori străini, iar orașul-stat se bucura de susținere diplomatică din partea administrației otomane în disputele comerciale cu Veneția. La rândul lor, otomanii considerau Ragusa un port de importanță majoră, întrucât majoritatea traficului între Florența și Bursa (port otoman din Anatolia nord-vestică) trecea prin Ragusa. Navele florentine plecau din porturile italiene Pesaro, Fano ori Ancona către Ragusa. De acolo, ele urmau ruta terestră Bosnasaray (Sarajevo)-Novibazar-Skopje-Plovdiv-Edirne. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, Ragusa și-a pus marina comercială la
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Ragusa. De acolo, ele urmau ruta terestră Bosnasaray (Sarajevo)-Novibazar-Skopje-Plovdiv-Edirne. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, Ragusa și-a pus marina comercială la dispoziția Imperiului Spaniol, cu condiția ca participarea acesteia la acțiunile militare spaniole să nu afecteze interesele Imperiului Otoman. Acesta a tolerat acordul, întrucât comerțul practicat în Ragusa permitea importatul de bunuri din statele cu care Imperiul Otoman era în război. Ragusa era unul dintre cei mai puternici concurenți ai Veneției, alături de Anglia, Spania și Genova, pe toate mările
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
pus marina comercială la dispoziția Imperiului Spaniol, cu condiția ca participarea acesteia la acțiunile militare spaniole să nu afecteze interesele Imperiului Otoman. Acesta a tolerat acordul, întrucât comerțul practicat în Ragusa permitea importatul de bunuri din statele cu care Imperiul Otoman era în război. Ragusa era unul dintre cei mai puternici concurenți ai Veneției, alături de Anglia, Spania și Genova, pe toate mările în secolul al XV-lea, chiar și în Adriatica. Datorită proximității abundentelor păduri de stejar din , ea a reușit
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
de Bonda, Ivan Cvletković, căpitanul Ivan Florio, Petar Lukarić (Petrus de Luccari), Serafin Gozze, Luca de Sorgo. Aristocrația ragusană era bine reprezentată și la Universitatea Sorbona din Paris la acea vreme. Soarta Ragusei a fost legată de cea a Imperiului Otoman. Ragusa și Veneția au acordat ajutor tehnic alianței otomano-mameluce- care a fost învinsă de portughezi în din Oceanul Indian (1509). La 6 aprilie 1667, un a ucis peste 5000 de cetățeni, între care numeroși patricieni și Šišmundo Getaldić. Cutremurul a dus
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
puțin, dar a rămas doar o umbră a fostei Republici. În 1677, (1630-1692) și (ca. 1635-1678) au sosit în Constantinopol într-o încercare de a evita o amenințare iminentă la adresa Ragusei: pretențiile lui Kara-Mustafa de a anexa Ragusa la Imperiul Otoman ca pașalâc. Marele Vizir, impresionat de capacitatea de convingere a lui Marin, și cunoscând resursele acestuia, s-a hotărât să priveze țara sa de un diplomat atât de capabil, iar la 13 december el a fost închis pentru câțiva ani
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
emisarii au înnoit un acord convenit la Visegrád în anul 1358 și au acceptat suzeranitatea Habsburgilor, ca regi ai Ungariei, asupra Ragusei, cu o taxă anuală de 500 de ducați. În același timp, Ragusa a continuat să recunoască și suzeranitatea otomană, ceea ce nu era ieșit din comun la acea vreme. După aceasta, s-au deschis oportunități și mai mari pentru vasele ragusane de-a lungul întregii coaste a Dalmației, în care ele ancorau frecvent. După tratatul de la Karlowitz (1699), otomanii au
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
