12,281 matches
-
o stare naturală mai pură și mai inocentă, deoarece au simțit că societatea a corupt bunătatea înnăscută a omului. Poe a fost membru al mișcării romantice americane, iar poetul din sonetul lui Poe explorează în consecință ciocnirea inevitabilă dintre perspectivele romantice asupra vieții și lipsa de chibzuință a industrializării. Poetul din sonetul lui Poe este îngrijorat și respinge dogmatismul științific pentru că îl consideră prea lipsit de imaginație si stagnant. Pentru el, știința este un prădător sau, ca un vultur, un mâncător
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
este bine susținut de-a lungul ei”. Thomas Mann a spus despre "" al lui Fiodor Dostoievski că explorează o temă similară a dublurii, „cu nimic îmbunătățită față de «William Wilson» a lui Edgar Allan Poe, o poveste care tratează același motiv romantic vechi într-un mod mult mai profund pe partea morală și cu mai mult succes în prezentarea temei grave în plan poetic”. În 1913, „William Wilson” a fost adaptată în mod liber în "The Student of Prague", un film german
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
istorică foarte celebră. El a fost preparat în urmă cu 200 de ani de un bucătar renumit în acele timpuri, pentru stăpânul său, vicontele François-René de Chateaubriand. De numele lui François-René, viconte de Chateaubriand (1768-1848), se leagă nu numai curentul romantic din literatura franceză, funcția de ambasador al lui Napoleon Bonaparte la Londra sau un interviu cu George Washington, ci și, cum scrie „Larousse Gastronomique”, preferata sa friptură de mușchi, denumită după el „Chateaubriand”. Ea a fost inventată de către bucătarul personal
Friptură de mușchi (Chateaubriand) () [Corola-website/Science/334321_a_335650]
-
Lackersteen, nepoata orfană a dl. Lackersteen, Flory petrece mai mult timp cu ea și cei doi se atașează, totul culminând cu o expediție de vânătoare, în care Flory îi face cadou lui Elizabeth o piele de leopard. Pierdut în fantezia romantică, Flory își imaginează că Elizabeth este femeia care "îl va înțelege și care îi va dărui prietenia de care el are nevoie". El o dă afară din casă pe ibovnică. La suprafață, Elizabeth este îngrozită de atitudinea lui Flory față de
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
unde, timp de aproape 10 ani (până în octombrie 2003) prezintă principala emisiune informativă a postului, Observatorul de la ora 19. În paralel, realizează sute de emisiuni culturale, economice, politice. Acestea sunt câteva dintre ele: Între 1994 și 1998 realizează la Radio Romantic emisiunea ”Nouă ne Pasă”, un talk-show interactiv cu ascultătorii. Între 2003 și 2014 își continuă cariera profesională la alte posturi de televiziune: Național, B1 și România TV. Aici va activa preponderant ca editor-prezentator de știri. Între 1991 și 2015 este
Radu Herjeu () [Corola-website/Science/334417_a_335746]
-
și multe din elementele sale (întâlnirea complet întâmplătoare a ucigașului cu o persoană care cunoaște povestea crimei sale, reamintirea unui trecut infam și cauzarea bolii și a morții sub influența poveștii prezentate de altcineva) evidențiază influența majoră a tradiției literare romantice asupra scrierilor timpurii ale lui Balzac. Potrivit studiului pe care filozoful Alain l-a dedicat acestei nuvele și după analiza literară a lui Anne Marie Meininger : "Hanul roșu" dezvăluie o tehnică de scriere în întregime inovatoare potrivit căreia întrebările sunt
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
Faust" a lui Goethe. Ca urmare a studiilor pe care Führich le-a făcut după aceste litografii a rezultat seria de lucrări intitulate "Genofeva". Führich a fost un adept al Mișcării Nazarinene și deci, implicit, el a fost un artist romantic religios care a urmărit să dea o formă nouă subiectelor biblice, readucând în actualitate spiritul lui Dürer. Führich a murit în Viena. Autobiografia a fost publicată în 1875, și un memoriu de fiul său Lucas, în 1886.
