14,769 matches
-
cheie de interpretare a acestora, cerându-le cititorilor să nu le abordeze din perspectiva celui așezat "pe un scaun într-un birou somptuos sau într-un fotoliu", ci prin prisma "mulțimii de creștini din închisorile comuniste, pradă unor cumplite lupte sufletești". Și într-adevăr, predicile volumului Dacă zidurile ar putea vorbi au fost rostite inițial între zidurile unei închisori comuniste, din dorința de a trece dincolo de ele. Sunt predicile celui adus într-o situația limită, supus torturilor fizice, aflat în pragul
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
numere orele. Deja e la pământ când i se pune un astfel de diagnostic, dar să-i mai zici și când moare... e îngrozitor. Deja iai furat și ultimele picături de forță și nu mai luptă pentru că începe tortura lui sufletească. A luptat cum a putut până în ultimele clipe să nu arate spaima din suflet și tortura ce-i ardea corpul. În zilele alea am vorbit cu multe persoane care lucrau în spital. Aflasem de la doctoriță, de la dumneaei personal, că biopsia
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
membri de partid, unii dintre ei cu funcții înalte în instituțiile de partid și de stat65. Excluderile și sancțiunile care au urmat nu l-au lăsat indiferent pe Adrian Păunescu care într-o scrisoare fluviu adresată "iubitului lider politic și sufletesc, veghetor cald și bun al patriei ...înțeleptului cârmaci", cerea revizuirea unor sancțiuni și reabilitarea celor care "din prostie sau naivitate" aderaseră la "blestemata sectă". Dacă partidul fusese îngăduitor în privința lui Marin Sorescu, cu siguranță că se putea găsi un dram
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
lecturii, își spun povestea care ne duce ușurel cu vorba de la unirea de la 1859 (care nu e nici un moment, la drept vorbind, în discuție) la unirea castă a mâinilor cu iubita, această din urmă unire având singură importanță în ierarhia sufletească a celui care relatează. Prin urmare, evenimentul istoric (și, deci, politic) e abandonat ca un balast pe drumul devenirii poemului, a cărui teleologie e astfel limpede: nu expresia lirică a politicului, nici măcar în varianta istorică a acestuia, e scopul construcției
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
dându-le o semnificație după chipul și asemănarea conștiinței reinterpretante. În cazul nostru, iubirea mistică, metafizică, de tip medieval fiind cheia de boltă a versurilor, relectura cristalizează literatura anterioară în versurile unei declarații de dragoste nutrite nu numai de energia sufletească proprie, ci și de energia transmutată a altora. Tot ceea ce atinge, pneuma lirică din poemele ivănesciene transformă, ca un Midas al erotismului, în iubire. Însă nu numai acest citat recondiționat din Hora Unirii face parte din jocul intertextual în care
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
mitică redevine instrument al poeticului din moment ce semnificațiile tradiționale trec în plan secund și, în prim-plan, se situează o nouă viziune asupra simbolurilor și asupra lumii. Eul liric e un coborâtor în adâncuri. Noaptea geniului e o sondare a abisului sufletesc. Sub "zodia morții" e așezat, de altfel, întregul volum, e o zodie caracterizată prin adormirea rațiunii. Eumene are ambivalența unei făpturi desprinse dintr-un asemenea haos ("stăpâna" și "roaba" totodată). Portretul ei e conturat de "pensula unui pictor" care trebuie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în descendența acestora - "Bună dimineața, Verlaine/ ciudatul meu zeu și prieten", Verlaine), păstrează simbolistica morții (spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin forma de plural care intră în analogie cu pluralul "adâncuri". Diversificarea, multiplicarea se realizează prin descompunerea tabloului sufletesc în cioburile unei oglinzi sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o stare profundă de degradare, ceea ce, de altfel, corespunde perfect trăirilor transmise de eul poetic, ci este ea însăși una dintre cauzele acestei degradări, invazia abisalului, a instinctualului pe care asemenea elemente ale spațiului exterior le simbolizează coincide cu moartea sufletească: "Prin sângele nostru vin câinii de ling -/ ne biruie iarba, ne mistuie somnul" (Partitură). Viața însăși este doar descompunere și atunci nici rememorarea trecutului nu mai poate fi cale de recuperare a forței vitale, ci alunecare spre neant, iar uitarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
deopotrivă limitarea umană și neputința de a rodi, de a crea. Apa moartă, curgerea infernală, este și ea parte a acestui univers în descompunere, lacul, ploaia, gârla, valurile sunt purtătoare de cadavre, se asociază cu noaptea, cu frigul, cu moartea sufletească, totul se petrece aici în interior, căci peisajul descris este întotdeauna prea halucinant pentru a putea fi o copie a realității oricât de deformatoare. De altminteri, se subliniază experiența spirituală angoasantă prin referirile la spațiul interior: "Cu apele-adormite-n mine", "Mă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cât în cel al artelor plastice) limitele sunt transgresate, real și ideal, univers exterior și univers interior, concret și abstract, static și dinamic, spiritual și material, totul devine un amalgam din care conștiința artistică încearcă să desprindă felii de adevăr sufletesc. Poezia se deplasează spre reportaj, dar este un reportaj făcut pe meridianele imaginației. Poate de aceea poezia pare a se transforma într-o piesă de teatru atent jucată în fața unui public pe care trebuie să-l surprindă, să-l implice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
literare. Cecitatea inspiră teamă, dar și respect. Ca în atâtea cazuri, simbolul este ambivalent, reliefând izolarea, voită sau impusă, dar și legături magice. Orbul, căruia îi este străină vederea lumii exterioare, pare să fie un bun observator al activității interioare, sufletești. Se sugerează astfel fie lipsa capacității de a vedea ceea ce este evident, fie, dimpotrivă, posibilitatea de a avea acces la sensuri ale universului care rămân inaccesibile profanilor. Sugestii asemănătoare se desprind și din alte metafore preferate, saltimbancul, heruvimul, șchioapa etc.
