12,842 matches
-
ceea ce văzusem se putea vedea pretutindeni, iar euforia care a însoțit această descoperire și confirmarea ei m-au condus la scrierea primei versiuni a acestei cărți sub imperiul inspirației. Am spus lucrurile așa cum îmi veneau în minte și, deoarece subiectele ivite pe parcursul studiului au dat naștere unor observații neașteptate, le-am notat, fie că aveau sau nu o legătură strictă cu tema cărții. Caracterul de semi improvizație al lucrării a plăcut multor cititori, însă eu 10 | Forța centrului vizual începusem să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
cu o rețea de paralele verticale suplimentate de paralele orizontale și astfel ne furnizează instrumentul cel mai simplu și mai perfect pentru orientarea spațială pe care mintea ar fi putut să-l inventeze. Imaginați-vă câte complicații s-ar fi ivit în domeniul matematicii și în soluționarea treburilor noastre zilnice dacă Descartes ar fi trebuit să construiască geometria sa analitică fundamentală pe un cadru de raze convergente. Și amintiți-vă totodată că a fost nevoie de un Einstein pentru a înțelege
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
al excentricității gazdei ce stă în picioare este temperat de înclinarea grațioasă a capului și gâtului acesteia. Problema pusă de împrejmuirile circulare nu se limitează la arta picturii. Nu sunt necesare decât câteva exemple pentru a indica problemele ce se ivesc în planurile generale de arhitectură. O clădire cilindrică își punctează centrul drept locul cel mai important al interiorului său - o cerință satisfăcută de baptisterii atunci când cristelnița este așezată în mijloc. În Panteonul roman, centrul este gol, deși este evidențiat ca
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
definirea atitudinii omului. El se apropie de locul revelației cât mai mult posibil, dar este oprit de ceva ca un perete de sticlă și pășește îndărăt cu un gest de abandonare pasivă. În mediul nostru controlat gravitațional, diviziunile verticale se ivesc cu ușurință, în timp ce acelora orizontale le sunt necesare condiții speciale. Și echilibrul dintre stânga și dreapta care face posibilă egalitatea în plan orizontal diferă substanțial de inegalitatea ierarhică dintre deasupra și dedesubt. În Narcis, atribuit lui Caravaggio (figura 82), axa
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Madonei, el poate să facă acest lucru doar în contextul tradițional al planului frontal simplu. Compozițional, bărbatul cu volumul central emite un vector oblic către colțul din stânga sus. Din punct de vedere tridimensional, dispozitivul nu funcționează. Îngerul de pe culme se ivește într-un centru transferat în mijlocul axei oblice care îl leagă acum pe sfântul din față de Madona aflată departe pe cer. Axa respectivă nu are totuși o semnificație vădită. Madona se află într-un medalion pierdut în niciunde, îngerul privește către
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
într-un ghetou. „Niciodată”, declară ea, „explorarea nu ar fi putut să aleagă un teren mai puțin fertil”. Sterilitatea estetică a acestor diagrame i-a tentat pe unii artiști să devină suspicioși față de orice schemă compozițională - o neînțelegere care se ivește tocmai atunci când este neglijată distincția la care m-am referit. Trebuie să punem întrebarea: dacă astfel de șabloane schematice sunt indispensabile pentru ordinea și semnificația compoziției artistice, de ce ne par moarte când sunt folosite drept compoziții cu drepturi depline? Observați
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
acest "rai în rut" în care "marfa este neștiută", care amintește de "Isarlîkul" lui Ion Barbu, planează o notă de neliniște: "O, ce durere/ neînțeleasă se întinde/ Peste chipie, peste burlane, peste tinde/ De ce doamne, de ce domnule, de ce/ S-a ivit în poartă" ("A. B. C."). Indiferent de formula în care-și proiectează orgolios imaginile: un fel de "hore" argheziene ("Vârcolacul și Clotilda" sau "Ospeție"), Leonid Dimov a înțeles că poemele trebuie să aibă unitate, a subordonat imagini desprinse din lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din cea artificială, purități și viziuni burlești, atracții sexuale așezate în ornamente mozaicale,cărora, așa cum spuneam, nu le lipsește coeziunea: Numai fetele, fecioare iubite,/ Rămâneau la fel./ Pârâiau de tinerețe./ Ba chiar în ochii lor cu așteptări de balaur/ Se iveau târguri albe pe dealuri". Alteori, poemele, subintitulate "onirice", reprezintă într-adevăr obiecte din "realitatea" imediată, pentru a-și desfășura secretul voiaj spre "piscul de gheață". Obiectele în stare de imponderabilitate parcă însoțesc cele două trupuri care caută și se caută
