13,022 matches
-
Înțeleg. Nu, habar n-ai. N-ai cum să Înțelegi. — Da’ totuși, ar trebui să-ți fie mai bine aici, la țară, decât În oraș. — Știi cum e la mine, spuse, nu contează unde sunt. Da’ n-ai cum să pricepi. Mai pune-ți un pahar. M-am Îmbătat cumva? Vorbesc aiurea? Nu, te ții bine. — N-ai cum să Înțelegi cum e. Nimeni nu poate Înțelege. — În afara soției, spusei. Da, ea știe. Chiar că știe. Știe. Poți să fii sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cer un vin la sfert? — Bine. — Înțelegeți dialectul? Întrebă hangiul. — Nu. — Despre ce-i vorba? Întrebă John. — Vrea să ne povestească ceva despre țăranul pe care l-am văzut că umplea groapa când am intrat În oraș. — Lasă, oricum nu pricep nimic. Vorbesc prea repede pentru mine. — Țăranul ăla, pe care l-ați văzut, spuse hangiul, și-a adus azi soția ca s-o Îngroape. Ea de murit, murise În noiembrie, anu’ trecut. — În decembrie, Îl corectă paracliserul. — Nu contează. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nu. Vorbesc serios. — Sunt bine. Nu pot s-adorm dacă n-am o lumină aprinsă. Asta-i singura problemă. Am și zis că poate era mai bine să-ți facă o trepanație. Nu-s eu doctor, dar la asta mă pricep. — E, și ei s-au gândit că-i mai bine să-mi facă o absorbție și asta mi-au făcut. Da’ care-i problema? Doar nu ți s-o părea că-s nebun? Pari În cea mai bună formă. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o țandără de cremene drept în frunte. Încolo, un executant fără cusur. Și ce trăgător! Am să-l țin lângă mine cu orice preț. Și nici nu știu cum să i-o spun. Da’ ce nevoie e să i-o spun? A priceput-o el încă de atunci de când cu tancurile din liziera de salcâmi. Păi n-a luat atunci <foarte bineă tot plutonul? Și cine a fost vioara întâi? El!... Oare trenul ista ne duce numai pe noi? N-au pus ei
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu mare precauție. Huruitul camioanelor grele le suna asurzitor în urechi . După un timp, a apărut Trestie. Am simțit ceva mișcare acolo, în rariștea din dreapta. Se pare că e o patrulă inamică. Ochii pe ea și îmi raportezi îndată ce ai priceput despre ce e vorba. Noi - eu și cu Limbosu - ne vom apropia cât putem mai mult de șosea. Aproape târându-l după el pe Limbosu, au ajuns într-un punct de unde șoseaua se vedea ca în palmă. Limbosule, pune tărtăcuța
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un picior strâmb și cu o durere de-ți vine să urli la fiecare pas, nu-i nici o bucurie. La război, ca la război. Nu știi niciodată ce te așteaptă... Ceilalți din jur priveau la cei doi cu ochii dilatați, nepricepând nimic din cele ce își spuneau unul altuia. Doar un bătrânel zâmbea înțelegător. Apoi și eu am mâncat aceeași pâine ca și voi, în celălalt răzbel. Da’ Dumnezeu o avut grijă de mine și m-am întors acasă întreg - cum
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mai știe ce așchii mai ies și pe câtă bucurie tot pe atâta scârbă... A început s-o cresteze de jur-împrejur. Cuțitul nu intra în lemn, de parcă ar fi fost piatră. „Cine nu știe ce-i carpenul uscat nu va pricepe ce înseamnă să încerci a face ceea ce fac eu” - dialoga Toaibă cu sine, pansându-și bășicile din palmă cu o batistă. A încercat s-o rupă. Încercare zadarnică însă. Cu palmele sângerânde, a continuat să cioplească cu disperare. Când a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu-i de unde... Da’ ce ți-o venit să vorbești de rachiu? Tu mai gustai câte un pahar doar la Paști și la Crăciun. Și acum așa pe nepusă masă vrei rachiu? Apoi cum să-ți spun eu ție ca să pricepi? Acolo pe front, când plecam în misiune noaptea, și mai ales iarna, ne dădea rom, ca să nu înghețăm și poate pentru a prinde și ceva curaj. Așa fără să vreau m-am învățat și eu cu romul. Nu te speria
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
poate năzări sălbaticilor iștia? l a făcut atent Maranda. Lasă că știu eu cum să mă feresc de ochii lor. Știi să te ferești, da’ ai uitat că ești îmbrăcat în haine de invalid și s-a găsi unul să priceapă ce fel de haine sunt și ți-ai găsit beleaua! Să știi că ai dreptate, Marăndă. Nici nu mi-am dat seama că felul cum sunt îmbrăcat îi primejdie curată... Nu după multă vreme, a început rechiziționarea vitelor și cailor
