13,247 matches
-
veșnic la linia-ntâi“. De mai multe ori, eroul îi aduce eroinei istovite de navetă o cafea espresso fierbinte de la bufetul din vagonul doi. Trenurile pentru navetiști, o știe oricine, n-au bufet. E adevărat că pe linia Călărași controlorul umblă la el cu un termos, dar ce vinde el clandestin e o poșircă rece și va fi sancționat. În plus, chiar dacă ar exista bufet, acesta ar funcționa la mijlocul trenului. În fine, după ce inventariază o serie întreagă de erori privind orarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-l mai mira nimic. Împlinea șaizeci de ani. Era șomer de mai bine de un an și toate eforturile pentru slujbe de înaltă calificare veneau cu aceleași condiții: să fie fată și să aibă picioare lungi. Pentru prima oară de când umbla năuc după un contract, dădea și un test de inteligență. Deși două întrebări formulate în italiană erau exagerat de personale -membrii comisiei remarcaseră ce gură senzuală avea Vasile B. și-i dădeau întâlnire la un club gay -,a răspuns românește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
săraca, la cât de norocoși sunt românii? Și măcar de-ar putea să se oprească. Dar ei, nu și nu: cumpără zilnic pâine, bulion, cartofi și ceapă, ca și cum caviaru’ le-ar sta-n gât. La caviar nu sunt câștiguri. A umblat unul cu un talon magic fals, l-au prins și a încasat opt ani de pușcărie. O să se sature mâncând opt ani numai caviar. Iar bieții proprietari de malluri se uită ca proștii la magazinele goale și dau unul după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
audă dialogul și babele mai surde. „Exclus, băiete - s-a zborșit domnul Aron la blegul de Mitică -, ultimul meu preț e un milion de dolari. Vrea, bine. Nu vrea, are cine să ne dea banii. Nu vezi că-i scârțar? Umblă cu milioanele de parai cum umblu eu cu miliardele de lei și se scumpește la tărâțe. Păi, mă, frate-miu, să-i dau vaporul meu pe nimic?! Zi și tu, nu? Vezi c-ai înțeles? Un milion, dar fix un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Exclus, băiete - s-a zborșit domnul Aron la blegul de Mitică -, ultimul meu preț e un milion de dolari. Vrea, bine. Nu vrea, are cine să ne dea banii. Nu vezi că-i scârțar? Umblă cu milioanele de parai cum umblu eu cu miliardele de lei și se scumpește la tărâțe. Păi, mă, frate-miu, să-i dau vaporul meu pe nimic?! Zi și tu, nu? Vezi c-ai înțeles? Un milion, dar fix un milion. Nici un cent mai puțin. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
numai trei săptămâni, cele patru mâini erau gata. Numai că, de bucurie sau poate de prea multă foame, a murit. Iar împuternicitul cu mâinile din partea contabilității i-a înșurubat statuii două brațe stângi. Șurubul e șurub, nu-i pasă cine umblă cu cheia. Cu două mâini stângi, statuia era cam șuie. Oamenii își dădeau seama că era ceva în neregulă, dar ce anume era greu de spus. Cert e că acum femeia arăta entuziast spre trecut. Într-o noapte, statuii i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
câteva. Ar fi interesant de știut ce-a fost în capul lui, dar poetul e retras, nu frecventează cârciumile culturale, nu mai scrie sau poate scrie, dar nu mai publică, iar când are câte o treabă la Casa Presei Libere umblă grăbit, acum îl vezi și nu e. Are un aer de ciumat, deși numărul celor care-l recunosc e tot mai redus. La drept vorbind, omul nu e un caz. Lumea are prea multe griji, ca să se mai gândească la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
erotică pentru bărbați. „Nu se mai caută -mi-a zis cu un alean adânc negustorul -, unii mi le-au cerut un timp, dar acum, dacă dânsul nu apare deloc la televizor, s-a dus“. Aripa mai cultă a Securității „Ce mai umblă ăștia mă, Marine - i-a zis colonelul de la vize băiatului care-i aducea pașapoartele artiștilor de la Operă -, ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă!“ „Ăștia“ erau, de fapt, marele bariton D. chemat de italieni într-un juriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
