12,591 matches
-
brodat și își întreține amantul. Katka este placidă, este cea mai dolofană. Sonka zisă cobilița era o evreică oacheșă și urâțică iar amantul ei îi reproșa inerția de a rămâne în bordel. Vera este cea mai tăcută. Niura trăia încă drama părăsirii de către un student. Zoia păstrează figura specifică unei prostituate. Pașa a venit în bordel pentru patima desfrânării, avea cei mai mulți clienți și li se dăruia cu o frenezie de invidiat. Jenia fusese vândută de părinți unui doctor care a batjocorit
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
negustorii ce se străduiau să prospere, ceferiștii și zidarii ce trudeau pentru a trăi de pe o zi pe alta. Limbajul frust, jargonul și argoul creează atmosfera mahalalei Cuțarida, a Gropii, locul unde se deversează gunoaiele Bucureștilor, în jurul căreia se consumă drame umane, locul dominat de autoritatea starostelui, Bozoncea, un tip vechi de bandit, de Paraschiv, un tânăr tâlhar temperamental aflat în afirmare, cu care se asociază: Marin Pisică, Titi Aripă, Nicu-Piele, Sandu-Mână Mică ș.a. În această lume măruntă, marcată de spectrul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și eseist japonez, adept al creștinismului și ulterior critic al învățăturii lui Hristos, Takeo Arishima (1878-1923) s-a remarcat prin publicarea unor romane ca: Această femeie /Yoko, 1911, Urmașii lui Cain, 1917, Durerile facerii, 1918, eseuri ca Micuților mei, 1918, drame ca: Moartea care are loc înainte și după, Moartea bâlbâitului, 1923. Romanul Această femeie, tradus în limba română cu titlul Yoko, publicat în 1911, reflectă epoca de confuzie din primii ani ai secolului XX, cauzată de influența Occidentului asupra mediului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
torturată de obsesii și coșmaruri, o urmăresc gânduri de sinucidere. Pe fondul maladiei isterice, tot mai confuză, este chinuită de suferința fizică generată de un chist ovarian. După operație se stinge, deși ar fi vrut să trăiască, probabil să repare dramele pe care le-a generat. Fiammeta Bianchini Sarah Dunant, În compania curtezanei Autoarea britanică Sarah Dunant (n. 1950) s-a făcut cunoscută ca actriță, apoi ca producătoare pentru BBC, dar s-a impus ca scriitoare cu peste zece cărți publicate
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Castorina... și astfel a revenit la duritatea vieții reale. Maria Paulo Coelho, Unsprezece minute Scriitorul brazilian Paulo Coelho (n. 1947) este posesorul multor premii și distincții și se bucură de un succes editorial deosebit în lume. Faptul că a realizat drame universale, receptate în diferite universuri culturale, explică traducerea lucrărilor lui în șaizeci și șase de limbi. Dintre acestea amintim: Jurnalul unui mag, Alchimistul, La râul Piedra am șezut și am plâns, Al cincilea munte, Manualul războinicului luminii, Veronica se hotărăște
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-mă pe mine!" Jurnal de idei, Viorel Rotilă, • Contemplatorul solitar, Dan Stanca • Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa • Curtezane și pseudocurtezane, Elena Macavei • Datoria împlinită, Mihai Pricop • Despre muncă și alte eseuri, Mihai Pricop • Din alchimia unei existențe, Viorel Rotilă • Drama expresionistă. De la Strindberg la Zografi, Miruna Bostan • Gînduri despre Nae Ionescu, Dan Ciachir • Incertitudinile prezentului, Gustave Le Bon • Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în scenă la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. R. va colabora, de altfel, atât la Radio, cât și cu teatre din București și din provincie, multe dintre versiunile sale la piese din dramaturgia universală, clasică ori contemporană, fiind jucate: drama Câinii de Tone Brulin, Regele Ioan, prelucrarea lui Friedrich Dürrenmatt după Shakespeare, comedia de succes De ce dormi, iubito? de Jos Vandeloo ori Burgravii, drama istorică a lui Victor Hugo, transpusă tot în versuri ș.a. A fost distins cu numeroase premii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
din provincie, multe dintre versiunile sale la piese din dramaturgia universală, clasică ori contemporană, fiind jucate: drama Câinii de Tone Brulin, Regele Ioan, prelucrarea lui Friedrich Dürrenmatt după Shakespeare, comedia de succes De ce dormi, iubito? de Jos Vandeloo ori Burgravii, drama istorică a lui Victor Hugo, transpusă tot în versuri ș.a. A fost distins cu numeroase premii, între care Premiul „Martinus Nijhoff” (Olanda, 1976) și Premiul Ministerului Culturii din Belgia (1977). R. a desfășurat o laborioasă activitate de traducător (cunoștea limbile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
