14,708 matches
-
Nu-l va trăda pe prietenul său Bodo. Nici pe ne poata sa, nici pe noi, pe nimeni. Dacă cineva e În stare să descurce ițele acestei Întâmplări nefericite, apoi Conrad e acela. Pentru că istoria asta are rădăcini mult mai adânci și bate mult mai departe decât ne-am Închipuit noi la prima vedere! Jupânul Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ești În pragul morții... Istovit, tânărul se opri, Închizând iar ochii. — Ai nădejde În Dumnezeu, fiule, răspunse iar ciudatul călugăr. Căile Lui sunt de nepătruns și mila Sa nemăsurată... Dar Bodo nu-l auzi. Căzu din nou În somnul lui adânc, care aducea mai curând a leșin. Călugărul Îi umezi fruntea, obrajii și buzele cu o nă fra mă curată muiată În apă și-i ceru fratelui Heribert, care veghea la căpătâiul bolnavului, să facă mereu același lucru. Îi dădu o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-te stăpâne, apucă el să strige și se prăbuși stră puns de trei sulițe. Conrad tocmai se Întreba dacă ai lui vor putea sau nu să țină piept când, deodată, ca la un semn, se auzi Înspre pădure un vuiet adânc, de parcă valuri uriașe s-ar fi prăvălit peste țărmuri, și dintre pomi apăru un puhoi de țărani, Înar mați cu ghioage, securi, țepușe, fiecare cu ce apucase. Johannes Îi adunase În graba mare și-i conducea acum ca un cumplit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
curajos pe care-l purta pe cal În fața lui, cel pe care-l lua În hrubele casei, arătând-i lăzile cu aur și Învățându-l tainele meseriei... Era urmașul care mai târziu avea să-l moștenească, În care avea o adâncă Încredere și de a cărui destoinicie era mândru. Dar, În același timp, după ce află cine era, Începu să-l privească cu o anume sfială. În vinele acestuia curgea sânge albastru, care l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aplecară asupra mormanului, la lumina ce pâlpâia șters văzură trăsăturile Împietrite de groază ale seniorului de pe Stouff. Era În armură, ca și cum s-ar fi pregătit de luptă. Coiful și-l ținea În mâna Înțepenită și la gât avea o tăietură adâncă ce aproape Îi retezase capul. — și-a scos coiful pentru că se sufoca și atunci i-au retezat beregata, șopti Îngrozit careva. Cutremurat, Bodo Își uită slăbiciunea și răspunse tot În șoaptă: —Un singur om putea cuteza să facă asta... Adalbrecht
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Părinte, e mult prea mult chiar și pentru un cap Încoronat. Sunt pierderi pe care nu le poți Înlocui niciodată... A fost ultima oară când stăpânul din Breisgau a fost văzut plângând. În cele câteva zile Îmbătrânise și o cută adâncă i se săpase pe frunte. Nici strălucirea ochilor săi nu mai era aceeași. Rămase acelaș prinț visător și tăcut, dar ceva din agerimea lui a dispărut pentru totdeauna și oamenii lui devotați ar fi dat orice ca să-l mai poată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de ce se teme Eglord de un asemenea ticălos, În loc să-i tragă o bătaie zdravănă, ca să-i fie Învățătură de minte? — Nu-i chiar atât de simplu cum crezi. În spatele acestei Întâmplări, așa cum apare ea, se ascunde o istorie cu rădăcini adânci, care, dacă s-ar afla, ar putea face să cadă unele capete. Cum ți am spus, unii nu se satură niciodată, vor mereu mai multă putere și mai multă bogăție. Iar noi, bieții vasali, n-avem decât să ne plecăm
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu bagajele mele, eram o apariție nu tocmai obișnuită nici în oraș, așa că nu-i greu de închipuit cu ce stare de spirit am intrat în "sat”. Satul era o pădure adevărată, prin care drumul brăzdat de urmele neuniforme și adânci ale roților de căruță, era un chin și pe lângă bicicletă. Pe margini zăream cocioabe cu garduri (mai degrabă schelete de garduri) din leațuri strâmbe din loc în loc, întărite de unul-doi copaci, dar și ăia cu frunzișul rar. Mergeam la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
