12,817 matches
-
1825 satul avea nu mai mult de 15 locuitori. Este greșit părerea că denumirea satului provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai răspândite nume erau Timciuc, Calancea, Ivanov. Rămâne de studiat documentul de la 10 octombrie prin care Mihai Racoviță domn al Moldovei întărește lui
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
Mașcăuți este o localitate-centru de comună în raionul Criuleni, Republica Moldova. Denumirea Mașcăuți se trage de la Macicăuți, sat cu prisacă și vaduri de moară, care și-a luat denumirea de la Macico Rusul, care a stăpânit, după cum arătau răzeșii de pe jumătate de jos a satului, vadul vechi de moară, vadul cel din jos, unde au fost moara lui. Despre formarea satului există o legendă care s-a transmis din tată în fiu și așa mai departe
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
Șuri este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova. Atestat documentar la 11 martie 1631 într-o carte de întăritură lui Gheorghe Moțoc și rudelor sale pentru satele Mîndîc, Șura și Volosca. În 1772-73 moșia satului era stăpînită de Bașotă și avea 23 case, 19 moldoveni, 2 fețe bisericești, iar la 1817, Cîșla Șurile avea 34 gospodării, 68 bărbați care aparțineau Mănăstirii „Sf.Spiridon” de la Iași. În 1882 a foat construită din piatră biserica Adormirea Maicii Domnului. În
Șuri, Drochia () [Corola-website/Science/305162_a_306491]
-
despre aceste locuri și despre un neam de boieri cu nume Beiu. În prezent mai mulți locuitori ai satului Biești poartă acest nume de familie, Beiul fiind probabil urmași de sânge ai fondatorului. Locuitorii satului, secole la rând, și-au stăpânit moșia răzeșească respectând cu strictețe legile nescrise ale răzeșilor: de a nu-și vinde partea de moșie decât celorlalți răzeși din sat. Străinii nu erau acceptați. Ca un document convențional despre băștinașii acestor locuri și preocupările lor poate servi și
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
de familii cu 955 de locuitori: 499 de bărbați și 456 de femei. Tot în 1859, se deschide Școala parohială bisericească cu învățătorul Iacob Luțcalov. În acea toamnă satul avea 117 case cu 975 de locuitori. Proprietarul Miahai Sturza mai stăpânea și moșiile de la Aluniș, Mihăileni, Nicoreni, Ochiul Alb și Recea. În 1864 țăranii au primit așa-numitele nadeluri de pământ câte 11 hectare. Totuși, cele mai multe pământuri le-au rămas boierilor Sturza, Ctargiu, Verdeș, arendătorului Păvălache Văluță. Unii țărani, care nu
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
așișderea și de la noi am dat și am întărit lor pre acel de mai sus zis satu ce se cheamă Beliciu...” La 20 august 1588, cînd Petru Vodă dăruiește Zavodinele lui Andrei Hatmanul, e pomenit ca punct de hotar Beliciul, stăpînit de vatag. S-a mai păstrat un zapis în limba sârbească, din care aflăm, că în 1600 Ionașcu Barboșel din Biliceni a vândut a cincea parte din moșia s. Dereneu drept 66 taleri lui Nicoară logofătul. La 31 martie 1615
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
fie strămutate pe pămînt liber, erau și Bilicenii. În 1858 împotriva lor au fost ridicate câteva escadroane de cavalerie țaristă. Circa 170 de familii din Biliceni rămîneau și mai departe fără o palmă de pămînt, pe cînd boierul Carp Osmolovski, stăpînea aici 4745 desetine de pămînt, pe care le dădea în arendă altor străini. Nevoiașii s-au liniștit numai după reforma agrară din 1868, cînd li s-au repartizat la Biliceni 1787 desetine de nadeluri. Alte 1445 ha de pămînt au
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
reforma agrară din 1868, cînd li s-au repartizat la Biliceni 1787 desetine de nadeluri. Alte 1445 ha de pămînt au intrat în posesia lor după reunirea Basarabiei cu România. În 1898 urmașii lui Carp Osmolovski și neamul boierului Catargi stăpîneau la Biliceni cîte 1662 desetine de pămînt. Satul număra 1373 de locuitori (684 bărbați și 689 femei) și intra în lista asezărilor din Imperiul Rus cu o populație de peste 500 oameni. La 9 aprilie 1908 țăranii din Biliceni deschid pentru
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
mixtă, biserica ortodoxă, primăria, postul de jandarmi, o cârciumă. În 1928 aici făceau comerț Ioan Sasov, Vasilisa Pisanova, Leizer Meister și Luzer Chic. În 1932 lucra moara cu motor a lui Ion Reaboi. Florian Capiton, Grigore Romașcan și Emanoil Catelîi stăpîneau câte 100 ha de pămînt arabil. Din cei 564 copii de vârstă școlară în anul 1933 erau trecuți în catalog doar 240. De instruirea copiilor se ocupau profesorii Alexandru și Emilia Gașpar, Constantin Dicuseară și Iacob Gavrilescu, toți căsătoriți, în
