13,247 matches
-
sine pentru că memoria lui Îl Însoțește peste tot... Am auzit atîția zicînd că Lethe separă Infernul pe partea Vieții; pentru că nu putem Începe să murim decît uitînd; memoria e rădăcina care ne mai leagă de acest pămînt; și sfinxul ar umbla, se zice, numai pe malul dinspre viață... Dar simt că eriniile bat din nou din aripile lor negre În jurul meu. De ce nu-mi dau pace? Nu le ajunge cît am suferit? De ce nu mă lasă să uit? Nu cer altceva
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
-le astfel bine sufletește. Întrucât citea cu o mare plăcere aceste cărți, îi veni în gând să scrie pe scurt lucrurile cele mai însemnate din viața lui Cristos și din viețile sfinților. Deoarece putea să se ridice deja și să umble prin casă, începu să scrie cu multă grijă o carte. Cartea va avea în jur de trei sute de pagini in quarto. El scria cuvintele lui Cristos cu roșu, iar pe cele ale Sfintei Fecioare cu albastru. Hârtia era lucioasă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
se retragă în mănăstirea certozină din Sevilla, fără a spune cine este, ca să nu fie prea mult luat în seamă, și să nu mănânce decât ierburi. Mai mult, când alteori se gândea la pocăințele pe care dorea să le facă umblând prin lume, dorința lui de a intra în mănăstire se răcea, pentru că se temea că acolo nu va putea da frâu liber urii pe care o nutrea față de sine însuși. Cu toate acestea, rugă pe un slujitor al casei, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
voie să intre în oraș. În afara lui nu găsiră nimic de pomană, deși fuseseră și la un castel aflat în apropiere. Acolo, Pelerinul se simți rău din cauza oboselii drumului pe mare și a celorlalte lipsuri. Nefiind în stare să mai umble, rămase acolo, în timp ce mama și fiica plecară spre Roma. În acea zi, ieșiră mulți oameni din oraș. Cum Pelerinul știa că urma să treacă pe acolo stăpâna locului, îi ieși în cale și-i spuse că nu era bolnav, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Barcelona destulă pâine și apă pentru a-mi duce traiul”. Și, o dată făcută această făgăduință cu tărie, nu mai fu încercat niciodată de astfel de ispite. Durerile de stomac pe care le căpătase în Manresa și din cauza cărora începuse să umble încălțat dispăruseră; nu le-a mai simțit de la plecarea lui spre Ierusalim. De aceea, pe când studia în Barcelona, îi veni dorința de a-și relua vechile pocăințe. Începu prin a-și găuri tălpile încălțărilor, lărgind spărturile câte puțin, încât la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dacă ar găsi, v-ar arde. - Și pe dumneavoastră v-ar arde, spuse Pelerinul, dacă v-ar afla eretic. Își vopsiră veșmintele după cum li se poruncise. După vreo cincisprezece sau douăzeci de zile, Figueroa îi porunci Pelerinului să nu mai umble desculț, ci să poarte încălțări. El se supuse liniștit, așa cum făcea în toate lucrurile de acest fel care îi erau poruncite. Patru luni mai târziu, Figueroa făcu o nouă cercetare asupra cazului lor1. O pricină, pe lângă cele de dinainte, cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
prins. Când Pelerinul îl auzi pe vicar, îl întrebă: - Doriți să vă vorbesc puțin mai pe îndelete despre aceasta? - Da, spuse el. - Ei bine, reluă întemnițatul, trebuie să știți că aceste două femei au stăruit spunându-mi că doreau să umble prin lumea întreagă pentru a sluji săracilor, dintr-un spital în altul. Eu le-am sfătuit mereu să-și ia gândul de la această hotărâre, și pentru că fiica era atât de tânără și arătoasă. Le-am spus că dacă voiau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lui Dumnezeu, puse rânduială în unele lucruri. Astfel, în ceea ce privește jocurile de noroc, făcu în așa fel încât fură oprite din poruncă, după ce-l lămuri pe judecător cu privire la aceasta. Mai era și un alt obicei rău: în acea regiune, fetele nemăritate umblau cu capul descoperit, dar își puneau năframă după căsătorie. Însă, multe dintre cele care erau ibovnice ale preoților sau ale altor bărbați, le erau credincioase ca și când ar fi fost soțiile lor. Și acest lucru era atât de răspândit, încât ibovnicelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe care le-am primit. După ce m-am ridicat, evlavia și sughițurile nu au încetat, ele venind în momentul în care am făcut ofranda de a nu avea nimic, venind pentru a consfinți, adeveri etc. Apoi, câteva clipe mai târziu, umblând și amintindu-mi de trecut, o nouă mișcare lăuntrică spre evlavie și lacrimi //. Câteva clipe mai târziu, urcând la liturghie, oprindu-mă să mă rog puțin, o mare evlavie și lacrimi, la o anumită vedere sau simțire a Duhului Sfânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