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
iar tu să te pui în pat și s-o faci pe bolnavul. Ai dreptate, Marandă, cu toate că îmi vine tare peste mână să mă dau mort în fața rusului! Într-un ceas, Maranda a făcut tot ce trebuia, încât, oricât de priceput ar fi fost rusul, n-ar fi simțit că în acea gospodărie este un cal... Către seară, bătăile în poartă au scos-o pe Maranda din casă. Toaibă s-a băgat repede sub țolul de pe laiță, gemând din greu. Rusul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
după tine? M-am lovit ieri la piciorul rănit și abia acum am reușit să mă ridic de pe laiță. Ce picior? Ce rănit? Să zici mersî că nu ți-o rămas ciolanele pe câmpurile necuprinsei Uniuni Sovietice. Cred că ai priceput ce am vrut să zic. Ai? Am priceput. Numai că nu m am dus în război de capul meu. Am mers la porunca majestății sale regele. Ce majestate? Ce rege? Poate nu știi că regele s-a dus cu toată
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rănit și abia acum am reușit să mă ridic de pe laiță. Ce picior? Ce rănit? Să zici mersî că nu ți-o rămas ciolanele pe câmpurile necuprinsei Uniuni Sovietice. Cred că ai priceput ce am vrut să zic. Ai? Am priceput. Numai că nu m am dus în război de capul meu. Am mers la porunca majestății sale regele. Ce majestate? Ce rege? Poate nu știi că regele s-a dus cu toată cimotia lui... Ba știu. Să nu fii obraznic
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am văzut și multe am auzit la viața mea aici în crâșma asta, dar gura mi-a fost ferecată! Așa că să nu te ferești de mine.” „Oare să fie adevărat ce îmi spune sau...?” - gândea Toaibă, prefăcându-se că nu pricepe semnificația privirii lui Prispă. Acesta l-a ghicit însă și a dat drumul la vorbă: Îi adevărat că mi s-o spus în față: „Ori spui ce se vorbește împotriva noii orânduiri ori îți închidem crâșma!” Dar cu bătrânul Prispă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-mi trag sufletul și pe urmă... Dacă vrei să-ți vie poftă, ia o gură de rachiu, doar sticla-i lângă tine... numai că cred că ai băut destul azi. Ce sticlă? Ce rachiu? - s-a prefăcut Toaibă că nu pricepe spusa Marandei. Nu știa de ce nu-i venea să-i spună ce a avut de tras în noaptea aceea. Parcă îi era rușine să-i povestească întâlnirea cu Dochița și că sticla de lângă el nu-i plină cu rachiu, ci
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
îmbrăcat în cămașă albă ca neaua... Chimirul lat și ghintuit îi înconjoară mijlocul subțire și mlădios. Când ajunge în plină lumină își desface brațele și râzând aleargă spre el rostind vorbe pe care încă nu le aude, dar parcă le pricepe, culegându-le de pe buzele flăcăului... „Tată! Tată! De când nu te-am văzut? Mi-a fost tare dor de tine...” Să nu uiți să mă chemi la botez, Toadere... Trezit din visare, Toaibă a întors fața către locul de unde veneau vorbele
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că îl vede așa de devreme acasă, l-a întrebat: Da’ cum de s-o întâmplat să vii așa de repede? Apoi se mai întâmplă și minuni... - a răspuns fără să-i dezvăluie gândurile, dar se întreba: „Oare Maranda nu pricepe nimic sau se preface doar? Drept să spun, bine face. Mai bine așa decât să mă tot întrebe...” În cele două zile, până să plece la lucru, și-a căutat mereu câte ceva de treabă prin gospodărie. Maranda îl urmărea și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se știe unde, cei mai mulți nu s-au mai Întors, unii, puțini, foarte puțini, au revenit după ani de zile, mult mai tîrziu, cei mai mulți nejudecați, fără ca vreun tribunal să fi pronunțat Împotriva lor vreo pedeapsă, nu făcuseră nimic. Nu se va pricepe niciodată. Timpul se mișca Încet, foarte Încet. Într-o zi, cînd trecui pe micul bulevard din fața porții, Anna Viaceslava, uitată din vremea războiului, veni către mine, visam desigur, purta aceeași rochie din vremea refugiului, uniforma ei de elevă, din Cracovia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mi-e dat să vă cunosc Într-o asemenea Împrejurare. Vorbirea lui părea sinceră, poate chiar era În clipa aceea, glasul suna ca o bunăvoință, dar după cîteva minute deveni ferm, cu tăișuri, fața Îi era ușor severă. Începusem să pricep Înaintea cui mă aflu. E adevărat, n-am fost supus nici unei molestări, numai că frazarea trecuse de zona politeții Într-o marginalitate abia precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
