12,411 matches
-
După părerea lui Iorga, "Maniu vrea să devină președintele unei republici solemne și inoperative", cu Mihalache în umbra gulerului budapestan, elegant și țeapăn al lui Maniu 18. Atunci cînd Maniu a afirmat că într-o democrație "regele domnește, dar nu guvernează", Iorga a replicat: Acest lucru este împotriva tradiției istorice a românilor. România și-a avut întotdeauna conducătorii ei". După cum vedem, gîndirea lui Iorga evolua spre o monarhie autoritară de tip medieval. Pentru Maniu (și alți ardeleni), regățenii erau "un amestec
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au fost diverse. Unele erau favorabile, mai ales cele ale intelectualilor 52. Reacțiile din Franța și din cercurile democrate nu erau chiar atît de favorabile, mai ales după alegerile care au urmat. Alegerile au fost organizate pentru că guvernul nu putea guverna cu o cameră alcătuită din suporteri ai lui Maniu. Un nou guvern însemna întotdeauna în România alegeri noi, cu multiple fraude și multă violență. Alegerile dese discreditau și mai mult democrația. În timpul campaniei, Iorga a străbătut țara în cruciș și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu erau îndreptate numai împotriva ungurilor. Ele erau trăsături nefericite ale vieții românești și ale guvernului României, care și-a definit totuși clar poziția. Atîta timp cît ungurii pîndeau momentul propice, fiind ostili ideii de a trăi într-un stat guvernat de o majoritate românească, de ce naiba trebuiau românii să le facă vreo concesie importantă? La Cluj, un oraș magnific cu un caracter aproape pur maghiar și în ținutul secuilor (ca și în alte zone locuite de etnia maghiară) se întîmpla
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a fost ocazia cu care Iorga i-a spus lui Călinescu (transmițînd evident prin el mesaje destinate regelui): "Nu pot rămîne într-o țară în care principiile legale sînt emise doar prin decizii ministeriale", "Nu pot rămîne într-o țară guvernată prin astfel de mijloace și pe o astfel de bază". Încheia spunînd că "doctrina lui Cuza a învins". ("Doctrina lui Cuza" erau termenii pe care îi folosea Iorga întotdeauna cînd se referea la antisemitismul intransigent al acestuia). A adăugat că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Germania a lansat principiul Spațiului vital, toate regulile jocului s-au schimbat. Era furios pentru că Iugoslavia lui Stoiadinovici rămînea pasivă. Nici măcar un dușman nu ar merita așa ceva!"72. La 20 septembrie 1938, Iorga le spunea alor lui: "Actualmente, Europa este guvernată de oameni evident nebuni sau deranjați mintal, de oameni anormali ca Hitler, Mussolini (sic!), Stalin sau, ca să zicem așa, Kemal Atatürk". Iar Anglia încearcă să scape de toate acestea ocupîndu-se de Ducele de Windsor (Jurnalul doamnei Liliana, 28 septembrie 1938
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trecutul la distanță. Acest lucru e mai ușor de Înțeles dacă ne amintim că autoritățile din blocul sovietic erau implicate, În esență, În același proiect. și ele Încercau, Înainte de toate, să Înalțe o barieră Împotriva recidivei politice - deși, În țările guvernate de comuniști, acest lucru a avut loc nu atât prin progres social, cât prin aplicarea forței fizice. Istoria recentă a fost rescrisă - și cetățenii Încurajați să o uite - conform principiului că revoluția socială condusă de comuniști eliminase definitiv nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să Înăbușe amintirea incomodă a neputinței lor personale și colective. Acte anarhice de pedepsire violentă au avut loc și În teritoriile eliberate din Europa de Est, Însă ele s-au manifestat diferit. În Vest, germanii racolaseră activ colaboratori; În țările slave au guvernat direct, prin forță. Singura colaborare Încurajată constant a fost cea a separatiștilor locali și numai câtă vreme ea a servit interesele germane. În consecință, atunci când armata germană s-a retras, primele victime ale răzbunării spontane din Est au fost minoritățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoluționar În țările unde toată lumea Încerca să uite ceva (ce făcuseră sau ce Înduraseră). Europa Întreagă era animată de dorința de a uita trecutul și a o lua de la capăt - cum spunea Isocrate atenienilor, la sfârșitul războaielor peloponeziene, „Haideți să guvernăm Împreună ca și cum nimic rău nu s-ar fi Întâmplat”. Cea mai importantă moștenire nevăzută a celui de-al doilea război mondial În Europa a fost această subminare a memoriei recente și căutarea unor mituri comode ale antifascismului - pentru o Germanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a