12,817 matches
-
revenite în teritoriu la 1944. Astfel, se știe că în acei ani țăranii au fost obligați să predea statului sovietic grîu, semințe de floarea-soarelui, fîn, carne, ouă, brînză, lînă, etc. Normele impuse de către regimul bolșevic erau următoarele: gospodăriile țărănești care stăpîneau pînă la 2 hectare trebuiau să livreze statului 90 kg de cereale, cele care dispuneau de 2-5 hectare-140 kg, cele care posedau 5-10 ha-190 kg, cele cu 10-15 ha-240 kg, iar peste 15 ha-290 kg. În același timp, gospodăriile țărănești
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
posesia negustorilor, fiindcă o parte din răzeși, din lipsă de finanțe, le vindeau și plecau pe pămînturile boierești, mănăstirești sau ale satului, făcîndu-se vecini sau clăcași. În 1861 terenurile agricole au sporit cu mult față de 1817. Răzeșii și negustorul Șișmanov stăpînește 757 desetine de pămînt, păduri, iazuri. În 1865 stăpîneau deja 870 desetine de pămînt. În anul 1870 numărul caselor și a populației s-a micșorat față de 1859. Satul avea numai 97 de case cu o populație de numai 598 locuitori
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
de finanțe, le vindeau și plecau pe pămînturile boierești, mănăstirești sau ale satului, făcîndu-se vecini sau clăcași. În 1861 terenurile agricole au sporit cu mult față de 1817. Răzeșii și negustorul Șișmanov stăpînește 757 desetine de pămînt, păduri, iazuri. În 1865 stăpîneau deja 870 desetine de pămînt. În anul 1870 numărul caselor și a populației s-a micșorat față de 1859. Satul avea numai 97 de case cu o populație de numai 598 locuitori (327 bărbați și 271 femei). Ei aveau 158 cai
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
cai, 155 vite mari cornute, 950 oi și capre. În 1976 a izbucnit difteria, ce a cuprins 12 familii, au murit 41 oameni și 66 s-au îmbolnăvit. După datele statistice din Orhei (zemstva județească) în 1886 din raionul Adrianopol stăpîneau la Alcedar și la Mihuleni 310 desetine de pămînt și 315 desetine de pădure. Sătenii clăcași stăpîneau 800 desetine de pămînt, 6 mori de apă și una de cai. La 1876 datoriile constituiau 760 ruble. La 26.07.1894, ziarul
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
12 familii, au murit 41 oameni și 66 s-au îmbolnăvit. După datele statistice din Orhei (zemstva județească) în 1886 din raionul Adrianopol stăpîneau la Alcedar și la Mihuleni 310 desetine de pămînt și 315 desetine de pădure. Sătenii clăcași stăpîneau 800 desetine de pămînt, 6 mori de apă și una de cai. La 1876 datoriile constituiau 760 ruble. La 26.07.1894, ziarul „Бессарабский вестник” informează: „Roada este destul de bogată: grîul s-a strîns către 170-200 puduri de falce, orzul
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
bolile își fac loc și mai avan în casele oamenilor. În 1877, de la 21 iulie până la 1 aug., de ciumă mor 4 oameni. Locuri de pășunat - multe, de plugărit însă puține de tot. Acesta e sectorul individual țărănesc, căci mănăstirea stăpânește restul pământului. Secolul XX vine cu deschiderea (în 1901) a școlii ministeriale. În 29 de ani (din 1875 până în 1904) satul crește până la 85 de case. Către 1895, școala avea 18 elevi. De la 85 de case ajunge în 1910, la
Ciobanca, Strășeni () [Corola-website/Science/306051_a_307380]
-
Cuvântul poate desemna trei ansambluri de fapte: Discriminări și sentimente antiromânești au fost prezente în imperiile și statele care au stăpânit țările române sau care înconjoară România, precum și în state mai îndepărtate unde trăiesc sau circulă minorități românești. Ele pot privi atât România ca stat, cât și românofonii trăind în afara acestui stat, mai ales acolo unde granițele politice nu coincid cu
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
mai înțelegea, nici pentru a le combate, precum ar fi fost datoria sa, cruțat de dânsele, venerat pentru o vârstă ca a sa și pentru o astfel de viață, chiar și de cei mai antireligioși din noul curent apusean, care stăpânea statul cel nou, el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și de clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei cari o clipă nu și-au închipuit că fapta sau gândul lor scapă de sub ochiul
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
mi-a dorit o viață atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veți face voi!”". Istrate Micescu a încetat din viață la data de 22 mai 1951, în penitenciarul Aiud. Familia Miceștilor a stăpânit moșiile de la Ciumești și Micești încă din secolul al XVI-lea. Dintre membrii acestei celebre familii, cel mai cunoscut este Istrate N. Micescu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai mari avocați români. În epocă, era cunoscut și pentru pasiunile
