13,247 matches
-
Mi-a fătat agregatul un copchil deștept ca mine. V-am zis că și-n autobuz, la fabrică, eram cel mai al dracu’! - Taci, băăă, uită-te la tine și vezi războiul din Afganistan! comentează Danny de Vito. - Bă, tu umblai în picioare pe sub pat pe-atunci! În autobuz, când făceam naveta, toate gagicuțele venea după mine să m-audă ce vorbesc. Fi-miu, la fel, deștept foc. Hai să vă zic. Se duce la tac-su’ mare, bă, am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ei. Cine toarnă cele mai mari minciuni. Pentru că, imediat după asta, Danny de Vito nu s-a lăsat: - Eram la cumnată-miu la Craiova și, bă, nenică, era o căldură-n casa aia de înnebuneai. Mă duc la frigider și umblu o țâră la potențiometru. Reglez p-acolo și mă duc să trag un pui de somn. Ațipesc oleacă, după care aud, așa, o muzică. Mă uit pă fereastră, ni’ica. Mă mai chiorăsc pă ici pă colo - și am așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
iară și, într-adevăr, să mă bată Moș Crăciun dacă mint, era undeva, în fundul raftului, o cutiță de conserve mică al dracului. Bag-seamă că strachina cu dovlecei intrase la apă sau, cum se zice, se contractase de la frig. Dacă am umblat io la potențiometru, bag-seamă. Da’ era o caniculă de nu mai înțelegeai nimica. Apoi, în seara aia, Danny de Vito a spus că oricum nu se poate să te razi cu lumânarea, prea e trasă de păr, iar Marian jubila
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
doctorat în chimie undeva prin Italia. Sau Spania. N-am aflat unde a plecat atunci, în după-amiaza aceea când ne-am despărțit, dacă s-a întors la maică-sa, dacă era maică-sa - și habar n-am acum pe unde umblă. 17. În Dumbravă Să-ți aduci aminte. Să spui vieții piua după expresia cuiva și să te scremi să refaci totul. Cum ar fi meciurile de fotbal. Să zicem. Când eram o echipă. Eram într-o echipă și totul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
potențiometrele. Urcuș. Pieptiș, opintire. Astea sunt cuvintele care trebuie folosite. Pământ și pietre, apoi pământul ca în palmă. Grădina lui Baboi, unde trebuie să jucăm. Și-a săpat singur grădina ailaltă din coastă, povestește Jderilă. Un om greu de înțeles. Umblă în trening și cravată. Și mai ales asta e problema - că-și sapă singur grădina. Nu tocmește pe altul. E problematic de ce face asta. Pe drum se fixează tactica. Dacă tot s-au făcut alegerile. - Jucăm la înaintare cu doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Farmacistu cu botezul și aflase că tot satul e foarte nemulțumit de cartea mea. Iar capul nemulțumiților a devenit cel numit în carte Farmacistu. Acesta, ca să respectăm adevărul istoric, nu era farmacist, ci asistent medical la un spital. Dar, pentru că umbla cu medicamente, i se spunea Farmacistu - și el acceptă această poreclă pentru că nimeni nu își permite să refuze o identitate care îi saltă cota. Farmacistu are un magazin unde vinde în timpul liber, alături de nevastă și de cei doi copii. Acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
spus io ca un nenorocit, putând să las impresia total eronată că Farmacistu ăsta e cine știe ce chiabur care a agonisit averi pe spinarea poporului. În seara aia, a venit și popa la mine și m-a luat cu blândețe. Nu umbla în anteriu, sau cum s-o fi numind costumația lui, ci călărea o mobră sau o capră, cum i se mai zicea, și, astfel costumat, aducea mai degrabă cu un motociclist din cine știe ce bandă care terorizează periferiile metropolelor. - Lasă, bă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
magazin, da’ cine te crezi, tu, mă? - Bine, știți că și io mă îmbrac doar de la mâna a doua! - Taci din gură, că acuma vorbesc io! Să-i faci gușați, mă, pe băneșteni! Nu ți-e rușine? Asta e, atentasem, umblasem la miturile fondatoare ale satului. Era o poveste interesantă și adevărul e că nu spusesem tot. De pildă, că Aurel Vlaicu, aviatorul, a căzut aici și avea monument din următoarea cauză. Nu mai văzuseră oamenii un avion și, când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de el. Pe unii poate că i-a intrigat lipsa identității, cine se ascundea în spatele acelor inițiale? Cine își povestea copilăria cu un fel de bucurie tristă. În momentul în care stăteam de vorbă, G.P. era foarte grav bolnav. Deja umbla de la un spital la altul și doctorii nu reușeau să-i pună un diagnostic. Îl trimiteau de colo-colo. Iar el n-avea de ales și se refugia în poveste. G.P. era unchiul meu pe care Farmacistu îl bănuia că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