preferat să abandoneze (la o lună după Parri) decât să sacrifice marile speranțe din timpul războiului În favoarea rutinei parlamentare, aducând astfel un omagiu involuntar Republicii pe care tot el o restabilise. În anii imediat după război, popoarele europene erau guvernate, așadar, nu de comunități noi și fraterne de partizani, ci de coaliții formate din politicieni de stânga și centru-stânga, similare fronturilor populare din anii ’30. Nu-i de mirare. Singurele partide tradiționale capabile să funcționeze normal În acei ani erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detașat toate celelalte partide, obținând Între 38% și 41% În alegerile ținute Între 1945 și 1948 În Danemarca, Norvegia și Suedia. și totuși, cu excepția Marii Britanii și a țărilor nordice, „vechea stângă” a comuniștilor și socialiștilor n-a reușit niciodată să guverneze singură. În vestul Europei, balanța politică era controlată și adesea dominată de o nouă creatură politică: partidele creștin-democrate. Partidele catolice erau ceva obișnuit În Europa continentală, prosperând În special În Belgia și Olanda. Germania wilhelmină și apoi Republica de la Weimar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un Memorandum de Acord semnat (la 5 octombrie 1954) de Iugoslavia, Italia, Marea Britanie și SUA. Ajutorul occidental i-a permis Iugoslaviei să favorizeze În continuare industria grea și de apărare, cum făcuse după ruptura din 1948. Deși Liga Comuniștilor Iugoslavi guverna autoritar, ultrabolșevismul anilor de după război a fost abandonat. În primăvara anului 1951, numai transportul aerian și fluvial, căile ferate și poșta se aflau sub control federal. Celelalte servicii și unități economice erau, toate, În mâinile diverselor republici. Până În 1954, 80
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945 nu se mai punea problema anexării ei la Germania vecină -, comunitățile politice trebuiau să coexiste. Liderii țării au admis că soluția era să conducă țara În tandem permanent, eliminând Însăși posibilitatea confruntării. În politică, cele două mari partide au guvernat Împreună: Între 1947 și 1966, Austria a fost guvernată de o „Mare Coaliție” a socialiștilor și Partidului Popular. Portofoliile erau Împărțite cu grijă: prim-ministrul din Partidul Popular, ministrul de Externe din tabăra socialistă etc. În administrația publică - care cuprindea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania vecină -, comunitățile politice trebuiau să coexiste. Liderii țării au admis că soluția era să conducă țara În tandem permanent, eliminând Însăși posibilitatea confruntării. În politică, cele două mari partide au guvernat Împreună: Între 1947 și 1966, Austria a fost guvernată de o „Mare Coaliție” a socialiștilor și Partidului Popular. Portofoliile erau Împărțite cu grijă: prim-ministrul din Partidul Popular, ministrul de Externe din tabăra socialistă etc. În administrația publică - care cuprindea În Austria postbelică toate serviciile publice, mai toată mass-media
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
4 noiembrie 1956, ora 5.20 a.m.) Este o eroare gravă să apelezi la trupe străine pentru a da o lecție unui popor. Iosip Broz Tito (11 noiembrie 1956) La sfârșitul războiului, popoarele din Europa de Vest, care abia reușeau să se guverneze și să-și asigure subzistența, continuau să stăpânească o mare parte a globului. Această situație neverosimilă, ale cărei implicații nu scăpau elitelor indigene din coloniile europene, a avut consecințe perfide. Pentru mulți britanici, francezi sau olandezi, posesiunile imperiale alinau suferința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
viața politică. Din motive diferite, același lucru se Întâmpla În Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția radicală a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neonazist. Au urmat săptămâni incendiare, În care doi oameni au murit și 400 au fost răniți numai În Berlin. Guvernul Kiesinger a proclamat starea de urgență (cu 384 de voturi la 100, susținut de numeroși social-democrați), care-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste din ce În ce mai violente ale studenților germani - K-Gruppen, Autonome, facțiunea radicală a SDS - erau toate declarat „marxiste”, de obicei marxist-leniniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidului. În replică, ei au publicat o „Scrisoare deschisă Partidului”, Înaintată secției de partid de la Universitatea din Varșovia În martie 1965. În scrisoare, autorii Înfățișau un regim birocratic, absolutist, surd la interesele tuturor În afară de elita conducătoare pe care o servea, guvernând incompetent o populație muncitorească sărăcită și cenzurând orice critică sau comentariu. Singura speranță a Poloniei, conchideau Kuroñ și Modzelewski, era o revoluție autentică, bazată pe consilii muncitorești, libertatea presei și desființarea poliției politice. La o zi după prezentarea Scrisorii, cei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
