12,184 matches
-
condamnați la Închisoare pe viață. Alți doi - József Szilágyi și Géza Losonczy au fost uciși În Închisoare Înainte de Începerea procesului. Imre Nagy, Pál Maléter și Miklós Gimes au fost executați În zorii zilei de 16 iunie 1958. Insurecția maghiară, o revoltă scurtă și fără speranță Într-un mic avanpost al Imperiului Sovietic, a avut asupra relațiilor internaționale un impact devastator. În primul rând, a constituit o lecție practică pentru diplomații occidentali. Până În acel moment, Statele Unite recunoșteau pe de o parte În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În iulie 1956 pentru a lua În considerare tulburările din acel an, „Statele Unite nu sunt pregătite să poarte un război pentru a elimina dominația sovietică asupra sateliților săi” (NSC5608/ 1 „Politica SUA față de sateliții sovietici din Europa de Est”). Încă de la Înăbușirea revoltei din Berlin În 1953, Departamentul de Stat ajunsese la concluzia că Uniunea Sovietică va păstra În viitorul apropiat un control de nezdruncinat asupra „zonei” sale. Singura strategie a Occidentului În Europa de Est era „neintervenția”. Dar rebelii unguri nu aveau de unde să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extern iminent. Este de Înțeles faptul că, atunci când sprijinul nu s-a materializat, rebelii Înfrânți și deziluzionați au alunecat În cinism. Chiar dacă guvernele vestice ar fi vrut să facă mai mult, circumstanțele de moment erau foarte neprielnice. În ziua izbucnirii revoltei maghiare, reprezentanții Franței și ai Marii Britanii se aflau la Sèvres, unde purtau convorbiri secrete cu israelienii. Franța, mai ales, era peocupată de problemele sale din nordul Africii: după cum explica ministrul de Externe Christian Pineau pe 27 octombrie Într-o notă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
odată cu invadarea Ungariei. Câțiva observatori din Occident au Încercat să justifice intervenția sovietică sau măcar s-o explice, acceptând versiunea oficială comunistă potrivit căreia Imre Nagy condusese sau fusese corupt de o contra-revoluție. În stilul său caracteristic, Sartre insista că revolta ungară fusese marcată de un „spirit de dreapta”. Dar, indiferent de motivele insurgenților maghiari - și acestea erau mult mai variate decât părea la vremea respectivă -, nu răzvrătirea lor, ci mai degrabă represiunea sovietică i-a impresionat pe observatorii străini. De
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
România sau Wolfgang Harich În RDG, s-a născut din molozul Budapestei. Desigur, În Europa de Est diferența era că supușii deziluzionați ai unui regim discreditat nu puteau să privească spre zări mai luminoase sau să reaprindă flacăra credinței revoluționare de la văpaia revoltelor țărănești de pe tărâmuri Îndepărtate. Ei erau forțați să trăiască În și cu regimurile comuniste, În promisiunile cărora nu mai credeau. Est-europenii au simțit evenimentele din 1956 ca pe o condensare a dezamăgirilor acumulate În timp. Speranțele lor legate de comunism
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncitoare, pentru care jazzul nu a avut niciodată mare trecere, au fost imediat atrași de revoluția americană (și, la Începuturile ei, britanică) a muzicii pop: antrenantă, melodioasă, accesibilă, sexy și, mai presus de toate, a lor21. Dar nu era nici o revoltă În ea, violență cu atât mai puțin, și chiar sexul era ocultat de producătorii caselor de Înregistrări, managerii de vânzări și directorii stațiilor radio. Iar asta din cauză că revoluția inițială a muzicii pop a fost un fenomen al anilor ’50: nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să asigure nu numai hrană, adăpost și locuri de muncă, ci și nutrimente culturale. În această privință, social-democrații și creștin-democrații erau perfect de acord și ambele tabere Îi moșteneau pe progresiștii epocii victoriene, dar cu resurse net superioare la dispoziție. Revolta estetică din anii ’60 nu a schimbat mare lucru În această privință: noua (contra-) cultură a cerut și a obținut fonduri de la stat la fel ca și cea veche. Anii 1950 și 1960 au reprezentat epoca de aur a subvențiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între blocuri-turn și ambuteiaje, Într-o suburbie pariziană ticsită. XIItc "XII" Spectrul revoluțieitc "Spectrul revoluției" Actul sexual a Început În 1963, Între sfârșitul cenzurii În cazul Chatterley și primul disc Beatles. Philip Larkin Revoluția - am iubit-o nespus. Daniel Cohn-Bendit Revolta burgheziei cuprinse de remușcări Împotriva proletariatului mulțumit și oprimant e una dintre curiozitățile epocii noastre. Sir