12,690 matches
-
să se vindece. Acolo face un târg cu el: Luke urmează să îi destăinuie un secret vital pentru Amber, dacă Merlin o va salva pe mama lui, Jasra, prizoniera unui vrăjitor malefic cunoscut sub numele MAsca. Merlin pornește apoi către Ținutul celor Patru Lumi, dar este atacat de un lup uriaș care încearcă să îl omoare. Scăpând cu viață, reușește să ajungă la o Jasra împietrită, pe care o duce în Amber după o luptă aprigă cu Masca. Ajuns în Amber
Sângele din Amber () [Corola-website/Science/326680_a_328009]
-
o Jasra împietrită, pe care o duce în Amber după o luptă aprigă cu Masca. Ajuns în Amber, este contactat de Luke prin intermediul unui atu ciudat și este tras într-o lume a halucinațiilor. Când Merlin spionează pentru prima oară Ținutul celor Patru Lumi, îl descrie ca fiind format din "uluitoare structuri imense și complicate, pe care am botezat-o pe loc Gormenghast." "Gormenghast" este numele fortăreței din trilogia "Gormenghast" a lui Mervyn Peake. Bătrânul John, asasinul lui Random pe care
Sângele din Amber () [Corola-website/Science/326680_a_328009]
-
dreaptă și este înfrânt, devenind prizonierul lui Dalt, care își respectă cuvântul și se retrage. Împreună cu Mandor, Merlin descoperă cine este acea entitate care îi posedă pe cei apropiați lui, încercând mereu să îl protejeze și, alături de Jasra, pleacă în Ținutul celor Patru Lumi pentru a-i înfrunta pe Jurt și pe Mască. Acolo descoperă că Jurt s-a transformat parțial într-un Atu, iar Masca este în realitate fosta iubită a lui Merlin, Julia, pe care acesta o credea moartă
Semnul Haosului () [Corola-website/Science/326703_a_328032]
-
vrăjitoarele Lamia (descendenții Lamiei, mama lui Tom) și cele din România (se închină la Șișcoi, cel mai puternic dintre demonii controlați de Diavol). Era zeița care apărea din 7 în 7 ani în Grecia prin portalul sau, aducând la suprafață ținutul Ord. Era o zeița foarte puternica ce făcea prăpăd în urma sa și a creaturilor sale, aspectul său real, din spatele măștii de femeie, fiind unul al unei șopârle imense ce scuipa foc. Ea este învinsă de către Tom și mama sa. Zeul
Lista personajelor din Cronicile Wardstone () [Corola-website/Science/325523_a_326852]
-
„”, tradus în unele versiuni mai noi și ca „Hopa-Broscuță”, (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial în 1849. Personajul din titlu, un pitic adus cu forța din ținutul său, devine bufonul unui rege deosebit de mândru de glumele pe care le făcea. Vrând să se răzbune pe rege și pe cei șapte miniștri ai săi pentru lovirea prietenei și colegei sale, pitica Trippetta, el îi îmbracă în urangutani pentru
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
dă numele. Acest rege are un nestăpânit simț al umorului: „el părea să trăiască numai pentru a face glume”. Hopa-Hop și cea mai bună prietenă a sa, dansatoarea Trippetta (la fel de mică, dar frumoasă și bine proporționată), au fost răpiți din ținutul lor și aduși la curte ca sclavi. Din cauza infirmității sale fizice, care îl împiedică să meargă pe jos în poziție dreaptă, regele l-a poreclit „Hopa-Hop” (porecla din textul original este Hop-Frog). Hopa-Hop reacționează rău la consumul de alcool și
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
toți cei opt urangutani ardeau îngrozitor, în țipetele mulțimii cuprinse de spaimă care se uita la ei de jos, fără să le poată da cel mai mic ajutor”. În cele din urmă, înainte de a fugi prin luminator împreună cu Trippetta în ținutul lor de origine, Hopa-Hop identifică oamenii în costume: „” a fost publicată inițial în ediția din 17 martie 1849 a "The Flag of Our Union", un ziar din Boston, cu titlul întreg „Hop Frog; Or, The Eight Chained Ourangoutangs”. Într-o
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
obligă să comprime vizitele pe care intenționează să le facă, pentru a ajunge cât mai repede la destinația lor: Scoția. Ajunși la Edinburgh, cei doi se cazează la o rudă a lui Jonathan, domnul B., după care pornesc să viziteze ținuturile Scoției având ca ghid romanele lui Walter Scott. Scurtul sejur printre munții și lacurile scoțiene se încheie în casa aceluiași domn B., după care prietenii pornesc spre Londra într-un tren aglomerat. Călătoria pe tărâmul britanic se încheie cu vizitarea
Călătorie în Anglia și în Scoția () [Corola-website/Science/325639_a_326968]
-
