13,226 matches
-
al doilea șofer, era un individ foarte scund și grăsan, cu un ten roșcat care se asorta minunat cu culoarea blănurilor pe care le purta peste costumul de catifea reiată și jambierele maro-portocalii. Când vreun obstacol ivit În timpul mersului Îl silea să frâneze (acțiune pe care o efectua Întinzându-se brusc, cu o elasticitate deosebită) sau când Îl enervam Încercând să comunic cu el prin tubul de vorbit hârâitor și nu foarte eficient, ceafa lui groasă văzută prin despărțitura de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cunoscute doar de el. Și mai târziu, Într-o apăsătoare și tragică toamnă, când bolșevicii luaseră puterea, unul din aghiotanții lui Kerenski i-a cerut tatei o mașină solidă pe care premierul s-o poată folosi În caz că ar fi fost silit să plece În pripă: dar bătrânul și plăpândul nostru Benz nu era bun iar Wolseley-ul dispăruse În mod jenant, și păstrez cu drag amintirea acestei solicitări (recent negată de eminentul meu prieten, dar În mod cert formulată de aghiotantul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Încântătorul peisaj de țară (brad negru, mesteacăn alb, turbării, câmpuri cosite și pământ arid) se afla chiar la sud de St. Petersburg. Un război continua undeva, departe. Doi ani mai târziu, acel banal deus ex machina, Revoluția Rusă, a izbucnit silindu-mă să părăsesc acel decor de neuitat. De fapt, Încă de atunci, din iulie 1915, semne Întunecate de rău augur și forfoteli de culise, răsuflarea fierbinte a unor mișcări sociale colosale, afectau deja așa-numita „școală simbolistă“ a poeziei ruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a amorurilor consumate În parcuri era Încă departe. Tăinuirea, atât de plăcută la țară, devenea acum o povară și totuși nici unul din noi nu putea accepta ideea unor Întâlniri cu martori acasă la ea sau la mine. Drept urmare, am fost siliți să hoinărim mult prin oraș (ea, În blănița ei gri, eu cu ghetre albe și guler de caracul și cu un box În buzunarul căptușit cu catifea) și această permanentă căutare a unui refugiu oarecare dădea naștere unui ciudat sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
emigranții care și-au pierdut cetățenia rusă cu un așa-numit pașaport „Nansen“, un document de calitate inferioară de o culoare verde bolnăvicioasă. Deținătorul lui era tratat ceva mai bine decât un criminal scos din pușcărie pe cauțiune și era silit să se supună unui calvar cumplit de fiecare dată când dorea să călătorească dintr-o țară Într-alta și cu cât acea țară era mai mică, vâlva pe care o făcea era mai mare. Pe undeva, prin străfundurile glandelor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cosmos imaginabil, atunci mintea mea se ciupește ca să constate dacă Într-adevăr e trează. Trebuie să facă un inventar rapid al universului, ca un om care Încearcă În vis să ignore absurditatea poziției sale, asigurându-se că visează. Trebuie să silesc timpul și spațiul să participe la emoția mea, la dragostea mea muritoare, pentru a mă debarasa de ceea ce este muritor În ea, ajutându-mă astfel să lupt Împotriva degradării totale, a ridicolului, a groazei de a fi manifestat o infinitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
imensa vază de pe o măsuță de lângă calorifer, dinspre bibliotecă, de parcă prinsesem a-i împărtăși acelei vaze marile mele frământări existențiale. Țineam în mână sticla pe care tocmai o golisem. — De ce, mă întrebam, dacă tot am desfundat sticla asta, să fiu silit să mă pliez pe tot trecutul meu, după ce odată mi s-a părut că m-am îndepărtat de el? — Îmi pare rău că nu vă pot urmări, m-a întrerupt ea. Am prins doar o frântură de discuție și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în sufragerie. Iar și iar, cu ochii strânși, încordat, silind-o să mai facă un pas, încă un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am de pierdut ceva dacă ajung sau nu inspector-șef pe județ. Mă aruncasem, conștient, în lumea aceea de risipă, ca și cum experimentam pe mine un leac nou, o otravă sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
