14,708 matches
-
singură înăuntru. De la o vreme n am mai vrut s-o ascult și m-am așezat lângă fereastră. Ea a venit în fața mea, nu știu ce-a boscorodit din gură, că pe dată am căzut pe covor într-un leșin adânc. Mama s-a speriat, a plătit țiganca și-a alungat-o afară. Fiind îngrozită, a strigat-o repede pe bătrâna, Doca lui Gherman, care nici una, nici alta, a spus că e vorba de un deochi. S-a dus acasă, a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
De la nouă primari, De la nouă meșteri mari Și le-am strâns într-un obor Și oborul s-a spart Și vacile din obor au ieșit Și deochiul de la Răduța a ieșit Și s-a dus în munții înalți, În văi adânci, Unde cocor nu cântă, Câine nu latră, Pisică nu miaună, Fată mare cosiță nu împletește Că acolo va aștepta Cu mese întinse, Cu făclii aprinde Și lasă pe Răduța curată, luminată, Ca argintul de curată, Ca Maica Precista din cer
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
din cer Ce pe ea, a lăsat-o!". M-a stropit mereu cu agheasmă, a făcut câteva cruci în cele patru părți ale camerei și mi-a tras două pălmuțe peste obraz. Eu m-am trezit ca dintr-un somn adânc și am rămas uluită când le-am văzut pe mama și pe Oltea plângând. M-au îmbrățișat și mi-au spus că n-am murit. Mama nu mai știa cum s-o răsplătească pe vecină, că m-a readus la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
care, nu se mai zărea. Doamne, ce frică ne-a mai încercat! Pe la mijlocul Sucevei, apa ne-a ajuns până la subsuori. Și așa era ude, toate! Ne era teamă să mai facem vreo câțiva pași, ca să nu nimerim în vreo bulboană adâncă, săpată de valurile înfuriate... Doamne, ce noroc pe noi! De pe malul celălalt, doi călăreți, care-și plimbau harmăsarii de la Mitoc, ne-au zărit și ne-au salvat. Ne-au săltat dintr-o mișcare bruscă pe cai și ne-au lăsat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Belei), Gheorghe Pascari, Silvestru Drehuță, Serafin Filipciuc, Arcadie Isopecu (bun vânător), Ilie Lavric, Ion Lavric, Gheorghe Burciu (Goangă), Dragomir Burciu, Vasile Burciu, Archip Lavric, (Biță), (Bircu). Aceștia și-au manifestat mereu dorința sinceră de a-și continua munca și la adânci bătrânețe, considerând-o o plăcere. În afara acestora, există în viața satului și eroi anonimi, care, și au câștigat prin întreaga lor activitate respect și multă considerație. Aceștia au știut tot timpul că, lenea vatămă moralul și sănătatea proprie. Ei și-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
să particip activ la lucrările agricole sau la îngrijirea pomilor și vietăților de pe lângă casă! Scrânciobul, fântâna, râul Suceava, ogoarele din câmp, vecinii, neamurile, au reușit să se înfiltreze adânc în inima mea de copil și adolescent și să lase urme adânci. Toate acestea și multe altele, aveau să aibă ecou în anii de mai târziu, să se reflecte în încercările mele literare, poeme sau povestiri. Simt o forță magică, care, mă îndeamnă să-mi aștern gândurile și ideile, frământările sufletești, să
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
SAREX din Rădăuți. El era absolvent al școlii Normale din Bistrița-Năsăud și din studenție a fost arestat politic (instigare împotriva guvernului, condamnat la 18 ani de detenție). Nu i-a făcut pe toți, dar acei ani i-au lăsat urme adânci pentru restul vieții. A fost nevoit să presteze diferite servicii care nu aveau nimic comun cu pregătirea sa de cadru didactic. I s-a reproșat mereu că nu poate un fost deținut politic să facă educație comunistă elevilor... Eu, datorită
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
timp îndelungat. După 18 ani, în anul 1962, am reușit să revăd comuna natală și pe cei dragi. Când i-am sărutat mâna mamei în fața ei stătea acum un bărbat în toată firea, iar pe chipul ei brăzdat de urme adânci am văzut expresia întregii drame trăită de ea. În anul 1956, m-am transferat cu serviciul în Bacău, deoarece aici am obținut o locuință confortabilă pentru întreaga familie, ceea ce îmi lipsea la Brăila. Am lucrat în continuare la Întreprinderea de
POVESTEA UNUI REFUGIAT DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Dimitrii Coliban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1677]
-
