14,769 matches
-
nainte”. Acest refren care contribuie la muzicalitatea poeziei sugerează cenzura emoțiilor iubitei care ar încerca în zadar să destindă tensiunea sufletească. Nici casa iubitei, nici apropierea ei, nici „toate din casă” ce-s „sfinte”nu îl pot apăra de dezechilibrul sufletesc. Monotonia iritantă, marcă a gheții sufletești, a materializării se remarcă în versurile: „La horn să ascult vijelia,/Sau zilele mele totuna -/Aș vrea să le-nvăț simfonia” sau refrenul: „citește nainte”. Viața din interiorul casei nu corespunde cu starea poetului
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
muzicalitatea poeziei sugerează cenzura emoțiilor iubitei care ar încerca în zadar să destindă tensiunea sufletească. Nici casa iubitei, nici apropierea ei, nici „toate din casă” ce-s „sfinte”nu îl pot apăra de dezechilibrul sufletesc. Monotonia iritantă, marcă a gheții sufletești, a materializării se remarcă în versurile: „La horn să ascult vijelia,/Sau zilele mele totuna -/Aș vrea să le-nvăț simfonia” sau refrenul: „citește nainte”. Viața din interiorul casei nu corespunde cu starea poetului care, intrat într-o transă rău
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
sugerând tumultul interior, integrarea și dizolvarea eului creator în lume. Pictorul german Franz Marc surprinde aceste mișcări ale spiritului și exaltarea acestuia în compoziția sa: „Forme luptându-se”. Vasile Voiculescu, în Sonetul CCXXXV surprinde diferența dintre dragostea trupească și cea sufletească, exprimând valorile creștine și primând dragostea pură și nu cea pătimașă. Iubirea trăită uman capătă valențe negative, o conștiință zdruncinată care încearcă izgonirea instinctelor și trăirilor trupești: „Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup”. Voiculescu pune deasupra tuturor lucrurilor
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în suflet - doar duhul să-ți aleg” este idealul la care încearcă să ajungă poetul. Iubirea materiei: „Cum te arăți, mă-ntunec și sufletul întreg/ Se face ochi, piept, brațe... zbucnite către tine” are consecințe devastatoare pentru integralitatea și puritatea sufletească: „Vremelnicia cască-n mine abisul/ Rostogolit pe dâre de flăcări, ca ntr-un iad.” Dragostea trupească extinsă la plăcere, sexualitate este vremelnică, își dovedește efemeritatea. Calea eternității este iubirea, dar cea „mai presus de fire”. Deși în carnea trupului se află
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
psihologic românesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1976, p. 97 footnote> De Amiel, Holban se apropie „prin abulie, prin șovăială și nehotărâre, prin pasiunea introspecției pentru introspecție, veritabil viciu; de Rousseau și Gide, prin sinceritatea implacabilă - despuiere sufletească - cerebrală și mistică totdeodată, caracteristică printr-o candoare cinică și printr-o autopedepsire, flagelare.” <footnote Eugen Ionescu, O moarte care nu dovedește nimic, de Anton Holban în „Excelsior”, I, nr. 16, 21 martie, 1931, p. 6 apud. Al. Călinescu, Anton
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
se confesează șansa unei introspecții care nu-i modifică. Adolphe „va fi într-un fel schema majorității romanelor de analiză, căci, așa cum ne spune și numele, evenimentul lor epic cel mai important este însăși analiza, urmărirea succesiunii cauzale a stărilor sufletești ale personajului.”<footnote Ibidem., p.23 footnote> Logica psihologică a analizei din O moarte care nu dovedește nimic îi aduce lui Eugen Ionescu revelația că absurdul are rădăcini sufletești. În această caracteristică a romanului, criticul vede nereguli superioare prin care
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
cel mai important este însăși analiza, urmărirea succesiunii cauzale a stărilor sufletești ale personajului.”<footnote Ibidem., p.23 footnote> Logica psihologică a analizei din O moarte care nu dovedește nimic îi aduce lui Eugen Ionescu revelația că absurdul are rădăcini sufletești. În această caracteristică a romanului, criticul vede nereguli superioare prin care Holban e mai degrabă ionescian avant la lettre decât stendhalian. Valoarea acestei literaturi constă în tragicul inutil și chinul demonic și zadarnic al analizei la care se rezumă, de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
dat de Eugen Ionescu, conform căruia la moartea Irinei din primul roman scris la persoana întâi al autorului, Sandu se căiește. Nedumerirea eroului „trimite mai puțin la rentabilitatea memoriei lui Proust și mai mult la mersul în gol al mașinăriei sufletești, pe care tot Camil Petrescu o va transpune în sistem”<footnote Alexandru Protopopescu, Romanul psihologic românesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1976, p.98 footnote> Pornind de la ideea că Anton Holban este logic, și nu intuitiv, Eugen
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
