12,197 matches
-
iar celelalte nișe unde s-ar fi putut refugia tradiția lui Eric Gill ori David Jones, de pildă nu prea-mi inspirau încredere. N-am făcut din câte știu vreun efort anume să fiu vizual la acea vreme, și nici narativ. Am sentimentul că poemele mele de atunci erau hiperactive, hiper-entuziaste. Partea mai întunecată a lui Blake mă descumpănea. Ce s-a întâmplat mai încolo e cu totul altceva. Schimbarea s-a produs cam pe la mijlocul anilor '70, la scurtă vreme după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la Facultatea de Litere, în anul următor revenind la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”. Între 1993 și 1995 beneficiază de o bursă de cercetare la Praga, acordată de Central European University. În 1998 își susține doctoratul cu teza Narativul ca mijloc de poetizare, reluată în Narațiune și poezie (2000; Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române). Funcționează ca lector de limba română la Universitatea din Pisa (1996-2001) și ca profesor de limba și literatura română la Università della Calabria (Cosenza). Debutează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
completează această carte încadrabilă într-o sferă mai largă de preocupări, Z. fiind și coautoare a unor manuale de limba și literatura română pentru liceu. În Narațiune și poezie se demonstrează că, între posibilele moduri de organizare discursivă a textului, narativul dezvoltă strategii specifice care contribuie la efectul poetic al textelor epice. Contradicția dintre narativ și liric, categorii distincte, este abordată prin intermediul paradigmelor cercetării moderne spre a defini rolul narativității în poezia modernă. Cadrul teoretic alătură domenii diverse: teorie literară, estetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
coautoare a unor manuale de limba și literatura română pentru liceu. În Narațiune și poezie se demonstrează că, între posibilele moduri de organizare discursivă a textului, narativul dezvoltă strategii specifice care contribuie la efectul poetic al textelor epice. Contradicția dintre narativ și liric, categorii distincte, este abordată prin intermediul paradigmelor cercetării moderne spre a defini rolul narativității în poezia modernă. Cadrul teoretic alătură domenii diverse: teorie literară, estetică, poetică, retorică, stilistică, psiholingvistică. Ele se dovedesc apte să releve punerea în mișcare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
istoria artei din limbile engleză, franceză, germană și rusă. A publicat prefețe și postfețe și a îngrijit ediții din scrierile lui Mihai Gafița și Sergiu Dan. Nuvelele fantastice din volumul de debut se înscriu cu o remarcabilă siguranță a tușei narative în paradigma literaturii oniric-parabolice cultivate la noi în deceniul al optulea al secolului trecut. Borgesiene (Răzbunarea lui Yarmin), kafkiene (Scara principală), onirice în linia autohtonă a lui D. Țepeneag (Mitomantologie), când nu de-a dreptul poematice (Porțile Sfântului Petru), aceste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
genului „epica densă până la suspans, umorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos și absurd, gingășia, tandrețea”. Principalele atribute ale cărților lui S. sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor și ironie, oralitatea obținută prin alternarea vocilor narative și utilizarea persoanei a doua singular, precum și grija de a schimba tiparele compoziționale și clișeele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovații tematice: intenția moralizatoare se derobează într-o proză cu inserții SF (A se feri de umezeală), în animisme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
mitul cristic și cel mioritic. În general, în prozele scurte și în majoritatea romanelor se pot remarca micromotive recurente, aparent obscure sau opace, cu rost esențial în articularea unui edificiu metaforic personal, conferind unitate operei în pofida frecventelor primeniri ale tehnicii narative. Aceste recurențe, numite de autor „fantome tematice”, pot fi clasate într-un bestiar (vultur, leu, pește, oaie, miel, pasăre fabuloasă reunind trăsături de papagal, păun, tucan și dropie etc.) și într-un inventar imagistic (om înaripat și alte întruchipări ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
îl prezintă în mod „viclean” ca fiind aproape confundabil cu sine). Romanele Pont des Arts (1999) și Maramureș (2001; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă narațiunea din Hotel Europa, formând împreună o trilogie unitară prin temele abordate, prin personaje, recuzită și tramă narativă generală, precum și prin caracteristicile scriiturii. Critica a formulat aprecieri diferite despre componentele trilogiei; Pont des Arts a fost mai puțin prizat decât Hotel Europa, în vreme ce Maramureș a fost salutat cu entuziasm, ca o capodoperă. Diferențele nu sunt însă atât de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
nu ne-au parvenit, "mimele lui Sofron și Xenarc", scenete cu subiecte scoase din viața cotidiană. Pe urmă, conceptul a fost aplicat în scurt timp atât artelor spațiului, ca dansul, pictura, sculptura (astăzi cinematografia), cât și artelor timpului, precum literatura narativă și uneori muzica. 