metropolitane. Când Londra a redat, În fine, Irlanda irlandezilor, În 1922, Marea Britanie a păstrat cele șase comitate din nordul insulei pe motivul (destul de rezonabil) că populația majoritar protestantă de acolo era extrem de loială Regatului Unit și nu dorea să fie guvernată de Dublin - și să fie inclusă Într-o republică semiteocratică dominată de episcopatul catolic. Dincolo de ce au declarat oficial, liderii noii republici s-au lipsit fără regrete de o comunitate densă și destul de numeroasă de protestanți recalcitranți. Dar, pentru puținii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
categorii marxiste În retorica sa. Preoți și muncitori - și, Într-o mai mică măsură, proprietari de teren, oameni de afaceri și membri ai profesiilor liberale - existau În ambele grupuri. Mai mult, numeroși catolici din Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de Dublin. În anii ’60, Irlanda era Încă o țară săracă și Înapoiată, În vreme ce nivelul de trai din Nord, deși mai scăzut decât În restul Marii Britanii, era superior mediei irlandeze. Chiar și pentru catolici, Ulster era economic mai avantajos. Protestanții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie o democrație parlamentară, fie o „tranziție” revoluționară - dar nu pe amândouă. În februarie 1976, armata portugheză, care Încă mai controla țara la aproape doi ani după lovitura de stat, a predat oficial puterea autorităților civile. țara urma să fie guvernată conform unei Constituții votate În aprilie 1976 și care reflecta Încă retorica și elanurile din ’74: ea angaja Portugalia Într-o „tranziție spre socialism prin crearea condițiilor pentru exercițiul democratic al puterii de către clasele muncitoare”. În alegerile legislative din aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jumătatea anilor ’80, Spania, Portugalia și Grecia nu numai că trecuseră la democrația parlamentară printr-o transformare pașnică; În toate cele trei țări, partidul socialist local - clandestin și declarat anticapitalist cu doar câțiva ani Înainte - era acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau pentru a câștiga susținerea unui electorat tânăr și „modern”. Acest fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al țării timp de aproape un secol - nu mai avea program, nu mai avea lideri și, după părerea multora, nu mai avea suflet. Pare o sentință severă pentru o femeie care a adus partidului trei victorii electorale consecutive și a guvernat practic singură timp de aproape 12 ani. Dar tocmai asta e: Margaret Thatcher a guvernat singură. Cum spunea Frederic cel Mare, „oamenii spun ce le place lor, apoi eu fac ce-mi place mie”. Orice coleg care Își exprima o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și, după părerea multora, nu mai avea suflet. Pare o sentință severă pentru o femeie care a adus partidului trei victorii electorale consecutive și a guvernat practic singură timp de aproape 12 ani. Dar tocmai asta e: Margaret Thatcher a guvernat singură. Cum spunea Frederic cel Mare, „oamenii spun ce le place lor, apoi eu fac ce-mi place mie”. Orice coleg care Își exprima o părere divergentă Într-o problemă semnificativă și, prin urmare, nu era „de-al nostru”, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deveneau ceea ce criticii spuseseră dintotdeauna că sunt: pagubă, risipă, eșec și crimă. Furet și contemporanii lui mai tineri respingeau recursul la Istorie ce caracterizase angajamentul intelectual În Europa de la Începutul anilor ’30. Nu există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine nu pot fi justificate. Arta cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a anilor ’60, Vaculík putea spera Încă la toleranță și flexibilitate din partea celor aflați la putere. Când Michnik și Havel au invocat argumente similare, circumstanțele se schimbaseră. Ideea nu mai era să dai sfaturi guvernului despre cum ar trebui să guverneze, ci să sugerezi națiunii - prin propriul exemplu - cum ar putea să trăiască. În circumstanțele anilor ’60, ideea că niște intelectuali est-europeni puteau „sugera națiunii” cum ar trebui să se comporte poate părea puțin prea ambițioasă: cei mai mulți intelectuali nu erau În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]