cam o treime din tratat), precum și proză artistică, bunăoară masivul roman Toamna de Adalbert Stifter, ce constituie o încercare stilistică pentru oricare germanist. R. probează o mare disponibilitate pentru actul traducerii, adaptându-se oricărei culturi și oricărui gen - versuri, roman, dramă, eseu, studiu literar. Traduceri: Jorge Amado, Subteranele libertății, I-III, București, 1957 (în colaborare cu Constantin Țoiu); Theun de Vries, Fata cu părul roșu, București, 1962 (în colaborare cu Sergiu Dan); Friedrich Dürrenmatt, Vizita bătrânei doamne, în Romulus cel Mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
de umanitatea medie / 118 7.4. Relațiile de alianță / 119 7.5. Greșeala tragică / 122 7.6. Refuzul recunoașterii / 125 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute / 126 7.8. Părinții Bisericii și teatrul / 128 Capitolul III Revoluția dramei / 135 1. Lope de Vega și precursorii dramei / 135 1.1. Respectarea unității de acțiune / 137 1.2. Amestecul genurilor / 139 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului / 141 1.4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega / 143 2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alianță / 119 7.5. Greșeala tragică / 122 7.6. Refuzul recunoașterii / 125 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute / 126 7.8. Părinții Bisericii și teatrul / 128 Capitolul III Revoluția dramei / 135 1. Lope de Vega și precursorii dramei / 135 1.1. Respectarea unității de acțiune / 137 1.2. Amestecul genurilor / 139 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului / 141 1.4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega / 143 2. Teatrul Iluminismului / 144 2.1. Condamnarea genurilor vechi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Adaptarea piesei la gustul publicului / 141 1.4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega / 143 2. Teatrul Iluminismului / 144 2.1. Condamnarea genurilor vechi / 145 2.2. Visul unui teatru civic și popular / 152 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze / 160 2.3.1. Amestecul tonurilor / 160 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor / 163 2.3.3. O acțiune care reproduce realul / 165 2.3.4. Al Patrulea Perete / 168 2.4. Actorul în centrul atenției / 169 2.4.1
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu reguli fixe / 195 4.2. Reforma / 197 4.2.1. De la improvizație la text / 197 4.2.2. Abandonarea măștii / 198 4.3. Scopul reformei / 201 4.3.1. Cronica moravurilor / 202 4.3.2. Moralitatea râsului / 205 5. Drama romantică / 206 5.1. Influența străină / 208 5.2. Modernitatea și libertatea artei / 212 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim / 220 6. Teatrul naturalist / 225 6.1. Refuzul neverosimilului / 226 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic / 229 Capitolul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când optezi pentru unul dintre ele, să le ignori pe celelalte două, într-atât cei trei parteneri autor actor public se leagă unul de celălalt, în domeniul teatrului. Celor patru mari perioade ale teatrului occidental, epoca greacă, epoca clasică, epoca dramei și epoca contemporană, le corespund patru modele de societate democrația ateniană, monarhia absolută, încă feudală sub multe aspecte, perioada revoluționară 1, apoi perioada modernă care se deschide cu revoluția industrială și care tinde spre o mondializare din ce în ce mai accentuată, ce atinge
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asta nu înseamnă că nu se interesează și de problemele interpretării și receptării. Departe de a se închide în turnul de fildeș al cabinetului în care scriu, deseori îi îndrumă pe actori și vin în întâmpinarea dorințelor publicului. Dacă teoreticienii dramei burgheze, ca Diderot sau Mercier, dornici la rândul lor să pună bazele unei dramaturgii, adoptă aceeași atitudine de autor dramatic, ei își orientează reflecția despre teatru pe o cale nouă, pe care o va urma cu entuziasm modernitatea. Aceștia reorientează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cultului lui Dionysos, zeul iluziilor, confuziei și bruiajului neîncetat între realitate și aparențe, adevăr și ficțiune" (Mythe et tragédie, deux, La Découverte, 1995, col. Textes à l'appui). Platon, în Cartea III a Republicii, distinge trei genuri literare, povestirea pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo "simplă, imitativă, sau și una și alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
