13,496 matches
-
acele sărmane bucurii care îți aduc zâmbetul pe buze. Dar pe tine te-au întristat... Cunosc delicatețea lui Alexandre, știu că, din colo de cadoul în sine, a atins obiectele acelea, înainte de a ți le dărui, cu adorație și fervoare. Ciudată coincidență! Verișoara ta Mica a primit și ea o rochie verde-jad. Dar pe mine m-a întristat să aflu că ți se pare prea elegantă pentru tine. Mamounette, te lipsești de toate. Cum mai stau lucrurile cu tine? Mănânci întotdeauna
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zor. Știi ceva? îmi spune, încercând să acopere zgomotul. Mi-ar prinde bine un pahar cu apă. — Imediat! Mă grăbesc la bucătărie, dau drumul la robinet și aștept să vină apa rece. Instalațiile din clădirea asta sunt un pic cam ciudate și mereu suntem pe capul doamnei Watts, proprietăreasa, să le repare. Dar ea stă la mama naibii în Florida, și nu prea pare s-o intereseze. Însă, în afară de asta, locul e complet extraordinar. Apartamentul nostru e uriaș după standardele New
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zi despre prietenii ăștia ai tăi cam ciudăței, care se căsătoresc, deși sunt veri, zice. Ce-i cu chestia asta? — Ba nu sunt ciudăței deloc! Șovăi o clipă. Bine, OK, Tarquin e un pic cam ciudat. Dar Suze nu e ciudată absolut deloc. E cea mai bună prietenă a mea! Danny ridică din sprânceană. — Așa... și n-au găsit și ei pe altcineva cu care să-și unească destinul decât tot din familia lor? Cum a fost, ceva de genul „OK
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceea ce înseamnă că trăsura lui Suze se pregătește să pornească. — Bine, să zicem vreo șase ani, adaug în treacăt. Sau... cinci. Depinde. Se lasă iar tăcerea, întreruptă doar de sunetul ritmic și liniștitor al pașilor noștri. E o încordare foarte ciudată între noi, și nu îndrăznesc să mă uit la Luke. Îmi dreg glasul și-mi frec nasul, încercând să mă gândesc la un comentariu despre vreme. Ajungem la poarta bisericii și Luke se întoarce să se uite la mine - iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic, ușor iritată. Dar, asta e, sunt singura domnișoară de onoare - așa că îmi las florile pe iarbă și mă duc la movilița indicată de Suze. — Vreau o poză cu chestia asta, îi spune Suze fotografului. Și Luke unde e? Partea ciudată e că nu mi se mai alătură nimeni. Toți au dispărut care încotro. La un moment dat, îl zăresc pe Tarquin împreună cu cavalerul de onoare, cum murmură ceva la urechile oamenilor și, unul câte unul, acestia se întorc spre mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de pe frigider, care are în fiecare lună câte o nouă rețetă cu Nescafé. Și, așa cum mă așteptam, în clipa în care dau repede la iunie, văd scris mare, cu markerul „NUNTA LUI BECKY“. Mă uit la el cu un sentiment ciudat. E aievea. Chiar se întâmplă. Chiar mă mărit. Nu e o fantezie de-a mea. — Și mi-au venit și câteva idei în legătură cu cortul, adaugă mami. Am văzut undeva la un magazin un cort foarte frumos, cu dungi și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Știi, te recomand tuturor celor pe care-i întâlnesc. Dacă aveți nevoie de haine, duceți-vă la Becky Bloomwood de la Barneys. Le spun asta la toți, piccoli, oameni de afaceri, oameni de pe stradă... — Acum am înțeles ce-i cu toți ciudații care mă asaltează în fiecare zi. Îi zâmbesc. Acuma, serios vorbind, vreau să-ți cer o mică favoare. Michael coboară ușor vocea. Ți-aș fi foarte recunoscător dacă ai putea să o ajuți puțin pe fata mea, Deborah. Tocmai s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Proprietăreasa vrea să-și vândă clădirea în care stăm. Toată lumea afară. A! spun, extrăgându-mă brusc din mijlocul plăcutei viziuni pe care o am, cu mine și Luke cocoțați în vârful unei piramide. Apropo, Luke. Tocmai am auzit o conversație ciudată. Niște persoane de aici ziceau că o să ne mutăm în clădirea asta. De unde le-o fi venit așa o idee? — E și asta o posibilitate, zice Luke. — Poftim? Îl fixez alb. Cum adică, e și asta o posibilitate? Ai