totuși la concluzia descendenței franceze, fapt contrazis de Alexandru Protopopescu. Este evident că sub specia logicii și nu a emoției, toată genealogia, cu B. Constant și Amiel la bază, se dărâmă. Importantă rămâne imaginea unui sofist care caută logica adevărului sufletesc. Dacă romanul tradițional se alcătuia din succesiunea unor întâmplări care relevau caracterul sau structura psihică a eroului, romanul realist-psihologic pune accent pe analiza existenței eroului prin evenimentele epice, în momentele în care el are revelația lumii interioare și stă față
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Editura 100+1, București, 2006, p. 453 footnote> Creațiile sale - Romanul lui Mirel, O moarte care nu dovedește nimic, Parada dascălilor, Ioana, Jocurile Daniei - atestă un autoanalist care insistă pe disecarea stărilor sufletești și un romantic prin obsesia singurătății și prin vocația neîmplinirii. Anton Holban este modern la nivelul scriiturii și compoziției cât și prin cultul autenticității și prin tehnica analizei psihologice. Structuri narative 1. Preferința pentru nuvele În procesul epic se adaugă
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
direct, aceeași înclinație spre încărcarea eroului cu o semnificație simbolică, morală și spre radiografierea mai degrabă a acestei încărcături, decât a sesensibilității lui psihologice unice, irepetabile. Încercarea realismului psihologic este de a așeza personajul sub fataliatea psihologicului, adică a individualității sufletești irepetabile. Generalitatea se limitează la natura relațiilor lui cu lumea și mai ales cu sine însuși. Romancierul creează “un anumit tip de erou care se repetă: o structură puternic meditativă, aptă să transforme impulsurile exterioare, impresiile, existența concretă în materie
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ține conferințe pe teme literare, îi analizează fabulele lui La Fontaine sau tragediile lui Racine și o bombardează cu Proust în pat, la puțin timp după ce actul amorului fizic s-a consumat. Luciditatea se obține prin variațiuni pe aceeași temă sufletească, prin trăirea simultană a unor sentimente contradictorii. Eroul trăiește falsificându-se pe sine în fiecare clipă iar pentru că această minciună trebuia să poarte un nume, Hoban îi dă numele de „luciditate”. Din nefericire pentru ea, Irina, prea tânără și prea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
două revin obsesiv: gelozia și moartea, afectează construcția muzicală a romanelor sale, variațiuni infinite pe aceleași câteva teme. Anton Holban mărturisește în Pseudojurnal ideile sale referitoare la stilul propriu și la motivul scriiturii ce determină și forma. „Cred că chinurile sufletești trebuiesc exprimate cât mai mult și imaginile sunt uneori o profanare. Și ca să revin la modestele mele încercări: țipătul care fixează axa întregului roman O moarte [care nu dovedește nimic] trebuia să fie numai <<Irina e necredincioasă sau s-a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
tocmai aceea de a surprinde dezlânarea gândului, de a dezorganiza materia epică supusă legilor imuabile ale unei subiectivități aprinse.”<footnote Ibidem., p. VII footnote> Holban este veșnic chinuit de gândul că nu-i vor fi sesizate tonalitățile specifice, nuanțele analizei sufletești întreprinse. Îl agasează enorm obiecțiunile stilistice la care, după opinia sa, se reduce, pentru cronicarii respectivi ai momentului literar, toată înțelegerea unei cărți: “Toți îmi învinuiesc stilul desigur, este neglijent.(...) Dar, așa nud, nu e singurul posibil pentru a spune
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
imagine escamotează adevărul, aplică false ornamente (...) În tot ce am scris, se observă o colecție de fragmente care la un moment dat trebuie să facă atmosferă, dar care se pot cunoaște și separat. Căci fiecare brodează pe o altă nuanță sufletească.” Interesul pentru detalii și pentru scriitură apare ca o tentativă de a găsi coerența subtextuală a semnificațiilor întregului. 7. Modernitate prin psihologism. Introspecție și analiză Personajul lui Holban e hipersensibil, protagonistul își impune o stare de maximă receptivitate, e cu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
în obiceiuri devin tradiții. G. Călinescu a identificat aici tehnica gidiană a „caietelor”. Atmosfera este formată din detalii, care luate separat nu spun nimic, dar pe care timbrul autobiografic al relatării le colorează. Fără nici o ostentație în a propune evenimente sufletești inedite, se observă psihologia bunicii. Totul e cât se poate de obișnuit, dar tocmai de aceea sugestiv. Nepoții au prins-o pe bunică șezând la fereastra iatacului și citind ziarele. Nepotul are însă intuiția că bunica se teme de moarte
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
