12,786 matches
-
în secolele al XIV-lea și al XV-lea reveneau la Roma pentru a fi încoronați și niciunul dintre ei nu a uitat revendicările teoretice de dominare din poziția de regi ai Italiei. Nu erau uitate nici pretențiile împăraților de stăpânire universală în Italia însăși, unde scriitori ca Dante Alighieri sau Marsilius de Padova își exprimau atașamentul atât față de monarhia universală, cât și față de pretențiile împăraților din vremurile lor, precum Henric al VII-lea, respectiv Ludovic al IV-lea. Cu toate
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
unde scriitori ca Dante Alighieri sau Marsilius de Padova își exprimau atașamentul atât față de monarhia universală, cât și față de pretențiile împăraților din vremurile lor, precum Henric al VII-lea, respectiv Ludovic al IV-lea. Cu toate acestea, pretențiile imperiale de stăpânire asupra Italiei s-au manifestat în acordarea de titluri către diverși potentați locali care începeau să își stabilească controlul asupra fostelor orașe republicane. Cel mai notabil caz este cel al împăraților care acordau drepturi și titluri seniorilor de Milano din
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
fapt, acesta a fost ultimul fapt notabil de uzitare a puterii imperiale asupra unui teritoriu din Italia. Austriecii și-au păstrat în continuare controlul în Milano și Mantova, iar cu intermitențe asupra altor teritorii (Toscana, după 1737), însă recurgerea la stăpânirea feudală a devenit practic lipsită de conținut. Pretențiile imperiale asupra Italiei au rămas doar în titlul secundar al arhiepiscopului-elector de Köln, care continua să se intituleze "arhicancelar de Italia". În timpul Războaielor împotriva Franței Republicane și al celor napoleoniene, austriecii au
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
a oferit Capua și Benevento fiului său mai mare Landulf al IV-lea de Benevento (sau Landulf al VI-lea de Capua) la moartea sa, în 981. În acel an însă, Landulf al IV-lea a fost nevoit sa dividă stăpânirea să comună asupra Capuei și Beneventului, care au fost astfel separate pentru prima dată de la 910. Benevento a fost astfel acordat lui Pandulf, care în mai 987 l-a asociat la conducere pe fiul său Landulf al V-lea, în
Pandulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324902_a_326231]
-
origine o marcă situată la frontiera Imperiului Carolingian, cuprinzând Peninsula Istria și teritoriul înconjurător, cucerite în anul 789 de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei. Istria Carolingiană a fost încorporată Ducatului Carolingian de Friuli, din partea răsăriteană a Italiei medievale, fiind "de facto" o marcă cu demnitate ducală doar la nivel titular. a fost la început constituită ca urmare
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
plâns împăratului Carol cel Mare pe motiv că ducele Ioan ignora vechile lor privilegii. Ioan le luase privilegiile privitoare la pescuit și la pășunat și totodată abolise vechea ierarhie, precum și demnitățile de tribuni, "domestici", vicari și ipați, datând din vremea stăpânirii bizantine. De asemenea, Ioan îi forțase pe mulți dintre supuși să se înroleze în trupele sale personale, alături de sclavi. În răspunsul său, Ioan a explicat cum că nu avusese cunoștință de vechile cutume din Istria și că va lua măsuri
Ioan de Istria () [Corola-website/Science/324945_a_326274]
-
Arnulf de Carintia, chemat de papa Formosus a invadat din nou Italia, în 894. Însă după depunerea lui Lambert al II-lea din 896 however, Anscar a trecut în tabăra lui Berengar de Friuli, care a reușit să își impună stăpânirea asupra Italiei după moartea lui Arnulf din 899. În 902, Anscar a lăsat prin testament posesiunile din Ivrea fiului său, Adalbert I, care se căsătorise cu fiica lui Berengar, Gisela. Cu toate acestea, Adalbert s-a aflat în relații neamiabile
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
de către fratele său Adalbert. Cândva înainte de 987, Conrad s-a căsătorit cu Richilda, fiica markgrafului Arduin Glaber de Torino, confirmându-se astfel bunele relații dintre mărcile de Ivrea și de Torino. În jur de 990, Conrad a trecut Ivrea sub stăpânirea rudei sale, Arduin.