Istrate Micescu () [Corola-website/Science/306200_a_307529]
-
din abundență în folclorul epic românesc, trăgându-se, poate, din izvor dacic, Tărâmul Celălalt este și interiorul muntelui ascuns în care se retrăgea Zalmoxis, anume muntele Kogaionon. În folclorul mitlogic românesc există locuri anonime (determinate convențional drept Tărâmul Celălalt), unde stăpânesc animale și păsări fabuloase, uneori un zmeu, alteori Pasărea Măiastră, sau sunt locuri paraterestre și paraumane cu atribute aparte: Ionică Făt-Frumos după ce a ajuns într-un pisc de munte unde doar la amiază mai soseau puține raze de soare, fiind
Tărâmul Celălalt () [Corola-website/Science/306254_a_307583]
-
19 mai 1607 se înființează Universitatea, doi ani mai târziu i-a naștere „Grădina Botanică” (cea mai veche din Germania) Intre anii 1634 - 1635 o epidemie de pestă decimează populația orașului, în secolul XVIII regiunea este de mai multe ori stăpânită de trupe străine și pustiită de războaie. Orașul devine în 1803 capitala provinciei „Oberhessen” din cadrul principatului „Hessen”. In anii 1824 - 1852 predă la Universitate chimistul Justus Liebig (1803 - 1873). Febra Revoluției din 1848 a cuprins și orașul Gießen un student
Gießen () [Corola-website/Science/306249_a_307578]
-
a fost inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite în acel moment de musulmani. Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi, s-a transformat repede într-o migrație pe scară largă, și o cucerire de teritorii aflate în afara Europei. Atât cavaleri, cât și țărani, din diferite națiuni
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
de răscumpărare pentru o perioadă de până la 50 de ani. În schimb, guvernul a compensat din bugetul statului pe foștii proprietari de șerbi și de terenuri distribuite acestora din urmă. Regimul spera ca cei peste 50.000 de moșieri care stăpâneau peste 1.100 ha vor continua să prospere fără munca iobagilor și vor continua să fie asigure cadre loiale în politică și administrația locală. Guvernul se aștepta ca țăranii să producă suficient de mult pentru consumul propriu cât și pentru
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
acestor băștinași încă locuiesc în această regiune, anume poporațiile de nanai, evenci și udegi. Între 698 și 936, regiunea a aparținut regatului feudat Balhea, care includea și nordul Coreii și părți din Manciuria. Între 1115 și 1234 zona a fost stăpînită de Imperiul Jurchen, condus de un popor tungus. Acest imperiu s-a prăbușit în urma invaziei mongole condusă de Ginghis Han. Mongolii au distrus toate orașele Imperiuli Jurchen și au înrobit populația. Supraviețuitorii s-au ascuns în păduri și văile răurilor
Ținutul Primorie () [Corola-website/Science/304768_a_306097]
-
localnicilor. Treptat, după ce puterea acestora a crescut, cavalerii teutoni s-au desolidarizat de regele maghiar, având un conflict cu acesta încă din anul 1221. Aplanat cu ajutorul papei, peste trei ani va reizbucni din nou, maestrul ordinului vrând să treacă teritoriul stăpânit sub ascultarea Papei. De aceea, în 1225, regele maghiar a purtat o luptă decisivă împotriva ordinului, învingându-l și alungându-l din Țara Bârsei. Sașii colonizați au rămas în continuare pe aceste locuri, sub comanda unui conte numit de rege
Istoria Țării Bârsei () [Corola-website/Science/304812_a_306141]
-
malul Argeșului, la sud de București). Pe aproape întreagul parcurs al domniei lui Mihai Viteazul, Radu Șerban a deținut dregătoria de mare paharnic. Era deținătorul celui mai mare domeniu boieresc individual din Țara Românească la sfârșitul secolului al XVI-lea, stăpânind 71 de sate și alte părți de sate. Soția sa Elina, fiica banului Udriște, îi adusese și ea o zestre însemnată. După moartea năpraznică a lui Mihai Viteazul și scurta domnie a moldoveanului Simion Movilă, Radu Șerban ajuns pe tronul
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
satele lui, printre care și jumătate din satul Crasna, cumpărat de la spătarul Șandru, fiul lui Baliță Mândricică, fratele lui Mihail. Pergamentul se află în prezent la Arhivele Naționale din București. Așadar primul proprietar al Crasnei a fost spătarul Șandru, care stăpânea satul cu mult înainte de prima mențiune documentară de la 1431. H. H. Stahl sublinia faptul că din cele 755 de sate menționate în documente până la anul 1449, un număr de 607 sate printre care și Crasna - adică 80,3% - au hotare
