14,079 matches
-
deja un pilot experimentat și cu un palmares important, este grav rănit într-o luptă aeriană (în care doborâse trei avioane americane) și își pierde ochiul drept. După o perioadă de refacere, devine instructor de zbor (1942-1944). Cere insistent să zboare din nou în misiuni de război, ca pilot de vânătoare, pe dragul său avion Mitsubishi A6M Zero. În iunie 1944 această dorință îi va fi îndeplinită. Lipsit de vedere la ochiul drept, pe 24 iunie 1944 doboară din nou nu
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
această dorință îi va fi îndeplinită. Lipsit de vedere la ochiul drept, pe 24 iunie 1944 doboară din nou nu mai puțin de trei avioane americane F6F Hellcat (de vânătoare), superioare Zero-ului pe care îl pilota el. Continuă să zboare ca pilot de vânătoare până pe 17 august 1945, când atacă un avion american de recunoaștere care făcea fotografii deasupra capitalei Tokyo. Cu câteva zile în urmă, pe 6 și 9 august, bombele atomice americane căzuseră la Hiroshima și Nagasaki... Hans
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
decorație germană conferită vreodată: Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar de Aur, Spade și Diamante. În 1942, în Rusia, bolnav de hepatită, fuge din spitalul unde era internat, în Rostov pe Don, și continuă să zboare în misiuni de luptă, icterul vindecându-i-se de la sine în câteva săptămâni. Doi ani mai târziu, în iunie 1944, rănit la picior, este internat într-un spital în Ungaria. Medicul curant îi spune că, în condiții normale, în șase
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
una aplicată peste ciotul de picior încă nevindecat. La fiecare întoarcere din misiune, soldații trebuiau să curețe carlinga de sângele care îi curgea din picior. În astfel de condiții, până în ultima zi de război, Hans Ulrich Rudel a continuat să zboare și să producă pagube însemnate Armatei Roșii. Porecla de "vulturul de pe frontul de Est" nu i se dăduse în zadar. Acest text a văzut pentru prima dată lumina tiparului sub titlul Nimic nu i-a putut opri să zboare! Aviatori
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
să zboare și să producă pagube însemnate Armatei Roșii. Porecla de "vulturul de pe frontul de Est" nu i se dăduse în zadar. Acest text a văzut pentru prima dată lumina tiparului sub titlul Nimic nu i-a putut opri să zboare! Aviatori care au pilotat cu infirmități în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în "Observatorul militar", an XX, nr. 2 (1035), 13-19 ianuarie 2010, p. 16. În loc de postfață Interviu realizat de locotenent Laura Cozlov cu Daniel Focșa De ce aviație
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
greu în al Doilea Război Mondial, în "Observatorul militar", an XIX nr. 47 (1030), 2-8 decembrie 2009, p. 16. Idem, Eroii uitați, în "Rost", an. VII, nr. 82, decembrie 2009, p. 44. Idem, Nimic nu i-a putut opri să zboare! Aviatori care au pilotat cu infirmități în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în "Observatorul militar", an XX, nr. 2 (1035), 13-19 ianuarie 2010, p. 16. Idem, Centenar Dan Vizanty. Un pilot desăvârșit, în "Observatorul militar", an XX, nr
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
această primăvară Închipuită de mine cu flori de vis, (pentru că azi, de Sf. Gheorghe, Încă mai ninge la P.N.) asigurându-l de prețuirea și devoțiunea celui de care-l leagă o veche prietenie sinceră; Ion Cârnu Piatra Neamț, 23 aprilie 1997 (Zbori la mine, primăvară!, Casa de Editură Panteon, 1996); Pentru SEMNUL TRECERII DVS. Prin lumea Amurgului Sentimental, Pentru Dvs. Domnule Galbeni - VIAȚA CA UN DAR Și pentru revista-EDITURA băcăuană al cărei suflet sunteți! Cu prietenie, (Ioana Nuțu-Piersică - Viața ca un dar