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare În sânul literaturii, teatrul este genul literar mimetic prin excelență pentru că el pune în scenă ficțiunea ca și cum ar fi realitate. Jean-Pierre Vernant și Pierre Vidal-Naquet arată că datorită unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de investigație ale gândirii umane au apărut în domenii specifice, acest tip de reflecție nu se mai exprimă decât în tratate științifice, matematice, fizice, filosofice, istorice etc., care au un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul de enunțare drept criteriu esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fizice, filosofice, istorice etc., care au un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul de enunțare drept criteriu esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă trebuie să ne luăm după Platon. Epopeea, ca mai târziu romanul și nuvela, integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Epopeea, ca mai târziu romanul și nuvela, integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii universale, epopee sau roman lipsite de pasaje dialogate 4. Numai câteva nuvele foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii universale, epopee sau roman lipsite de pasaje dialogate 4. Numai câteva nuvele foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau roman lipsite de pasaje dialogate 4. Numai câteva nuvele foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu va deveni învechit decât începând cu Revoluția franceză. De-abia odată cu Romantismul, un servitor ca Ruy Blas, valetul cu inimă mare, va putea pretinde să acceadă la statutul de erou. Aristotel, când se preocupă de pictură și de literatura narativă, examinează cele trei cazuri. Exemplele sale referitoare la personajele "asemenea nouă" nu sunt lămuritoare pentru cititorul modern, operele citate de el nefiindu-ne parvenite. Dimpotrivă, nu tratează decât despre personajele mai bune sau mai rele decât noi când este vorba
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părți frumoase". De aceea, când compune Tebaida, a cărei materie o împrumută din Fenicienele, Racine își centrează drama exclusiv pe conflictul dintre Eteocle și Polinice. Unitatea de acțiune, lucru arătat de Aristotel, este o exigență proprie teatrului, cu care genul narativ, ce poate înmulți în voie episoadele, nu este niciodată confruntat. Ea este legată de percepția globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea nu va putea atrage adeziunea spectatorului. Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, este formal și el asupra acestui punct. Posibilul, adică "ceea ce se face uneori" și nu este cuprins în verosimil, "nu poate servi drept subiect poeziei narative, nici celei reprezentative". El dă exemplul omului de bine care comite în mod voluntar o crimă. O asemenea acțiune, chiar dacă este de ordinul posibilului, nu este credibilă pentru spectator. Pentru docți, autenticitatea unui fapt nu ar putea fi considerată drept
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care le traversează cu curaj Dorval, pentru că acesta este subtitlul pe care îl dă Diderot piesei ("Les épreuves de la vertu"). El se explică în mod clar, prin intermediul ficțiunii unei conversații, asupra scopurilor dramei sale. Stând de vorbă, în prologul narativ pe care îl scrie ca introducere a piesei, cu Dorval care îi povestește viața, Diderot îi spune "că o operă dramatică în care aceste încercări i-ar fi subiectul ar face impresie asupra tuturor celor care au sensibilitate, virtute și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Oskar Schlemmer (1888-1943) lucrează la stilizarea mișcării 24. Și el dorește să facă tabula rasa din naturalismul în care s-a scufundat teatrul. Dansul, atât pentru că se află la originile teatrului, cât și pentru că poate să decurgă dintr-o fabulă narativă, i se pare, ca și lui Mallarmé, mijlocul de preferat pentru a-i reda teatrului forțe vii. Pentru că dansul teatral mut (această muză fără constrângeri pentru creator) care nu spune nimic dar înseamnă totul, închide în el un potențial de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt două genuri bine distincte care au forma lor proprie, contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul a putut încorpora elemente narative, datorită tehnicilor audiovizualului. Acest teatru va avea o dimensiune "epică" la fel cu poezia barzilor sau a trubadurilor ce cântau faptele de vitejie ale eroilor îndepărtați. Pe când teatrul de iluzie încearcă recrearea unui fals prezent, teatrul epic, strict istoric, îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
colective și să nu mai disocieze textul de jocul scenic. Noțiunea de text scris tinde atunci să fie reconsiderată. Această creație are loc cel mai adesea plecând de la o serie de improvizații pe platou, uneori plecând de la adaptarea unor texte narative. Din acest vis se naște Teatrul Soarelui, sub conducerea Arianei Mnouchkine. Ea fondează compania în 1964, dintr-un grup studențesc la început, după modelul lui Berliner Ensemble al lui Brecht, adică în cooperare. Din 1969, cu Les Clowns, ea își
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acesta poate fi rolul teatrului."46 Un număr oarecare de trupe lucrează pe acest model în anii 70, Théâtre de la Salamandre, fondat de Gildas Bourdet, Théâtre de l'Aquarium, de către Jacques Nichet. Unele spectacole se nasc din transpunerea unor texte narative, recitite în lumina actualității politice. Așa se întâmplă în special cu Războaiele pichrocoline (Les Guerres pichocrolines), după Rabelais, creat de Gildas Bourdet; altele sunt produsul unei veritabile creații colective, pornind de la anchete făcute de comedianți. Astfel în 1976, La Vieille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tânărului prozator P. asumă riscul unei duble confruntări: pe de o parte, cu tradiția, venerabilă și pe teren românesc, a memorialisticii de călătorie, mai ales ca literatură a muntelui, iar pe de alta - cu exigențele propriei generații, preocupată de strategiile narative de ultimă oră. În livada de cremene face față acestei provocări prin autenticitatea pasiunii montane, ca și prin preluarea, în cunoștință de cauză, a scriiturii postmoderne. De aici provine și factura personală a cărții, ea însăși o construcție de Ianus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
tulburi ale perioadei sunt filtrate prin prisma unui „om-capsulă”, Vincențiu Răpceanu, politician fără o minimă moralitate, îndepărtându-și pseudomachiavelic adversarii. Romanul de debut, trilogia Cordovanii, dezvoltând nuvela cu același titlu apărută în 1954 în „Tânărul scriitor”, mizează pe o formulă narativă nepotrivită, din care derivă și lipsa lui de autenticitate: trilogia este monologul personajului principal, Lae Cordovan, care își rememorează o parte a vieții, începând cu întoarcerea din război și terminând cu înscrierea, după o lungă ezitare, în gospodăria agricolă colectivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]