Conrad de Ivrea () [Corola-website/Science/324963_a_326292]
-
contra sarazinilor, care ocupaseră valea Sușei și își stabiliseră o bază la Fraxinetum, situată în vecinătate, în Provence. Se poate ca el să fi reușit să îi alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale Albenga, Albă și Ventimiglia prin cucerire. Este sigur că Arduin a participat la războaiele conților de Provence Guillaume I și Rotbold al II-lea împotriva sarazinilor din Fraxinetum. Potrivit cronicarul Liutprand de Cremona în al său "Antapodosis", în 972
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
când capitala lui,Ierusalimul a fost distrus de către regele babilonian Nabucodonosor al II-lea iar o parte din evrei, mai ale pătura conducătoare, au fost deportați în Babilon. Li s-a permis să se reîntoarcă și să reconstruiască orașul în timpul stăpânirii imperiului persan ahemenid . În anii 330 î.Hr., Alexandru cel Mare a cucerit țara lui Israel și regiunea a avut diferite conduceri în timpul războaielor de succesiune, alăturându-se în cele din urmă imperiului seleucid între 219-200 î.Hr.. În 116 î.Hr., un
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
pentru moment celor 30 de ani de teroare longobardă asupra "Ducatus Romanus". Ca urmare, Agilulf și-a canalizat cea mai mare parte a energiei sale războinice împotriva amenințării bizantine. În acel an, el a consolidat puterea Regatului longobard, prin extinderea stăpânirilor ca urmare a cuceririi Sutri și a Perugiei, pe lângă alte orașe din Umbria aflate până atunci sub stăpânirea Exarhatului de Ravenna, în paralel cu menținerea de bune relații cu bavarezii. De asemenea, el a luptat împotriva avarilor și slavilor și
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
cea mai mare parte a energiei sale războinice împotriva amenințării bizantine. În acel an, el a consolidat puterea Regatului longobard, prin extinderea stăpânirilor ca urmare a cuceririi Sutri și a Perugiei, pe lângă alte orașe din Umbria aflate până atunci sub stăpânirea Exarhatului de Ravenna, în paralel cu menținerea de bune relații cu bavarezii. De asemenea, el a luptat împotriva avarilor și slavilor și a încheiat un armistițiu cu împăratul Mauriciu al Bizanțului în 598, prin intermedierea papei Grigore I "cel Mare
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
regelui Alboin al longobarzilor, față de care nu avea nicio legătură de rudenie. El a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini, cu care a luptat pentru a menține controlul asupra Italiei. Cleph a extins stăpânirea longobarzilor asupra întregului nord al Italiei, desăvârșind cucerirea Toscanei și împingând autoritatea longobardă până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către un membru al gărzii sale regale. Moartea sa a fost urmată de o perioadă
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
să devină markgraf la moartea lui Ulric Manfred. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1037, însă Herman a murit răpus de ciumă în timp ce lupta pentru cucerirea Napoli în iulie 1038. Adelaida s-a recăsătorit, în scopul de a asigura stăpânirea asupra mărcii, cu Henric de Montferrat în 1041, însă și acesta a murit în 1045,lăsând-o văduvă pentru a doua oară. Imediat după aceea, o nouă căsătorie a fost planificată, de această dată cu Otto de Savoia, în 1046
Adelaida de Susa () [Corola-website/Science/324960_a_326289]
-
1456 sunt și sate ascultătoare de Volovăț „din vechime”. Mai mult, llie Voievod zălogea panului Didrih amintea de „curtea noastră de la Volovăț” . Mai apoi, pierzându-și importantă, Volovățul intră sub ascultarea ocolului Bădeuților. Așadar la 20 iunie 1589 intră sub stăpânirea Mănăstirii Sucevița. Vremurile tulburi din istoria Moldovei, mai ales a celei de sus, anexată și intrată sub conducerea Coroanei de Habsburg 1775. În 1774, este menționat ca făcând parte din ocolul Vicovelor, iar un an mai târziu îngloba și cătunul
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
pentru o alianță cu francii, drept pentru care longobarzii, temându-se să nu fie prinși într-un clește, au decis alegerea unui nou rege. Ca urmare, în 584, ei l-au ales pe Authari, căruia i-au cedat nu numai stăpânirea asupra reședinței de la Pavia, dar și jumătate din domeniile lor ducale. Authari a petrecut întreaga sa domnie în războaie purtate împotriva francilor, grecilor, ca și a diverșilor răsculați. Primul său test de autoritate l-a reprezentat reprimarea revoltei ducelui Droctulf
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
baricadat în Pavia, francii nu au reușit să își îndeplinească obiectivul, dat fiind că trupele bizantine ale exarhului de Ravenna nu au reușit să facă joncțiunea cu ei și mai ales pentru că o epidemie s-a răspândit. Authari a extins stăpânirea longobardă pe seama Bizanțului. El a cucerit fortăreața de la Comacchio și a tăiat calea de comunicație dintre Padova și Ravenna. De asemenea, ducele Faroald I de Spoleto a reușit să captureze portul ravennat Classis și să îl distrugă în totalitate. Authari