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Nicolai Talpă privitor la jumătate din Crasna, la care renunțase el mai înainte împreună cu Misail, egumenul Mănăstirii Putna. La 12 ianuarie 1736, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, stabilește lui Macarie egumenul și soborului Mănăstirii Putna dreptul de a stăpâni satele Ostrița, Cozminul, Ropcea și Crasna, împresurate de Ion vornicul, Bainschie Dumitrașco, Sorocianul și Gafenco și de a încasa dijma după obicei. La 12 octombrie 1742, Constantin Mavrocordat, domnul Moldovei, poruncește ispravnicilor de la ținuturi să împlinească de la vecinii pe care
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
apa Sirițălului, dată daniea de la răpousatul Filothei, episcopul Hușilor, ce-au fost de postrih de mănăstirea Putna, după cum anume arată în doaă ispisoace domnești de la răpousații luminații Domni, care ispisoace întărescu stăpânirea mănăstirii pe această giumătate de sat care o stăpânește Alexandru Ilschi carele fiind așezat și cu șidere acolo și călcând hotarul satului peste tot cuprinzând și slujba a tuturor oamenilor ce lăcuescu acolo să lipsea mănăstirea Putna de tot venitul și folosul acii moșii, și noi după poroncă ce-
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
părții de gios, iară obârșiile pârailor Căcacii ce curgu cătră parte de sus să fie a părții de sus. Într-acestaș chip s-au dat hotar despre amândouă părțile cu dreptate ce s-au căzut și așa să aibă a-ș stăpâni cineș parte sa, în sămnile ce s-au arătat mai sus și pe hotărâre ce s-au făcut. Am dat această mărturie hotarnică la mâna părinților călugări de Putna ca să le fie de cradință.”" La 11 martie 1762, mitropolitul Gavril
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
depus jurământul de credință către Casa de Habsburg. La 23 ianuarie 1782, în fața comisiei austriece apar ieromonahul Ioasaf și călugărul Atanasie și declară că Mănăstirea Putna a fost zidită de Ștefan cel Mare în anul 1466. În Bucovina, Mănăstirea Putna stăpânește 14 moșii din ținutul Sucevei, printre care și jumătate din Crasna. Un document datat în 15 mai 1784 la Viena, menționează că Taddeus Piethner von Lichtenfels, consilier aulic și comisar imperial, înaintează Cămării Aulice - Secția monetară și montanistică (Hofkammer in
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
martie 1794, la Cernăuți, are loc următoarea învoială: verii Ilschi primesc un sfert din Crasna și cedează părțile din Vilaucea și Zamostia, dând în plus suma de 1000 lei. La 10 februarie 1796, Gheorghe Galerie, Alexandru Ilschi și Sanda Volcinceasa stăpâneau împreună un sfert din Crasna. La data de 20 mai 1798, în Crasna se încheie testamentul Mariei Galer, fiica lui Neculai Ilschi și a Ilinchii, născută Flondor. Ea lasă fiilor ei Ioniță, Costachi și Ștefan partea ei din Crasna, anume
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
familii cu pământ și 10 fără pământ. Într-un document de la Arhiva Națională din 10 iunie 1868 citim: "În Constantinovca trăiesc 45 de proprietari" (F. 8, inv. 1, dos. 46). Denumirea satului e legată de numele moșierului Constantin Stamati-Ciurea, care stăpânea aici pământuri întinse și care practica înăimirea țăranilor din satele vecine pentru lucrarea lor. Deoarece proprietarul îi plătea bine cu cereale și cu bani, și deoarece tot el le-a propus să se instaleze cu traiul aici, pe malul Draghiștei
Constantinovca, Edineț () [Corola-website/Science/305511_a_306840]
-
Philon din Alexandria (20 ACN - 50 PCN) descrie locuitorii Sodomei într-o relatare extra-biblică: „Ca bărbați, nefiind capabili să suporte discret o sațietate a acestor lucruri, se agită ca vitele, și devin tari la cerbice, și renunță la legile naturii, stăpâniți de o indulgență mare și de nestăpânit de lăcomie, și beție, și legături ilicite; pentru că nu se duc decât după alte femei, și profanează patul conjugal al altora, ci de asemenea acei care erau bărbați a poftit unul după celălalt
Sodomie () [Corola-website/Science/305568_a_306897]
-
îi supere pe zei, el îi poruncește corinteanului să ucidă Himera, un animal care îi devasta ținuturile și îi răpea turmele. Iobates spera că astfel Belerofon va fi omorât de Himeră. Știind că nu poate birui Himera decât acela care stăpânește calul înaripat Pegas ieșit din trupul Meduzei, Belerofon merge în căutarea calului și află că Pegas coboară adeseori pe vârful muntelui Acrocorint să bea apă din izvorul Pirene. Eroul nu reușește să prindă calul înaripat, însă urmând sfatul profetului Polidos
Belerofon () [Corola-website/Science/305595_a_306924]