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre noi nu s-a îndurat să meargă la masă și apoi habar n-am avut când zburase vremea și se lăsase seara, iar noi tot pe pârtie eram, nedezlipiți de ea, probabil mă așteaptă o ceartă bună acasă, de nu cumva o să încasez chiar o mamă de bătaie. Dar ce contează, e atât de bine la derdeluș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În sală s-a pogorât o liniște desăvârșită. Se auzea o muscă mare cum zboară bâzâind, atât. Spectatorii, în majoritatea lor elevi, nu înțelegeau exact ce se petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură de șarpe: - Tăiați-i microfonul, tăiați-i banditului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu poate s-o facă direct, mă îndeamnă să apelez la condorul Truman. Pe Truman îl găsim cu mare dificultate, după îndelungi căutări: condorul intrase în miezul unei furtuni, dacă se poate spune așa, și se lăsa purtat de ea, zburând în vârtejuri amețitoare... E ceva foarte plăcut, cam tot așa cum, jos, pe pământ, la mare, vara, ți-ai pune un colac de salvare în jurul corpului și te-ai lăsa în voia valurilor... Îmi prezint și în fața lui Truman nedumerirea legată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
starea aceea. Subalternii săi, dacă îl vedeau pe zbirul de Cameniță că stă acolo vrăjit, stăteau și ei smirnă, aproape își țineau respirația: să nu-l supere cumva pe șef și să se năpustească ăsta asupra lor și să-i zboare din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și i-a întrerupt tovarășului Cameniță reveria: -Tovarășe prim, permiteți să raportez. Se petrece ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întrupeze așa cum visase. Când dădea acele declarații (el le zicea „referate“) incriminatoare pentru unul sau altul, Vlad făcea o analogie cu zborul în nacela unui dirijabil: viața lui, scrisul lui erau ca plutirea într-o nacelă și, ca să plutească, să zboare așa cum își dorea, era obligat să arunce lestul, savura, săculețele de nisip, balastul, acesta era prețul; clipele cât scria conștiincios „referatele“ erau lestul, săculețele de nisip, savura, balastul, de care te lepezi, pe care le sacrifici dacă chiar ții morțiș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
își dorea, era obligat să arunce lestul, savura, săculețele de nisip, balastul, acesta era prețul; clipele cât scria conștiincios „referatele“ erau lestul, săculețele de nisip, savura, balastul, de care te lepezi, pe care le sacrifici dacă chiar ții morțiș să zbori, clipele acelea nu făceau parte din existența lui, din ființa lui. Erau prețul plătit pentru ca să se împlinească dăruirea lui literară. Și într-adevăr, cariera sa literară, succesul său scriitoricesc erau într-un formidabil urcuș, totul îi mergea din plin. (Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
multe straturi foarte subțiri de foitaj. Când se usucă, foitajul se desprinde de brânză, cam în felul în care se desprinde forma de fond în romanele de dragoste cu vedete TV. Orice aș fi vrut să spun, din gură îmi zburau fluturași aurii, cu o greutate specifică mică. Un fluturaș s-a legănat cât s-a legănat în aer și, în final, a aterizat cu delicatețe pe mărul din mâna domnișoarei V. Dacă ar fi fost filmată cu încetinitorul, scena ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
foloseau de obicei la o merdenea, tot ce puteam aștepta în privința chestiunii cu care veneam la Minister doar de la calculul probabilităților trebuia să aștept, nu de la funcționari. Probabilitatea ca să primesc în timp util o informație corectă cu privire la situația tablourilor care zburaseră dintr-un muzeu în neantul tranziției ca niște fluturași aurii de foitaj era foarte mică. Și chiar mai mică decât capul viermișorului care fusese tulburat din activitățile lui viermișorești și încerca, drăguțul de el, să iasă la lumină, să vadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a dat marea lovitură, o bancnotă de 500 000 și a zis vesel, deși nu era încă beat: „Ia să alerge un băiat până la alimentara din colț și să ne-aducă un parizer întreg!“, Gigel a înșfăcat banii și a zburat. În timp ce halea salamul, cu sentimentul că un glas de sus, din tării, îl îndemna: „Nu te lăsa, copile, papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
