19,447 matches
-
tulburat de aceasta. [...] 30. Cel întrupat în toate trupurile este pururi de nevătămat o Bhărata; de aceea nu trebuie să plângi vreo ființă. [...] 61. Stăpânind toate simțurile, stai concentrat, avându-mă pe mine drept ultim scop; cel care-și are simțurile în stăpânire, acela are înțelepciune neclintită. 62. În omul ce-și îndreaptă mereu gândul spre obiectele simțurilor, se naște legătura cu ele; din legătură se naște dorința, iar din dorință apare mânia; 63. Din mânie ia ființă tulburarea minții, din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu trebuie să plângi vreo ființă. [...] 61. Stăpânind toate simțurile, stai concentrat, avându-mă pe mine drept ultim scop; cel care-și are simțurile în stăpânire, acela are înțelepciune neclintită. 62. În omul ce-și îndreaptă mereu gândul spre obiectele simțurilor, se naște legătura cu ele; din legătură se naște dorința, iar din dorință apare mânia; 63. Din mânie ia ființă tulburarea minții, din tulburarea minții pierderea ținerii de minte distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge [și] el (Bhagavad-gïtă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
starea de trezie, "u" cea de vis, iar "m" cea de somn adânc. Silaba întreagă desemnează starea de transcendență, în care sufletul individual îl cunoaște pe cel universal (Bhose: 2010 b, 34 et passim). 4. Pământul, Apa, Focul, Vântul, Eterul, Simțul intern, Mintea și Eul sunt cele opt părți diferite ale Naturii mele. 5. Aceasta este Natura mea inferioară; Natura mea superioară însă, să știi, este alta; ea este, o tu cel cu brațul mare, Sinele individual (jïvabhüta) care ține această
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele două accepțiuni asupra noțiunii. În Critica facultății de judecare (1790), I. Kant distinge în natură două feluri de mărimi care trezesc simțul infinitului : un infinit matematic, legat de dimensiunea formelor naturale comparate cu micimea noastră și un infinit dinamic, legat de forța elementelor comparată cu slăbiciunea noastră. Dacă Dionis încearcă să pătrundă primul infinit, Dan se va confrunta, în căderea sau înălțarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reprezentație apriorică necesară, care întemeiază toate intuițiunile esterioare. Căci nici ni putem face închipuirea că n-ar fi spațiu, deși ni putem gândi că lipsește din el orișice obiect (Eminescu: 2011, IX, 479). Timpul nu-i alt nimic decât forma simțului interior, adică a intuirei de noi înșine și a stărei noastre interioare. Căci timpul nu poate fi o formă a fenomenelor esterioare; el nu aparține nici figurei, nici situației etc., ci determinează raportul reprezentațiilor înăuntrul stărei noastre interne (Eminescu: 2011
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
asupra invalidității nedreptei ipoteze. "Adevărat, nervos, foarte, îngrozitor de nervos am fost și sînt" (p.45), spune el, adăugînd ilustrativ o scurtă fișă clinică, încropită după regulile determinismului naturalist, cu aluzii discrete la predispoziția nevropatică, desigur, congenitală: "Boala mi-a ascuțit simțurile, nu mi le-a distrus, nu mi le-a tocit. Mai presus de toate, auzul îmi era ascuțit. Auzeam toate lucrurile din cer și de pe pămînt. Auzeam multe lucruri în iad. Cum atunci să fiu nebun?" (p.45). Distincția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
disimulat (strigătul fusese al său, în convulsiile unui coșmar terifiant), se așează pe scaune pentru o discuție amicală. Mai întîi vag, apoi din ce în ce mai intens, naratorul plasat simbolic deasupra corpului dezmembrat aude distinct bătăile pline de viață ale inimii celui decedat. Simțul auzului patologic, hiperbolizat la începutul narațiunii, nu mai este un argument al simplei crize nevrotice, întrucît zgomotul capătă materialitate, pare a fi perceput chiar de către polițiști care, diabolic (în viziunea torturatului personaj), amînă momentul adevărului doar pentru a prelungi agonia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
precedent, stranie fiind acum și violența percepției poetice și a corespondențelor, lumina orbitoare devenind, astfel, în poezia La celălalt capăt, un semn thanatic și, în general, senzualității difuze de altădată, îi corespunde acum o copleșire dusă până la limita insuportabilului, a simțurilor"126. Apropiat modelului internațional de critică, asemănându-se stilului eseistic adoptat de Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu grupează, în volumul Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. Poezia., Brașov, Editura Aula, 2002, articole consacrate analizei poeziei Anei Blandiana, publicate în reviste literare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ce-i definesc personalitatea."29, astfel încât "în majoritatea poeziilor, glasul ce străbate din lirica Anei Blandiana este rezultatul confruntării cu diferite experiențe."30 Bucuria de a trăi, specifică tinereții, cunoaște diverse forme, de-a lungul vârstelor, la fel și frenezia simțurilor, care, treptat se estompează, devenind tăcere. Deși, odată cu dobândirea unei anumite maturități scriitoricești, autoarea adoptă o poziție a dezinhibării, interiorul deschizându-se tot mai mult și devenind exterior, discursul inițial se golește de orice formă a expresivității stilistice, transformându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
