12,450 matches
-
regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz cel mai mare dintre zeii Romei. Au fost propuse, În acest sens, motive iconografice: Odin este reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ciocan care simbolizează, de fapt, fulgerul. Este fără Îndoială un zeu al războiului, asemenea lui Indraxe "Indra" În India, Înarmat și el cu o măciucă, tot un simbol al fulgerului. Este așadar normal ca acest zeu să fie preamărit de germani Înainte de a porni la luptă: „Își amintesc că și Hercule era Între ei și, pe când se pregăteau să pornească la luptă, Îi cântau lui mai Întâi, dintre toți vitejii” (Tacitus, Germania, III). În altă parte găsim o informație despre un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinităților studiate până acum nume roman, dar intenționează În mod clar să se refere la cele indigene. În schimb, cazul lui Isisxe "Isis" este diferit, pentru că, după părerea sa, aici este vorba Într-adevăr despre zeița Isis, cult pe care germanii l-au preluat de la un popor străin (peregrinum sacrum). Această opinie este fără Îndoială inacceptabilă, având În vedere că un cult al lui Isis apare mult mai târziu, doar În Germania romanizată, Împreună cu multe alte divinități provenite Într-adevăr din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tacitus În prezentarea sa despre religia germanică ne poate face să ne gândim că sub numele de Isis se ascunde o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
III, 30) sau situația marelui templu din Köln despre care vorbește Grigore din Tours (Vita S. Galli, II). Dar, chiar făcând abstracție de aceste mărturii târzii, este totuși clar, din ceea ce am observat mai sus, că Tacitus cunoștea deja la germani un exemplu rar de templu și de statuie, ceea ce Înseamnă că, În cultura lor, Încă din perioada preromană, se dezvoltase practica reprezentării materiale a figurii zeilor și a construirii de edificii specifice destinate cultului. Contactul cu cultura romană nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nici soți și nici fii, iar funcția lor este aceea de a proteja, de a salva și de a-și conduce credincioșii la izbândă. Este deci de Înțeles că acest cult - larg răspândit În lumea celtică și atestat și la germani Într-o serie de inscripții epigrafice latine provenite mai ales din Germania de Jos - s-a răspândit mai ales printre militari; de altfel, dedicațiile În cinstea lor provin de la trupele de jos de origine germanică sau de la cele influențate În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celtă. Noi suntem de părere că În ambele medii acest cult este o moștenire provenită din straturile populare ale culturii religioase indo-europene; de asemenea, trebuie subliniat faptul că prezența lor nu se limitează, așa cum se susține adesea, la cele două Germanii din epoca romană, excluzând astfel toată religia germană din perioada medievală; drept dovadă fragmentul eddic din Heimdalargadr spune: Eu sunt fiul a nouă mame, Eu sunt fiul a nouă surori (Kuhn, 1962, p. 316). După părerea noastră, este evident că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că acestea constituie un grup omogen și necesită o explicație unitară. Iar o asemenea explicație unitară se poate obține doar făcându-se referire la un cult prevedic al Mamelor, identic cu cel care se poate observa mult mai târziu la germani și celți: a avea multe Mamexe "Mame" era semnul unei sorți bune, al puterii, al siguranței de sine, al invincibilității: acestea sunt calități consacrate zeilor, pe care poeții vedici le exprimă prin epitete străvechi, a căror semnificație profundă nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioasă tradițională a claselor superioare (Întotdeauna foarte ușor de romanizat), are tendința de a lăsa cale liberă exprimărilor claselor inferioare. 