16,589 matches
-
la Sanatoriu. A plecat, spunea presa, către „noile așezări ce trebuia să rostuiască acolo”, dar și spre propriu sfârșit. Dezinteresat de ce s-o mai întâmpla în afară de Țară, hotărâse, ca după moarte să sacrifice totul. Să-i fie arse până și manuscrisele !... 3 «Din țara zimbrului », tipărit în 1919 la Bârlad, la tipografia Lupașcu, pe hârtie modestă, că așa erau timpurile, în format de buzunar, remarcat prin tonul profetic al discursului poetic, cu o puternică vibrație patriotică și de o reală autenticitate
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
și naivi în redarea personagiilor care, totuși, aveau viață, gazda apreciind atât pe făuritori cât și chipurile care îi împodobeau casa, odaia de lucru. Altfel, nu le-ar fi păstrat și ocrotit. Pe masa de lucru a poetului cărțile și manuscrisele erau o îngrămădire și neorânduială, „o ordine” care nu-l deranja. Din contra, masa lui parcă îl inspira. Îi făcea bine. — Domnul doctor a poruncit menajerei să-i lase masa așa, să nu-i amestece hârtiile, că-i fuge ordinea
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
sunt mărturii numeroase. Iată cum își amintește de el, funcționarul , George Sbârcea ajuns la el cu o poezie: „Mărunt, subțire, cu trăsăturile fine ale unei nobile figurine de Tanagra, el dispărea pentru ore întregi între maldărele de cărți, reviste și manuscrise de pe masa de lucru dintr-o încăpere scundă, cu geamurile dând spre o curte fără lumină. Răsărea de după mormanele de hârtie, la intrarea vizitatorilor, cu ochii zâmbind vesel, ca bălțile tulburi în soare. Gazdă bucuroasă de oaspeți, de o sensibilitate
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
și amintirile puse în multe pagini, de el, de copiii lui sau de prieteni, de presa care l-a vegheat la tot pasul. Poate și de organele statului care îl urmăreau și l-au supravegheat tot timpul, îndeaproape... Referitor la manuscrisele sale, informațiile mi se par tot atât de interesante ca și opera. „Scriitorul, din cauza lipsei de hârtie, scria pe diferite imprimate, pe registre, pe filele unor cărți de poezie, oriunde descoperea posibilitatea să-și noteze primele forme ale inspirației, în general pe
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
din cauza lipsei de hârtie, scria pe diferite imprimate, pe registre, pe filele unor cărți de poezie, oriunde descoperea posibilitatea să-și noteze primele forme ale inspirației, în general pe hârtie de calitate inferioară, cu un vârf de creion, încât descifrarea manuscrisului, de multe ori, e aproape imposibilă. Alteori, când scria cu cerneală, datorită porozității hârtiei cuvântul se întina, făcându-l indescifrabil”, scrie Victor Iova în Nota asupra Ediției, Capul de zimbru, povestiri, I, Cartea Românească, 1962. După moartea mamei, spunea Ionică
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
și cinci ani degradare civică. S-a dispus confiscarea totală a averii personale. Când s-a dat ultimul cuvânt acuzatului, poetul a cerut ca, în conformitate cu legea, să nu i se confiște unealta de lucru, care pentru el însemnau cărțile și manuscrisele. Cine să-l asculte ? Condamnat la temniță grea, Voiculescu, om la șaptezeci și patru de ani, deși legea prevedea că celui care a împlinit vârsta de 60 de ani nu i se aplică o astfel de pedeapsă, a cunoscut în
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
R.P.R. începuse „recuperarea” intelectualilor. Și într-adevăr, reabilitarea în forță continua. Cum a murit poetul, Ionică, cel care are marele merit în acțiunea de recunoaștere a meritelor tatălui lor, s-a și dus la Securitate și a insistat să obțină manuscrisele confiscate poetului. În scurt timp a și fost invitat la sediul instituției care se „democratiza”, de unde s-a întors cu portbagajul autoturismului încărcat cu manuscrisele scriitorului. Din ele au ieșit multe cărți. Ultimele sonete închipuite ale lui Sheakespeare în traducere
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
a meritelor tatălui lor, s-a și dus la Securitate și a insistat să obțină manuscrisele confiscate poetului. În scurt timp a și fost invitat la sediul instituției care se „democratiza”, de unde s-a întors cu portbagajul autoturismului încărcat cu manuscrisele scriitorului. Din ele au ieșit multe cărți. Ultimele sonete închipuite ale lui Sheakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu, în 1964, prefațate de Perpessicius, două volume de Povestiri, 1966, cu un studiu semnat de Vladimir Streinu. Referitor la ele Paul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