panicați. „Un metru e mult.“ „Ar veni cam zece centimetri de etaj - socotește expert unul dintre însoțitorii primarului -, n-ar fi mult. E în limitele admise.“ „Ce limite, ce-o faci, mă, pe istețul - urlă la el o muiere -, ne zboară copiii pe ferestre. Uitați, oameni buni, chiar acum blocul se înclină. Vă jur c-am văzut eu cum se mișcă!“ „Să nu dramatizăm“, spune primarul cu o voce nițel gâtuită. Iar în sinea sa își blestemă funcția: „M-a mâncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
paginilor care-i mai rămâneau de citit creștea parcă, în loc să fie din ce în ce mai mic. Codin Antonescu a biruit primul volum din Război și pace în șase după-amieze. S-a întâmplat să-l termine într-o sâmbătă. De mândrie, îi venea să zboare. De fapt, a și zburat nițel pe deasupra cartierului, numai că toată lumea privea la televizor, la meci, și nimeni nu se uita pe fereastră la băiatul care plutea lin printre blocurile cu zece etaje. Codin Antonescu a învins toate cele patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de citit creștea parcă, în loc să fie din ce în ce mai mic. Codin Antonescu a biruit primul volum din Război și pace în șase după-amieze. S-a întâmplat să-l termine într-o sâmbătă. De mândrie, îi venea să zboare. De fapt, a și zburat nițel pe deasupra cartierului, numai că toată lumea privea la televizor, la meci, și nimeni nu se uita pe fereastră la băiatul care plutea lin printre blocurile cu zece etaje. Codin Antonescu a învins toate cele patru tomuri ale marelui roman al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sticlă nu-l mai privea un puști cu nasul plin de bubițe, furios pe tot ce vedea, ci un ostaș roman cu pieptul plin de zale aurite și coif bătut cu pietre prețioase. Luni de-a rândul, Codin Antonescu a zburat în alte lumi. Ai lui credeau că elevul cuminte, care nu scotea o vorbă, care, cum venea de la școală, mânca și se încuia la el în cameră, era tot acel Codin Antonescu pe care-l știau de când se născuse, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pentru o fracțiune de secundă, senzația că e suspendat în spațiu. Nu mai sărea la fel de sus ca la douăzeci de ani, totuși, încă îi venea. În zilele în care sărea singur, fără martori, de mai multe ori, noaptea visa că zboară. Dacă oamenii ar spune deschis ce instincte le dau ghes, i-am privi cu alți ochi. Vasile B. a început să se întrebe ce a fost cu săritul ăsta după ce n-a mai visat că zboară. De fapt, mai zbura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ori, noaptea visa că zboară. Dacă oamenii ar spune deschis ce instincte le dau ghes, i-am privi cu alți ochi. Vasile B. a început să se întrebe ce a fost cu săritul ăsta după ce n-a mai visat că zboară. De fapt, mai zbura, dar nu reușea să ia înălțime. Ba se lovea de un deal, ba decola și ateriza repede pe burtă. „Măi Costele - l-a întrebat Vasile B. pe prietenul său cel mai bun, Constantin M. - ție îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zboară. Dacă oamenii ar spune deschis ce instincte le dau ghes, i-am privi cu alți ochi. Vasile B. a început să se întrebe ce a fost cu săritul ăsta după ce n-a mai visat că zboară. De fapt, mai zbura, dar nu reușea să ia înălțime. Ba se lovea de un deal, ba decola și ateriza repede pe burtă. „Măi Costele - l-a întrebat Vasile B. pe prietenul său cel mai bun, Constantin M. - ție îți mai vine să sari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Nu, nu m-am făcut mai deștept - i-a răspuns cu gândul parcă dus spre acea zi Ovidiu T. -, dar am nimerit un burlan de fontă. Am dat atât de tare, fiindcă nu-mi ieșise o afacere, că mi-a zburat ceasul de la mână și a stat la ora 18:32.“ În tăcerea care s-a lăsat deodată, s-a auzit timid glasul lui Adrian C.: „Mă, eu nu săream, nu mugeam și nu am visat niciodată că zbor. În schimb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
antisemiți, alții mor la nouăzeci de ani și nu s-au spălat niciodată pe dinți. Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani, bunicul meu n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]