6. PREOȚIITC "6. PREOȚII" Cezar (De bello galico, VI, 12) nega existența preoților (și a actelor de cult) la vechii germani: „Nu au druizi care să conducă cultul și nici nu se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, de altfel, nu a avut argumente puternice În favoarea ei) trebuie Înlocuită astăzi cu propunerea făcută de Dumézil (1959) În ceea ce privește problema religiei germanice. Aceasta continuă structurile religiei indo-europene, chiar dacă aduce unele inovații importante, datorate vieții sociale și experienței istorice a germanilor. În privința războiului dintre Aesir și Vanir, trebuie să menționăm că prezintă analogii clare cu un episod din istoria mitică romană, războiul Între romani și sabini (Dumézil, 1983). În ambele situații, cauza conflictului constă În faptul că zeii celei de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Helxe "Hel"), Își Întinde ramurile până la locuința zeilor, iar În centrul său se află pământul. Cu un limbaj germanic tipic, Odin afirmă că acest chin nu a durat nouă zile, ci nouă nopți, pentru că, așa cum Tacitus știa deja (Germania, XI), germanii „nu socoteau timpul zile, ci după nopți”. Aici ne aflăm În mod cert În fața unui rit de inițiere de tip șamanic, În cadrul căruia, prin diferite chinuri, inițiatul dobândește Înțelepciune și puteri magice (cf. Scardigli, 164, p. 76). De asemenea, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că Încă din cele mai vechi timpuri Tyr a avut o conotație militară puternică. O astfel de conotație provine, În opinia lui Dumézil (1959), din faptul că el, fiind protectorul ordinii și al legii, este patronul adunării populare la care germanii purtau arme și Îmbrăcăminte de războinici. Trebuie amintită și inscripția latină În care acest Marte germanic primește epitetul Thingsus, „domn al adunării”. Dumézil consideră că de aici a pornit transferul acestui zeu din sfera sacră În cea militară. Acest argument
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clasică, era cea mai onorantă. În plus, numele latinizat „Friccus” ne poate duce cu gândul la Friggxe "Frigg", soția lui Odin, identificată cu Venusxe "Venus" („ziua lui Venus”, vineri, este redată În diferite limbi germanice cu „ziua lui Frigg”, cf. germanul Frietag etc.), lucru evident imposibil din moment ce Frigg este o divinitate feminină, În timp ce Friccus este reprezentat cu un mare membru viril: așadar, cu siguranță e vorba despre Freyrxe "Freyr"; eroarea ar fi putut fi ușor determinată de faptul că Frigg este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și economicului; acestea se concretizau În tripartitismul exercitării activității sacerdotale, militare și a activității de producere a plăcerii și a bunurilor materiale. Conform mărturiei lui Cezar - care este totuși validă doar pentru o zonă și o epocă bine definite -, pentru germani „viața constă În Întregime În vânătoare și În dragostea pentru război” (De bello galico, VI, 21, 3); aceasta Înseamnă că germanii nu practicau agricultura și se dedicau În totalitate activităților militare și paramilitare: lipsește deci În viața socială - sau este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
materiale. Conform mărturiei lui Cezar - care este totuși validă doar pentru o zonă și o epocă bine definite -, pentru germani „viața constă În Întregime În vânătoare și În dragostea pentru război” (De bello galico, VI, 21, 3); aceasta Înseamnă că germanii nu practicau agricultura și se dedicau În totalitate activităților militare și paramilitare: lipsește deci În viața socială - sau este oricum redus la minim - aspectul fundamental al celei de-a treia funcții. Aceasta se va regăsi În lumea nordică medievală unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puțin, cu numele elanului. În favoarea acestei interpretări contribuie, fără Îndoială, faptul că și alte perechi de frați divini sunt legate de animale sau identificate cu acestea; din acest punct de vedere, este semnificativ faptul că, de exemplu, conform tradiției anglo-saxone, germanii au invadat Britania sub conducerea a doi frați mitici, Hengistxe "Hengist", „Catâr”, și Horsaxe "Horsa", „Cal”. În orice caz, poate fi de ajutor și iconografia divinităților. În templul Nehalenniei din Zelanda există imagini ale zeiței reprezentată cu un câine, coșuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
viziune religioasă asupra realității implică - sau, cel puțin, poate să implice - ideea că prin anumite rituri și rugăciuni devine posibilă cunoașterea viitorului, tocmai fiindcă acesta nu este controlat de Întâmplare, ci de voința divină; iar profeția era foarte practicată la germani. O modalitate aparte este prezentată de Tacitus : Semnele și sorții le păzesc cu mare sfințenie. Aruncarea sorților e simplă: retează dintr-un arbore roditor o mladă, o taie făcând din ea mai multe bețișoare, crestează pe ea anumite semne și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alfabetului runic, un alfabet despre care trebuie să amintim că nu era folosit pentru comunicare, ci doar În scopuri magice și religioase. Pe de altă parte, dacă era Într-adevăr vorba despre