capabili să facă față unor atacuri banditești și să anihileze aceste grupuri de răufăcători. Prin urmare, ne-am îndreptat cât am putut de repede spre tranșee, atât noi, cât și celelalte persoane rămase pe dinafară. Aceste tranșee erau niște șanțuri adânci cam cât statura medie a unui om, prin care puteai înainta doar în șir indian: unul în spatele celuilalt. Fuseseră săpate sub liziera unei plantații de salcâmi. Era greu atât să cobori în ele, dar mai ales să ieși afară. Jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai departe tăcut și impasibil la zgomotele din jur, filozofând la chestiuni asupra cărora mintea omenească nu s-ar fi putut pronunța cu exactitate. Dar povestea acestui mamifer carpatin nu este de natură să creeze bună dispoziție, ci, dimpotrivă, o adâncă tristețe. Prins de țiganii ursari în pădure, a fost salvat de jandarmi tocmai în momentul în care acești ticăloși se pregăteau să-l schilodească smulgându-i unghiile și dinții pentru a fi dresat să joace prin târguri și iarmaroace. De la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Cizmele tatei erau mereu strălucitoare. Silvia se îngrijea de ele cu drag, cu pasiune și seriozitate. Tata, într-un acces de slăbiciune, își dăduse drumul întregii sale suferințe și acum plângea cu sughițuri și gemete venite din zonele cele mai adânci ale ființei sale. Cu mâinile încleștate pe stinghia scării fixe ce ducea spre pod, își rezemase capul de marginea ei, pe când trupul lui mare și frumos era străbătut de convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare în pietrele mai mari din albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia secase, doar în locurile în care era ceva mai adâncă se păstraseră câteva știoalne, ochiuri de apă otrăvite în care mai erau niște gângănii adaptate la mediul toxic, infestat cu milioane de microbi. Se duseseră vremurile când de-aici prindeam pești și raci cu nemiluita, pe care bunica îi arunca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
un alt gard din nuiele împletite. Aici, lângă gard, se afla fântâna săpată de bunicul cu feciorii lui mai mari. Avea o apă rece, proaspătă și bună încât așa cum se spune ținea și de foame. Vorbă să fie. Nu era adâncă, deoarece avea izvoare puternice. Nu avea tuburi. Pentru a-i susține marginile și pentru a nu cădea pământ în ea, i s-au bătut pe întreaga circumferință bulumaci de salcâm, iar deasupra i s-a confecționat un capac de lemn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe Mesia, pe Unsul Domnului Dacă binefăcătorii de peste Ocean și-ar fi făcut apariția, înfometații și deznădăjduiții aceștia ar fi așternut în calea lor toate bundițele, fotele, iile, sumanele și căciulile și ar fi căzut în genunchi înaintea lor, cu adâncă smerenie, ca în fața unei sfinte icoane făcătoare de minuni. Vin americanii? Era colacul de salvare, singura șansă de supraviețuire a unor ființe care nu mai aveau putere să lupte, ajunse la limita rezistenței omenești. Venirea americanilor la noi ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nu le-a fost greu să înțeleagă ce facem. Și-atunci, dintr-un impuls interior, printr-o mișcare de mimetism religios, au luat poziția sculpturii realizate de geniul de la Hobița, pe care o adoptă orice creștin când se adresează cu adâncă smerenie Mântuitorului. Astfel, cele două familii altminteri complet diferite între ele s-au regăsit sub același numitor comun, pe care-l exploatau din plin: rugăciunea către Dumnezeu. Căci știm că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o gură de apă minerală, parcă ne-a mai venit, cât de cât, inima la loc. Acum am înțeles mai bine cugetarea strămoșilor noștri de pe malurile Padului: "Primum vivere, deinde philosophare" (Mai întâi să trăiești, apoi să filozofezi.) Copii, cu adâncă smerenie să aducem laudă lui Hristos pentru bunătățile oferite. Da, mama. Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. (Psalm 33:10) Amin. Bine, dragii mei copii, bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu apă rece, case frumoase și dichisite pe care toți locuitorii din satele vecine le admirau. Încă ceva deosebit de important: deportații erau de religii diferite, dar fiecare îi respecta celuilalt zeul tutelar căruia îi aprindeau tămâie și lumânări, făcându-i adânci temenele și cucernice mătănii... Fiecare cu Dumnezeul lui și cu sfinții lui. Nu! Nimeni nu încerca să-i impună celuilalt punctul său de vedere religios. Singurul pericol real îl constituia regimul comunist, care se străduia permanent să violeze conștiința și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să o fixeze cu ținte la toate cercevelele. Domnule gestionar, cât trebuie să vă plătim? a întrebat Mircea. A stat puțin până și-a introdus în toc diamantul chinezesc și ne-a spus cu o voce caldă, vibrând de o adâncă emoție: Voi, dragii mei copii, nu-mi datorați nimic. Poate, Bunul Dumnezeu să aibă grijă și de voi și de mine. E bine așa. Hai, mergeți și montați-le la locul lor. La revedere, copii! Vă mulțumim, domnule gestionar, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