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
în teritoriile din Istria și Carniola. Dinastia de Andechs a fost promovată la rangul de principi imperiali; în anul 1204, fiul mai mare al lui Berthold, Otto I i-a succedat tatălui său ca "duce de Merania". Otto a abandonat stăpânirea asupra mărcilor Istriei și Carniolei în favoarea fratelui său Henric și s-a concentrat asupra căsătoriei cu contesa din dinastia Hohenstaufen, Beatrice a II-a, contesă de Burgundia, o nepoată a lui Frederic "Barbarossa", drept pentru care a achiziționat Comitatul de
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
ale lui Rudyard Kipling. Autorul cunoștea proza scriitorului britanic, admirându-l pentru glorificarea junglei ca un spațiu cu o existență autonomă care invadează civilizația. În proza lui Kipling se manifestă un război permanent între natură și om, vegetația punând imediat stăpânire pe teritoriul părăsit de om. Astfel, „Coborârea junglei spre văi”, o povestire din volumul "A doua carte a junglei" (1895), prezintă modul în care jungla distruge totul într-o mișcare apocaliptică. Pădurea lui Kipling se potrivește cel mai bine ideii
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
vechilul Sofronie Leca ca inexacte, pe motiv că nimeni nu poate prevedea fenomenele meteorologice, evoluția geologică și chimică a solului sau influența fazelor lunii. Oamenii ce locuiesc în aceste locuri se conduc după legi proprii, moștenite prin tradiție, iar judecata stăpânirii nu este acceptată în cazul în care contrazice vechile cutume. Proscrisul Liță Florea, urmărit de jandarmi, este primit cu căldură în codrul Borzei după ce se află că fusese judecat pentru că se răzvrătise împotriva modernizării societății. Scriitorul susține ideea că poporul
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
remușcări și Draga - o fetiță mută de nouă ani, salvată din mâinile soldaților Șchiopului, alt Înrobit. Înrobitul și Hoțul-de-Suflete sunt dușmnai de moarte și faptul că ultimul a angajat Compania, îl face pe primul un dușman al acesteia. Compania pune stăpânire pe o importantă fortăreață rebelă, iar Șchiopul își trimite ajutorul său cel mai de preț, pe Colonelul Zouad, să restabilească ordinea. Hoțul-de-Suflete, ajutat de Schimbă-Formă, îl prind pe Colonel și îl folosesc pe post de momeală, pentru a-l atrage
Compania Neagră () [Corola-website/Science/324394_a_325723]
-
pe Ermengarde de Auvergne. Printre altele, el a moștenit comitatele de Blois, Tours, Chartres, Chateaudun și Sancerre, iar în Champagne următoarele: Château-Thierry, Provins și St. Florentin. La rândul său, fratele lui Ștefan al II-lea de Troyes a trecut la stăpânirea asupra comitatelor Meaux, Troyes și Vitry-le-François. Theobald a conspirat împotriva regelui Henric I al Franței. Înfrânt de acesta în 1044, a trebuit să renunțe la comitatul de Tours în schimbul libertății sale. Din acel moment, centrul de putere al casei de
Theobald al III-lea de Blois () [Corola-website/Science/324409_a_325738]
-
și fratele mai mic al lui Robert al II-lea de Dreux. A participat la o campanie în Palestina din anul 1180, expediție condusă de Henric al II-lea de Champagne și Petru I de Courtenay. Acest atac asupra unor stăpâniri ale lui Saladin nu a dat însă rezultatele scontate. De asemenea, împreună cu fratele său Robert al II-lea de Dreux, a ajuns din nou în Țara Sfântă, în 1189, în contextul Cruciadei a treia. În timpul acestei cruciadei, s-a numărat
Filip de Dreux () [Corola-website/Science/324429_a_325758]
-
a sprijinit pe fratele său Frederic în disputa pentru ocuparea tronului german, însă fără succes, tronul fiind ocupat de Lothar al III-lea, ducele de Saxonia. Asupra lui Frederic a fost lansat un interdict, iar Conrad a fost deposedat de stăpânirea asupra Franconiei și a regatului Burgundiei. Beneficiind de sprijinul orașelor imperiale, al Suabiei și al ducatului de Austria, Conrad a fost ales ca anti-rege la Nurnberg în decembrie 1127. Imediat după aceea, Conrad a traversat Alpii pentru a fu încoronat
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
părăsesc Dobrogea pentru a porni spre Roma, pe care o jefuiesc. În anul 970, Țarul Rusiei kievene Sviatoslav I își stabilește tabăra, numită Pereiaslavăț, nu departe de aici, dar este alungat anul următor de către greci. După câteva decenii petrecute în stăpânirea tătărească, dobrogeană, apoi munteană, Imperiul Otoman pune mâna pe regiune în 1422. Denumirea de "Argamos" sau "Argamum" este atunci înlocuită cu cea de "Sarîköy" (Sarichioi) care înseamnă "sat galben". În decursul perioadei otomane, populației băștinașe de ""Dicieni"" (Românii Dobrogeni) i
Sarichioi, Tulcea () [Corola-website/Science/324444_a_325773]