timpul și e și dânsul pensionar ca și noi -a zis Marin -, pot să vă spun ce l-a enervat atunci. Putea să fie mutat sau și mai rău, și totuși s-a pus contra de-al dracu’. «Ce mai umblă ăștia», a zis colonelul despre dumneavoastră, «ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă.»“ „Ce treabă aveam noi împreună - s-a mirat baritonul -, nu cumva cânta în secret?“ „Ba da - a răspuns Marin, ca și cum trebuia să accepte că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avea un bărbat deștept, doamna Bouleanu. A luat omul marfa, a plătit.“ „Nu față de pușlamaua de restaurator, ci față de babă. Nu i-am dat cincizeci de EURO, i-am dat cincizeci de dolari. O să mă bată Dumnezeu.“ „Ce, parcă Dumnezeu umblă cu valută“, a zis doamna Bouleanu uimită de cât de corect putea să fie uneori soțul ei. „Și, în plus, tot ce-i pe lângă biserică se iartă.“ În drum spre magazinul de paturi și canapele de comandă, domnul Bouleanu a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nuntă. A naibii treabă! N-a găsit cheile, în schimb a dat peste niște scrisori de dragoste ale unei verișoare de-a doua pentru Mișu al ei. De uimire, doamna Ghiborțea n-a mai știut ce face. Cu o mână umbla prin scrisori, iar cu cealaltă întorcea paharele de cristal din serviciu. Și tot felul de lucruri despre care uitase de mult că există au început să apară unde se aștepta mai puțin. Fotografii din tinerețe, un inel de care era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Ghiborțea l-a întrebat: „Ce a fost între tine și verișoară-ta?“. „Fuse și se duse - a răspuns cu un oftat discret domnul Mișu, dar uite ce pahare frumoase de cristal ne-a trimis fata la nuntă! Ar trebui să umbli mai atent cu ele, ca să le rămână copiilor.“ Un parizer întreg Orice persoană care face un lucru ce nu poate fi explicat în mod rațional, indiferent despre ce-i vorba, de băut sau de mâncat, trebuie privită ca un geniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu s-a desprins. Niciuna! „Mă rog - a făcut ca pentru sine doamna cu fața de buldog de la Protecția Consumatorilor -, aproape niciuna. Și-apoi, de ce veniți la noi? Ce, dumneavoastră consumați macarale?“ Domnul Popescu, deoarece era primul care începuse să umble cu protestele scrise, avea un avans și în ceea ce privea spaima. Vecinul Ionescu nu avea treabă cu contragreutatea și probabil c-ar fi rămas bun prieten cu Popescu, dacă acesta n-ar fi devenit isteric. Când l-a văzut dând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mușcat n-a mușcat încă pe nimeni; potăile liberale, care-și fac veacul lângă hala de carne, au început să îngroape ciolane în straturile cu flori și au încasat-o de la paznici; Hrebenciuc și Mușetescu, cele două coteici pesediste care umblau nedespărțite, au dat râie la toată haita și s-au făcut nevăzuți, iar javra căruia domnul Spirescu i-a zis, de cum l-a văzut aciuat pe lângă maidanezii pesediști, Hayssam nu-și mai găsește locul. Se bagă când printre picioarele șahiștilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cantautorii din București sunt pe bună dreptate indignați. „Parcă s-ar da bani cu camionul, nu cu plicul“, spune un poet angajat de curând la Guvern, la departamentul „Integrarea. Ode, lozinci și strigături de protocol“. Un nuvelist interbelic din Dolj umblă ca năucul pe coridoare și întreabă pe toată lumea: „Nu știți unde e biroul «Impostori»?“. Unii îl trimit un etaj mai sus, alții îl îndrumă spre biroul „Plagiate și contrafaceri“. În holul central, la o masă cu picioare de tip labe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o revistă reclama la un ceas de 40 000 de EURO. Ce făcea, dar și ce nu făcea minunea aceea de ceas! Tăia lemne, bătea cuie, gătea ciorbe și ne băga în UE! Un singur lucru nu-i reușea: să umble la scurgerea timpului. Dacă e normal să nu țin minte ziua în care am purtat pentru prima oară un ceas, n-o să uit în schimb niciodată ziua în care socrul meu a întârziat mult la cununia fiicei sale cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