Joseph von Führich () [Corola-website/Science/335270_a_336599]
-
Filmul se numește "" deoarece David a ales homarul ca animalul preferat în care să fie transformat dacă nu reușește să găsească un partener în timpul cazării la hotel. Conducătoarea singuraticilor (Seydoux) își dă seama că între cei doi există o relație romantică și o duce pe femeie în oraș unde i se face o operație care o orbește. Cei doi fug la oraș și David se hotărăște să-și scoată ochii cu un cuțit în toaleta unui restaurant. Filmul se termină cu
The Lobster () [Corola-website/Science/335294_a_336623]
-
(n. 11 martie 1806, Vercelli, Piemont - d. 5 martie 1867, Dijon) a fost un pictor romantic, litograf și ilustrator francez. S-a înscris în 1821 la Școala de Arte Frumoase, lucrând în atelierul lui Guillaume Guillon Lethière și primind o solidă pregătire clasică. A devenit tovarăș cu Eugène Devéria și un prieten apropiat al lui Victor
Louis Boulanger () [Corola-website/Science/335311_a_336640]
-
înscris în 1821 la Școala de Arte Frumoase, lucrând în atelierul lui Guillaume Guillon Lethière și primind o solidă pregătire clasică. A devenit tovarăș cu Eugène Devéria și un prieten apropiat al lui Victor Hugo, fiind invitat în diferite cercuri romantice pariziene, care a avut un efect decisiv asupra carierei sale. A avut parte de un mare succes la Salonul din 1827 datorită picturii "Supplice de Mazeppa", a fost premiat cu o medalie cu ocazia unui salon special pentru noua școală
Louis Boulanger () [Corola-website/Science/335311_a_336640]
-
celebru exemplu, "Balzac în haine de călugăr", acum la Muzeul de Arte Frumoase din Tours. Mai multe lucrări ale lui Boulanger sunt păstrate în casa lui Victor Hugo din Place des Vosges, Paris. El a fost ilustratorul mai multor lucrări romantice ale lui Victor Hugo și Alexandre Dumas; a realizat o serie de litografii ciudate pe teme fantastice exploatate de anumiți artiști în această perioadă. "La Ronde du Sabbat" de este singura icoană a acestei tendințe studiate într-un mod precar
Louis Boulanger () [Corola-website/Science/335311_a_336640]
-
viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu, vedeți mai jos cap. Legenda villoniană), devenită celebră și sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni până în zilele noastre. Lipsa de date biografice precise a făcut loc imaginației romantice. Unul dintre principalii biografi al lui Villon, specialistul în istoria evului mediu francez Jean Favier - profesor emeritus la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Editura Eminescu), 1975; HOINAR PE MERIDIANE, jurnal de bord - (Ed. Sport-Turism), 1976; LA ECHINOX DE TOAMNĂ, poeme - (Editura Cartea Românească), 1977; FATA DIN PIAȚA SFÂRȘITULUI, poeme-proză - (Editura Cartea Românească), 1980; SINGUR CU ÎNGERUL, poeme - (Editura Cartea Românească), 1982; O INVITAȚIE ROMANTICĂ, eseu-reportaj - (Editura Sport-Turism), 1983; RĂSTIMP ÎNTRE CUVINTE, poeme - (Editura Cartea Românească), 1984; POEME - (Editura Eminescu), 1985; NOAPTE BUNĂ, SĂGETĂTORULE!, roman - (Editura Cartea Românească), 1989; STRATEGIE ȘI SUPRAVIEȚUIRE, eseistică politică - (Chișinău), 1992; POEZII/POÈMES, Ediții definitive (Editura Vinea), 1997 - PROZE, Ediții
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
și romantismul. În cele patru volume ale lucrării "Allemagne romantique", el analizează în special operele lui Heinrich von Kleist, Brentano, Hoffmann, Eichendorff, Hölderlin, Schiller și Achim von Arnim. Tot aici se încadrează și scrierile despre "Goethe", "Robert Schumann și sufletul romantic, sau sinteză despre fantastic ("Artă fantastică", 1961). Începând din anii '50, Marcel Brion s-a consacrat mai mult textelor despre pictură contemporană: "Art abstrait" (1956), "Braque" (1963). Un volum publicat postum, în 1994, "Leș Labyrinthes du temps: Rencontres et choix
Marcel Brion () [Corola-website/Science/331797_a_333126]
-
vieții oamenilor sub regimul dur al sultanului Abdülhamit II. Este considerat o ”punte de trecere” între romantismul lui Namik Kemal și realismul lui Ömer Seyfettin. În ceea ce privește genurile abordate, a atins o paletă largă, scriind atât versuri unde au predominat temele romantice, proză și piese de teatru într-un stil clasic, dar și studii teoretice de literatură care criticau formele tradiționale de exprimare artistică. Singurul său roman, "Araba Sevdası" este primul roman realist din literatura turcă. Activitatea sa literară debutează cu publicarea
Recaizade Mahmud Ekrem () [Corola-website/Science/331851_a_333180]
-
lui Traian" și "Universul literar". Orientarea sa politică antiliberală o anunța pe cea a lui Mihai Eminescu. A debutat ca poet în 1859, în „foaia politică și literară” "Dâmbovița", pe care a redactat-o. Ca poet, el a fost un romantic tumultos și plin de patos, mai mult un stihuitor, și doar câteva din scrierile sale au rezistat dincolo de epoca sa. Cărțile sale de poezie sunt "Preludele" (1862), "Poezii. Miosotis" (1865), "Poezii nouă" (1873) și "Nostalgia. Poezii" (1885). Cele două romane
Grigore H. Grandea () [Corola-website/Science/335577_a_336906]
-