confirmări În acest sens, punea pe seama lui (după cum am mai arătat la Începutul acestei rememorări), orice veste pe care o aducea la cunoștință femeilor nerăbdătoare de „noutăți”. „Noutățile” căpătau astfel În convingerea ei o greutate veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze În tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel Însuși, venind din oraș, deschise pe neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă, respectuoasă aplecare a capului asistența Încîntată de venirea lui. Femeile exclamară În cor, ca la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În care se aflau șerbetul și dulceața, pe care le avea În patru borcane dăruite de doamna Pavel: mica ei propagandă de gospodină, repetată În fiecare an, la care el reacționa cu sincere mulțumiri și prefăcute laude, pentru că nu se pricepea. Ea deschise ușa servantei, și după ce puse pe masă o farfurioară cu o linguriță de șerbet, iar el paharul cu apă, se așeză din nou În fotoliu. El aprinse o țigară, apoi simplu: - Dar de ce tocmai despre dragoste? - Credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aflam În fața puterii statale pe care numai noi știam că o Învingem prin simpla ignorare a prezenței ei, un anumit fel de ignorare, ultima abilitate a justiției. În care altă profesiune s-ar fi putut Întîmpla așa ceva? Nimeni nu va pricepe aceasta afară de noi care ne-am simțit destule ori neputincioși ca și cei pe care Îi judecam, lăsînd mai Întotdeauna În asemenea Împrejurări o ferestruică, o deschidere oarecare, pentru ceasul al doisprezecelea măcar, știută În secret doar de noi, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din umbră istoria, fiecare făcîndu-se a nu Înțelege. „Chiar nu Înțelegeți, domnule judecător?” părea să-i spună băiatul În vîrstă de 18 ani ce desfăcea o sticlă cu bere, și eu mă miram că un tînăr la vîrsta lui poate pricepe asemenea lucruri. Ana privea spre fluviu, dar de la masă, perspectiva, Închisă parțial de dunga lată a gardului de la capătul Grădinii și a platoului unde ne aflam, nu permitea deslușirea lucitoare a apei. Domnul Pavel găsi prilejul să evoce pentru Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
departe În slujba unei aberații pentru că e una cu puterea, iar Înotătorii nu vor mai Îndrăzni, dezorientați, ei mă privesc cu teamă, nebănuind că-i aștept cu disperare, eliberatori, nu mă Înțeleg, și e firesc să fie așa, pentru că nu pricep că e posibil așa ceva. „Ana!” repet În gînd; Între mine și ea Începe o depărtare - a Început de mult! - mai fantastică decît această cîmpie dintre noi, căci nu e o depărtare de spațiu - spațiul poate fi Învins foarte ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zîmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea cînd ajunsei acasă, așezîndu-se pe marginea canapelei. Nu de asta ci de bucuria de a te fi revăzut după aproape două luni de uitare, acum În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mira de tinerețea noastră, dar deodată apăru și soțul meu, era uluit, eu am Încercat să-l liniștesc spunîndu-i că ne cunoaștem dintr-o altă viată, adică mult Înainte de a mă naște din nou, dar el, greu de cap, nu pricepea nimic, mă enerva: Cum se poate să nu Înțelegi, Îi spusei, un lucru atît de simplu, de firesc?, Însă el rămase mai departe nelămurit și se uita mirat dar nu protesta, așa cum m-aș fi așteptat, pentru că-l știu gelos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]