politica la scară planetară. La cămin făcea astfel de comentarii, când ajungea la faza asta a beției. Dar cel puțin acolo eram noi între noi, câțiva români și câțiva studenți ruși. Cel mai treaz dintre ai lui îl potolea repede, silindu-l să bea câteva pahare de lapte. Matvei o zbughea imediat la toaletă, unde și adormea pe tron. Dar acum? „Simioane, prietene, fratele meu trist, știi de ce plâng? Știi tu ce-s lacrimile astea?“ Cum nu știam, a mai comandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu cum se despart doi oameni bine-crescuți, rafinați chiar. Cu astfel de gânduri am plecat spre casă. În stația troleibuzelor, chiar în fața restaurantului „Cișmigiu“, aceeași necunoscută forță care îți aduce uneori cele mai imperative gânduri și cele mai năvalnice dorințe, silindu-te să le urmezi fără nici o putință de refuz, mi-a insuflat convingerea că, înainte de a-i adresa invitația Esterei, ar fi fost necesar să inspectez terenul viitoarei întâlniri de adio. Să văd cum este în restaurant, să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar? Mai ales, mă rușinez de unele pagini rele, mai aspre. Aparent curajoase. Dar era curajul meu sau era doar provocat de băutură? Astfel de întrebări, de frământări știu că sunt puerile. Nimeni nu m-a obligat, nu m-a silit să scriu. Nimeni nu m-a constrâns să public cele scrise. Nimeni nu-i dator să cunoască și să judece dacă eu eram beat sau treaz când scriam. Sunt nimicuri, desigur. Dar ele există. Sunt neplăcute. Pot fi ușor ignorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și toate celelalte care se spun. Când aud astfel de remarci, de felul „scria ca un rob“ sau „se bucura de fiecare rând scris cu chinuri“, ridic din umeri: „Ei, și? Cine l-a pus? L-a obligat, l-a silit cineva să-și asume astfel de chin?“. Calvarul creației, al creatorului este un fals mit. Propulsat ori de leneși, ori de nevolnici. Creația - câtă este - o percep ca pe o bucurie. Și ca pe o datorie, în alt plan. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vine neapărat din delicatețea subiectului - în fond, este o problemă de morală practică, de civilizație și de o anume educație - cât, mai ales, din păcătoasa noastră mentalitate că „merge și așa“. Ne facem că nu observăm mizeria în care suntem siliți să săvârșim cele mai intime acte fiziologice, strâmbăm scârbiți din nas, înjurăm sau drăcuim, blestemăm îngrijitorul că nu-și face datoria și, împinși de nevoie, ne ușurăm în împuțeală. Nu este un secret pentru nimeni că ne ducem viața într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toată povestea aceea? Nu știa ce-l așteaptă? Dacă îl pusese cineva atunci să plătească? Nu știu cine mă învățase, de unde deprinsesem felul ăsta de a gândi. De a crede că mereu în spatele acțiunilor cuiva se află altcineva, care-l împinge, îl silește să facă ceva anume. Nu auzisem de manipulare pe atunci. Credeam că totul este o confruntare de interese. Că oamenii mari sunt un fel de păpuși manevrate mereu de alții mai puternici. Teama mea de implicare, lipsa unor credințe profunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de muncă. Poate pentru că întotdeauna s-a dorit și se dorește ca insul să nu uite că este legat de un odgon, la capătul căruia un altul îi hotărăște pașii, întotdeauna alți pași decât cei ai libertății despre care este silit să se extazieze că și-o recapătă periodic. Câte vieți nenorocite aiurea, din tembelism contabilicesc, din încrâncenarea de a transforma un simplu carnet maroniu, cartea de muncă, în semn al puterii și al supunerii insului mereu atârnat de un înscris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că a însemnat suferința trupului meu. Despărțindu-mă, alungat, de Ester, sufletul mi-a fost multă vreme în suferință. O suferință niciodată ostoită. Dar o binecuvântată suferință. Ester mi-a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă să mă alunge, că aveam totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a