Isaiah Berlin Acum toți jurnaliștii din lume vă pupă-n fund... dar nu și eu, drăguților. Vă urăsc, cu mutrele voastre de plozi răsfățați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europei contemporane și utopia postrevoluționară din China maoistă, pe atunci la apogeul revoluției culturale: „În China nu sunt semne de alienare, boli nervoase sau scindare interioară, cum vedem În societatea de consum. Lumea chinezilor este compactă, integrată și perfect sănătoasă”. Revoltele țărănești din afara Europei mai aveau un atribut care le surâdea studenților și intelectualilor occidentali din acea vreme: erau violente. Desigur, violență se găsea din plin la numai câteva ore spre Est, În URSS și statele-satelit. Dar era a statului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai aveau un atribut care le surâdea studenților și intelectualilor occidentali din acea vreme: erau violente. Desigur, violență se găsea din plin la numai câteva ore spre Est, În URSS și statele-satelit. Dar era a statului, a comunismului oficial. Violența revoltelor din Lumea a Treia era una eliberatoare. Sunt celebre cuvintele lui Sartre din prefața la ediția franceză a cărții lui Frantz Fanon Les damnés de la terre (Blestemații pământului, 1961): violența revoluțiilor anticoloniale este cea a „omului care se reinventează... să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un spirit profund anarhist al cărui obiectiv imediat era răsturnarea și batjocorirea autorității. În acest sens (cum insista cu dispreț, dar pe bună dreptate, conducerea Partidului Comunist Francez), mai 1968 era o petrecere, nu o revoluție. Avea toate simbolurile unei revolte franceze tradiționale - demonstrații armate, străzi baricadate, ocuparea de clădiri și intersecții strategice, revendicări și contrarevendicări politice -, dar nimic din substanța unei revolte. Majoritatea fetelor și băieților din mulțimea de studenți proveneau din clasa de mijloc - mulți erau chiar din burghezia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bună dreptate, conducerea Partidului Comunist Francez), mai 1968 era o petrecere, nu o revoluție. Avea toate simbolurile unei revolte franceze tradiționale - demonstrații armate, străzi baricadate, ocuparea de clădiri și intersecții strategice, revendicări și contrarevendicări politice -, dar nimic din substanța unei revolte. Majoritatea fetelor și băieților din mulțimea de studenți proveneau din clasa de mijloc - mulți erau chiar din burghezia pariziană, fils à papa (copii de bani gata), cum remarca ironic liderul PCF Georges Marchais. De la ferestrele clădirilor burgheze, confortabile, părinții, mătușile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales jandarmii - recrutați din rândul fiilor de țărani săraci din provincie și, ca atare, puțin dispuși să-i menajeze pe tinerii privilegiați din Paris -, erau perfect capabile să restabilească ordinea. Pompidou era Însă Îngrijorat de un fenomen mult mai serios. Revoltele și ocupația studenților au stârnit În toată țara un val de greve și blocări ale locurilor de muncă, acțiuni care, până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
schimbe lumea. Sous le pavé, cum spunea sloganul, la plage („Sub pavaj, plaja”). Sloganurile din mai 1968 nu invită niciodată la atacuri serioase. Chiar și de Gaulle era văzut mai mult ca un impediment matusalemic decât ca un dușman politic. Revolta din mai mustește de iritare și frustrare, dar trădează surprinzător de puțină mânie. Era o revoluție fără victime, ceea ce până la urmă Însemna că nu era, de fapt, o revoluție. În Italia, situația era cu totul alta, În ciuda asemănărilor superficiale la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și cu America reprezenta În primul rând un refuz de a asuma apăsătoarea „germanitate”. Efectul era că, pentru copiii lor, ei nu reprezentau nimic. Realizările lor materiale erau pătate de moștenirea morală. Dacă a existat vreodată o generație a cărei revoltă pornea realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ieri a venit dintr-odată. Paul McCartney În blocul sovietic, anii ’60 au fost evident trăiți altfel decât În Occident. După 1956, destalinizarea a Încurajat dorința de schimbare, așa cum decolonizarea și dezastrul din Suez o făcuseră În Vest, dar Înăbușirea revoltei din Ungaria a arătat clar că reformele nu se vor produce decât sub auspicile Partidului. Lucru care amintea la rândul său că sursa comunismului era autoritatea Moscovei: importante erau politicile și dispoziția conducerii sovietice. Până În 1964, istoria jumătății de est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau