12,103 matches
-
umană (Pro Fonteio, X,21). Dar acest obicei este amplu atestat și la alți autori, iar Cezar oferă mai multe detalii: Întregul neam al galilor este foarte superstițios. De aceea, cei atinși de boli foarte grave sau cei care Își riscă viața În bătălii sau Înfruntă primejdii jertfesc sau promit că vor jertfi oameni. La aceste sacrificii se folosesc de ajutorul druizilor. Ei cred că nu pot Îndupleca voința zeilor decât dacă oferă o viață omenească În schimbul altei vieți omenești. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Colleyn dădea exemplul lui Flaubert), atunci nu poți reda în scris ,,expresiile oamenilor, atmosfera ritualurilor, accesele de bună dispoziție sau de furie, proverbele, cântecele, dansurile etc."15. Până la urmă, provocarea este dublă. Odată din partea celorlalți la adresa ta. Filmând comunități exotice, riști enorm, susține Colleyn. Habitudinile și reperele mentale îți sunt bulversate. Ai două variante: ,,fie deprimarea, fie reflecția"16. Un om slab ,,alege" deprimarea, un altul puternic și educat alege reflecția. Ambele îi schimbă radical viața. A doua față a provocării
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
tot ce este animal, frica aceasta a intrat în ordinea libertății și este frica autentic umană. Ea este acompaniamentul necesar al oricărei hotărâri luate în „spaimă și cutremur“. Din clipa în care, dând dovadă de curaj, m-am hotărât, am riscat sau m-am expus unei primejdii implacabile, se naște în mine frica. Doar cel care s-a hotărât știe ce este, omenește, frica. „Anu ști ce este frica“ nu e un semn al prezenței curajului, ci al ignorării primejdiei, iar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
importantă care povestește isprăvile deosebite ale unei vieți este în aceeași măsură istoria formării proiectelor acelei vieți, istoria lecturilor, a contactelor umane și a experiențelor de viață din care proiectele premergătoare s-au alcătuit în vederea faptei viitoare. Proiectul care nu riscă să devină refugiul prostiei este în permanență supus instanțelor critice ale celui care își așază viața sub el. Trăiesc în permanență sub un proiect, dar trăiesc deopotrivă în permanență în afara lui, îl judec, îl cumpănesc, îl întorc pe toate fețele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totuși aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
amurgului, atît de caracteristică mediului rural românesc primăvara. Dintr-o dată s-a întors către tînăr: "Frasine, ce cred oamenii despre mine?" Tinerelul a fost surprins de neașteptata încredere a profesorului Iorga și mai ales de întrebarea lui. Nu voia să riște să aibă o atitudine prea familiară și nu era nici prea dornic să răspundă la întrebare. Iorga a înțeles acest lucru, dar nu s-a dat bătut. "Ei, dragă! Nu ezita, dă-mi un răspuns sincer! Ce cred oamenii despre
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
civilizație care dezonorează și distruge însăși civilizația". Asista îngrozit la nașterea omului secolului al XX-lea, pe care îl numea o "nouă specie". În conversația avută cu comandantul german, generalul von Bissing, cardinalul Mercier de Louvain îi amintea acestuia că riscă judecata istoriei. Bissing a răspuns: "Dar, Monseniore, noi vom cîștiga războiul și noi vom scrie istoria"27. Dragostea lui Iorga pentru Franța și aversiunea sa față de Germania aveau rădăcini culturale, ca și sentimentele lui față de Rusia. Care vor dura cît
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dificultăți la trecerea graniței. Maniu ar fi putut ordona arestarea lui Carol. Ceea ce l-a oprit s-o facă era acordul încheiat cu Carol, care fusese de acord cu cele trei condiții ale lui Maniu. Maniu nici nu dorea să riște declanșarea unui război civil. La București, i-a declarat încă o dată lui Maniu intenția sa de a respecta Constituția, de a se împăca cu prințesa Elena și de a nu permite revenirea în țară a Magdei Lupescu. Poate că gîndea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