mulțumit mă cuprinde dor de ducă și de gustul de noi dezastre.>> (Preludiu sentimental)”<footnote Alexandru Protopopescu, Romanul psihologic românesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1976, p. 102 footnote> Orice încercare de a aproxima permanenta sa mobilitate sufletească, e mai mult exterioară. Cu ajutorul autoanalizei, Sandu își dă seama el însuși că trece prin stări de conștiință contradictorii: “Și eu mă analizez pasionat și fără întrerupere de când mă cunosc. Când mă gândesc, văd ce gusturi contradictorii am avut
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ezitări și tatonări. Personajul masculin mărturisește în Conversații cu o moartă, că “păcatul lucidității te face să întrevezi dinainte toate posibilitățile celor ce se vor întâmpla cu tine, e prezent în momentele cele mai grave și îți răpește orice spontaneitate sufletească. Nu ai emoții decât în momente rare, când ești surprins pe neașteptate și pentru un motiv mai umil.” Acest tip de motive umile marchează în text anumite crize, așa cum se întâmplă și în cazul pantofilor murdari de noroi ai Paulei
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
eroului este o pură retorică a gesturilor patetice și scenelor lacrimogene, de mahala. Sandu se falsifică în fiecare clipă, fiecare trăire a sa este însoțită de o alta antagonică, iar dedublarea aceasta conduce în final la o falsificare a realităților sufletești. “Intelectual, sar tot așa de la unul la altul. Când vorbesc, sunt adesea incoherent, fiindcă în mintea mea, fugind prea repede, nu are timp niciodată să întârzie și să se explice față de Ceilalți. Astfel, nu mă pot niciodată bucura de moment
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
roșu și fața acoperită de pistrui” și avea complexe de inferioritate, puse de autor pe seama fizicului sau a lipsei de instrucție. Cu același sadism, ironizat de Ioana, naratorul organizează un scenariu mortuar în jurul bolii lui Viky: “Am uneori o stare sufletească asemănătoare cu a copilului care se amuză să omoare o muscă, îi rupe pe rând și fără să se grăbească aripile, picioarele și la urmă capul. Cred că instincte similare se găsesc în orice om. La mine iau forme oribile
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
povestind tuturor boala și înmormântarea fetei. Sandu se folosește în mod egoist de posibila moarte a lui Viky, pe când mama, prin reconstituire, caută să-și aline o durere. Sigmund Freud denumește acest proces psihologic “travaliul doliului”. Ioana are toate ticurile sufletești ale lui Sandu, chiar dacă s-a despărțit de el, încearcă chiar să-și educe noul amant. Deși se prezintă pe sine ca fiind un bărbat fără prejudecăți burgheze, drept un intelectual cu concepții libertine care respinge limitele impuse de instituția
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
unde i se oferă oarecare șanse de expansiune erotică.”<footnote Ibidem., p. 99 footnote> Sandu, eroul din Ioana, nu pare în nici un fel maturizat de experiența tragică a sinuciderii Irinei. El e prototipul bărbatului care refuză să se maturizeze. Structurile sufletești ale celor doi naratori sunt apropiate, căci și Sandu din Ioana trăiește o continuă dedublare, subzistând același analist profund, „tovarășul meu interior”, cel care declanșează orgia lucidității. Efectul mării, muzicii, dar mai ales nisipului îi accentuează reveriile analitice. Acestea ucid
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
este o carte mai matură deși formula care convine temperamentului febril și anxios al autorului, rămâne neschimbată.(...) Acum se poate distinge chiar o intenție de construcție și personajele sunt mai puțin fantomatice. Narațiunea este mai echilibrată, alternând momentele de tensiune sufletească cu altele de seninătate, necesare pentru destindere. Cu un astfel de moment și începe romanul când Sandu (obsesie a numelui) merge la Cavarna, ca să petreacă vara cu Ioana. (...) Ca în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, tema romanului
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, tema romanului este gelozia. Însă, spre deosebire de romanul lui Camil Petrescu, nu se analizează numai egoismul bărbatului, aici interesantă începând să fie complexitatea femeii.”<footnote Nicolae Manolescu, op.cit., pp.153-154 footnote> Freamătul său sufletesc este acoperit, însă, de acel „defect funest” al lucidității. Realitatea emoțională este organizată în mod gidian, căci orice emoție este însoțită de reflecția asupra ei: A asculta o bucată bună de muzică, a citi ceva subtil, a fi în mijlocul celui
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
romanul tradițional convenția autorilor demiurgi era o tehnică facilă, naratorul modern se lovește de imposibilitatea de a depăși zidurile cu care se înconjoară personajele. Replicile puse pe seama Ioanei în timpul excursiei la Brașov sunt numai o aproximare a adevăratelor ei stări sufletești: ”Ce degrabă a luat controlorul biletele. Au început casele. Să-mi cobor geamantanul ca să nu întârzii ... să stau drept lângă ușă ... gara ... peronul... unde este el?... trebuie să vină neapărat într-o minută... s-a înșelat poate de linie... sau
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]