1872) și "Vlăsia sau ciocoii noi" (1887). El a scris o serie de povestiri în care a dovedit inventivitate în crearea intrigii, abilitate de povestitor și un anumit talent în schițarea portretelor și scenelor comice, precum și a personajelor pitorești și romantice. A tradus și adaptat numeroase scrieri poetice și în proză; unele dintre ele au fost incluse în propriile sale cărți, dar cele mai multe au apărut în ziare. Printre autorii traduși de el se află Teocrit, Virgilius, Sappho, Anacreon, Seneca cel Tânăr
Grigore H. Grandea () [Corola-website/Science/335577_a_336906]
-
Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca, 1966 "Leș Mélodies roumaines des XVI-XVIII-ème siècles", în: Acta Scientifică Congressus, Bydgoszcz, 1966 "Dezvoltarea creației simfonice românești în secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. III, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1967 "Curentul romantic în cultura muzicală românească din secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. IV, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1968 "Personalitatea lui Dimitrie Cantemir și unele aspecte ale gândirii sale muzicale", în „Lucrări de muzicologie”, vol. V, Conservatorul
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
de renume precum Cvartetul "Timișoara", Cvartetul "Euphonia", din cadrul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș. Articole în presă: “O pianistă care-și cucerește auditoriul prin calitatea touché-ului, robust și totuși nuanțat, prin unitatea stilistică obținută, infuzată discret cu unde de suflu romantic, racolate însă unui concept unic, prin profunzimea imaginilor sonore recreate”. (Felicia Stancovici la Filarmonica “Banatul” din Timișoara, Medalion Haydn) . “Cvintetul cu pian Cezar Frank a fost culminația concertului. Acest adevărat concert pentru pian și cvartet de coarde a reetalat valoarea
Felicia Maria Stancovici () [Corola-website/Science/335706_a_337035]
-
similare, pot fi combinate pentru a forma genuri hibrid, precum combinația de horror și comedie în seria de filme "Evil Dead" sau între dramă și muzical, ca, de exemplu, filmul "Evita". Genuri combinate care se bucură de popularitate sunt comedia romantică și filmele de acțiune - comedie.
Gen cinematografic () [Corola-website/Science/335749_a_337078]
-
efectuate cu privire la creștinism l-au ajutat pe Wallace să-și clarifice propriile sale idei și credințe. El a dezvoltat romanul pornind de la propria cercetare a subiectului. "Ben Hur" a fost, de asemenea, parțial inspirat de dragostea lui Wallace pentru romanele romantice, mai ales cele scrise de Sir Walter Scott și Jane Porter, precum și "Contele de Monte-Cristo" (1846) de Alexandre Dumas tatăl. Romanul lui Dumas era inspirat din memoriile unui cizmar francez de la începutul secolului al XIX-lea, care a fost închis
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
anii '60 în topul celor mai bine vândute cărți. La momentul aniversării centenarului cărții în 1980, "Ben-Hur" continua să se tipărească în tiraje ce se epuizau permanent și fusese adaptată pentru mai multe spectacole teatrale și filme. "Ben-Hur" este povestea romantică a unui nobil ficțional pe nume Iuda Ben Hur, care încearcă să-și salveze familia de nenorocirea abătută asupra ei și să restabilească onoarea numelui său de familie, câștigând în același timp dragostea unei evreice modeste pe nume Estera. Este
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
tânăr cam de vârsta lui, adumbrită de bucle auriu-închis; un chip plin de blândețe și de bunătate, ai cărui ochi albaștri, adânci, priveau atât de plini de iubire și de sfântă seriozitate încât fascinau”. Romanul istoric este plin de acțiune romantică și eroică, conținând descrieri realiste și detaliate cu meticulozitate ale peisajelor și personajelor sale. Wallace s-a străduit să confere precizie descrierilor sale, precum și mai multor scene de acțiune memorabile, dintre care cea mai celebră era cursa de care din
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
fost realizată de BBC Radio 4 și difuzată pentru prima dată în Marea Britanie în martie-aprilie 1995, cu o distribuție din care făceau parte Jamie Glover (Ben-Hur), Samuel West și Michael Gambon. Succesul lui "Ben-Hur" a încurajat publicarea altor povestiri istorice romantice petrecute în antichitate precum "The Gladiator: A Tale of Rome and Judea" (1870) de G. J. Whyte-Melville, "Barabbas" (1901) de Marie Corelli și "Titus, A Comrade of the Cross" (1897) de Florence Morse Kingsley. Alte romane au adaptat povestea lui
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
contribuit artiști extraordinari ca Leonardo da Vinci, Raffaello, Botticelli, Fra Angelico și Michelangelo. Influența muzicală a compozitorilor italiani ai epocii baroce, precum Monteverdi, Palestrina și Vivaldi s-a dovedit a fi remarcabilă. Mai târziu, în secolul al 19-lea, opera romantică italiană (gen muzical "inventat" de asemenea de italieni) a excelat datorită compozitorilor Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini. Artiștii, scriitorii, regizorii, arhitecții, compozitorii și designerii contemporani italieni contribuie semnificativ la cultura vestică.
Cultura Italiei () [Corola-website/Science/335834_a_337163]