este capabil, Urmuz a urmat Dreptul, a intrat apoi În magistratură, ajungând până la gradul de președinte de tribunal și cu serviciul la Casație. Dar inveteratele lui apucături Încă boeme nu se Împăcau cu o asemenea situație În magistratură. Îl zăream umblând bezmetic noaptea pe străzi, așteptând prin ganguri după, slăbi ciunea lui!, servitoare și, din obișnuința chilipirurilor sau expe dientelor din prima noastră tinerețe comună, nu-i intra În cap că ne-a venit acum și nouă vremea să ne plătim
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
naiba să le Împaci cumva, satisfăcându-le pe toate, ieși până la urmă tocit, uzat, măcinat. Apoi, iarăși din timiditate disprețuitoare, nu am solicitat prie tenia sau colaborarea oamenilor ajunși, pe care i-am socotit ca fiind ajunși gata obosiți; ci, umblând și căutându-i cu lumânarea, m-am bucurat să-i descopăr și să mi-i fac prie teni și cama razi colaboratori pe cei cu personalitate și talente În devenire, sau pe cei În dificultate cu ei Înșiși și cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
TeodorescuNekera, un eminent Învă țător și publicist, prieten apropiat al lui Spiru Haret. La Întoarcerea sa În țară, Lucreția s-a Împăcat cu iubitul său, chiar dacă Mircea Florian se căsătorise Între timp. Rudele Îi reproșau: „Tu, care ești serioasă, mai umbli cu Mircea?“, dar Lucreția se justifica: „Ce, eu i l-am luat? Ea mi l-a luat mie! Mircea Îmi aparține!“ Destinul a fost și de această dată necruțător. Internată În Spitalul Polizu, Lucreția este supusă operației de extirpare a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
e înalt, chipeș, cu pielea obrazului albă și ochii verzi, pe când el, Fanache, era îndesat și oacheș. Îl enerva că purta pardesie de gabardină bej și pălărie, e drept, cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină de piele neagră, care, scorțoasă, îi venea ca dracu. Îl enerva că mereu tata se adresa cu domnule, doamnă, saluta larg, ceremonios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sunt în altă parte, prin preajmă, și or să apară... Iar ei ce să facă, să pornească în căutarea grupului de rezistență? Bun, dar încotro, nu au nici un fel de date unde altundeva ar putea fi, plus că e riscant, umblând prin zone necunoscute pot să cadă cu ușurință în mâna securiștilor, ăștia mereu organizează pânde... Să se întoarcă în oraș? Nu, varianta aceasta este exclusă, au decis să lupte, vor lupta, nu la prima piedică, gata, să cedeze, gata, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la început era ceva firav, ca o boare și repede a crescut în el, a prins rădăcini și l-a subjugat - frica. Frica a început cu o întrebare: dacă prinde taică-său de veste că lipsește pistolul, că el a umblat la ascunzătoarea din pivniță și a luat pistolul; taică-său nu are habar că el știe de existența armei îngropate de bunicu-său în pivniță... Dacă îl prinde? Pe urmă și-a făcut curaj singur: n-are cum să descopere taică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
v-aț băut mințîle, ai, bă, să ne culcăm!... Ăștia erau doi la unu: s-au dus împleticindu-se spre lac. Gămălie, se vede treaba, studiase problema, era în temă, ideea asta o copsese el mai de multișor. Știa că dacă umblă la o roată mare ruginită și o mișcă o țâră, asta face să se crape un fel de porți de metal uriașe și atât îi trebe apei, pe urmă știe ea drumu, izbucnește, se năpustește, mătură tot în cale. Al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vameșii au comentat în rusește : “Mai bine îl împușcau și se termina odată cu el“. S-a atașat de măicuța Natalia Ilașcu, când a descoperit sărăcia de neimaginat in care se zbătea aceasta. A găsit-o pe mama lui Ilie desculță, umblând pe zăpadă, pentru că nu avea ce să încalțe; erau zile când nu pusese nimic în gură pentru că nu avea in casă nici o coajă de pâine; se încălzea, din cauza lipsei lemnelor de foc, cu nuielele pe care le rupea din gard