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este esențial. "Patria, femei, toate esențiale, și plătit cu moartea și viața/ nici Walt Whitman n-a plâns mai mult/ Iertați-mă". Ceea ce încarcă substanța lirică este aglomerarea de fapte, întâmplări, imagini, fără legătură, într-un amalgam straniu. Iubita se ivește zugrăvită pe steag, spre râul soarelui, numele pescarilor zugrăvit cu pietre în brațe, apoi vin nevestele cu "lacrimile astfel pietrificate". Scrisorile esențiale" sunt poeme withmaniene convertite într-o expresie de ritual, într-o exaltare senzorială fascinantă mărturisind o teribilă trăire
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poemul "Egg", neagă ideea că lumea s-ar fi născut dintr-un ou, așa cum credeau anticii. Barbian, autorul "necuvintelor" binecuvântează nașterea prin suferință: "Să fie sfântă întâmplarea de a fi,/ ales sau nu, dar pururi însuți/ mirată lacrimă care-ți/ ivi înnobilând cu sine plânsu-ți". "Certarea lui Euclid" are drept motto un fals citat din Euclid, de fapt o lege de bază a fizicii legea impenetrabilității. Sfera devine simbolul perfecțiunii, dar și al lipsei de generozitate, determinat de faptul că, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poet dincolo de aglomerările onomastice. Poemul "Tinerețea unchilor mei Ioan și Dumitru" se umple de gravitate: "Poetul e istoria familiei sale, sublim nămol eterogen/ De fluiere, de fântâni, și de tragedii./ Sub ceața care iese din miile de familii/ Ce se ivesc prin nunți și despărțiri,/ Poetul sapă temelia zerourilor lungi și scoate/ De acolo pământ, ca dintr-o fântână,/ și dezghețând întortocheatele torturi/ Ridică sus, în văzul planetelor,/ O altă/ Planetă, care are în centru craniul/ Perfect al singurului lor strămoș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
posibilităților manipulatorii, ceea ce arată că a ști este întotdeauna un pentru a... . * Primul gest al științei îl constituie circumscrierea posibilului. A te strădui să-ți respecți promisiunile pe care ți le-ai făcut dă seama de stăruința coincidenței cu sine, ivită în străduința de a te fixa într-o formă ce-ți este propria identitate; această trudă asigură stabilitatea locului de pornire ce justifică dreptul de-a spune eu în sens tare. * Poate că tendința de stabilizare (tendința către Unul) derivă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nu prea are legătură cu mine; pe când chemarea către scris mă bucură de parcă am reușit să smulg din curgerea timpului ceva din mine. Am senzația că, în definitiv, orice creație este în același timp o dorință de fixare de sine ivită pe fondul unei lupte cu timpul. Creația ascunde o puternică poftă de extindere (și întindere) a existenței proprii, adică o formă anume de egoism. Rândurile în care simt că mă trădez sunt cele scrise la comandă. Ele arată fața mea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
le cere lumea căreia îi aparținem. Poate că ideea de persoană dă seama tocmai de putința purtării mai multor măști, de posibilitatea de a avea mai multe fețe, fiecare specifică unei anumite lumi. Este o "fățărnicie" ce face să se ivească adevăratul chip. Sau, adevărata față a omului stă în chipurile ce le poate lua; adică în modurile diverse prin care se deschide asupra posibililor proprii, smulgându-se din închisoarea pe care i-o propune, suav și insistent, omniprezent, starea de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Cel-ce-se-ivește-în-scris vine parcă din underground-ul ființei mele cotidiene, dintr-o zonă de condensare a existenței proprii, ce-mi este accesibilă doar prin medierea scrierii. Și deseori simt că abia aceasta este adevărata arătare de sine, gesturile cotidiene lăsând să se ivească doar un "eu" contextual, pe care lumea îl cheamă. Este și motivul pentru care simt că în zona aceasta legămintele sunt definitive. * Dacă ideile rele sunt secretate în aceeași zonă cu cele bune, având același "chimism", înseamnă că articularea oricărui
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
indiferent de mediul geografic. Și aici evreii sunt de invidiat, chiar dacă este vorba mai curând de o religie (sau tocmai de aceea). Scrisul ajunge să-mi fie o formă de transă: sunt și eu curios ce urmează să se mai ivească. Este potrivit a se vorbi aici de o cunoaștere prealabilă? Cum categorisim faptele care, atunci când au fost făcute, erau expresia unui sistem de valori (ori a lipsei unuia), fiind asumate, dar asupra cărora își proiectează ulterior luminile un alt sistem
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
care ne face să înțelegem că suntem mai mult decât ceea ce putem exprima? Să fie acest sentiment unul din ingredientele iluzionării cotidiene care ne reține de la a face gestul final? Cred că trăim cumva continuu în așteptarea noastră, dorința morții ivindu-se fie atunci când nu mai așteptăm nimic nou, fie atunci când noul ce se prefigurează are doar fața răului. Ce păcat că aproapele nostru este ținta tuturor frustrărilor ce ne bântuie, a nervilor ce iau naștere în zona inadecvării noastre cu