era la casa lui, Alin era încă elev minor, iar Valentin nu prezenta încredere. Fusese de prea multe ori înșelată. Mai existau lucruri care puteau fi amânate la momentul acela și care nuși aveau rostul în acea perioadă când toată lumea umbla să-și pună pe picioare o afacere. Banii pe care îi avea fuseseră direcționați în alte scopuri decât spre cele care aveau prioritate. Valentin angajase o firmă pentru modernizarea locuinței. Carlina se opuse fără succes. Ea nu fusese de acord
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
droaie de fete aflate într-o vizită neoficială, dar văzându-le pe cele două persoane străine, se scuzară și se retraseră. Bătrânul, cu o privire tăioasă, îl întrebă pe Valentin: - Ce-i cu fetele astea? Sau e Anul Nou și umblă cu plugușorul și eu nu știu? Valentin se rușină că fusese descoperit și motivă că sunt prietene cu Tică, fratele lui mai mic. Locuința era compusă din două camere, era mobilată frumos și curată ca un cub de zahăr. Deasupra
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o voce surâzătoare și luându-i o mână într-ale lui: - Ce cauți aici? Să nu îți închipui că nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă în viața ta. - Caut un locușor pentru a-mi planta o floare. Umblând prin cimitir cu ea de mână o duse exact la locul cu pământul galben, unde își îngropase odrasla. - Uite, aici e locul tău! Acum când îl privea era exact locul visat cu pământ galben, cu un liliac la capătul mormântului
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de fereastră, dezgolindu-și un piept ca să îl poată hrăni și rămase dusă pe gânduri. Afară întunericul se despica în două. Luna era caldă, palidă și-ncurcându-se în zorii dimineții avea să se ascundă sau să își continuie drumul, umblând după soare, cum îi este obiceiul. Mirosea încă a noapte. Decizia îi aparținea. În curând va sosi doctorul în salon, iar atunci nu mai avea ce face. Trebuia să se supună deciziei sale. Trebuia să se hotărască repede. Nu mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în ghips, pentru a se convinge de cele spuse de maică-sa, se rușină și fugi în camera sa. - Hai să ne jucăm de-a calul. Hai suie-te pe mine, pe spatele meu, ține-te bine, îi zicea Nicky, umblând de-a baua prin casă de colo până colo, scoțând hohote de râs și umplând casa de veselie. Copiii te simt prima oară, apoi gândesc, și mai târziu acționează. - Deschide gura. Hai, gura mare, vine avionul, vine lupul, vine păsărica
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un sărut, iar trupul prefera „Mărul păcatului”. Era lumea în care voia să fie. Cât trecuse de atunci? Prin câte trecuse! Nu voia să refuze, să se alinieze bărbătoasă la standardul normal de viață. Se pierduse în străfundul unui întuneric umblând bâjbâind vrând să evadeze din acel hău îngust, să iasă la suprafață, la lumina pe care o pierduse, și pe care o căuta necontenit. Câte pierduse, dar cui îi mai păsa? De câte ori nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pentru amândoi. Focul ce mocnea în sufletul ei o făcea să se hotărască să-și lase casa, orașul și tot ce agonisise și să urmeze o viață plină de neprevăzut. Ochii plumburii priveau fără nici o expresie. Lăsă gândul să îi umble aiurea. Se transpunea într-o ființă care căuta cu înfrigurare un mijloc de a ieși din această situație stăpânindu-și cu multă pricepere emoția care o copleșea. Îi cerceta atent privirea, și îl întreba serioasă: - Cum te mai simți? - Nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ce preț făcuse asta? Numai sufletul și inima din ea știa câtă suferință aduna și câte remușcări o încercau, iar bârfitorii nu-i dădeau nici o șansă. Se afla la peste o mie de kilometri depărtare de locul unde se născuse, umblând de colo până colo, făcând în prima fază comerț ambulant, așa cum au făcut și mulți alții la vremea aceea, după Revoluție, cu produse multe și mai ieftine cumpărate de la „vecinașii noștri”. Cu privirea zâmbitoare și blândă 142 încerca din răsputeri