luni mai tîrziu, în ianuarie 1937, au căzut amîndoi în împrejurimile Madridului. În ciuda ostilității sale față de Legiune, Iorga a fost mișcat de "cei doi tineri eroi", care "au lăsat în urmă politica murdară și au plecat acolo unde oamenii își riscau zilnic viața pentru ideile în care credeau"16. Nu numai Iorga a fost mișcat. Atunci cînd au fost îngropate trupurile lui Moța și Marin, sacrificiul lor a zguduit această societate complezentă și coruptă. În momentul în care trenul în care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au fost condamnați la Închisoare În cadrul unui proces postbelic. În Franța, colaboraționismul a fost pedepsit mai blând tocmai pentru că fusese atât de răspândit. De vreme ce Însuși statul era colaboraționistul principal, să acuzi de acest lucru niște simpli cetățeni părea abuziv și risca să semene discordia - cu atât mai mult cu cât 3 din 4 judecători de la procesele colaboraționiștilor francezi fuseseră ei Înșiși angajați ai statului colaboraționist. Până la urmă, numai 94 de oameni din 100.000 (mai puțin de 0,1% din populație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a iluziilor și speranțelor aduse de eliberare. Pe 27 decembrie 1944, scriitorul napolitan Guglielmo Giannini nota deja În L’Uomo Qualunque, ziarul unui nou partid italian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea mult și nu folosește la nimic. Adenauer era sincer Îngrijorat. În opinia lui, confruntarea germanilor cu crimele naziste - prin procese, tribunale sau proiecte de reeducare - risca mai degrabă să exacerbeze naționalismul decât să inspire căință. Tocmai pentru că nazismul avea rădăcini atât de adânci În această țară, viitorul cancelar considera mai prudent să permită și chiar să Încurajeze tăcerea pe această temă. și nu se Înșela prea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest, calculele sovietice nu erau transparente, nici măcar pentru cei care vedeau pragmaticul circumspect din Stalin. Însă Molotov spune cu siguranță adevărul când sugerează În memoriile sale că Uniunea Sovietică era gata să profite de situațiile prielnice, dar nu dorea să riște pentru a le crea: „Principiul nostru e acțiunea ofensivă, pe cât posibil, iar dacă nu, expectativa”. Stalin Însuși, se știa, nu agrea riscul: ceea ce Îi face pe unii analiști să deplângă faptul că Vestul nu a reușit „stăvilirea” sovieticilor mai devreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care a rămas oficial În război cu Germania până În 195110. Deși importante pentru popoarele În cauză (ele consfințeau abandonarea României, Bulgariei și Ungariei În mâinile sovieticilor), aceste acorduri au fost semnate tocmai pentru că nici una dintre marile puteri nu ar fi riscat o confruntare din pricina lor. În schimb Germania era cu totul altceva. Nemții contau imens, mai ales pentru ruși. Germania era subiectul războiului și al păcii. Spectrul revanșismului german nu bântuia numai calculele francezilor, ci și pe cele ale rușilor. Când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după el, secundară. În revolta lor, comuniștii greci au mizat cu naivitate pe ajutorul sovietic, poate chiar pe intervenția armată, care erau În realitate excluse. Dimpotrivă, Stalin Îi privea ca pe niște aventurieri zănateci, luptând pentru o cauză pierdută și riscând să declanșeze o intervenție americană. Sprijinul provocator acordat de Tito rebelilor greci l-a enervat așadar pe Stalin (care socotea pe bună dreptate că, dacă n-ar fi fost ajutorul iugoslav, situația politică tulbure din Grecia s-ar fi rezolvat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-se de influența-i corozivă asupra loialității și obedienței altor partide și regimuri comuniste. Kominformul bătea monedă, În ziarele și publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul conducător” al Partidului, dar risca astfel să le amintească oamenilor că exact acestea fuseseră principiile Partidului Iugoslav după 1945. De aici cealaltă temă omniprezentă, loialitatea față de Stalin și Uniunea Sovietică, respingerea tuturor căilor „particulare” sau „naționale” spre socialism și imperativul unei „vigilențe sporite”. Începea a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să elaboreze respectiva soluție. Guvernul german a Întâmpinat de Îndată favorabil propunerea lui Schuman - și avea toate motivele s-o facă: Încântat, Konrad Adenauer i-a răspuns lui Schuman că „planul guvernului francez a dat relațiilor dintre țările noastre, ce riscau să fie paralizate de răceală și neîncredere, un