acolo. Poate chiar mai puțin decât aici. Totuși aici am limba care-mi oferă consolările dicteului automat, ale insolitului venind de-a dreptul din subconștient. Poezia creată în limba franceză ar fi fost prea gândită, extrasă prea de la suprafață, straturile adânci ale subconștientului rămânând în limba română. A.B. Care este situația traducerilor? Este cunoscută literatura română peste hotare? La aceste întrebări n-am multe lucruri de spus. Literatura română e putin cunoscută. Prin lucrări puține, unele și neesențiale. Unele recenzii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
publicat peste 60 de cărți. Care ar fi relațiile poeziei, prozei, eseisticii dvs. cu lumea din jur, cu omul de pe stradă? Dar cu cititorul de pe net? Greu de spus... Cert e că și eu, precum alți colegi, mă întreb (în adâncă... surdină) dacă și literatura ar fi vinovată de faptul că, astăzi, omul închide ochii la evidența ce... sare în ochi (dar nu și în... conștiință), că deja lumea e în mare măsură dezumanizată, nu mai există verticalitatea valorică... E o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Pogor, la căsuța noastră pentru oaspeți. Avea o cameră rezervată (odaia nr.2, cu vedere princiară spre parcul cu statui, mierle, iarbă pașoptistă). Instituția noastră muzeală se afla în ample lucrări de restaurare. Cimitirul fusese strămutat creștinește. Un șanț enorm, adânc și umed (fulguia bacovian) ne flanca urcarea pe aleea muzeului. Veneam de la o seară culturală densă, dialogată... Întunericul căii de acces îl făcuse pe Don Cezar să mă ia de braț și să mă avertizeze că asfaltul e lunecos (rugasem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mea e afară, nu e înăuntru. Nu m-am ascuns niciodată. Am știut, întotdeauna, că nu există loc de ascundere. Că nu ai nici o șansă. Singurul loc în care poți să te ascunzi e o femeie iubită. În groapa ei, adîncă, amețitoare, cu păr, neostoită. Care te suge. Te devoră. Alt loc de ascundere nu e. Nu mai sperați. Casa sufletului meu și oaspeții săi A.B.Am intrat în casa gândurilor tale, cum mă primești? La ce să mă aștept
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
spus, era unul cu sticle. De parfum. Pe o masă de șah. Cu pătrățele. În pătrățele. Dar era și tenisul de masă. Era și șahul. Era și cățăratul în arțarul din curtea casei părintești. Iarna, canalul îngheța. Aveam o pivniță adîncă, de vreo opt metri, în care îți putea fi frică să cobori. Un beci. Acolo se păstrau pepenii și erau scoși seara, pentru cină, brumați. Acolo se păstra, deopotrivă, vinul. Era chiar sub bucătărie, dumneaei, pivnița. Acolo se păstrau alimentele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în pivniță. Nu era frigider. Nu exista. Tîrziu, cînd eram eu mai măricel, părinții mei au cumpărat un "Fram". Frigider, nu ursul polar. Mirosea a cărbune înăuntru. Nu ca în pivniță. În pivniță nu mirosea decît a pămînt. A mormînt adînc, afînat. Toate astea se întîmplau pe strada Armata Poporului, numărul 76. Zisă și strada Militară. Pe Rîpă, așa se numea cartierul, unul rău famat, chiar pe malul Dunării. Faleza și Dunărea erau, ambele, jucăria mea de fiecare zi. Ciorpacele. Peștii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
există loc de ascundere. Că nu ai nici o șansă. Da, cînd mă ascundeam în joc, de-a v-ați-ascunselea, mă ascundeam în fiecare loc din casă. Singurul loc în care poți să te ascunzi e o femeie iubită. În groapa ei, adîncă, amețitoare, cu păr, neostoită. Care te suge. Te devoră. Alt loc de ascundere nu e. Nu mai sperați. A.B.De ce ai început să scrii? Când ai debutat? Cum scrii? Am început să scriu de pe la opt ani. Prostioare. Versuri pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]