înnebunit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din suflet. Ai fost de milioane. Sincer, nu știu cum aș fi scos-o la capăt fără tine. — Ei, doar nu era să te las să apari la nuntă ca un cotlet de miel, nu? Suze zâmbește cu gura până la urechi. Chestia ciudată e că, în pozele de la nunta ei, maică-ta arată foarte bine cu ea. Însă în viața reală... Se strâmbă sugestiv. — Exact. Vai, Suze, ce bine îmi pare că ați venit. O îmbrățișez brusc. Credeam că de-acum gata, o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cap așa ceva. În primul și în primul rând nu trebuie să ai un IQ astronomic, ca să poți face așa ceva? Dar, dacă stau să mă gândesc... nu mi se pare o idee chiar așa de rea. De fapt, simt o atracție ciudată pentru această idee. Tocmai mă gândeam că n-am făcut nimic important în viața mea. De ce să nu mă fac doctor? Sunt mulți oameni care își schimbă radical profesia la un moment dat, nu? Și, dacă stau să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
gura căscată. Pe bune? Mie? — Se obișnuiește ca soții să își lase averea soțiilor lor, îmi spune cu un mic zâmbet. Sau ai ceva împotrivă? — Nu! Normal că nu! Doar că... nu m-am... așteptat la așa ceva. Simt o încântare ciudată în suflet. Luke îmi lasă totul mie! Nu știu de ce sunt chiar atât de surprinsă. Doar trăim împreună. Mâine-poimâine facem nunta. E evident că așa e normal. Dar, cu toate astea, nu pot să nu fiu superâncântată. — Să-nțeleg că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
șocată. — A, ba da. Am chemat poliția. Bărbia i se încordează, în timp ce își încheie nasturii rochiei. S-au dus și au luat-o la întrebări, i-au scotocit și apartamentul. Dar n-au găsit nimic. Evident. Îmi zâmbește un pic ciudat. Și pe urmă a aflat Bill. Și a făcut plici. S-a dus la poliție și le-a spus... ei, nu știu exact ce le-a zis. Dar, chiar în ziua respectivă, poliția m-a sunat și mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
orice îi trece prin cap, fără să-i pese dacă jignește pe cineva. (O dată a întrebat-o pe Erin, cât se poate de nevinovată: „Auzi, dar pe tine nu te deranjează să ai o gură cu o formă așa de ciudată?“) Acum tocmai a pus un tricou pe lângă ea și îl cântărește din ochi. La naiba. Trebuia să le fi înhățat eu de acolo imediat. — Bună, Becky! zice veselă nevoie mare. Hei, e foarte haios! Nu le-am mai văzut până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
foarte încântată. — Adevărul e că abia aștept, zic automat. Asta zic de fiecare dată când mă întreabă cineva de nuntă. Însă acum, când mă uit la vechea noastră casă aranjată ca o doamnă care se fardează, mă cuprinde o senzație ciudată. Am așa, o strângere de inimă cum n-am mai avut niciodată. Și îmi dau seama brusc că așa e, că abia aștept să vină ziua. Abia aștept să văd grădina plină de baloane colorate. Și s-o văd pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în brațele lui Suze, cu fețișoara strânsă și zbârcită, și cu smocuri de păr negru din loc în loc, deasupra urechilor. Copilul lui Suze și al lui Tarquin. Aproape că-mi dau lacrimile... dar sunt mult prea fericită. E cel mai ciudat sentiment din viața mea. Îi întâlnesc privirea lui Suze și ea îmi zâmbește euforică. Strălucește toată din clipa în care s-a născut el și mă întreb dacă nu cumva i-au greșit doza de gaz ilariant. — Nu e absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
el tuturor prietenelor mele și toate au rămas paf, „Vai, mor după Frumoasa din pădurea adormită! Așa o să-mi fac și eu când o să mă mărit!“ — A. Îhm... mersi. Auzi, Kirsten, poate că o să ți se pară o întrebare destul de ciudată... Cum să-i spun oare? Nu pot să zic pur și simplu, auzi, se mai face nunta? — Se mai... face nunta? — Sper din suflet! zice Kirsten, râzând. Dacă nu cumva te-ai certat cu Luke! I se schimbă subit tonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
