13,247 matches
-
muncă purificatoare să avem încredere nesfârșită în mila Domnului: „Qui dat lasso virtutem... fortitudinem et robur multiplicat...” - El dă tărie celui obosit... și cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Is 40,20-24). V - Să avem pururi o dorință vie de a plăcea în toate bunului Dumnezeu, străduindu-ne din răsputeri de a executa în toate și întotdeauna voința preasfântă a lui Dumnezeu, în aceasta rezumându-se
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
versuri cântecul sfârșirii; C-aicea jos, în valea surgunirii Suntem ca barca ce plutește-n mare... Bătaia bronzului de miez de noapte Mă-ntreabă cu misterioase șoapte, De-s pregătit la cele ce-au să vină... Mă-nvață cum să umblu în lumină Acei ce-au mers în veșnica vecie, Căci pân la anul... poate?! Domnul știe! Pr. Ioan Duma Revista Viața, ianuarie 1927, p. 1 17. PR. IOSIF DUMAN date biografice Fiu al Hălăuceștilor, s-a născut la 8 octombrie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
al Paștelui când îi spovedeam și împărtășeam, făcând slujbe pe unde credeam că sunt mai în siguranță. În situația aceasta mă simțeam bine oarecumva, dar pe de altă parte îmi sfârâiau picioarele știind că, confrații mei fac apostolat și eu umblu flaura pe drum punând în pericol familiile care mă țineau ascuns. De aceea, într-o bună zi luându-mi inima în dinți, m-am prezentat la superiori și le-am expus dorința mea de a fi numit ajutor de paroh
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ce te pătrundea încet-încet până la piele... De data aceasta totul a fost diferit: un soare cald și prietenos îndulcea toate culorile, transformând peisajul într-un tablou măreț, dar idilic. Pe drum ne-am alăturat unui grup mai mare și mai umblat prin acele locuri. Printre aceștia, fostul președinte al fostei Asociații Regale de Alpinism - Pepi... - renumit fotograf la vreo șaptezeci de ani - și tovarășa lui de o viață, o bătrânică puțină la trup, dar deosebit de energică și de plăcută. Erau însoțiți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care i-am convocat... Nu! În vara anului 1953 nu era loc de toceală, de studii ori de bune intenții... Era, vorba vechiului film sovietic, „toată lumea râde, cântă și dansează“! și, alături de Mihai, de ceilalți amici ai mei, ori singur, umblam zi și noapte pe străzile pestrițe din centrul Bucureștilor, mă băteam pe bilete la diversele spectacole și concerte, mă îmbulzeam în fața estradelor înălțate sub cerul înstelat, pe care evoluau non-stop echipe de dansuri, coruri și ansambluri în costume multicolore, îmbătându
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
armean, cu zâmbet jucăuș... M-am trezit. Astăzi e viscol afară. Iar eu, la gura sobei, scriu și scriu din cărțile altora... Ion m-a întrebat dacă mai am timp să mă și gândesc. I-am răspuns că am atunci când umblu pe jos și în pat - înainte de a adormi și după trezire... Destul de puțin. În orice caz, cert este că nu simt nevoia să gândesc mai mult decât atâta. 7 martie 1955 O febrilitate plicticoasă... Încerc să mă debarasez de dânsa
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
formă de accident și numai în măsura în care contribuie în mod direct sau indirect la realizarea sarcinii principale. Nu mă mai obosesc urmărind vreo continuitate. Am revăzut ieri-seară Don Carlos ca urmare a invitației amabile a regizorului (Sigfried). Mai mult ca oricând, umblu și mă mișc ca la curtea Spaniei. Apare conștiința rolului propriu în univers, a funcției pe care numai singur o poți împlini, a necesității pentru omenire (în sensul umil al cuvântului) de a răsfrânge prin tine ceea ce ai pri mit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în ultimele luni acolo, în singurătate... Vreau să fiu singur și aici, în tovărășia doar a celor care îmi sunt dragi și a celor care la rândul lor mă îndrăgesc. În ultimele două seri am ieșit cu Mama la plimbare. Umblam pe străzi îndepărtate și necunoscute, zvârlite pe la margini de București... (Comisioane de la tovarășii de pușcărie, de la Petrică R. de pildă.) E atâta liniște în conștiința pe care am căpătat-o și pe care vreau cu tot dinadinsul să o păstrez
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