știam/ Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba că-i ascunsă/ (Precum inima salcâmului din geam/ Coșul pieptului de crengi o face frunză)". (Copilărie). Copilăria devine cea de-a doua temă majoră a autoarei, pusă în legătură nu doar cu simțurile, ci și cu înțelegerea și cu rațiunea. Fiind o metaforă-simbol, copilăria se înscrie și ea în rândul metaforelor succesive, care sunt generatoare de noi metafore. A privi acei ani ai copilăriei prin ochii de adult reprezintă, în fapt, un exercițiu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv ("Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi"), vizual, motric ("mecanicul vuiet de zbor"). Promovând un timp al viitorului, poezia Condiție este construită aproape în întregime prin intermediul versului-cuvânt, identificarea cu trecerea timpului realizându-se prin intermediul versurilor: "Sunt/ Asemenea/ Nisipului clepsidrei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deveni un copil, pentru a mă vindeca astfel de maturitatea pe care o simțeam coborând asupra mea ca o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă. Scrie pentru a deveni copil o "poezie a regăsirii", gândind cu simțurile: "Mai exact, ocolește conceptul, transmițând nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee frenezia simțurilor"183. Această reîntoarcere către sine se conturează în volumele Anei Blandiana, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum încearcă să cuprindă și întreagul conținut
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asupra mea ca o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă. Scrie pentru a deveni copil o "poezie a regăsirii", gândind cu simțurile: "Mai exact, ocolește conceptul, transmițând nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee frenezia simțurilor"183. Această reîntoarcere către sine se conturează în volumele Anei Blandiana, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum încearcă să cuprindă și întreagul conținut abscons al poeziei Ilenei Mălăncioiu: "Mă uit în trecut și nu înțeleg/ urmele pașilor mei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
canon, deconstruind, astfel, sau nu, canonul celorlalți. Reconstrucția prin vârste este specifică fiecărui autor, prin urmare și Anei Blandiana. Bucuria de a trăi, specifică poetei, se transformă în strigăt sau în tăcere, de-a lungul vârstelor, la fel și frenezia simțurilor, care o însoțește. Această permanentă construcție și reconstrucție a vieții este redată, în special, prin metafore cu dublu sens, metafore duble și perspective duble, care reproduc o gamă variată de emoții și sentimente, încifrând universul existențial care, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Paris, 1971. Parpală-Afana, Emilia, Poezia semiotică. Promoția '80, Craiova, Editura Sitech, 1994. Parpală-Afana, Emilia, Introducere în stilistică, [Pitesti], Editura Paralela 45, [1998]. Rachieru, Adrian Dinu, în Elitism si postmodernism. Postmodernismul românesc si circulația elitelor, [Chisinău], Editura Garuda-Art, 2000. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Papahagi, Marian, Cumpănă și semn, București, Cartea Românească, 1990. Pavel, Laura, Onirismul între istoria literară și istoria politică, în "Vatra", nr. 10-11, 2007. Peretz, Hertha, Ipostaze ale personajului în roman, Iași, Editura Junimea, 1979
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tumultoasele prefaceri ale acestei cărți, la momentele grele, de cumpănă, la, finalmente, deconstrucția și la reconstrucția ei. O cunosc pe Alina-Iuliana Popescu din primul ei an de facultate, o ființă înzestrată cu o sensibilitate ieșită din comun, cu un ascuțit simț al observației, gracilă și puternică, în același timp. Citind acest text, m-am gândit că nu e întâmplătoare această întâlnire, pe calea literelor, cu Ana Blandiana. Le unește un specific interior, o finețe a firii, peste care privitorul nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
când retras în sine, crispat, ermetizat. Contextul ideologic este cel care instaurează, la scriitorii subversivi, nu doar la Ana Blandiana, acest tip de metaforă, prin extensie, opacitatea scriiturii ni se atrage atenția. Alina-Iuliana Popescu descoperă entuziast limbajul subversiv și, cu simțul său de observator neobosit, încearcă să-l evalueze în funcție de textele autorilor șaizeciști. A vrut, inițial, să scrie o carte despre poezia cenzurată. Presupunem că s-a documentat în acest sens, pentru că-i acordă o secțiune remarcabilă, susceptibilă de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