politicile și dispoziția conducerii sovietice. Până În 1964, istoria jumătății de est a Europei a fost scrisă de Nikita Hrușciov. Liderii sovietici din această generație Încă mai credeau În lupta mondială de clasă. Amintirea idealizată a revoluției sovietice, proiectată asupra revoltelor din America Latină, l-a făcut pe Hrușciov să comită gafele care au dus la criza cubaneză din 1962 și care i-au precipitat căderea. Conflictul cu China, care a devenit public În 1960, furnizând opoziției de stânga de la Moscova o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inadecvate, unde puțina recoltă obținută era plină de buruieni. Într-un amestec tragicomic de planificare centralizată și corupție locală, comuniștii din KÎrghîzstan Îi Îndemnau pe țăranii colectivizați să cumpere produse de la băcănie pentru a Îndeplini norma. Penuria alimentară a provocat revolte În orașe de provincie (printre care Novocerkassk, În iunie 1962). După recolta dezastruoasă din 1963, În ianuarie 1964 URSS importa cereale din Vest. În același timp, microfermele private pe care Hrușciov le Încurajase sporadic aveau un succes aproape jenant: la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distribuția internațională a muncii În blocul comunist. Dar șefii de partid de la București nu aveau de gând să se limiteze la aprovizionarea economiilor comuniste mai avansate și prospere cu alimente și materii prime. După ce fuseseră complici la stăvilirea și Înăbușirea revoltei maghiare, românii au obținut retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul național În 1958 și au adoptat o cale din ce În ce mai independentă. Sub Dej și (din 1965) sub Ceaușescu, România a refuzat să se implice În disputele Moscovei cu China și chiar a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În felul său a reușit să-și consolideze autoritatea și controlul În țară, menținând În același timp cel puțin un modus vivendi cu Moscova. Liderii comuniști din Varșovia și Praga nu se puteau lăuda cu același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui Stalin. Temându
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
democrații socialiste libere și autentice”. Au fost și ei excluși din partid. În primăvara anului 1967, o conducere poloneză neîndemânatică, Înverșunată de criticile stângii, reușise astfel să coaguleze o veritabilă opoziție intelectuală; Universitatea din Varșovia a devenit un centru al revoltei studențești - În numele libertății de expresie și În apărarea profesorilor lor persecutați. Problema liberei exprimări la Universitatea din Varșovia s-a complicat și mai mult În ianuarie 1968. De la sfârșitul lui noiembrie 1967, la teatrul universității se juca piesa lui Adam
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tot clasele de mijloc au fost și cele mai tulburate de chestiunea „neguvernabilității”. Teama, amplu exprimată În anii ’70, că democrațiile europene au pierdut controlul propriului destin, izvora din surse multiple. În primul rând, exista o nervozitate acumulată sub impactul revoltelor iconoclaste din anii ’60: tot ceea ce păruse interesant și chiar palpitant În atmosfera optimistă de atunci părea acum să prevestească nesiguranță și anarhie. Exista apoi o anxietate mai concretă provocată de inflație și pierderea locurilor de muncă, În privința cărora guvernele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Asiei, Africii și Americii de Sud. În afară de Războiul Rece, deceniile postbelice au adus lupte aprinse și letale: din Coreea până În Congo, milioane de soldați și civili și-au pierdut viața. Chiar și În Statele Unite au avut loc trei asasinate politice și câteva revolte violente. Dar Europa de Vest fusese o insulă de liniște civilă. Când polițiștii europeni mai băteau sau Împușcau civili (rar), era vorba despre străini, adesea de culoare 7. Dincolo de ciocnirile ocazionale cu manifestanții comuniști, forțele de ordine din Europa Occidentală erau rareori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest lucru se Întâmpla, violența era adesea opera lor. Față de deceniile interbelice, străzile orașelor europene erau incredibil de sigure - lucru subliniat frecvent de cei care comparau societatea europeană atent reglementată cu individualismul galopant și crud din America urbană. Cât despre „revoltele” studențești din anii ’60, ele nu făceau decât să confirme acest diagnostic: tineretul european se juca de-a revoluția. Cei care „luptau În stradă” nu riscau, de fapt, mai nimic. În anii ’70, viitorul a devenit dintr-odată sumbru. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]