rune, acesta nu puteau fi foarte vechi, pentru că germanii l-au preluat de la populațiile etrusce din Italia nordică cu doar un secol Înainte de Hristos. Trebuie să reținem așadar că, inițial, nu este vorba despre semne runice, ci despre pictograme, care s-au conservat În numeroase incizii. Oricum, este doar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Italia nordică cu doar un secol Înainte de Hristos. Trebuie să reținem așadar că, inițial, nu este vorba despre semne runice, ci despre pictograme, care s-au conservat În numeroase incizii. Oricum, este doar una dintre diferitele tehnici profetice folosite de germani; Tacitus amintește și despre altele În același capitol din Germania: Și la germani există obiceiul de a cerceta glasul și zborul păsărilor. Un obicei numai al acestui neam este cercetarea prevestirilor cailor. Acești cai albi și nepângăriți de nici o muncă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inițial, nu este vorba despre semne runice, ci despre pictograme, care s-au conservat În numeroase incizii. Oricum, este doar una dintre diferitele tehnici profetice folosite de germani; Tacitus amintește și despre altele În același capitol din Germania: Și la germani există obiceiul de a cerceta glasul și zborul păsărilor. Un obicei numai al acestui neam este cercetarea prevestirilor cailor. Acești cai albi și nepângăriți de nici o muncă făcută pentru oameni, sunt hrăniți pe socoteala obștii tot În pădurile și dumbrăvile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un joc (de altfel, vorbește despre acesta alăturându-l jocului de zaruri); Însă În acest caz este mai corect să vedem un rit de atragere a bunăvoinței zeilor, În vederea pregătirii pentru război (cf. Behm-Blancke, 1983, p. 365): „Este unic la germani un tip de spectacol, același ori de câte ori se Întâlnesc: tineri goi sar pentru a se distra În mijlocul spadelor și a lăncilor Îndreptate amenințător Înspre ei”. (Germania XXIV). Dar actul cultual cel mai semnificativ este, fără Îndoială, jertfa. Germanii practicau sacrificiul uman
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o epocă destul de avansată, folosind mai ales prizonierii de război. Am vorbit deja despre spectacolul de care au avut parte romanii la Întoarcerea din pădurea Teutoburg, unde, În anul 9 d.Hr., Varus și ai săi au fost Înfrânți de germani; acesta Însă nu a fost o Întâmplare izolată. Dintr-un alt fragment din Tacitus (Annales, XIII, 57) aflăm că ermundurii au promis Înaintea unei bătălii Împotriva romanilor că Îi vor sacrifica lui Martexe "Marte" și Mercurxe "Mercur" toți prizonierii pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
generalizată această tendință care era valabilă probabil doar În cazul victimelor umane și este important să ținem cont de faptul că sângele era prezent În ideea de jertfă, după cum o dovedește o informație lexicală: termenul englezesc to bless provine de la germanul bl½dis½n, „a stropi cu sânge (provenit de la jertfe)”. Din datele expuse mai sus reiese clar că obiceiul jertfelor umane În lumea germanică din perioada antică a continuat până În epoca medievală, punându-i-se capăt abia În momentul În care morala
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
592 6. Jertfa umană 594 7. Pharmakòs În religia galică 596 8. Lumea de „dincolo” 598 9. Cultul matroanelor 600 10. Preoții 601 11. Regele ca personaj sacru 603 12. Zeii britaniei 606 13. Zeii Irlandei 607 Bibliografie 609 Religia germanilor (Enrico Campanile) 611 1. Numele de „zeu” 611 2. Mitul originilor 612 3. „Interpretatio romana” a religiei germane antice: divinitățile majore 613 4. Spațiile sacre 615 5. Divinități antice „periferice”: mamele 617 6. Preoții 619 7. Religia germanică În evul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clicilor literare de Raul Teodorescu, preconizau o revistă opusă modernismului: „Suntem năvăliți de această boală sub diferite forme, din toate părțile. Sub forma intelectualismului din Italia: pirandellismul; sub forma subiectivismului ironist din Anglia: shawismul; sub forma senzualismului dezmățat și expresionismului german; sub forma misticismului static rusesc; sub forma suprarealismului francez.” Adversară a acestei „boale culturale”, publicația își asuma rolul de a purifica „aerul ciumat de minciuni, urât și răutate”. Tradiționalismul fiind curentul „evoluției organice”, modernismul este considerat curentul celor care „se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]