12,184 matches
-
patologic - În sensul că izvora dintr-un disconfort străvechi, care lua Însă o Înfățișare foarte modernă. În regiunea bască din nordul Spaniei, În rândurile minorității catolice din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al separării de Valonia francofonă, Însă noua prosperitate de care se bucura Flandra și legislația inovatoare pentru federalizarea Belgiei le-au temperat pe moment cererile: dintr-o mișcare marginală și plină de resentimente, naționalismul flamand s-a transformat Într-o revoltă a contribuabililor de limbă olandeză, care refuzau să-i subvenționeze pe oțelarii valoni În șomaj (vezi capitolul XXII). Bascii și catolicii din Ulster erau, Însă, altă poveste. țara Bascilor, situată În nordul Spaniei, a fost dintotdeauna ținta mâniei lui Franco
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași moșteniri naționaliste. Nu-i deloc surprinzător că Horst Mahler, unul dintre puținii teroriști de stânga din RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cronică a formei muzicale 14. Dacă politica și muzica generației punk erau contrafăcute, cinismul lor, În schimb, era cât se poate de real și cinstit dobândit. Ei constituiau doar extremitatea Înverșunată și lipsită de talent a unui Întreg spectru de revolte: față de trecut, față de autoritate, față de personalități și evenimente de interes public. În variantele sale mai inteligente, disprețul pentru gravitatea tradiției se inspira din valul de satiră politică declanșat cu aproape două decenii În urmă de tinerii britanici dezabuzați: revista teatrală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlinul de Vest sau protagoniștii protestelor antinucleare din Austria (care au triumfat Într-un referendum din 1978, În urma căruia guvernul nu a putut inaugura centrala nucleară de la Zwentendorf) nu s-ar fi prezentat niciodată ca naționaliști sau măcar patrioți. Dar revolta Împotriva poluării mediului local și relativa lor indiferență față de daune similare produse În alte părți sugerează contrariul. „Verzii” aveau la Început un aer de „nu la mine În curte” care trimite clar la un model mai vechi. Nu e deci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iritați de stagnarea din jur, dar nu aveau aliați și nici un fel de susținere populară. Totul s-a schimbat În 1961, când Delhi a anexat forțat Goa, teritoriu portughez din India continentală, iar În colonia africană Angola a izbucnit o revoltă armată. Pierderea regiunii Goa a constituit o umilință națională, dar și mai gravă era rebeliunea din Africa. Portugalia avea acolo un număr considerabil de „provincii”, cum li se spunea, printre care Mozambic În sud-est și Angola, Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recent descoperit În zona de coastă) l-au făcut pe Salazar să Îngăduie cu reticență investițiile străine (printre care compania americană Gulf Oil); În cursul anilor ’60, teritoriul devenise un atu economic pentru Portugalia. Dar și un teritoriu cuprins de revoltă deschisă. Pentru a strivi mișcarea naționalistă În expansiune din Angola, Lisabona a inaugurat În 1967 o strategie de „contrainsurecție” bazată pe transferul populației În sate mari și ușor de controlat: până În 1974 au fost strămutați peste un milion de țărani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
faptul că Își datora poziția răposatului dictator; acum, soarta lui era legată irevocabil de regimul parlamentar. Neavând o instituție sau un simbol În jurul căruia să se ralieze, cei mai mulți soldați, polițiști și alți nostalgici ai vechiului regim au abandonat visele de revoltă sau restaurație și s-au limitat la a sprijini Alianța Populară a lui Manuel Fraga, un partid recent apărut care Își propunea să lupte cu „cei mai periculoși inamici ai Spaniei: comunismul și separatismul”, Însă În limitele legii. Tejero discreditase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu fler premonitoriu La Guerre est finie, filmul elegiac al lui Alain Resnais din 1966: comunistul spaniol Diego - portretizat de inegalabilul Yves Montand - călătorește clandestin de la Paris la Madrid, pentru a transmite cu curaj materiale subversive și planuri pentru o „revoltă a muncitorilor” despre care știe că nu va avea loc niciodată. „Nu Înțelegeți?”, Încearcă el să le explice șefilor de partid exilați la Paris, care visează Încă la reînvierea speranțelor din 1936. „Spania nu mai este decât o legendă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici măcar cu țările subdezvoltate. Sistemul Închis al CAER Împiedica participarea la noile rețele comerciale ale Europei Occidentale și la GATT și, În orice caz, statele comuniste nu-și puteau adapta