soli împăratului Leopold la Viena, în speranța că armata austriacă va captura Bosnia. Din fericire pentru Republică, otomanii au păstrat controlul asupra zonei din jurul orașului. După pacea de la 26 ianuarie 1699, Republica Ragusa a cedat două porțiuni de coastă Imperiului Otoman astfel încât Republica Veneția să nu poată ataca orașul de pe uscat, ci numai de pe mare. Una din aceste porțiuni, frontiera nord-vestică cu micul oraș Neum, este astăzi singura ieșire la Marea Adriatică a statului actual Bosnia și Herțegovina. Satul sud-estic de frontieră
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Veneția, nu a reușit să reziste și expansiunii napoleoniene. Bătălia de la Austerlitz și tratatul de pace care i-a urmat au obligat Austria să cedeze Dalmația Franței, ceea ce a pus Ragusa în fața unei dileme. era o frontieră venețiană cu Imperiul Otoman. Deși Franța deținea uscatul, Regatul Unit și Rusia dominau marea; în timp ce trupele franceze mărșăluiau de la Austerlitz către Dalmația, unsprezece rusești intrau în Golful Kotor, și din ele debarcau 6000 de oameni, care apoi aveau să fie susținuți de 16.000
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
cunoscut sub numele de , a fost un rebel naționalist albanez care a luptat pentru unirea provinciei Kosovo cu Albania. Azem Bejta s-a născut în satul Galica (Kalica în perioada medievală), aflat la periferia orașului Skenderaj din Vilayetul Kosovo, Imperiul Otoman. Familia lui provine din Gagince, de unde au fost expulzată de către armata sârbă. El a fost fiul lui Bejta Galica, un patriot care a murit luptând împotriva Imperiului Otoman și pentru separarea Albaniei de statul sârb. Azem a continuat lupta tatălui
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
în perioada medievală), aflat la periferia orașului Skenderaj din Vilayetul Kosovo, Imperiul Otoman. Familia lui provine din Gagince, de unde au fost expulzată de către armata sârbă. El a fost fiul lui Bejta Galica, un patriot care a murit luptând împotriva Imperiului Otoman și pentru separarea Albaniei de statul sârb. Azem a continuat lupta tatălui său și a luptat mai întâi împotriva Regatului Serbiei în 1912. a fost unul dintre conducătorii rezistenței armate împotriva statului sârb în Kosovo în anii 1912-1914. Împreună cu luptătorii
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
(în , în , în ), numit uneori "Podul Croitorilor", este situat în apropiere de satul Bistražin de lângă orașul Gjakova din Kosovo. El este un exemplu important de pod otoman construit în Kosovo. A fost construit peste râul Erenik, probabil la sfârșitul secolului al XV-lea, și a fost modificat în secolul al XVIII-lea. Lucrările au fost finanțate de breasla Terzija din Gjakova, de la care a primit numele său
Podul Terzijski () [Corola-website/Science/336025_a_337354]
-
1921-1924, 1924-1926). Pašić a fost un lider politic important din Balcani, care, împreună cu omologii săi precum Eleftherios Venizelos din Grecia, a reușit să își consolideze micul stat național în formare împotriva puternicelor influențe străine, în special cele din Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Nikola P. Pašić (Никола П. Пашић) s-a născut în Zaječar, în Principatul Șerbiei. Potrivit etnologului sloven Niko Zupančič, strămoșii lui Pašić au migrat din regiunea Tetovo în secolul al XVI-lea și a fondat satul Zvezdan
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
cancelarul german Otto von Bismarck declarase deja în 1879 că Șerbia este o piedică în calea dezvoltării Austriei). Deoarece provocările latențe ale Austro-Ungariei la adresa Șerbiei cu privire la sârbii care trăiau în Bosnia și Herțegovina, ce era oficial încă parte a Imperiului Otoman, dar fusese ocupată de Austro-Ungaria din anul 1878, și provocarea de probleme exportului sârbesc care se desfășura, în principal, prin Austria (deoarece Șerbia nu avea ieșire la mare) nu a adus rezultate, Austro-Ungaria a inițiat un război vamal în 1906
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]