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să-și semnaleze importanța prin accentuarea unui rol natural de comunicare. Miza este dată de creșterea adresabilității fiind însoțită de importante avantaje, inclusiv economice. Există o înclinație naturală de a ști și de a povesti cât mai multe despre ceilalți, ivită pe fondul unei concurențe pentru funcțiile în grup și al dorinței de sens al existenței proprii în contextul comunitar. La limită, putem considera bârfa un rău necesar în asigurarea coeziunii grupului. * Este posibil să rămân până la final aruncat între perspectiva
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
uneori chiar credințe), fie vin în întâmpinarea unor așteptări cognitive ori afective. Dovadă că sunt închis în cadrul propriei "lumi", a traseelor mentale prestabilite sau doar posibile. Într-un fel nu este cu putință nimic nou în ceea ce mă privește: se ivește doar ceea ce își aștepta venirea. (Gândesc aici sensul tare al noului, ca smulgere din destin.) * Omul tranziției este omul în care se luptă fantomele trecutului cu iluziile viitorului. Disputa este tranșată uneori de vârstă, prin intermediul nostalgiilor față de trecut, acestea căpătându
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
către altă formă de a lumi și de a constitui realul. * Perspectiva istorică asupra propriei existențe ne orientează către surprinderea evenimentelor (deseori și acestea raportate la un sistem axiologic), aruncând în umbră faptul cotidian de a fi, banalul existenței. Se ivește astfel goana după evenimente, ce constituie una din fațetele morții; adică aruncăm în neant cea mai mare parte a existenței noastre odată cu dezvoltarea apetitului pentru "istoriile personale". Plăcerea cu care așteptăm sărbătorile face vizibil modul în care ne raportăm la
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
interesul omului; este deci una modelată predominant ustensilic. * Ne naștem predispuși la anumite interpretări ale ființei; cel puțin spectrul posibilului pare a fi unul limitat. Se adaugă ulterior îngustarea variantelor de interpretare adusă cu sine de cultura în care ne ivim. Iată două zone de limitare a înțelesurilor pe care le putem avea asupra lumii! Ce rămâne de făcut la nivel individual? Doar o modalitate personală de combinare a posibilităților date. * Lipsiți oamenii de scopurile lor, marea majoritate fiind conturate în
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de identificat ceilalți membri ai noului Pantheon! * Emoțiile reușesc să ne ghideze către crearea unor ierarhii valorice ce ne orientează acțiunile. În lipsa lor am fi absorbiți de fiecare dată de una sau alta din direcțiile de acțiune ce ni se ivesc în cale. Omul "rece" afectiv este omul unei singure idei (a face bani dă seama de căderea sub dominația acestei idei). Căsătoria înseamnă totodată și angajare la pânda reciprocă. * Unele din obiectivele sub semnul cărora ne așezăm viața sunt de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
totul să-și impună propria realitate, la a cărei realizare încă mai lucrează. Va veni momentul în care scrisul se va pierde în negura vremurilor, înlocuit fiind de alte forme de simbolizare a gândirii. Ce tip de om se va ivi în noul spațiu cultural ce urmează galaxiei Gutenberg? * Dacă acceptăm coexistența democrației cu capitalismul putem considera că respingerea totalitarismelor are în vedere mai curând costurile economice prea mari cu întreținerea forței de care este nevoie pentru menținerea unui astfel de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
împlinind astfel visul modernității. În felul acesta ordinea cuvintelor reproduce ordinea naturii, ajungând la apogeul său. * Marele pericol al existenței este dat de constituirea inadecvată, de construirea unei imagini de sine radical diferită de ceea ce persoana este, in această distanță ivindu-se autoamăgirea sau minciuna de sine. Străinului din noi i se adaugă astfel un Altul, constituit pe stratul aparenței (sau al apariției) care vrem să fim. Este forma de a trăi în minciună datorită absenței căutării de sine ca mecanism
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
-i secreta aspirație de a-și fi propriul fundament. * Modestia înseamnă a-ți fi suficientă propria "piele" pentru întreaga existență, spațiul libertății tale fiind dat de limita până la care-o poți întinde. * Chipul destinului nostru e dat de posibilii proprii iviți de-a lungul existenței. E ceea ce ne este dat sau, de prea multe ori, ceea ce am fi putut fi. Astfel că întâlnirea cu propriul destin este posibil s-o ratăm în fiecare zi. * A te îndrăgosti este un act de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]