KorAP: Find »[drukola/base=risca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...481 482 483 ...485 >

12,103 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

ferme pentru o economie europeană mai bine integrată - o „piață comună”. Dar În noiembrie 1955 britanicii se retrăseseră deja, alarmați de perspectiva unei Europe prefederale, croită exact pe tiparul de care se temuseră dintotdeauna. Spre deosebire de britanici, francezii au decis să riște. Când Comitetul Spaak a revenit În martie 1956 cu o recomandare formală În favoarea unei Piețe Comune, Parisul i s-a raliat. Observatorii britanici au rămas pesimiști. Ei erau, desigur, conștienți de riscul de a fi lăsați pe dinafară: conform unei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exemplu, nu erau tocmai Încântați de perspectiva tarifelor externe mari ale Comunității Economice Europene, care aveau să ducă la creșterea prețurilor locale, și, la fel ca vecinii lor belgieni, erau Îngrijorați de absența britanicilor. Cu toate acestea, ei nu puteau risca să rămână izolați de principalii lor parteneri comerciali. Germania avea interese pro și contra. Ca principală națiune exportatoare a Europei, ea era din ce În ce mai interesată de comerțul liber cu Europa de Vest, mai ales că producătorii germani Își pierduseră piețele importante din estul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
calmeze sindicatele, și nu să atace ineficiența practicilor de muncă, managerii fabricilor britanice au preferat, de asemenea, să opereze Într-un ciclu de subinvestiții, cercetare și dezvoltare limitată, salarii mici și un portofoliu de clienți care se diminua considerabil, În loc să riște un start nou, cu produse noi, pe piețe noi. Soluția nu era simplă. Keynes, din nou: „Dacă, dintr-o tristă eroare geografică, aviația americană (este prea târziu să ne punem toate speranțele În inamic) ar distruge fiecare uzină de pe coasta

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu atât pentru meritele-i intrinseci, cât pentru că era „antielitistă” și, prin urmare, „dreaptă”. Din același motiv, guvernele conservatoare au dus chiar mai departe reforma educației după plecarea lui Wilson În 1970, În ciuda avertismentelor din toate părțile că aceste schimbări riscau să aibă consecințe neplăcute 7. Dependent de sprijinul sindicatelor, Partidul Laburist a fost nevoit să amâne diverse reforme industriale pe care mulți (inclusiv unii dintre conducătorii partidului) le considerau de mult indispensabile. Relațiile industriale britanice au rămas Împotmolite În confruntări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
stricte să mobilizeze votul credincioșilor exclusiv În favoarea partidelor catolice. Abia la nouă ani de la moartea lui Pius al XII-lea, În 1967, un episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai tâziu, autoritățile ecleziastice s-au opus viguros (deși inutil) În țările predominant catolice precum Italia, Franța sau Germania de Vest. Dar chiar și În aceste probleme spinoase, Biserica nu a adoptat o poziție extremă, iar opoziția exprimată nu mai risca să scindeze comunitatea. Într-o societate care devenea treptat „post-religioasă”, Biserica și-a acceptat locul redus și l-a exploatat cu succes 9. În societățile occidentale non-catolice - adică Scandinavia, Regatul Unit, o parte din Olanda și din țările de limbă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și cu atât mai mult să comită) acte homosexuale; să pună capăt unei sarcini, ca medici sau ca pacienți; să divorțeze (altfel decât cu mari dificultăți și cu prețul rușinii publice). Iar dacă săvârșeau o crimă sau altă infracțiune majoră, riscau spânzurătoarea. În 1959, edificiul convenției a Început să se surpe. Legea Publicațiilor Obscene din acel an stipula că o lucrare literară destinată adulților și necenzurată era la adăpost de acuzația de „obscenitate” dacă era „În interesul științei, literaturii, artei sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
state occidentale nimic nu Împiedica trecerea de la nivelul liceal la cel universitar: oricine lua cu bine examenele de bacalaureat se putea Înscrie la facultate. Până la sfârșitul anilor ’50, acest aspect nu a ridicat probleme: cifrele erau mici, iar universitățile nu riscau să fie copleșite de studenți. și, oricum, studiul În universitățile de pe continent era prin tradiție distant și nestructurat. Profesori aroganți și inabordabili țineau cursuri magistrale În amfiteatre pline de studenți anonimi care nu se grăbeau deloc să-și termine studiile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
socialist. Cu cât partidul era mai popular, cu atât putea să facă mai multe schimbări În siguranță. Dar, așa cum manifestul lui Vaculík demonstra fără menajamente, popularitatea și credibilitatea partidului depindeau de capacitatea sa de a face exact acele schimbări care riscau să-l scoată din joc. Falia dintre Partidul Comunist și societatea deschisă se căsca acum În văzul tuturor. Ceea ce a atras atenția națiunii, În vara anului 1968, asupra celei de-a treia iluzii și cea mai periculoasă: convingerea lui Dubček