ideea unui simbolism evanghelic, conclu zionează Eugen Simion. Coperta IV a cărții semnată de Florentin Popescu Destinul literar al lui Vasile Voiculescu nu a fost deloc liniar, apreciază revalorificatorii. Se vede aceasta atunci când, postum, a început punerea în pagini a manuscriselor, mai ales a celor recuperate din beciurile securității. Victor Iova în Capul de zimbru, Cartea Românească, 1982, face pertinente trimiteri în acest sens. Este notat și cazul când Ion Voiculescu, încercând să-și apere tatăl, colaborator la Gândirea, de o
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
când Ion Voiculescu, încercând să-și apere tatăl, colaborator la Gândirea, de o anumită etichetă pe care i-o puneau unii „teoreticieni” literari care voiau să-l plaseze în galeria „eroilor” negativi ai literaturii timpului „a încurcat” într-un fel manuscrisele valorificate. A fost necesară o nouă și repetată muncă de sondare pentru stabilirea corectă a adevărului folositor și exprimat de noi undeva mai sus: Voiculescu nu a fost ideologul Gândirii. Adevărata reabilitare a scriitorului V. Voiculescu s-a desăvârșit după
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Iuliu și Virgil Neni- țescu, I. Palodă (Isac Weinfeld), I. Pajură, George Pallady, Victor Ion Popa, I. M. Rașcu, George G. Ursu, Vasile Voiculescu, Ion Valerian, Gheorghe Vrabie. „Puțini scriitori s-au aplecat cu mai multă dragoste și răbdare asupra manuscriselor celor începători, transmițând tinereții entuziasmul său pentru viață și creație. Ședințele «Academiei Bârlădene» — erau adesea pline de tumult, dar Tutoveanu domina exuberanța noastră cu măsura și distincția ținutei lui maioresciene. Învățase la școala parnasiană cultul formei perfecte și ne atrăgea
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
nov. Dumitrescu—Bușulenga, Zoe, Ultimele sonete în opera lui V. Voiculescu, în Viața Românească, an. XXVI, 1973, nr. 5/mai Dumitrescu—Bușulenga, Zoe; Sava, Iosif, Muzica și literatura. Scriitori români, Ed. Cartea Românească, București, 1994 Ene, Ileana, Farmecul discret al manuscriselor, I, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 1998 Florescu, N., V. Voiculescu, în marginea dramaturgiei: Pribeagă, în „Manuscriptum", an. VIII, 1977, nr. 2 Fouilloux, Danielle și colab., Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira, București, 1988 Grăsoiu, Liviu, Poezia lui Vasile Voiculescu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
s-a conturat Politicul în paranteză: Metode calitative de cercetare în comunicarea interculturală. În 17 august, încheiam cartea, în ce privește partea de conținut. Au urmat trei luni de zile în care am adăugat diacritice, citări exacte, corecturi, iar din noiembrie, când manuscrisul a fost acceptat de editura Institutul European din Iași, până în 3 ianuarie anul curent, am rearanjat cartea conform exigențelor de tehnoredactare ale editurii respective. Mare bucurie a fost pentru mine momentul când mi-am ținut propria carte în mână. Și
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Dar tu, setos de cultură universală, trăiai totuși și în cultura unui ștetl. Citeai cărți de iudaism? M.I.: Câtuși de puțin. Parcă nici n-ar fi existat. Singura carte pe asemenea teme, pe care am cumpărat-o personal, a fost Manuscrisele de la Marea Moartă, tradusă din rusă. Am citit-o imediat și m-a interesat foarte mult, dar nu am găsit și alte lucrări de acest gen. Spuneam pe la începutul convorbirii noastre că tatăl meu, care nu mai știa nici el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
cineva care știa foarte bine ebraica și venea de vreo două ori pe săptămână. Eu eram interesat, dar n-am prea făcut eforturi să studiez serios. Știam că lecțiile particulare îl costă pe tata, deci tot am învățat câte ceva. Cu Manuscrisele de la Marea Moartă a fost însă altceva: cartea mi-a trezit un interes special pentru iudaism, un interes real, care venea acum din mine. Am descoperit în acea carte un tip de iudaism pe care nu-l știam, cu întreg
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
tu mi-ai spus că ai ajuns fortuit, accidental, la studiul Cabalei. E remarcabil că principalul specialist mondial al domeniului a ajuns la el printr-o consecință neintenționată... M.I.: Asta este! Profesorul mi-a spus că trebuie să citesc ceva manuscrise, să-l mai ajut pe ici, pe colo. De ce nu? Pe de altă parte, povestea asta e incredibilă: eu nici nu avusesem curaj să intru în clasă! A urmat un alt noroc: a început tot atunci un program nou la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