însă puțin, numai câțiva metri, dintr-un dud. Cu trenul a mai călătorit. Logic e ca toate analogiile ei să fie legate de tren. În tren nu te leagănă ca-n avion, în tren poți să deschizi fereastra, în tren umblă unul cu reviste de modă, în tren, dacă te plictisești, ieși pe coridor și te plimbi. „În trenul navetiștilor, cu care te duceau pe matale la sor-mea - spune nepotul -, stăteau ca sardelele.“ „Orișicât“, răspunde bunica. Și, ca să schimbe vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la Liceul „Gheorghe Șincai” din București. Pentru specializare frecventează cursurile de perfecționare la Universitatea din Iași, obținând după examen gradul maxim, de profesor gradul 1. Pantelimon Socaciu a funcționat la început ca profesor la renumitul liceu din Cernăuți „Aron Pumnul” - umblând îmbrăcat în frumoase costume naționale, amintind parcă celor din jur că a fost președintele „Arboroasei”. A mai fost profesor la Liceul „Miron Costin” din Cernăuți, apoi la Liceul „Lascu Vodă” din Siret și la Gimnaziul „Mihai Kogălniceanu” din Lipcani. Având
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93282]
-
Cum dăm de o casă cu grădină, cerem imediat de mîncare, găzduire și tot ce ne-ar mai putea da. Am ajuns la ferma familiei von Putnamer, prieteni ai lui Jorge, mai ales unul dintre ei, care e peronist și umblă mereu beat; e cel mai tare dintre toți trei. Am reușit să-i depistez o tumoare În zona occipitală, cu originea probabilă Într-un chist hidatic. Va trebui să așteptăm ca să vedem ce se Întîmplă mai departe. Plecăm spre Bariloche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la curse de motocicletă În tinerețe, ne-a oferit găzduire Într-un adăpost gol, prins Între dorința de a-și ajuta semenii motocicliști aflați la ananghie și frica de șef. Ne-a spus, Într-o spaniolă stricată, că prin zonă umblă o pumă: „Iar pumele sînt rele, nu se dau În lături să sară la om! Au o coamă mare, blondă...“ CÎnd am Încercat să Închidem ușa, am descoperit că era ca o ușă de grajd - nu se Închidea decît jumătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să ne punem În ordine viitorul apropiat și să-mi găsesc un tratament corespunzător pentru astm, ne-am decis să ne luăm adio de la 20 de bolivari, pe care i-am sacrificat În cinstea Caracasului. Ne-am petrecut restul zilei umblînd prin zonă și citind cîte ceva despre țara aceasta În biblioteca foarte bună care se găsea acolo. La 11 seara am pornit spre nord, lăsînd asfaltul În urmă. Într-un loc unde erau deja Înghesuiți trei oameni, au mai Îndesat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Bătaia bronzului de miez de noapte mă-ntreabă cu misterioase șoapte, de-s pregătit la cele ce-au să vină... Mă-nvață cum să umblu în lumină acei ce-au mers în veșnica vecie. Ep. Ioan Duma Iară tu rânjind cu ură mi-ai pus curse de pierzare... Pr. Alois Done Fără iubire și fără jertfă, noi nu suntem nimic!” Pr. Mihai Rotaru Lucrurile superioare
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să o depun, metaforic și de departe, pe mormintele unde acum dorm tăcuți și în pace: Bătaia bronzului de miez de noapte/mă-ntreabă cu misterioase șoapte,/de-s pregătit la cele ce-au să vină.../ Mă-nvață cum să umblu în lumină/acei ce-au mers în veșnica vecie.( Ep. Ioan Duma, S-a dus un an!, Viața, 1927); „Fără iubire și fără jertfă, noi nu suntem nimic!” (Pr. Mihai Rotaru); „Lucrurile superioare m-au mistuit și trupul a rămas
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și tot de ceva timp îmi doresc, dacă voi putea, și dacă voi fi ajutat, să plantez, la Roman sau la Bacău, 38 de copaci, în memoria lor. Am mai văzut așa ceva pentru niște soldați pe undeva pe unde am umblat, și cred că frații noștri mai mari ce au suferit în închisori ar putea, într-un anume sens, să continue să trăiască în seva copacilor și în amintirea noastră. Vor continua să ne dea viață și oxigen, așa cum au făcut
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
trădătorul”. Cauza notorie a acuzării ultimilor deținuți, a fost că Pr. Albert ar fi voit să cumpere în București de la o anumită Doamna Antonescu un bloc, unde să înființeze un cămin pentru studenții catolici. Pentru asta împreună cu Radu Hâncu au umblat pe la preoții de mai sus ca să împrumute bani. Puterea comunistă, fără Dumnezeu, nu putea accepta așa ceva. Așa securitatea a avut motiv să găsească acuze și să condamne fără milă, fie că au ajutat acest scop, fie că n-au voit
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]