înalt, dar și acestea erau nevoite să poarte o ținută specială. Chiar și nobililor din alaiul Împăratului li se impunea acest protocol. În vecinătatea porții este un dragon uriaș sculptat dintr-o singură bucată de lemn, „menuki-no-ryu”. Copleșiți de emoții adânci, am rămas extaziați în fața sculpturilor, admirabil executate, ce reprezintă animale, păsări, flori. Când le privești... te aștepți să auzi păsările cântând sau să simți parfumul florilor. Ghidul ne-a vorbit despre arta și iscusința meșterilor chinezi care au lucrat aici
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
de cireș” și „katana”, teribila sabie a samuraiului. Contemplativi din fire, ei au dezvoltat o adevărată artă a aranjării florilor, o artă devenită „Cale spirituală”, denumită Ikebana. Ea mai înseamnă și cultul japonezului pentru frumos, o artă încărcată de simboluri adânci, definind Spiritul poporului din Țara Soarelui Răsare. Practicarea Ikebanei sau contemplarea unui aranjament floral e o cale de a l deconecta pe japonezul mileniului trei, de la ritmul stresant al vieții moderne, aducându-i liniștea, relaxându-l. În timpul vizitelor din Japonia
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ar putea simboliza Trecutul, crenguța cu flori reprezintă Prezentul, iar cea îmbobocită - Viitorul”. Ikebana este și o formă de meditație, îmi spune Emiko. Înainte de a face aranjamentul floral, meditezi la ceea ce vrei să exprime el, simbolistic. Trebuie să sugereze sentimente adânci, exprimate prin culoare, stadiu de înflorire al florii, crenguța uscată, cât și prin forma vasului în care se aranjează florile. De fapt, se urmărește ceea ce ai spus la început Armonia. Deși pare destul de simplă, Ikebana respectă mult mai multe reguli
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
din Japonia sunt deosebite ca stil și confort, dar și ca poziție...Unele sunt așezate pe țărmul Oceanului Pacific , altele pe câte o buză de stâncă, în zone de o neasemuită frumusețe. Japonia, un tărâm enigmatic fără limite și de o adâncă fascinație... Sunt un simplu călător, un „Marco Polo” al timpurilor noastre, ce se deplasează cu mijloace moderne de locomoție, având ca destinație Țara Soarelui Răsare. În afară de romanele citite, nu știu decât ceea ce am văzut, simțit și auzit. Ceea ce am simțit
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
armonie. Parfumul suav, frumusețea florilor și concentrarea, îl apropie pe om de natura pe care o recreează la scară mică. În acest fel este dezvoltată și aprofundată relația dintre flori și viața noastră de zi cu zi. Ikebana are rădăcini adânci în istoria Japoniei, având o vechime de peste 600 de ani. Inițial, s-a pornit de la ritualul budist, acela de a oferi flori spiritelor celor morți. Unul dintre maeștri Ikebana este Sofu Teshigahara care s-a mai ocupat și de sculptură
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
toți oamenii și-ar curăța impuritățile din minte, vor descoperi puritatea naturii lui Buddha”. („The teaching of Buddha”). Traducerea: Alexandru Cărbune. Hakone Luni, 01. 09. 2009 M-am trezit devreme și am alergat la geam, privind spre albastrul limpede și adânc al cerului. Muntele Fuji-san era învăluit într-o ceață alburie, iar zăpada părea că fumegă, apoi am coborât privirea spre lacul „Ashi” ale cărui ape erau liniștite. Se anunța o zi frumoasă. Pe aleile parcului se plimbau câteva persoane mergând
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
format o idee despre iubire din spusele mamei (care erau mai mult spaime) dar, mai ales, din cărțile citite. Așa am pornit în viață, crezând că iubirea înseamnă „Totul sau Nimic!” Un dicton (la mine, principiu) ce mi-a adus adânci remușcări și dureri greu de vindecat. Lumea Japoniei e fascinantă... . cultura, tradițiile, stilul de viață actual, istoria milenară, simțul onoarei, demn de admirat și de urmat, răbdarea, pudoarea cât și fascinația pentru tot ceea ce înseamnă Europa. Viața intimă e ca
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct răsuflarea lui zgomotoasă. Când fu destul de aproape, se destinse ca o săgeată eliberată din arc și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duială și Rishawa fu mulțumită. Îi mai rămăsese să aștepte semnalul din corn, care anunța sosirea oaspeților. Atunci ea, Rishawa, cobora câteva trepte de pe terasa Înaltă, Împreună cu părintele Anselm, duhovnicul și omul de În credere al familiei, făcea o reverență adâncă și săruta cu sfială mâna domnului, mulțumind pentru cinstea care se făcea umilei sale case. Bertold, cavaler desăvârșit, o săruta pe obraz și o conducea de mână pe scară În sus, până la sala mare, unde, cu cuvinte curtenitoare, Îi mulțumea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