lăsat cu el. Povară și binecuvântare. Chinuitoare zădărnicie și minune mai presus de toate darurile Lumii, sufletul. Mă deprinsesem cu Vichi, cu gingășiile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am de pierdut ceva dacă ajung sau nu inspector-șef pe județ. Mă aruncasem, conștient, în lumea aceea de risipă ca și cum experimentam pe mine un leac nou, o otravă sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că sunt mai mare... zise ea plângând și tremurând de frică. Atunci moș Ion, își dădu seama imediat de numărul pe care i-l jucase tatăl fetei și, fără să mai stea pe gânduri, înjurând și ocărând, repede se îmbrăcă, silind-o și pe ea să facă același lucru și, înfuriat peste măsură, înhămă calul la sanie, urcară ambii și porniră în satul vecin, la părinții fetei. Aceștia erau gata de așa ceva și chiar îi așteptau. Flăcăul începuse a se revolta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el. Înjurături, ocări și blesteme. Copiii se ascundeau de el care și pe unde puteau, iar mătușa Catinca își primea pedeapsa. Vecinul său, moș Ion Dascăl, pentru ca odraslele sale să nu audă toate aceste lucruri îngrozitoare și foarte urâte, îi silea să intre în casă pe toți. Bătrânul lui tată, care era dascăl, mereu spunea aceste cuvinte: - Nu va termina bine această familie cu atâtea înjurături și blesteme! Nu va termina bine! Crescură mari copiii lor și cei mai mari își
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
prin agenda dumneavoastră. Dacă-mi permiteți... Grigore Popa se ghemui în balansoar. Îl privi întunecat: ― Sânt chestiuni personale, intime, aș zice, care nu interesează pe nimeni. ― Vă asigur că voi trece peste ele. Bătrânul ezită, apoi scoase cu o mișcare silită din buzunarul de la piept altă agendă. Cristescu o răsfoi distrat (conținea notații lapidare: 16 noiembrie, de plătit chirie, întreținere; 5 decembrie ― farmacie, zaharină gratis; 7 decembrie ― policlinică, 8 ― dentist etc. ) apoi o puse pe masă. Surîse: ― Cealaltă m-ar interesa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
împărăția mea de mână cu furtuna. Pe unde trece ea, fața pământului se usucă, satele se risipesc, târgurile cad năruite. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nimica. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecilea din copiii supușilor mei. Și azi vine ca să-și iee birul. Când sună miază-noaptea fețele mesenilor se posomorâră; căci pe miază-noapte călare, cu aripi vântoase
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
un blestem prin negura nopții. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi și seci. Făt-Frumos zbura... zbura necontenit. - Mă arde-n spate! - zise fata c-un gemăt apăsat, ca și când s-ar fi silit mult ca să nu spuie încă. Făt-Frumos se uită, și văzu o bufniță mare și sură din care nu străluceau decât ochii roșii, ca două fulgere lănțuite de un nor. - Aruncă cutea - zise fata. Făt-Frumos o aruncă. Și deodată se ridică
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
decât un grai în zădar. 148 Mare cu mare grăiește și mic cu mic mai de nimic. 149 Melcul până nu se împle bine nimic din el nu scoate - afară. 150 Nu să grăiești, ci cum să grăiești să te silești a învăța. 151 Să stăm strâmb și să grăim drept. 152 Cei tineri grăiesc ceea ce fac, cei bătrâni povestesc ceea ce au făcut, iar cei nebuni ceea ce vor să facă. 153 Tăcerea răspuns la cel ce te necinstește, iar de vrei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cel nedrept. 178Vremea e cu mult mai mare de orice legiuire mare. 179Vremea cu vreme toate le schimbă: față, fire și noroc. 180Vremea când îți stă împrotivă trebuie să te supui ei, ca să nu te supuie ea. 181Vremea când te silește, sbiară și tu ca măgarii. 182Vremea meșter neplăcut că strâmbi din drepți ne-au făcut. 183Vremea numai arată adevărul în adevăr, dar cam zăbovește. 184Vremea poruncește, vremea rabdă, vremea săvârșește ceea ce noi nicicum gândim. 185Vremea pe vreme a născut. 186Vremea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]