subliniere are meritul să revoluționeze modalitatea de Înțelegere a umanității noastre, situată decisiv În orizontul eticului, la fel cum simplul adaos al lui Leibnitz la observația lui Locke - Nimic nu este În intelect dacă mai Întâi n-a fost În simțuri, decât doar intelectul Însuși - deschidea o cale nouă, revoluționară, În cunoaștere. I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Despre identitate și diferență „Ca manifestare a unei rațiuni, limbajul trezește (exprimăă În mine și În celălalt ceea ce avem În comun
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
de mâine, spre care noi toți - indivizi, organizații, guverne, companii - ne-am Început deja cursa de neoprit. Etică și comunicare În societatea bazată pe cunoaștere Problemele referitoare la natura comunicării În relație cu conștiința de sine, fie ea conștiință practică - simț moral sau conștiință morală teoretică, ca fundament al exprimării conștiinței morale În determinarea acțiunii sociale - etică, sunt legate semnificativ de abordările Școlii de la Frankfurt și, mai ales, de numele lui Jűrgen Habermas, după publicarea de către acesta a cunoscutei lucrări
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Îndeplinirea faptelor bune pentru că asigură Înțelepciunea ființei. Pledând pentru echilibru „În toate cele”, S. Micu investighează Însușirile omului Înzestrat cu conștiință morală (virtuțile saleă: nu este nici ascet, nici hedonist; se caracterizează prin cumpătare, aceasta presupunând cenzura rațiunii și educarea simțurilor pentru a evita plăcerile exagerate și a păstra fireasca măsură (cap. IVĂ; curățenia sufletească (fidelitateaă Îi este proprie, Îl Îndeamnă către sârguință, strădanie, dărnicie și modestie, ferindu-l, În același timp, de viciile lenei, bicisniciei sau mișeliei (cap. VĂ; În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cu alții; ca ființă morală Însă, Eul reinventează un „alt-fel-de-a-fi”, adică „a-fi-pentru-altul”. Abia acest „alt-fel-de-a-fi” reprezintă existența morală. Paradoxul moralei este o sfidare la adresa vieții sociale și chiar a legilor psihologiei sau biologiei; mai mult chiar, este „o sfidare a simțului comun și a rațiunii.” Într-adevăr, a-l considera pe Celălalt mai important decât propria ființă nu reprezintă numai o situație paradoxală ci chiar paralogică, adică irațională. Numai că, multe dintre trăirile morale, precum iubirea dezinteresată, spiritul de sacrificiu, compasiunea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
mai prejos sau mai presus; totul e la fel de Îndreptățit să pretindă că participă la un centru comun care-și manifestă existența secretă tocmai prin relațiile armonioase dintre toate părțile componente ... Cine nu este convins că toate facultățile ființei umane, viața simțurilor și rațiunea, imaginația și inteligența trebuie cultivate până formează un tot unitar, oricare ar fi facultatea predominantă, acela se va chinui mereu Într-o mărginire supărătoare, și nu va pricepe niciodată de ce atâția adversari Înverșunați, de ce el Însuși devine uneori
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Înalte. Cum În mod just remarca E. Dupréel , procesele de responsabilizare pot fi considerate ca generatoare, ca intensificatoare ale vieții interioare căreia Îi dau forma. Astfel se construiește condiția noastră umană. Responsabilitatea nu este Înnăscută. Probabil că unele dimensiuni ale simțului moral - Înțeles ca și conștiință morală sunt Înnăscute, existând ca potențialitate. Dar, responsabilitatea În mod cert nu este; nu ne naștem responsabili ci devenim. Mai Întâi devenim responsabili de propriile acte. Aceasta este Însă o Putem, de pildă accepta că
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
este planul cel mai Înalt al responsabilității. Este responsabilitatea persoanei care Îl percepe pe Celălalt ca fiind mai important decât propria sa ființa. Responsabilitatea devine, astfel, actul de naștere IV. Pentru o etică a responsabilității Răspundere, responsabilitate, responsabilitate morală al simțului moral desăvârșit, care se descoperă responsabil nu numai pentru propriile acte dar și pentru cele ale semenilor săi. A-ți asuma responsabilitatea morală Înseamnă a-ți asuma sarcina progresului social și moral fără a face rău Celuilalt! In calitate de
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
pe baza acestei Înțelegeri”195. Conștiința este În fiecare dintre noi o structură complexă și individualizată. Este dificil de precizat momentul În care conștiința apare În procesul ontogenetic al ființei umane. Nu mai puțin dificilă este și surprinderea momentului afirmării simțului moral, În cadrul acestui proces. Ceea ce este Însă În afară de orice discuție este că momentul manifestării responsabilității morale este actul constitutiv al conștiinței morale, condiție a afirmării ca „ființă autentică”. Întâlnirea cu Celălalt impune un „alt - fel - de - a fi” individului
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]