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
societatea europeană atent reglementată cu individualismul galopant și crud din America urbană. Cât despre „revoltele” studențești din anii ’60, ele nu făceau decât să confirme acest diagnostic: tineretul european se juca de-a revoluția. Cei care „luptau În stradă” nu riscau, de fapt, mai nimic. În anii ’70, viitorul a devenit dintr-odată sumbru. Dacă Europa de Est, după invazia de la Praga, abia mai sufla În Îmbrățișarea frățească a patriarhilor Partidului, Europa de Vest părea să fi scăpat frâiele ordinii publice. Provocarea nu venea din partea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nord). Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști cu cauză unică erau atât de siguri de un climat cultural favorabil agendei lor, Încât Își puteau permite să se detașeze de marile partide, riscând diviziuni Între simpatizanți, fără ca acest lucru să pericliteze nici majoritatea guvernamentală, nici șansele proprii. Partidele cu cauză unică apăreau adesea, după cum am văzut, În urma unei crize, a unui scandal sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Centrală nu putea fi vorba despre destindere sau dezarmare câtă vreme nu exista o soluție pentru divizarea Germaniei și disputele teritoriale de la frontiera estică. Refuzând să se opună construcției Zidului Berlinului În 1961, Statele Unite demonstraseră Însă că nu doreau să riște o confruntare armată pentru a menține deschisă frontiera din Berlin; iar America refuza, după cum a confirmat președintele Lyndon Johnson În octombrie 1966, să mai fie constrânsă În politica externă de principiul reunificării germane viitoare. Mesajul era limpede: În loc să ceară soluționarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
amploare fără precedent, ci și corupția, indusă și amplificată de volumul finanțării disponibile: nevoile locale trebuiau exagerate și chiar inventate, iar de acolo nu mai era decât un pas până la abuzuri venale ce treceau neobservate de diriguitorii de la Bruxelles, dar riscau să discrediteze proiectul european exact În ochii beneficiarilor săi. Prost văzută din cauza politicilor elaborate la distanță de funcționari civili nealeși prin vot și fiindcă dădea apă la moară zvonurilor despre favoruri politice reciproce și avantaje ilicite, „Europa” acelei perioade era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să ia măsuri preventive. Numai niște sancțiuni oficiale eficiente și consecvent aplicate ar fi putut ameliora situația, Însă acestea trebuiau să vină de la aceeași autoritate care Încuraja dezastrul. Orice director de fabrică sau fermă care ar fi făcut imprudența să riște nerealizarea „sarcinilor” aplicând din proprie inițiativă măsuri Împotriva poluării avea de Înfruntat consecințe serioase. După cum puteau constata tot mai mulți oameni, sistemul economic comunist era dăunător mediului prin Însăși natura lui7. Scriitorii și oamenii de știință erau, pe bună dreptate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de est-germani care trecuseră prin Bausoldaten până În anul 1980 reprezentau o substanțială rețea potențială pentru activiștii pacifiști. Așa se face că, atunci când pastorii luterani au Început să le ofere sprijin și protecție primilor activiști pentru pace În 1980, ei nu riscau dezaprobarea statului. Mișcarea pacifistă În formare s-a extins apoi de la biserici la universități, ducând În mod inevitabil nu numai la apeluri pentru dezarmare, ci și la revendicarea dreptului de a le exprima fără opreliști. Pe această cale ocolită, oponenții

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
concura nici măcar cu țările subdezvoltate. Sistemul Închis al CAER Împiedica participarea la noile rețele comerciale ale Europei Occidentale și la GATT și, În orice caz, statele comuniste nu-și puteau adapta economiile la nivelurile prețurilor de pe piața mondială fără a risca revolta consumatorilor interni (așa cum s-a Întâmplat În 1976 În Polonia). Defectul ce paraliza economiile comuniste era ineficiența generalizată indusă de ideologie. Insistând până la absurd asupra producției industriale brute pentru „construcția socialismului”, blocul sovietic a ratat trecerea de la producția extensivă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
locuiau acum, cu chirii mici, În propriile lor apartamente. Deși urâte și ineficiente, acestea le asigurau oamenilor de rând un grad de intimitate și securitate necunoscut generațiilor anterioare: ei nu mai erau chiar atât de expuși informatorilor și nu mai riscau să fie denunțați autorităților de rude sau colocatari. Pentru cei mai mulți, epoca terorii trecuse și, cel puțin În generația lui Gorbaciov, arestările În masă și epurările de partid erau de neconceput. Pentru a scăpa din strangularea exercitată de aparatul de partid