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cu Teoctist. înainte aveam de la el calendar, dar acum n-am nimic, nici un calendar.” Am promis că-i aduc eu un calendar bisericesc, la vizita următoare. După o scurtă pauză măicuța Natalia reia: „S-o săturat și sărmana Nina de umblat pe drumuri, de cărat cu torbele mâncare și am auzit la radio, când au fost din Franța, că își face el singur mâncare. Dar ce mâncare își face Dumnezeu știe! în ce o face, cu ce o face? Ce, are
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de noapte și am citit la lumânare, că lumină nu mai dau în timpul nopții. M-am abonat și la “Mesagerul”... Lemne a zis că o să-mi deie fratele, dar el tot nu se poate apleca, tot cu ficatul. Dar încă umblă. El a lucrat 20 de ani în Kamceatka, s a retras încoace și vine, numai el și fata de la Gherman. Nina, Iura sunt departe. Iaca, singură, când mai veniți așa tot mai mă bucur!” O întreb dacă a mai vizitat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nimic! Să mi văd băietul liber. Ori îl eliberează ori nu-l eliberează, și să văd ce are să spună Constantinescu. Am să ajung și acolo. în multe locuri am ajuns și multe lucruri am făcut. Eu prin vrăjitori n-am umblat. Numai prin preoți. M-oi duce numai la mănăstiri. Ilie așa mi-a scris: <Cum, mamă, așa bătrână, te-ai pornit la un drum așa lung!”> „Dânsul a fost mândru de dumneavoastră.” „El a fost îngrijorat că sunt bătrână și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
lor bucovineană. Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare— simțim cum curge Prutul între noi și sârma cea ghimpată cum tresare. Nu va fi unic Domnul, cel din slove și Domnul, cel ce umblă pre pământ, în lume mai sunt două Moldove și două Bucovine cât mai sânt. Bogat e cine are o poiană, Munți cine are nu mai e sărac. ...Mă doare Bucovina ca o rană, și nu se mai tămăduie de-un
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cinci ani în aceeași bancă, a „specialiștilor“, cu Radu. Ficat de analist Nu-mi plac farsele nici când sunt subiectul lor, nici când subiecții sunt alții. Poți fi inoportun la modul cel mai grav. Într-o seară, un actoraș care umblă să fie luat în seamă făcând farse la un canal TV, a format numărul de telefon al unei doamne. Cabotinul s-a dat drept prietenul fiului ei, cu care băuse la cârciumă în urmă cu o zi. Femeia însă își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
odăii, unde luptam cu mine însumi scriind, și cât de vulnerabil deveneam în zilele când nu veneam acasă cu tașca plină de hârtie tipărită. Ar trebui să fac ceva cu rafturile astea pline de cărți din jurul meu, fiindcă nu mai umblu de ani buni în ele și sigur n-o să le mai cotrobăi niciodată. Dar e destul să-mi imaginez cum m-aș trezi dintr-odată între patru ziduri golite de biblioteci, ca să înțeleg că doar în cetatea mea de hârtie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zici lucruri precum: „Da’ de ce vă trebuie oglindă, că vede toată lumea ce boccii sunteți?“, „La mămicile voastre acasă, când nu găseați oglinda, tot așa vă zborșeați în stânga și-n dreapta să căpătați una?“ sau, și mai potrivit cu întâmplarea, „De ce nu umblați, fă, neamuri proaste ce sunteți, cu oglinda în geantă?“. Ar fi trebuit poate să le consolez pe fetele acelea cu o vorbă bună, de natură să vadă și umorul ionescian al întâmplării, însă am simțit că ar fi explodat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în birou la domnul Dumitru, iar Mănel face o mulțime de curse după bere, pizza și țigări, patronul îl ia pentru prima oară la rost, dar cu blândețe, ca să le fie clar tuturor ce are de gând: „Mă, Manele, de ce umbli, mă, în zdrențe? Ia-ți, mă, copilule, din magazie ce vrei, dacă-ți vine bine. Sau, știi ceva, o să-ți cumpăr un costum. Ai avut vreodată un costum?“. Mănel scutură din cap vesel, ca la o glumă nouă a patronului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]