banda lui de ticăloși. Nu pricepea Însă ce rol urma el să joace În această poveste. Pe el ar fi trebuit să-l omoare ministerialul pe loc, sau să-l ia cu sine și să-l azvârle Într-un beci adânc. De ce-l luaseră cu ei? Ca să le fie povară, martor la fără delegea pe care o pregăteau? Doar dacă nu... Creierul cioplitorului În piatră lucra cu repeziciune. Exista o singură explicație. Aveau nevoie de un țap ispă și tor... Așa cum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se apropia din ce În ce. Deodată, ca prin minune, apăru alături alt călăreț, care-i strigă răgușit să se țină cât putea și, spate În spate, Încercară să facă față atacurilor bandiților. Câteva clipe luptară În tăcere. În afară de rana adâncă de la umăr Bodo mai avea alte câteva răni deschise care Îl umpluseră de sânge. Alunecă de pe cal și Ambrosius se apropie să-i dea lovitura de grație. În clipa În care vârful sabiei străpungea veșmântul tânărului, Hugo Își Împlântă adânc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
timp să se Întrebe cine era. Ca și cum ar fi fost de la sine Înțeles, călugărul cutreiera satele, strângând morții În carele cu care se ducea gunoiul pe câmp, organizând echipe cu cei Încă sănătoși, pe care Îi punea să sape gropi adânci pentru cadavre și să ardă colibele unde fuseseră bolnavi. El le amin tea de păcatele lor grele și multe, cerându-le să se pocăiască până nu era prea târziu. Îi silea pe toți să fiarbă apa Înainte de a o bea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vitejie, căci lângă el zăceau nu puțini tâlhari pe care-i doborâse. Am crezut că frumosul tânăr murise și el și mă pregăteam să-l Îngrop creștinește, când am vă zut că mai răsufla Încă. Într-adevăr, dintr-o rană adâncă din piept Îi curgea sânge. Deci era În viață. Atunci l-am legat cât am putut de bine și l-am urcat pe frumosul lui armăsar, care nu se mișcase de lângă el. Parcă pricepea că stăpânul Îi este În primejdie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
piatră și o poartă fixată În lanțuri, care se putea coborî sau ridica. Totul era pustiu, ca mort, nicăieri nu se ghicea vreun semn de viață. Gregor Își Îmboldi catârul pe podețul de lemn, sub care se ghicea un șanț adânc, și bătu cu pumnul În poartă. După câteva bătăi repezite, se auzi Într-un târziu o voce cam adormită care-l Întrebă cine era și ce voia. — Vreau să merg la părintele Sixt. Sunt fratele Gregor! Aha, bine, așteaptă! Așteptară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
târziu o voce cam adormită care-l Întrebă cine era și ce voia. — Vreau să merg la părintele Sixt. Sunt fratele Gregor! Aha, bine, așteaptă! Așteptară câteva minute lungi. Burgul și locuitorii săi erau fără Îndoială cufundați Într-un somn adânc. Apoi, prin cră păturile porții se văzu o luminiță, și niște pași grăbiți răsunară sub bolta de piatră. Ușa se dădu În lături și, În aceeași clipă, răsăriră ca din pământ un mare număr de slujitori Înarmați, care le Înconjurară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câteva Încercări, Încuietoarea cedă și aerul proaspăt al nopții pătrunse În odaie. Prizoniera se aplecă În afară. Pricepu că se află În turnul cetățuii. Sub ea se căsca departe jos, mai degrabă se bănuia prin Întuneric, o prăpastie neagră și adâncă, parcă fără fund. În zare se vedeau, vagi, contururile mun ților. Deci fereastra nu dădea spre curtea cetății, ci În afară. Aducându-și aminte cât urcase călare, cu fățarnicul frate Gregor, și apoi mulțimea de trepte, Înconjurată de temniceri, tânăra
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În urma lui. Jos, În sala cea mare, așteptau doi bărbați. Unul era starețul Otto, tolănit Într-un jilț căptușit cu piei de urs și bându-și alene cupa de vin. Celălalt, un cavaler cu fața lată, pe care o cicatrice adâncă o făcea și mai hidoasă, Întrebă cu glas zeflemitor: — Ei, pe când nunta? Ministerialul se trânti pe o laiță de asemenea așternută cu piei de urs, Înșfăcă un urcior uriaș cu vin, și-l dădu peste cap. Era negru de furie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]