De la Luke! Ne-a dat el o listă! L-am tocat la cap până când a căutat și el prin casă la voi. Mi-a zis că a găsit-o ascunsă sub pat sau așa ceva, în orice caz într-un loc ciudat. I-am zis că nici că există un loc mai sigur în care putea să fie! Scoate o hârtie, iar eu mă uit nedumerită la ea. E scrisul lui mami. E lista cu invitați pe care ne-a trimis-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aia deranjată la cap despre care ne-ai spus a dus lucrurile și mai departe în nebunia ei, și chiar a tipărit invitații! Azi m-a sunat mătușa ta Irene să-mi spună că a primit prin poștă o invitație ciudată, la Hotelul Plaza, exact așa cum ai spus tu. Se pare că era toată în bronz și bej, ciudată rău, și nu arăta în nici un fel ca o invitație de nuntă! Cel mai bine e să nu le dai atenție la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și chiar a tipărit invitații! Azi m-a sunat mătușa ta Irene să-mi spună că a primit prin poștă o invitație ciudată, la Hotelul Plaza, exact așa cum ai spus tu. Se pare că era toată în bronz și bej, ciudată rău, și nu arăta în nici un fel ca o invitație de nuntă! Cel mai bine e să nu le dai atenție la oamenii ăștia, așa că i-am spus s-o pună direct la coșul de gunoi și să nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atât de tare cu porcăria aia de fermoar ascuns, că a aruncat-o după numai o zi. Și uite! Asta-i ziua când l-am adus acasă! Luke se așază la masă și se uită la poze, cu o expresie ciudată pe față. — Pare... cât se poate de fericită, spune. — Păi e, răspund. Îl adoră pur și simplu. Chiar și atunci când urlă. — Par deja extrem de legați unul de celălalt. Se uită la o fotografie cu Suze care râde în timp ce Ernie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trei mere. Doar că la mine n-au fost decât două - și n-au fost mere. Fac o pauză de suspans. Au fost nunți. Luke se răsucește abia acum cu scaunul spre mine. Are ochii roșii și o expresie extrem de ciudată pe chip. În clipa în care privirea i se fixează asupra mea, simt cum mă cuprinde un val de îngrijorare. — Becky, zice, cu mare efort. — Da? Înghit în sec. — Tu crezi că mama mă iubește cu adevărat? — Poftim? spun, șocată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-l scap pe Ernie pe jos! — Nu zic că-mi place de ea sau ceva de genul ăsta, zic repede. Însă am avut o discuție așa, mai lungă. Și cred că totuși îl iubește pe Luke. În felul ei ciudat, de frigider tip Vulcan. — Dar l-a abandonat! — Știu. Însă regretă că a făcut asta. — Și ce dacă? E normal s-o regrete. — Suze, zic doar că... poate că merită o nouă șansă. Îmi examinez cu atenție buricul degetului, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întâlnire cu comitetul care administrează această clădire? — Știu. Mi-a spus Luke. Dar, Elinor, să spunem lucrurilor pe nume, știi foarte bine că în vecii vecilor nu ne-am fi mutat aici. În ochii ei văd din nou acel licăr ciudat și e foarte clar că face eforturi să-și reprime orice urmă de emoție. Dar care să fie oare acea emoție? Furia pentru faptul că sunt atât de nerecunoscătoare? Supărarea că totuși Luke nu are de gând să se mute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pădurea fermecată. Nu suntem căsătoriți, spune Luke siderat. O ditamai pădurea, patru sute de oameni, o rochie albă uriașă și nu suntem căsătoriți. — Șșșș! îi zic supărată. Nu spune nimănui! Mi-ai promis ca, dacă lucrurile ți se par un pic ciudate, n-ai să mă întrebi nimic și-o să faci cum zic eu. Ei bine, fă cum zic eu! În timp ce pășim, razele soarelui pătrund printre crengile copacilor, făcând umbre pe podea. Deodată, se aude un uruit și, spre uimirea mea, crengile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de flori de pe cap începe să-mi alunece pe un ochi, așa că o desfac cu grijă din agrafe și o pun lângă mine pe iarbă. Și încă fără victime. — Știi... Mă simt ca și cum ultimele săptămâni ar fi fost un vis ciudat, spune el. Am fost scufundat în lumea mea plină de griji, fără să am cel mai mic habar despre ce se întâmplă în lumea reală. Clatină din cap. Cred că am cam luat-o un pic razna atunci. — Un pic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]