5000-6000 de familii și, după asanarea Bălților Dunării, să-i mute acolo pentru a se ocupa cu pescuitul. Existând precedentul deportării evreilor începută în toamna anului 1941 și ținând cont de dobândirea Transnistriei, a apărut posibilitatea deportării țiganilor în acest ținut. În baza deciziei luate de Ion Antonescu la începutul lunii mai 1942 a fost emis Ordinul Președinției Consiliului de Miniștri nr. 26.756/1942 către Ministerul Afacerilor Interne prin care se solicita un studiu care să cuprindă regiunile de strângere
Deportarea romilor în Transnistria () [Corola-website/Science/325667_a_326996]
-
Allan Poe și publicată în almanahul "The Baltimore Book, A Christmas and New Year Present" din 1837. Povestirea este mai mult un mit decât o fabulă. Ascultătorul necunoscut îl aude pe demon, care îi relatează o poveste petrecută într-un ținut sumbru din Libia. Pe o stâncă stă un om maiestuos îmbrăcat în haine romane și face față încercărilor diavolului, care-i trimite provocări pentru a-l alunga de acolo. Omul îndură cu mult curaj orice adversitate și fuge numai după ce
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
află în Africa de Nord și pe teritoriul său nu a curs niciodată în istoria modernă Zairul (numit acum Congo); statul nici nu s-a apropiat măcar de bazinul hidrografic al fluviului Zair, care trece prin Africa ecuatorială. Diavolul spune povestea unui ținut sumbru și necunoscut aflat pe malul râului Zair, unde nu este odihnă și nici tăcere. De o parte și de alta a apei se întinde un palid deșert de nuferi uriași, care suspină unul către altul în această singurătate. Pe
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
abația fortificată a „fericitului, cutezătorului și agerului” prinț Prospero. Prospero și o mie de alți nobili s-au refugiat în această abație întărită pentru a scăpa de Moartea Roșie, o epidemie teribilă de ciumă cu simptome oribile care a pustiit ținutul. Victimele simțeau o agonie convulsivă și curgeau de pe ele sudori de sânge în loc de apă. Se spune că ciuma ucidea într-o jumătate de oră. Prospero și curtea lui sunt prezentați ca indiferenți la suferințele populației, intenționând să aștepte sfârșitul epidemiei
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași în țeapă. În 1674 Mihalcea Hîncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hîncu, vinde o
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași în țeapă. În 1674 Mihalcea Hîncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hîncu, vinde o parte din avere pentru a-l răscumpăra. Se consideră că scăparea din robie
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
a fratelui mai tânăr, Gheorghe-Stoian, în anul 1833. În această vreme moare Patru, tatăl. Are loc apoi acțiunea de eliberare din partea Șerbiei a unor fâșii de teritorii rămase sub stăpânire turcească încă de la înăbușirea răscoalei sârbe (1804-1813), printre acestea și ținutul învecinat Zaicerului. Alipirea acelor ținuturi a decurs în mod relativ pașnic, excepție făcând tocmai punctul Zaiecear. Aci au avut loc lupte sângeroase între sârbi și turci, pentru partea sârbă ele soldandu-se cu un mumar considerabil de morți, precum și de
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
în anul 1833. În această vreme moare Patru, tatăl. Are loc apoi acțiunea de eliberare din partea Șerbiei a unor fâșii de teritorii rămase sub stăpânire turcească încă de la înăbușirea răscoalei sârbe (1804-1813), printre acestea și ținutul învecinat Zaicerului. Alipirea acelor ținuturi a decurs în mod relativ pașnic, excepție făcând tocmai punctul Zaiecear. Aci au avut loc lupte sângeroase între sârbi și turci, pentru partea sârbă ele soldandu-se cu un mumar considerabil de morți, precum și de prizonieri căzuți în mâinile turcilor
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
Arap Buzat. În schimb, Dinu și Călin sunt înfățișați în roluri de gazde și de sprijinitori activi ai cetei. O altă modificare față de realitatea oglindita în documente este aceea că în locul numelui de persoana Călin, apare localitatea Calinic (existența în ținutul Vidinului). În unele variante ale baladei Ioan a devenit “Nica din Gradscov”. După cum numele lui Nicola, fratele lui Stânga, dispare în fața omonimului nasului trădător, Nicola-Nicolcea. După cum se știe însă, asemenea confuzii de nume, frecvente în balade, nu modifică totodată și
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