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
hotar, cînd s-a hotărnicit moșia boierului Grigore Hăbășescu din Sănătăuca.Recensămîntul din 1774 fixa la Climăuții de Jos 26 de ogrăzi drept proprietate a Mănăstirii Golia din Iași; printre băștinași apar și 4 băjenari (refugiați) din Polonia. Mănăstirea Golia stăpînea la 1861 în localitățile Climăuți, Vadul-Rașcov și Socola - 4.579 desetine de pămînt, care mai apoi au fost donate Mănăstirii Vatoped de pe Sfîntul Munte Athos. În 1880 Mănăstirea Vatoped poseda la Climăuți, ținutul Soroca, 1 868 desetine de teren arabil
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
Rublenita. La 11 noiembrie 1657 Ursu Vartic , fost vornic , dăruiește lui Gumenze, mare armaș , o parte din satul Rublenitul (Rublenita) ținutul Soroca. La 26 martie 1742 , un șir de moșieri din ținutul Soroca- Ciripcau , Timiliuti, Zgură Peripeceni și Liublenita, sînt stăpînite de banul Aristarho. Recensămîntul din 1772-1773 prezintă: Liublenita stăpîn Constantin Donici- 48 gospodari cu oameni , 3 case puști, oameni liberi - 2 fete bisericești. În 1818 satul Liublenita s-a pomenit în județul Iași și s-a aflat în cadru lui
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
femei; țărani -64 familii: 213 bărbați și 179 femei. În 1847 s. Rublenita se află în volostea Ocolina. În 1839 moșia era stăpînita de frații Egor și Constantin Cerchez, proprieteri ai orașului Soroca, iar după 1847 fratele lor Alexandru Cerchez, stăpînește toată moșia Rublenita cu suprafața de 2.943 desetine. În 1869 proprietara a moșiei este soția consilerului de colegiu Liubov Alexandrovna Panin, fiica general-maiorului Alexandru Nicolaevici Cerchez. Moșia fusese cumpărată de la fratele său , Constantin apoi o dă că zester fiicei
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
1554. Cu această denumire îl întâlnim la 5 aprilie 1642 într-un hrisov al lui Vasile Voievod, când Mihail Șipoteanu cumpără cu 40 de taleri de la Maria Ciurea și fratele ei Levinte partea lor de avere. Moșia răzășească a fost stăpânită de țărani până la 24 octombrie 1756, când Matei Ghica Voievod i-a trimis la Sărăteni pe Nicolae-serdarul și Carp-spătarul să hotărască soarta ei, deoarece apăruseră neînțelegeri între câțiva bătrâni. În timpul războiului ruso-turc de la sfârșitul sec XVIII, moșia satului Sărăteni trecu
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
familii ale lui Vasile Dohot, Dumitru Cernica, Ion si Isai Dohot. Dintre mazili rămăsese unul singur, Constantin Purice cu soția și doi copii. La 1 decembrie 1860 moșia Sărătenilor deveni proprietatea lui Alexandru Moruzi, prinț, porucic în armata rusă. El stăpânea 4.519 desetine de pământ la Sărăteni și o parte din moșia satului Coropceni. În anul 1859 Sărătenii adunau 132 gospodării (221 bărbați și 211 femei), în 1875 - 203 gospodării, care dispuneau de 115 cai, 367 vite mari cornute și
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
Ciciuman 3 sate din ținutul Soroca, printre care și Măcăreuca. La 1814 moșia Măcăreucei aparținea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit mai mult de un secol. La 1900 moșia o stăpânea Zinovie Russo. Marea Unire și reforma agrara din România l-au găsit aici stăpân pe Nicolae Russo. În urmă exproprierii, pe moșia lui se constituie două sate din coloniști veniți de la Cosăuți și Holoșnița Veche - Palanca și Holoșnița Nouă. Nicolae
Măcăreuca, Drochia () [Corola-website/Science/305228_a_306557]
-
deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 același număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate. Abia în 1922 Instituția română "Casa Noastră" mai împroprietărește 104 locuitori cu 190 ha de pămînt. Satul avea în anul următor 567 de oameni, școală primară și o
Halahora de Jos, Briceni () [Corola-website/Science/305225_a_306554]
-
printr-o vâlcea cu pârăiașul numit "Valea Bănarului". Potrivit recensământului din 1817 în sat au fost înregistrați 35 capi de familie în care locuiau 100 bărbați și 85 femei. Proprietarul moșiei satului Lucăceni era domnul Radu Manolache din Iași. El stăpânea aici întinse pământuri arabile și fânețe, însă toloaca era mică; avea iaz, moară și puțină pădure de protecție. Conform datelor "formularelor" pe anii 1812-1813, care se păstrează în Arhiva Consistoriului Eparhiei din Chișinău, la Lucăceni (Iugani) în 1812 a fost