economiile la nivelurile prețurilor de pe piața mondială fără a risca revolta consumatorilor interni (așa cum s-a Întâmplat În 1976 În Polonia). Defectul ce paraliza economiile comuniste era ineficiența generalizată indusă de ideologie. Insistând până la absurd asupra producției industriale brute pentru „construcția socialismului”, blocul sovietic a ratat trecerea de la producția extensivă la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest”. Papa, așa cum a remarcat Stalin, nu are divizii. Dar Dumnezeu nu e Întotdeauna de partea marilor batalioane: Ioan Paul al II-lea a compensat absența soldaților prin vizibilitate și oportunitate. În 1978, Polonia era deja În pragul rebeliunii. După revoltele muncitorești din 1970 și 1976, ambele provocate de creșterea abruptă a prețurilor la alimente, prim-secretarul Edward Gierek Încercase din răsputeri să nu provoace nemulțumiri interne - În principal, cum am văzut, Împrumutând masiv din străinătate și folosind creditele pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
același timp, Imre Pozsgay și alți reformiști din Biroul Politic maghiar și-au convins colegii să formeze o comisie de investigare a evenimentelor din 1956 și să le redefinească În mod oficial: ele nu mai reprezentau o „contrarevoluție”, ci o „revoltă populară Împotriva unui regim oligarhic care dezonorase națiunea”. Pe 16 iunie 1989 - la 31 de ani de la moarte - a avut loc ceremonia reînhumării lui Imre Nagy și a altor patru colegi ca eroi naționali: 300.000 de maghiari au umplut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trenul cu refugiați a fost Întâmpinat cu entuziasm și invidie de zeci de mii de localnici. La o scurtă escală În Dresda, 5.000 de oameni au Încercat să se cațere În tren. Intervenția brutală a poliției a declanșat o revoltă - toate acestea petrecându-se sub ochii reprezentanților mass-media din lumea Întreagă. Dificultățile prin care trecea regimul au dat curaj opoziției. La o zi după deschiderea granițelor cu Ungaria, un grup de disidenți est-germani au fondat În Berlinul de Est organizația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
RDG. În ziua de luni, 2 octombrie 1989, 10.000 de oameni au manifestat În Leipzig În semn de protest față de refuzul regimului Honecker de a se reforma. Era cea mai mare adunare publică din Germania de Est de la tragica revoltă berlineză din 1953. șeful statului, În vârstă de 77 de ani, a rămas de neclintit. Est-germanii care Încercau să emigreze, declarase el În septembrie, fuseseră „șantajați prin tentații, promisiuni și amenințări pentru a renunța la principiile de bază și valorile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
demonstreze evenimentele, această viziune era la fel de nerealistă ca fantezia lui Erich Honecker de reîntoarcere la obediența neostalinistă. Neues Forum s-a autocondamnat astfel la irelevanță politică, iar liderilor săi nu le-a rămas decât să cicălească amar masele nechibzuite 23. Revolta germană din 1989 a fost poate singura revoluție cu adevărat populară din acel an - și unica revoltă populară Încununată de succes din istoria Germaniei 24. Deși s-a desfășurat simultan, cu totul alta a fost căderea comunismului În Cehoslovacia Învecinată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Neues Forum s-a autocondamnat astfel la irelevanță politică, iar liderilor săi nu le-a rămas decât să cicălească amar masele nechibzuite 23. Revolta germană din 1989 a fost poate singura revoluție cu adevărat populară din acel an - și unica revoltă populară Încununată de succes din istoria Germaniei 24. Deși s-a desfășurat simultan, cu totul alta a fost căderea comunismului În Cehoslovacia Învecinată. În ambele țări partidele comuniste aveau o conducere rigidă și opresivă, iar ascensiunea lui Gorbaciov era la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și „am Învins”. În consecință, comunismul și-a pierdut principalul atu: controlul și monopolul informației. Teama că ești singurul - imposibilitatea de a ști dacă alții Îți Împărtășesc sentimentele - s-a risipit pentru totdeauna. Chiar și În România, momentul decisiv al revoltei a fost ocuparea studiourilor televiziunii. Nu degeaba soarta cruntă a soților Ceaușescu a fost filmată și difuzată pe postul național. Nu era ceva nou, evident: de-a lungul secolului XX, posturile de radio și oficiile poștale au fost primele obiective