au fost cuminți, cu toate că adesea neîngăduite. De acum încolo însă, vreau să mă las de această cumințenie ca de o haină prea strâmtă și uzată. De acum încolo, în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am supărat, nimic străin n-am luat, Câte-am avut, toate le-am dat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
această cumințenie ca de o haină prea strâmtă și uzată. De acum încolo, în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am supărat, nimic străin n-am luat, Câte-am avut, toate le-am dat! Ne-am secat merindele, ne-am zdrențuit straiele, ne-am tocit ciubotele... și am ajuns
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Căutarea bruscă a sensului vieții, febrilitatea nervoasă, frisonul psihic stârnite de întrebarea: cât valorează viața mea? Această întrebare tăbăra imperativ asupra lucrurilor de rând, se întrezărea fugar din clipele cât se poate de „normale“. Nu sufeream de foame, nici nu umblam desculță, iar seara mă culcam în așternutul proaspăt, foșnind de cât de bine fusese călcat. Bunica îmi cânta rugăciunea: „Bevor ich mich zur Ruh begeb/ Zu dir oh Gott mein Herz ich heb“ șMai înainte de a ațipi/ Spre tine, Doamne
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
motiv anume, le găsim potrivite să ne deslușească amintirile din creier ca pe o materie concretă. E un proces ce se produce pe căi ocolite. Astfel, nu proteza dentară sau ochelarii exprimau absența tatei, ci șurubelnițele și caișii. Ochii îmi umblau atât de irațional prin rămurișul acestor copaci încât, privindu-i îndelung, crenguțele lor scurte, încă golașe, începeau să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între ele la fel de viclean
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cu greu, ciulind îndelung urechea și simțindu-mă covârșită. Adevărat, aveam acum niște pantofiori din piele de șopârlă care făceau clic-clac când călcam pe asfalt, dar nu prea mă aveam deplin la îndemână pe mine însămi. Îmi părea că, atunci când umblam prin oraș, nu mai rămăsese din mine decât vârful degetelor vârât în pantofii cu toc înalt. Vorbeam cât mai puțin cu putință. Dar mai apoi, după o jumătate de an, dintr-o dată toate au prins să se-nchege de parcă eu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
loc la altul, de vreme ce și ziua se muta de la un loc la altul. Dar fiind mereu împresurată de ziua aceea - și nu de undeva de deasupra ei. A fost o școală de învățat mersul, fiecare zi trebuia să reînvețe să umble - împotriva a tot ce știam: anume că ziua nu poate să umble defel. Esențialul rămânea nevăzut. Dar urmele lăsate deliberat erau stridente la vedere, indiscret despuiate sau schimbător îmbrobodite. A gândi, a vorbi, a scrie sunt și rămân simple mijloace
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
altul. Dar fiind mereu împresurată de ziua aceea - și nu de undeva de deasupra ei. A fost o școală de învățat mersul, fiecare zi trebuia să reînvețe să umble - împotriva a tot ce știam: anume că ziua nu poate să umble defel. Esențialul rămânea nevăzut. Dar urmele lăsate deliberat erau stridente la vedere, indiscret despuiate sau schimbător îmbrobodite. A gândi, a vorbi, a scrie sunt și rămân simple mijloace auxiliare, niciodată ele nu vor reuși să surprindă cele întâmplate, nici măcar cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
țineau sub control pe toți și tot satul. Veneau de la oraș. Proaspăt școliți, tinerii supraveghetori își începeau cariera într-un sat prăpădit, distingându-se prin amenințări, interogatorii, arestări. Satul avea 405 case și în jur de 1500 de locuitori. Toți umblau cu spaima în oase. Nimeni nu cuteza să vorbească despre asta. Chiar dacă nu pricepeam, fiind încă un copil, substanța fricii, sentimentul fricii mi se încuibase în creier. Toți din familia mea erau vătămați. Bunicii, considerați „exploatatori“, fuseseră desproprietăriți de ogorul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și-i întrec toate așteptările, cerând: „Vă rog, niște covriigi sărați“. Iar vânzătorul exclamă admirativ: „Mortal, zău așa!“. și încă mai zâmbește larg când următorul la rând cere o japoneză. În timp ce urc cu scara rulantă, cuvântul „mortal“1 încă îmi umblă prin minte. Din familia lui, mai cunoscute îmi sunt cu totul alte semnificații: „mort-copt“, „epidemie mortală“, „nu vine când o chemi“, „salt sau păcat mortal“, „Marea Moartă“, „mortalitate infantilă“. Fiecare dintre aceste sintagme fiind cam tot atât de lungă ca și „Laugenbree-zel