trecerii în Țară Românească este exprimat cu sobritate: “Acolo trăiesc ciocoi! Să iau câțiva gălbiori, Să mai dau și la săraci, Să-și cumpere boi și vaci”. Autoritățile din Țară Românească identificuau în Stânga pe autorul unor atacuri haiducești săvârșite în ținutul Mehedinți. La 11 Noembrie (1840), comitetul carantinelor și ocârmuirea Mehedintului raportau la București că în ziua de 19 Septembrie, precum și în alte zile mai ‘nainte, o ceață a efectuat mai multe calcări asupra arendașilor (ciocoi) de pe marginea Dunării și că
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
înfățișat apoi că trădător), Marin Lubenița și Nicolina Stambeana din Cosova, mosul Dumitru din Calinic și Goguta din Zlokutea, Mosul-Diura din Bracevat, Mihai Fuior din Iasenovat, Mosul-Stan din Rabova. Trebue să menționam că toate satele aci menționate din nordul Bulgariei, ținutul Vidinului, au fost și sunt până astăzi locuite de români. Numele persoanelor se văd clar românești. Vine, în al doilea rând, evocarea, cu descrieri mai largi și pitorești, a locurilor unde se reîntâlneau haiducii sau își săvârșeau isprăvile: Haiduc-Cesma, Teiova
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
Stânga își pornise ceață spre Dunăre. Potera turcească i-a aținut însă calea și într’o luptă Stânga a fost rănit în picior. Ceață s'a îndreptat atunci spre satul Halova (românesc) de unde era Călin, iar de acolo “ieșind prin ținutul Servii peste Timoc, tot prin păduri au coborit la marginea Dunării. Însuși Stânga delara că “au umblat prin păduri, ascunzându-se de turci”. Haiducii căutau scăpare în Țară Românească. Ei reușesc să pună mâna pe o luntre și să traverseze
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
în anii 1835 și 1837. Starea grea a taraninii din sudul Dunării care nu înregistra nici o imbunatatire în ciuda promisiunilor date prin hatișeriful de la Gyuhane (1839), face să izbucnească în 1841 cunoscută răscoală de la Nis, care antrenează și unele sate din ținutul Vidinului. Amintitul hatișerif proclama garantarea cinstei cetățenilor din Turcia, indiferent de naționalitate și de religie. Dar acest principiu nu-și găsește aplicare, după cum se vede chiar din cazul lui Stoian Stânga. În evenimentele desfășurate dincolo de Dunăre, rolul elementului haiducesc este
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
lui Ceavdar; după cum de persoana aceluiași au fost legate fapte relatate în balada românilor craineni (Negotin) despre Stoian Bulibașa, unele din acestea fiind localizate în Brgova (sat românesc). Destul de clar că atmosfera generală din sudul Olteniei, cât și cea din ținutul Vidnului, caracterizate prin prezența haiduciei în care poporul de rand își punea niște speranțe, nu putea fi necunoscută de Stânga. Fără doar și poate, haiducia lui a izvorît și din această atmosferă, cu toate că, evident, determinanta a fost în cazul lui
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
anul 1851, episcopul Andrei Șaguna a dezvoltat clădirea școlii, împreună cu alte persoane, urmând ca, din anul 1922, gimnaziul să poarte numele ctitorului său. În 1854, gimnaziul era, din punct de vedere cronologic, al treilea din Transilvania, respectiv al șaselea din ținuturile românești. Apoi, în 1996, liceul "Andrei Șaguna" a devenit Colegiu Național. Liceul oferă posibilitatea cursurilor de dimineață, pentru elevii cuprinși între clasele a V-a și a XII-a. Ca majoritatea colegiilor și instituțiilor de învățământ respectabile, colegiul Andrei Șaguna
Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov () [Corola-website/Science/325268_a_326597]
-
nume cu apă tulbure; Țuțuru de la antroponimul ”Țuțuru”; Valea Grădiștii este un toponim geomorfologic care indică o așezare întemeiată pe o vale în apropierea cetății; Obislavul de la hidronimul ”Obislavul”- cuvânt de origine slavă. ( Eugen Petrescu, Vâlcea - Țara lupilor getici sau Ținutul Vâlcilor. Călător prin istoria milenară a plaiurilor vâlcene, vol I, II, Râmnicu - Vâlcea, Editura Conphys, 2007, pag. 403). Pentru Obislavul propun și următoarea formă: Obi + Slavu = slavii de la Obi ( fluviu in vestul Siberiei, Federația Rusă). Contribuția grădiștenilor pentru Războiul de
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
au fost conferite primului monarh din dinastia saliană în persoana lui Conrad al II-lea, "cel Bătrân" (Konrad der Ältere), fiul unic al contelui Henric de Speyer (Heinrich von Speyer) cu Adelaida de Alsacia (Adelheid von Metz). În acea epocă, ținuturile Speyergau și Alsacia erau provincii ale Franconiei. Conrad a fost ales rege german în 1024 și încoronat împărat al Sf. Imperiu la 26 martie 1027. Cei patru regi din dinastia saliană — Conrad al II-lea (Konrad II), Henric al III
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]