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunea Sovietică reiterarea anacronică a scopurilor ratate ale lui Gorbaciov și aparenta sa ingratitudine față de salvatori au fost o revelație. Gorbaciov era, evident, un om depășit de istorie. Pentru mulți ruși, evenimentele din august fuseseră o adevărată revoluție, o autentică revoltă populară nu pentru reformatori și partidul lor, ci Împotriva lor: PCUS, așa cum i s-a strigat lui Gorbaciov când a ajuns Într-un târziu la Parlamentul rus, fusese „o Întreprindere criminală”; propriii miniștri Încercaseră să Încalce Constituția. Când Gorbaciov a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de exemplu, sau basca) erau acum limbi oficiale de predare În școli, se Întâmpla frecvent ca tinerii („Generația E”, cum li s-a spus, de la Europa) să Învețe sârguincios limba locală, dar să-și petreacă timpul liber vorbind engleza - din revoltă adolescentină, din snobism social și fiindcă Își cunoșteau interesele. În pierdere ieșea nu limbajul sau dialectul local - care oricum avea o istorie locală subțire și un viitor internațional inexistent -, ci limba națională a statului. Pe măsură ce engleza devenea mediul predilect, limbile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se estima că peste o sută de milioane de ruși trăiesc În afara Rusiei, În țările independente din estul Europei 12. Dar asemănările se opreau aici. Rusia postsovietică era un mai mult un imperiu eurasiatic decât un stat european. Preocupată de revoltele violente din Caucaz, ea rămânea la distanță de restul Europei - din cauza noilor state-tampon (Belarus, Ucraina și Republica Moldova) și a propriei politici interne, din ce În ce mai intolerantă. Nu se punea problema ca Rusia să adere la Uniunea Europeană: noilor membri, așa cum am văzut, li
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atât cu țara În care se născuseră - Belgia, Franța sau Marea Britanie -, cât și cu religia și regiunea de origine ale familiei lor. Fetele, mai ales, au adoptat veșmintele și simbolurile religioase tradiționale - uneori la insistențele familiei, deseori În semn de revoltă față de compromisurile generației anterioare. Reacția autorităților publice, după cum am văzut, a depins Întrucâtva de tradiția locală și de circumstanțe: numai Adunarea Națională franceză, Într-un paroxism de republicanism laic, a mers până la a interzice (cu 494 de voturi pentru și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au demonstrat În semn de protest În arondismentul IV din Paris, când un evreu Întors din lagăr a Încercat să-și recupereze apartamentul (ocupat acum de altcineva). Înainte ca mulțimea să fie Împrăștiată, demonstrația aproape că a degenerat Într-o revoltă, cu scandări de genul: „Franța pentru francezi!”. Fără să recurgă la un asemenea vocabular, venerabilul filosof catolic francez Gabriel Marcel nu se sfia să scrie câteva luni mai târziu În revista Témoignage Chrétien despre „prezumția de superioritate” a „evreilor” și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult de o cincime din ofițerii armatei sale se alăturaseră de bunăvoie, Înainte sau după aprilie 1940, organizației neonaziste a lui Vidkun Quisling, Nasjonal Samling („Mișcarea Națională”). Dar, În vreme ce eliberarea, rezistența și deportații (chiar și Înfrângerile eroice precum Dunkerque sau revolta din Varșovia din 1944) puteau fi exploatate pentru făurirea unor mituri naționale compensatorii, Holocaustul nu avea un conținut „utilizabil”7. În anumite privințe, germanilor le-a fost mai ușor să abordeze și să recunoască amploarea crimei lor - bineînțeles, nu de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și priveau grămezi de pantofi, păr și ochelari. Dar fără să li se spună că mai tot ce vedeau le aparținuse evreilor. Mai era și ghetoul Varșoviei, unde viața și moartea locuitorilor sunt comemorate chiar la fața locului. Însă amintirea revoltei evreiești din 1943 era eclipsată În memoria polonezilor de propria insurecție, izbucnită În Varșovia un an mai târziu. Deși nimeni nu contesta ce le făcuseră germanii evreilor, subiectul nu era mult discutat În Polonia comunistă. „Reîncarcerarea” Poloniei sub sovietici și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
357-360; prețul intrării În Î 731-732; probleme lingvistice 691-694; productivitatea forței de muncă 720; producția agricolă postbelică 283; rata natalității În perioada postbelică 222; reacția față de imigranți 677-680; reacția la invadarea americană a Irakului 715; religia În perioada postbelică 214-216; revolta adolescenților 220-221; sentimentele după al doilea război mondial 27; sfârșitul politicilor ideologice 413; sisteme de transport 694-695; „state-doică” 346, 356-357; state prospere - vezi state prospere; state-frontieră 686-688; statutul de capitalism 337; statutul statelor scandinave față de cele de pe continent 340; subvenții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]