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ceva în aer, de regulă nu-i lucru bun. Expresia ascunde într-însa o anume frică, miroase a primejdie. Când spui că e ceva în aer, de fapt vorbești despre ceea ce simți tu însuți. Iată că, dintr-o dată, ce-ți umblă prin creier se află pe-afară, în mărime supranaturală, așa încât nu poți ajunge nicăieri unde să nu dai și peste acel lucru. Propriile presimțiri îți cer această imagine. Omul vorbește de el însuși, însă fără a mai pomeni de sine
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de ele! Au, așa, un mecanism interior care le semnalează cu precizie momentul culcării, precum și cel al trezirii. Dar de când cu AVICOLA, cu halele astea mari și luminate "à giorno", li s-a stricat și lor sistemul genetic natural și umblă bezmetice și împiedicate de colo-colo, scăpând ouăle pe unde se nimerește și moțăind de-an-picioarelea precum gâștele ajunse în stare avansată de euforie, după ce-au introdus în stomacul lor un polonic de dude coapte, intrând în comă alcoolică. Vai și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dichisite, aranjate după priceperea și gustul proprietarului. Femeile cu broboade negre legate după ceafă și bărbații cu căciuli cu garnitură, fără cupolă, plate, de parc-ar fi fost niște modele tătărești. Aici, în Niculești-Jianu, căile de circulație erau accesibile. Se umbla încoace și-colo: copii înfofoliți, femei, bărbați, sănii ori căruțe brăilene care în timpul mersului, vara mai ales, scoteau niște sunete așa de plăcute încât îmi făcea impresia că aud un tuciuriu de mare clasă mânuind cu artă desăvârșită ciocănelele țambalului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Danilov plângea pentru fiecare ființă luată separat, cât și pentru omenirea suferindă luată în întregul ei. Unde ești, moș Danilov, suflet mare și binecuvântat, a cărui inimă sângera la suferințele semenilor săi; era însuși Iisus Hristos ajuns bătrân, bătrân care umbla nefericit de colo-colo prin lume cu bastonul lui de salcâm, constatând profund decepționat, îndurerat și dezamăgit că a fost păcălit și el ca și toți ceilalți muritori; că sacrificiul lui prin crucificare nu a fost decât un spectacol inutil și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de ceea ce o aștepta acasă. Profitând de absența noastră, șobolanii au făcut dezastru. Începând de la baza pereților și până în mijlocul cămăruței, numai găuri peste tot. Erau niște mușuroaie mari cu pământ reavăn, umed, de parcă un batalion de cârtițe ar fi umblat flămânde în căutarea meniului favorit. În acest război pe viață și pe moarte am fost înfrânți de niște ființe mai bine organizate, mai numeroase și mai puternice decât noi. Ne-am luat puținele bunuri și am pornit la drum având
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Cernite gânduri se aștern Peste dorințe însingurate, Ducând cu ele în etern, Clipe de vis înfrigurate. Iubind, adânc ne scufundăm, Cătând mereu speranta-raza, Si suferind o-nmormantam, Adânc, sub pietrele din oază. De ne e dor umblam, din nou, Pe dealuri, ce aveau cărări, Si ascultăm un vechi ecou Întors, pribeag din alte zări. Privind cum frunzele aștern Cărări prin codru-nsingurate, Gândim ce-i viața, ce-i etern, Căci mâine toate sunt uitate...
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93319]
-
curățat strada. M-a recunoscut imediat și nu a ezitat să mă întrebe dacă sunt tot student. I-am spus că sunt profesor într-un colegiu și a rânjit strâmb, dar a găsit imediat un alt subiect de deriziune: de ce umblu tot cu bicicleta, dacă sunt profesor? Eu l-am întrebat la rândul meu de ce nu s-a întors în Kosovo, odată pacea instalată. Mi-a răspuns în franceza sa încă aproximativă că Là-bas, les gens pas bien, mal polis (acolo
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
suspendată pentru câteva secunde în aer, colegii mei nu știu la rândul lor dacă să râdă sau să mă ia la bătaie. Afișând apoi un zâmbet porcin, le spune colegilor mei de uniformă: Auziți, bă, dacă ăsta, carele' este băiat umblat în Elveția, nu se plânge, pe voi să nu vă mai aud. În următoarele zile, bucățile de carne din ciorbă de mărimea unor zaruri au devenit cuburi de zahăr. Apoi au dispărut cu totul, se apropia Crăciunul și excesul de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]