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu cunoaște ieșirea din cenușiul vieții cotidiene. Regăsim aici și ceva din atmosfera bacoviană, din estetica urâtului argheziană, din infuzia de neologisme a avangardei, dar nota de originalitate e puternică. Se produce o distanțare a eului, o extindere a granițelor sufletești într-o tentativă de obiectivare sau de clamare a unei emoții colective. Tragismul devenind tot mai pregnant în acest context. E aproape o formulă consacrată a primelor volume: un eu multiplu, prezent prin revenirea cu insistență asupra persoanei întâi, plural
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și refuzare a ei, totul se succede de la o structură la alta. Steaua magilor e una care îi marghează existența, e probabil însemnul creației. Imperfectul din incidentă sugerează și el aceeași detașare, privirea de la o distanță ironică a propriilor zbateri sufletești. Lirismul lui Tonegaru se constituie tocmai din aceste ruperi de ritm, din aceste schimbări de tonalitate. De aceea se multiplică și elementele care sugerează lipsa de consistență a imaginarului, a lumii descrise, prin termeni ca "legănându-se", "se aruncau năvoade
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
devalorizat. Nu mai e nimic aici din viziunea romantică asupra lunii, astru protector, care impune poetului detașarea de cotidian și induce starea de visare, dimpotrivă, luna la Tonegaru impune o baie de real, o asimilare a acelor elemente banale. Trăirea sufletească este prezentată detașat ca și cum s-ar analiza o pânză sau o gravură ce nu-i aparține eului liric. Versurile încearcă să redea simultan și caracterul pictural al descrierii și senzația de împietrire sufletească: Lumina se prelingea în lacrimi de faianță
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o asimilare a acelor elemente banale. Trăirea sufletească este prezentată detașat ca și cum s-ar analiza o pânză sau o gravură ce nu-i aparține eului liric. Versurile încearcă să redea simultan și caracterul pictural al descrierii și senzația de împietrire sufletească: Lumina se prelingea în lacrimi de faianță/ pe brațul meu stâng caligrafiat de Destin;/ caligrafiat de Destin pe brațul meu stâng duceam străveziu/ o ancoră de galeră, un cuvânt: "desnănejde", altă vorbă: "speranță"". Reluările de la un vers la altul ale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lumii. Tema nu este nouă în literatură, dar tratarea ei ca un element al cotidianului nu poate să nu surprindă, nu e nicio revoltă aici și nicio încercare de scăpare, nu se simte nici măcar disperarea pe care o asemenea evoluție sufletească ar trebui s-o provoace: În cârciuma aceasta Ziua și Noaptea/ erau amestecate în pahare/ în timp ce un gramofon cânta răgușit/ "Sonata Diavolului" sau așa ceva,/ dar nimeni, nimeni nu asculta". Ceea ce surprinde este imposibilitatea de a scoate lumea din inerția în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să fie absolut literar. Aproape întregul text e construit însă din propoziții optative care indică posibilitățile de creație pe care le impune tradiția literară, pentru ca în final să le infirme pe toate. Tonul nu e virulent, tema liniștii, a tăcerii sufletești este aici refuzată. Se respinge literatura lamentărilor pe vechile teme, trecerea timpului, iubirea-ideal, platonică ("Ar trebui să înalț către o himerică iubită/ aceleași patetice și dulci lamentări"), atracția morții, interogațiile existențiale, idealul de neatins ("moartea ar trebui să-mi fie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sub semnul întrebării, instituindu-se un adevărat dialog cu sfera poeticului așa cum o înțelegea literatura precedentă: "Dragostea se-mparte pe gunoi", " Cine se mai culcă azi cu tine,/ Visule, totală pasiune?" (Mesagiu pentru colivia poetului). Mutilarea lumii ca și mutilarea sufletească se insinuează în substanța poemelor nu numai la nivel tematic, ci și în organizarea profundă, versurile sunt sincopate, abrupte în stilul multora dintre cele moderniste, dar anticipând totodată și ruperile de ritm ale poeziei