operele citate de el nefiindu-ne parvenite. Dimpotrivă, nu tratează decât despre personajele mai bune sau mai rele decât noi când este vorba despre teatru, literatura dramatică greacă nefurnizându-i niciun exemplu de personaje "asemenea nouă". Va trebui să așteptăm drama burgheză pentru ca un asemenea caz să fie exploatat. Eșecul genului în fața publicului va arăta că absența transformării în procesul de reprezentare, numai trecând de la obiectul model la obiectul construit, nu este fecundă în teatru din punct de vedere estetic. Personajul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dintr-o preocupare de ordin didactic, Aristotel dă exemplul următor: Sofocle este autorul aceluiași tip de reprezentare ca Homer, pentru că amândoi reprezintă personaje nobile. Dar el poate fi pus și alături de Aristofan, în măsura în care amândoi reprezintă personaje care acționează și formează drama. Să notăm că Aristotel, în Poetica, face distincție între tragedie și comedie nu numai prin noblețea sau inferioritatea personajelor, dar și prin efectul produs asupra spectatorului, lacrimile sau râsul, care se manifestă în funcție de prezența sau absența durerii manifestate de autor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe platou a unei scene dialogate și a unei scene mute, numai pantomimică. O asemenea soluție este folosită uneori în Misterele din Evul Mediu 14 . Căzută în uitare în timpul Renașterii, ea este regăsită de Diderot care preconizează folosirea ei în drama burgheză. De o utilizare dificilă, de fapt ea nu este decât rareori adoptată. Să cităm totuși două excepții importante: Musset, în Lorenzaccio, când vrea să redea efervescența politică a Veneției sub tirania lui Alexandru de Medicis, plasează, în diverse colțuri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în timp". El face aici aluzie fără îndoială la niște piese pierdute ale lui Thespis și Frinicos, predecesori ai lui Eschil, și la două din tragediile lui Eschil în care acțiunea se desfășoară timp de luni de zile. În Agamemnon, drama începe când străjerul, cățărat pe acoperișul palatului Atrizilor din Micene, zărește semnalele focului, lansate de Agamemnon din Troia, pentru anunțarea victoriei, pentru a o repeta din oraș în oraș. Îndată după aceea sosește Regele regilor. Lunile cât i-a trebuit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în intervalul mai multor ani, nu constituie o adevărată trilogie cu legătură. Fiecare se bucură de o autonomie totală. Numai Claudel, hrănit în profunzime cu Eschil, a cărui Orestie a tradus-o, a reluat trilogia cu legătură în marea sa dramă istorică Ostaticul, Pâinea uscată, Tatăl umilit. În prezent unii regizori, precum Ariane Mnouchkine cu Atrizii 16, încearcă să recreeze condițiile reprezentării favorabile trilogiilor cu legătură. Totuși acestea nu sunt decât niște experiențe izolate. 3.2.2. Regula verosimilului și a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să se compună din părți iraționale, și chiar, în măsura posibilului, ele nu trebuie să comporte nimic irațional; sau acestea să fie în afara istorisirii povestite de exemplu faptul că Oedip nu știe cum a murit Laius și nu în dramă". (cap. 24) Cât despre "monstruos"19, care este o categorie a iraționalului, el trebuie respins, ca fiind de necrezut. Istoria teatrului ne arată că acesta va integra întotdeauna cu dificultate elemente miraculoase pe care opera, în schimb, le va admite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comentarii din partea teoreticienilor ulteriori. Tragedia este reprezentarea unei acțiuni nobile, dusă până la capăt și având o anumită întindere, cu ajutorul unui limbaj îmbogățit cu condimente de tipuri variate utilizate separat în funcție de părțile operei 21; reprezentația este pusă în practică prin personajele dramei și nu recurge la narațiune; și, reprezentând mila și spaima, ea realizează o epurare a acestui gen de emoții." (cap. 6) Două trăsături esențiale, după cum vedem, caracterizează tragedia noblețea acțiunii și efectele produse de ea asupra spectatorului prin introducerea a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt controlate, redevin sursă de neplăcere, ca în viață. De aceea autorii tragici au situat aproape totdeauna acțiunea pieselor lor într-un trecut îndepărtat, împrumutându-și subiectele din istorie sau din mitologie. Îndepărtarea în timp îi permite spectatorului să contemple drama, păstrând o oarecare seninătate în ciuda emoției. Chiar de la începuturi a apărut ca fiind delicat, chiar periculos, să fie reprezentate pe o scenă de teatru evenimente contemporane. Dovada este pedeapsa dată lui Frinicos, predecesorul lui Eschil, pentru că a reprezentat Cucerirea Miletului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]