imbold nou către cooperarea constructivă”. Sau, cum le-a spus tot el, mai franc, subordonaților săi: Das ist unser Durchbruch („Am ieșit la lumină”). Pentru prima oară, Republica Federală Germană se alătura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult timp decât orice altă țară: În 1945, 10 milioane de femei și bărbați (dintr-o populație activă de 21,5 milioane) erau Înrolați sau fabricau arme. În loc să dimensioneze efortul de război după resursele limitate ale țării, Winston Churchill a riscat totul, Împrumutând de la americani și vânzând posesiuni britanice din străinătate pentru ca banii și echipamentul să nu lipsească. Cum spunea un ministru de Finanțe din timpul războiului, În acești ani „Anglia s-a transformat din cel mai mare creditor În cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era nevinovat: Întemnițase, ca ministru de Interne comunist, o mulțime de oameni. Dar În cazul lui, rechizitoriul condamna cu insistență „activitatea de trădare” desfășurată ca „agent plătit al unei puteri străine”; maghiarii urau ocupația sovietică, iar Moscova nu dorea să riște transformarea lui Rajk În erou al „comunismului național”. În cazul de față, nu exista un asemena pericol. Rajk și-a rostit docil replicile, recunoscând că a activat ca agent anglo-american, urmărind căderea comunismului În Ungaria, a informat Curtea că numele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obține un maxim de voturi anticomuniste. și invers: Washingtonul a cerut ca The Grapes of Wrath (Fructele mâniei) al lui John Ford (realizat În 1940) să fie oprit de la distribuție În Franța fiindcă imaginea nefavorabilă a Americii de după Marea Criză risca să fie exploatată de Partidul Comunist Francez. În general, filmele americane accentuau farmecul Americii și, ca atare, constituiau atuuri semnificative În Războiul Rece cultural. Doar câțiva intelectuali puteau aluneca de la emoție estetică la afinitate politică sub impresia Odessei din Bronenoseț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania de Vest era cea mai bună pavăză Împotriva revanșismului german. Ei nu ar fi riscat această situație confortabilă decât În schimbul unei Germanii demilitarizate sub control sovietic (caz În care Moscova i-ar fi abandonat fără să clipească pe clienții est-germani cu Republica lor Democrată cu tot). Dacă era ceva ce rușii nu voiau, era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Vest (și mare parte din Europa Occidentală) În orice moment. Dar, cum Statele Unite promiseseră că vor apăra libertatea Berlinului de Vest prin orice mijloace (În practică, asta Însemna arme nucleare), Hrușciov n-avea nici cea mai vagă intenție să riște un război nuclear pentru Germania. După cum consemna ulterior În memoriile sale ambasadorul URSS la Washington, „Kennedy a supraestimat disponibilitatea lui Hrușciov de a face gesturi decisive În Berlin: cel mai agresiv a fost Înălțarea Zidului”11. După Berlin și Cuba
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politice. Chiar cu ajutorul unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza pentru democrația austriacă nu era deloc optimistă. și totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină În scurt timp democrația alpină model: neutră, prosperă și stabilă. Era În parte meritul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însuși era suficient de vârstnic ca să-și amintească primii ani ai Imperiului wilhelminian, când Biserica Catolică fusese ținta campaniei de laicizare (Kulturkampf) a lui Bismarck. El a avut precauția să nu profite excesiv de noul echilibru de forțe, ceea ce ar fi riscat reaprinderea conflictului pe marginea relației Stat-Biserică, În special acum, când poziția neeroică a bisericilor germane sub naziști era Încă prezentă În memorie. Așadar, Adenauer a căutat de la bun Început să facă din partidul său un vector electoral mai degrabă creștin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dădea seama că o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre suferințele provocate de germani evreilor, sau de președintele Theodor Heuss, care declarase În noiembrie 1952, la Bergen-Belsen, că Diese Scham nimmt uns niemand ab18, Adenauer
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]