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ajunge la lumina dorită de ea. De multe ori ar fi vrut, dacă ar fi fost cu putință, să adune tot ce fusese rău, toată suferința ei, să o ascundă undeva într-un fișier al creierului, unde să nu mai umble niciodată, sau să fi fost un Prometeu să fure foc din cer, să producă flăcări, să facă scrum tot ce încerca să uite și nu reușea. Dar cine poate șterge sau uita trecutul? Nimeni, nimeni nu-l poate scoate din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cerului păreau că stăpânesc tot Pământul. Nici nu puteai ști dacă în acel moment mai exista Dumnezeu. Era trecut de miezul nopții, era aproape de apariția zorilor. Alin își simțea capul greu ca o ciutură plină cu apă, iar gândurile îi umblau ca o umbră efemeră a unui delir. Prin fața lui se perindau imagini chinuitoare, dar fără nicio urmă de tristețe. Simțea că este atras din ce în ce mai mult de locurile necunoscute de dincolo de hotarul țării. Era ca un copil fermecat de o jucărie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se auzea acel zgomot. Tăcând ca niște iepuri în tufiș, instinctiv se dădură înapoi câțiva pași, speriați cu mișcări vizibile, precipitate ca atunci când ești luat prin surprindere. - Ce-a fost asta? Întrebă Simion speriat. - Probabil vreun animal de pradă care umblă noaptea după hrană, răspunse Alin. Zgomotul se auzea din ce în ce mai aproape. Era târâitul unor picioare și niște voci ce răsunau, dar în scurt timp zgomotul dispăru ca fulgerul în noapte. - Hai să nu mai pierdem vremea! Să plecăm odată de aici
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
speranței că nu va fi învins. Masa la care jucase acum i se părea o mare întinsă și agitată în care nu exista ceva de care te puteai agăța pentru a te salva. Era cuprins de un acces de furie, umblând de colo-colo. Cuprinzându-l deznădejdea, Alin simți că ar putea fi primejdios. Nu era nimeni în jurul lui care să-i sară în apărare în caz că avea nevoie. Își mușcă buzele și își aminti că la nevoie era și el bărbat. Căută
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
foarte calculat și chibzuit. Se putea spune că reușise ce-și pusese în plan și acum se întorcea ca un om realizat, un om matur. Aici se împrietenise cu mulți conaționali, în afară de cei cu care venise. Alin „transpirase” de atâta umblat prin lume, iar acum era decis să treacă la un nou capitol din viața sa. Învățase în tot acest timp că viața este cea mai mare comoară și trebuie păstrată cu grijă. Totul îi părea clar. Nu-și uitase nici
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
într-un leagăn. - Atunci simți că zbori ca o pasăre care-și caută iubirea? Hai, relaxează-te! Fă-te comodă! Nu te jena! Fac și eu același lucru. - Știi, nu aș vrea să crezi că sunt una din acelea care umblă cu mai mulți bărbați. - De unde ți-a venit ideea asta? N-am spus eu că nu știu ce se ascunde în căpușorul tău? Acelea se numesc femei ușoare care-și vând dragostea și o risipesc ca nisipul pe ruine. Știai că ești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dorințe încolțiseră și se împliniseră într-un triumf vesel ca un cânt? Ca un vis urât rămăsee ce fusese greu în urma ei, iar acum ducea o viață ca o floare la ureche. Dar oare, va uita vreodată labirintul prin care umblase? Va uita de unde plecase? Cu siguranță nu. Cei care uită sunt cei mai nenorociți oameni. Formau o familie din patru membri. Andrei Alinandru era un copil care te captiva cu farmecul lui. Atât de chipeș și avea ochii ca cei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ciocanului. Se lăsase de acest sport din cauza veniturilor prea mici. Nu mai voia să își irosească tinerețea așteptând schimbări în lumea sportului. Nicky părea că se felicită în sinea lui de cum stăteau lucrurile. Găsea că era mult mai convenabil să umbli prin lume fără muieri după tine. Deși mintea lor era ocupată cu altceva, nu le scăpă din vedere o pădure care arăta că ieșise din iarnă, iar acum după ce fusese scăldată de acea ploaie a primăverii, frunzulițele ei erau deschise
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]