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
stârnit proteste naționale din partea preoților, grupărilor ecologiste și chiar a unor critici din interiorul partidului. Biroul Politic le-a ignorat cu tenacitate. Însă acum, pentru prima dată, est-germanii aveau posibilitatea să aleagă. Nu mai erau nevoiți să accepte statu-quo-ul, să riște arestul sau să Încerce o evadare primejdioasă spre Vest. Pe 2 mai 1989, În cadrul procesului de relaxare a controlului asupra libertății de mișcare și expresie În Ungaria, autoritățile din Budapesta au eliminat gardul electrificat ce se Întindea de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că sârbii bosniaci erau puternici, hotărâți și bine Înarmați. Ei nu trebuiau provocați: orice Încercare de a forța În Bosnia un acord de pace contrar intereselor și dorințelor lor, se sugera, ar fi fost nu numai nedrept, ci ar fi riscat să agraveze situația... raționament Întărit cu viclenie de Belgrad, deși Miloševiæ pretindea că nu influențează cu nimic deciziile sârbilor din Bosnia. Deși se bucurau de libertate deplină 6, sârbii bosniaci tot au Întrecut măsura. Chiar după ce comunitatea internațională (inclusiv Grupul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o soluție „justă”, În parte pentru a evita un conflict mai amplu În sudul Balcanilor. Temerile nu erau complet nejustificate: dacă Iugoslavia nu putea fi constrânsă să-i trateze omenește pe cetățenii albanezi, iar ei optau pentru secesiune, acest lucru risca să afecteze grav Macedonia Învecinată, unde exista, de asemenea, o minoritate albaneză numeroasă și nemulțumită. Macedonia, devenită de curând independentă și intitulată, la insistența grecilor, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei 9, a fost dintotdeauna o regiune cu probleme. Granițele ei cu Bulgaria, Grecia și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai serios decât celelalte țări. În fiecare etapă a intervenției internaționale, inițiativa le-a aparținut americanilor, o umilință În serie pentru aliații vest-europeni. Dar și americanii s-au mișcat Încet - În mare parte fiindcă mai-marii apărării americane nu voiau să riște și mulți politicieni americani continuau să creadă că țara lor nu avea nimic „de câștigat” din acest război. Desfășurarea trupelor NATO În aceste circumstanțe fără precedent - sau ideea că SUA ar putea interveni unilateral În treburile interne ale unui stat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ani de la căderea lui Ceaușescu, 66% din industria românească se afla Încă În proprietatea statului, deși unele Întreprinderi mai profitabile și mai interesante trecuseră În proprietate privată. În mod explicabil, investitorii străini au evitat cu precauție mulți ani să-și riște capitalul În astfel de țări: perspectiva unor profituri substanțiale era umbrită de absența cronică a unui cadru legislativ pentru protejarea investițiilor. În alte țări din Europa Centrală soarta le era favorabilă investitorilor străini, fie și numai pentru că perspectiva aderării la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
larg - și nu numai printre intelectualii moraliști - asupra ideii că trebuiau scoase la lumină crimele politice comise În epoca sovietică, iar făptuitorii lor pedepsiți. Dacă adevărul despre trecutul comunist nu era recunoscut În mod public, tranziția spre libertate, deja dificilă, risca să devină și mai grea: apărătorii vechiului regim aveau să-l spele de păcate, iar oamenii urmau să uite semnificația anului 1989. Pe de altă parte, În toate aceste țări comuniștii fuseseră la putere mai mult de 40 de ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cele șase aspirante din Europa Centrală (Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, România și Bulgaria) ar fi admise În aceiași termeni ca statele vestice, numai costul fondurilor structurale ar fi de peste 30 de miliarde de mărci germane pe an. Acest lucru risca să Înstrăineze electoratul din țările care achitau cea mai mare parte a facturilor europene și care ar fi trebuit, probabil, să scoată și mai mult din buzunar: În special Olanda și Marea Britanie, dar mai ales (și mai Îngrijorător) Germania. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și asistență socială, fie ar fi rămas acasă și ar fi acceptat salarii derizorii - tentând astfel patronii și investitorii să abandoneze vechile membre UE. și Într-un caz, și În celălalt, ei constituiau o amenințare. Se spunea că Europa Occidentală riscă să fie „invadată”: un ecou Îndepărtat, dar inconfundabil al temerii herderiene față de tropotul „sălbaticilor” din estul Europei. Nimeni nu se Îndoia că UE ar fi făcut minuni pentru Europa de Est. Dar ce putea face Europa de Est pentru UE? Pe fondul acestor frământări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]