contemporane. Se dezvoltă un univers paralel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fost, dacă pot să spun așa, omul său pentru relațiile publice. Pe lîngă sentimentul fraternității, între ei exista și o apropiere ideologică: erau, la acea epocă, socialiști și pacifiști. Revoltele (sau, uneori, jovialitatea) mezinului au încărcat nu o dată, cred, bateriile sufletești epuizate ale fratelui cel mare. Legătura lor va dura pînă ce moartea îl va lua, prematur, în 1952, pe primul. La înmormîntare, Bacovia ar fi plîns nestăpînit, în hohote. Prin comparație cu Constantin Vasiliu-Langa, celălalt frate, Ioan (Eugen) - e o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de extincție nu e și sete de anonimat. Acesta nu era pe placul său, deși uneori lasă să se înțeleagă că l-ar adopta ca soluție de viață. „Am greșit colosal că m-am născut în acest secol...” 1) „Atitudinea sufletească” a lui Bacovia seamănă cu cea a „idealiștilor” de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Astfel, dacă n-am ști cînd au fost scrise și la cine se referă următoarele rînduri ale Izabelei Sadoveanu Evan, am putea crede că sînt despre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cine se referă următoarele rînduri ale Izabelei Sadoveanu Evan, am putea crede că sînt despre autorul Plumbului, căci, în mare parte, i se potrivesc. „în viața ca și în opera lui am găsit mereu aceleași năzuințe spre ideal, aceeași curăție sufletească, aceeași rezervă mîndră (aci e de pus o estompă - n. m.) și demnă față de lumea zgomotoșilor care au năvălit cu sălbăticie barbară înspre locurile cele dintîi, aceeași siială de a-și face drum printre ei ca să ajungă acolo unde trebuie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e de pus o estompă - n. m.) și demnă față de lumea zgomotoșilor care au năvălit cu sălbăticie barbară înspre locurile cele dintîi, aceeași siială de a-și face drum printre ei ca să ajungă acolo unde trebuie să fie, aceeași atitudine sufletească ca [la] cei mai distinși dintre noi./ Opera lui întreagă îmi apare ca povestea sufletului său cinstit și drept, luptînd să-și menție idealul din tinerețe, în mijlocul desfășurării sălbatice de pofte, în goana asta nebună pentru a ajunge”. Cînd au
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e suspect, devii - vrînd-nevrînd - obiect de curiozitate. Cert, lua „note”, ceea ce e altceva: reținea un „vers dat”, o imagine, în momentele scurte și rare de inspirație. în rest, în grădina publică, datorită prezenței oamenilor și lucrurilor din jur, starea sa sufletească era adesea cea pe care o arată următorul fragment Dintr-un text comun - destinsă, prielnică unei melancolii ușoare, chiar surîzătoare: „Iubire, muzică de noapte la o grădină publică... De pe o bancă privesc mulțimea care se preumblă serioasă printre straturi de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
requiem”, „simfonie”, „ton” etc. Toate aceste denumiri ar fi cunoștințe seci, dacă Bacovia n-ar nota, aproape de fiecare dată, impresiile sale legate de felul muzicii, de intensitatea ei, de specificul instrumentelor, sau dacă n-ar sugera corespondențele cu stările sale sufletești. Lucrurile diferă de la o vîrstă poetică la alta. în Plumb, Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond, sunetul muzicii e dur, metalic. Fanfare militare execută un repertoriu alcătuit din piese făcute să provoace sau să accentueze melancolia: arii triste, marșuri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cînd nu-și găsea locul în altă parte. Se ducea ca să uite de tristețe și se întorcea adesea trist, în ciuda gesticulației exhibiționiste. Cum se infiltra apa în zidurile pe lîngă care trecea, așa se infiltrau dramele locurilor în zidurile sale sufletești. La lumina zilei, aventurile nocturne (plimbări sau petreceri) provocau analize dintre cele mai dureroase. Modele umane - modele literare „Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă/ Ori ca Verlaine topit de băutură”. Bravînd, în aceste versuri din „Sonet”1), Bacovia boemul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]