cărții lui Abulafia XE "Abulafia" Ghidul rătăcitorilor”. Pines XE "Pines, Schlomo" era cel mai important specialist al chestiunii, iar eu eram sigur că n-o să accepte nici acest subiect. De-acum venise vara. Mă duc Biblioteca Națională și citesc toate manuscrisele legate de temă, spunându-mi până la urmă că ideea este excelentă, iar Pines XE "Pines, Schlomo" o să mă primească la doctorat. Când s-a întors din vacanță, toamna, i-am expus proiectul meu. El, sec: „Despre asta nu poți să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Am citit mai serios la început, în ’73, dar mi se părea că de-acum știam despre ce e vorba, și nu m-a mai interesat chestiunea. Citeam manucrise în general, nu pentru doctorat, fără vreo ordine, fără nimic. Citeam manuscrise de lene, ca să nu scriu. Mă încuraja la asta și faptul că ei îmi dădeau o mulțime de bani, fără să mă întrebe ce fac, ce nu fac. Și ăia de la Haifa au început să-mi trimită bani. Eu n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
văzând în fine ce trăisem, fiindcă fusesem prea concentrat ca să văd mare lucru în toiul dezbaterilor. De atunci, din ’86, mi-au trimis invitații să vin la New York în fiecare vară, să predau timp de o lună și să studiez manuscrise. Așa am făcut și ceva bani, am avut timp să văd puțin și lumea mai mare, precum și să studiez manuscrisele foarte importante de acolo - poate cea mai bună bibliotecă de iudaistică din lume. Aceste două legături, cu Harvard și JTS
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
mi-au trimis invitații să vin la New York în fiecare vară, să predau timp de o lună și să studiez manuscrise. Așa am făcut și ceva bani, am avut timp să văd puțin și lumea mai mare, precum și să studiez manuscrisele foarte importante de acolo - poate cea mai bună bibliotecă de iudaistică din lume. Aceste două legături, cu Harvard și JTS - precum și cu cei veniți acolo din alte părți -, au fost pentru mine fundamentale. S.A.: Da, o discuție aplicată, pe texte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
fapt, era ceva foarte încurcat, pentru că, în fond, nimeni nu putea să spună nimic: publicasem până atunci poate vreo sută de articole, aprobate de toți aceia care mă acuzau acum, de la toate jurnalele. Și fiecare știa că eu am citit manuscrise în neștire, deci nimeni nu-mi putea contesta competența. De fapt, asta n-a contestat niciodată nimeni. Nici în timpul scandalului, nici înainte. S.A.: Fiindcă era, tehnic vorbind, imposibil. Prea erai bun! M.I.: În fine. Așa că era o problemă: nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
de mainstream, de canon, a devenit pentru ei o problemă enormă. În plus, ei nu-l cunoșteau așa de bine ca mine pe Abulafia, deci nici nu puteau polemiza cu mine. S.A.: Pentru că știai mai bine decât ei nu numai manuscrisele lui Abulafia XE "Abulafia" , ci și comentariile asupra lor, precum și multe altele... M.I.: Că știam mai mult decât ei, asta era clar. Dar din punct de vedere al materialului, dimensiunea asta spiritualistă, nonteritorialistă, nonistorică a lui Abulafia XE "Abulafia" a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
fenomenologic. Au încercat: „Cantitativ, poate...” Eu am replicat: „Cum cantitativ?”. Am avut o conferință în ’92 la Berlin, iar unul din elevii lui Scholem XE "Scholem, Gershom" îmi spune: „Ce spui tu că asta nu e o școală și câte manuscrise sunt, cine le-a publicat, cine a știut?” Omul ăla nu fusese în biblioteca de manuscrise de cel puțin 15 ani, de când sunt eu acolo. Eu aveam și datele statistice: „Din toate manuscrisele pe care le-ai citit, jumătate sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
la Berlin, iar unul din elevii lui Scholem XE "Scholem, Gershom" îmi spune: „Ce spui tu că asta nu e o școală și câte manuscrise sunt, cine le-a publicat, cine a știut?” Omul ăla nu fusese în biblioteca de manuscrise de cel puțin 15 ani, de când sunt eu acolo. Eu aveam și datele statistice: „Din toate manuscrisele pe care le-ai citit, jumătate sunt de la Abulafia, deci tot ce ai scris tu reprezintă jumătate din punct de vedere statistic, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
asta nu e o școală și câte manuscrise sunt, cine le-a publicat, cine a știut?” Omul ăla nu fusese în biblioteca de manuscrise de cel puțin 15 ani, de când sunt eu acolo. Eu aveam și datele statistice: „Din toate manuscrisele pe care le-ai citit, jumătate sunt de la Abulafia, deci tot ce ai scris tu reprezintă jumătate din punct de vedere statistic, nu vorbim acum calitativ, de influență, asta e altă afacere, vorbim numai din punct de vedere cantitativ”. S-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]