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]
-
între anii 1852 - 1875. Potrivit "Dicționarului Geografic al Basarabiei" (a. 1904) a lui Zamfir Arbore, la acea dată țăranii din Lucăceni posedau 181 desetine de pământ de împroprietărire, iar proprietarul D. Bantâș 800 desetine. Pe moșia cătunului Alexandreni proprietarii Banariu stăpâneau 503 desetine. Satul mai avea vii, livezi și prisăci. Conform recensământului general din 1930, satul Lucăceni se compunea din 59 capi de familie cu 132 bărbați și 123 femei, în total 255 suflete, iar cătunul Alexandreni, care ulterior s-a
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]
-
pusese ochii pe această moșie, aflăm că acesta ar trebui să-și astîmpere pofta, deoarece Teodor Balș, ruda lor, "nu are nici frică de Dumnezeu, nici rușine de oameni". Adică e un mare hrăpăreț și zgîrie-brînză. Și-apoi aici mai stăpînea o parte de moșie și nobilul Vasile Cristea. Localitatea avea deja biserică, lucru, pe care îl aflăm din documente de arhivă. Preot în 1835 era Ioan Popovici în vîrstă de 38 de ani, diac - Andrei Ciomîrtan, de 32 de ani
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
jalbă cu data de 12 septembrie 1828 a răzeșilor din satul Puhoi care afirmă că „... moșia umblă în trii bătrâni, adică cel întâiu Alieru și al doilea Ojog și al treilea Albu și așa cu această rânduială din vechimi au stăpânit strămoșii noștril până acum cei mai de pe urmă nepoți și strănepoți”. În adresarea lor către guvernatorul Basarabiei din 19 martie 1827, răzeșii din sat menționează că moșia satului Puhoi avea 900 stânjeni în lățime și 4000 stânjeni în lungime și
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
și la alt vicleșug: confisca și moșiile satelor mari, dacă se constata că printre băștinași au trăit cândva măcar câțiva tătari. Academicianul Iachim Grosul, cercetând arhivele, a scris că din moșia răzășească a satului Buzdugeni 5 fa¬milii de băștinași stăpâneau prin moștenire din tată în fiu câte 11-15 des. de pământ arabil, alte 11 familii stăpâneau prin moștenire câte 26-50 des, 4 familii aveau prin moștenire câte 100 des. și chiar mai mult. Cele expuse de autor în lucrarea "Crestiane
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
trăit cândva măcar câțiva tătari. Academicianul Iachim Grosul, cercetând arhivele, a scris că din moșia răzășească a satului Buzdugeni 5 fa¬milii de băștinași stăpâneau prin moștenire din tată în fiu câte 11-15 des. de pământ arabil, alte 11 familii stăpâneau prin moștenire câte 26-50 des, 4 familii aveau prin moștenire câte 100 des. și chiar mai mult. Cele expuse de autor în lucrarea "Crestiane Bessarabii" combat afirmația că această localitate apare pe harta lumii abia după ocupația Basarabiei în 1812
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
Bessarabii" combat afirmația că această localitate apare pe harta lumii abia după ocupația Basarabiei în 1812. În 1859 satul Buzdugeni de pe r Racovăț, sat răzeșesc, avea 30 de gospodării, în care viețuiau 82 de bărbați și 75 de femei. Ei stăpâneau 600 des. de pământ arabil, suficient pentru un sat mic. Reforma țărănească din Rusia și Regulamentul din 14 iulie 1868 n-au stimulat viața localnicilor în nici un fel, doar s-a constatat că au pe moșia lor pământ îndeajuns. La
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
din 1803 din porunca domnitorului Alexandru Moruzi găsește în satul Alcedar numai 47 gospodării ale răzeșilor. La 10 martie 1805 acest voievod scrie ispravnicilor din Soroca să aleagă partea răzeșilor din Alcedar, moșia cărora era împresurată de Pietrache Catargiu, care stăpînea și la Șestaci, și la Cobîlea... Mai aproape de adevăr se pare că a fost totuși recensămîntul din 31 iulie 1835, cînd în Alcedar au fost înregistrate 103 familii de răzeși, 192 bărbați și 183 femei, clerul bisericii sf. Arh. Mihail
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
a-și răscumpăra nadelurile. Erau 53 de gospodării printre ei, Teodor Scurtu, Andrei Gamarț, Timofei Burlac, Ananie sărăcuță și alții. În 1904 satul avea 577 de vite cornute mari și 3 mori de vînt; în 1910 cei 930 de locuitori stăpîneau 846 de desetine de pămînt propriu din moșia veche răzeșească și 114 de desetine, nadeluri din moșia boierească, care cîndva le aparțineau lor. Reforma agrară înfăptuită de instituția română „Casa noastră” mai întoarce răzeșilor 633 desetine de pămînt. În februarie
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]