13,415 matches
-
Potemkiniada poate fi înlăturată doar dacă raționalismului politic, prin excelență acontextual și procustian în inflexibilitatea sa, îi este preferată adaptabilitatea altoiului burkean. Dacă există un patrimoniu al reflecției liberalcon servatoare europene, pledoaria lui Maiorescu se înscrie, organic, în acest bloc ideologic. Proiectul evocat în cir cumstanțele revizuirii este cel pe care îl evocă vizionar Burke în pragul Revoluției Franceze. O poli tică a moderației, o politică ce reconciliază inovația cu conservatorismul, sub semnul prudenței. Era o vreme când se cuprindeau constituțiile
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
când am scăpa țara aceasta de agitarea sterilă a unor formule electorale, fără nici o valoare practică în starea de astăzi a poporului român.<ref id=”1”>Ibidem, p. 125.</ref> Un interludiu - Eminescu și organicitatea Având rădăcinile înfipte în solul ideologic junimist, reflecția lui Eminescu este, în câteva dintre punctele sale, afină cu această prudență evoluționistă recuperabilă la Maiorescu sau Carp. Ceea ce patima polemistului și angajarea ziaristului nu pot înlătura este asumarea unei perspective ce rămâne îndatorată ipotezelor conservatoare. În aceeași
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe carea apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în sensul unilateral dat de drul de Quesnay, ci în toate direcțiile vieții publice. Demagogia e, din contră, ideologică și urmărește aproape totdauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omenească.<ref id=”1”>Eminescu, Opere, vol. XIII, Editura Academiei R.S.R., București, 1985, p. 87.</ref> Marca conservatorismului eminescian, în acest peisaj junimist, va fi dată de întoarcerea spre sursele
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
alături de Titu Maiorescu, în circumstanțele Păcii de la București, el însuși gânditor politic care duce mai departe, cu fidelitate și obstinație, campaniile Junimii după 1920, Filitti este vocea unei lumi excentrice în raport cu direcțiile postbelice dominante. Posteritatea Junimii este marcată în plan ideologic, odată cu Ioan C. Filitti, de un gust al cenușii și al zădărniciei. Marile ei bătălii au fost pierdute, iar lumea de astăzi nu pare să mai păstreze decât memoria îndepărtată a unui proiect de evoluție definit prin moderația sa militantă
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
și reacțiunii. Reticența junimistă față de schimbările intempestive, critica radicalismului au justificat marginalizarea unui curent de gândire și a unei întregi imaginații intelec tuale. Masificarea de după 1920 a fost urmată, în anii comunismului, de asaltul devastator îndreptat împotriva acestui bastion suspect ideologic al centrismului și prudenței. Viziunea junimistă, așa cum este articulată esențial de Maiorescu și de Carp, participă la un moment conser vator occidental, propunând domesticirea progresului prin rațiune și reconcilierea între organicitate și ino vație. Gradualismul nu e o strategie de
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
de paradigma liberal conservatoare. Fără a fi vreodată un curent sprijinit de o pondere electorală semnificativă, junimiștii rămân, pe măsură ce istoria intelectuală apelează la contextualizările necesare, corespondentul autohton cel mai articulat al liniei conservatoare occidentale. Conservatorismul românesc, ca set de ipoteze ideologice, înseamnă, în ainte de toate, junimism. Marginali electoral, junimiștii au dat spiritului conservator de la noi armătura pe care să se poată sprijini un edificiu im punător. Odată cu Carp și Maiorescu, junimiștii au oferit efigiile unor personalități care intră în mit
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Carp și Maiorescu, junimiștii au oferit efigiile unor personalități care intră în mit, ca ipostaze ale exemplarității conduitei publice. Și, chiar dacă distanța care separă postcomunismul tulbure și haotic de epoca lui Carol I pare să anuleze orice sens al continuității ideologice, o parte a legatului junimist ajunge până la cei de astăzi sub forma pledoariei pentru regândirea temeliilor comunității politice. În fiecare moment în care patima mulțimii sau demagogia unor conducători înclină balanța către fanatism și violență publică, amintirea junimismului poate servi
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
temeliilor comunității politice. În fiecare moment în care patima mulțimii sau demagogia unor conducători înclină balanța către fanatism și violență publică, amintirea junimismului poate servi ca obstacol în calea acestei tendințe funeste. Căci junimismul oferă imaginea stenică a unei conduite ideologice care refuză programatic recursul la forțele telurice ale cetății, evocate, memorabil și vizionar, de Maiorescu în „Contra școalei Bărnuțiu“. Rațiunea, iar nu orbirea, moderația, iar nu inspirația alimentată de resentiment: după un secol al rătăcirilor, junimismul e parte din tradiția
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
anilor 1944-1948 Pagini de politică externă a României Vasile BUGA, Relațiile româno-sovietice în anii ’80 Cristian VASILE, Imposibila reconciliere: România comunistă și Vaticanul (1950-1989) Liu YOUNG, Factorii care au influențat relațiile sino-române în anii ’60 Dan CĂTĂNUȘ, PMR și evoluțiile ideologice din lagărul comunist. De la revoluția ungară din 1956 la Consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957 A.S. STÂKALIN, Apropierea sovieto-iugoslavă (1954 - vara anului 1956) și situația politică din Ungaria Dorin DOBRINCU, Un „23 august invers”? Tentativa de readucere a României în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
refuzul realității, memoria selectivă - iată elemente care se întâlnesc în contextele disfuncționale”63. Problema, după cum a subliniat Mikhail Heller, constă în „absența totală a cercetărilor despre efectul pe care l-au avut asupra creierului uman zeci de ani de intoxicare ideologică neîntreruptă, sporită de controlul mijloacelor de comunicare”64 și în lipsa oricăror încercări „de a măsura efectul distrugător asupra organismului omenesc al unor forme permanente de stres, cum ar fi teama, lipsa cronică a bunurilor, cozile inevitabile, acomodarea forțată”65. în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aplomb de cultura istorică sunt responsabili, într-un grad mai înalt, istoricii-funcționari și, într-un grad mai scăzut, chiar și cei cu prestigiu, purtători ai unui conglomerat de teme și subiecte care nu au delimitat cercetarea academică strictă de intruziunea ideologică a regimului. Conglomeratul care a reprezentat „matricea stilistică” generatoare a culturii istorice în anii ’70-’80 este alcătuit din obiectul principal de studiu al istoriei (trecutul omenirii), din concepte și tendințe împrumutate din alte științe socioumane și mult simplificate (așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în istoriografia națională și în diversificarea semantică a termenului „istorie” în țările Europei Centrale și de Est este evidentă tocmai în instrumentalizarea istoriei în vederea creării de legitimitate în fața propriilor cetățeni, dar și în producția de cunoaștere istorică. în România, discursul ideologic al puterii cu ajutorul istoriei a avut o miză a legitimității și a indigenizării marxismului și, prin urmare, a regimului, dată de condițiile dubioase ale instaurării puterii comuniste și pe fondul așa-numitei independențe manifestate de PCR, începând cu sfârșitul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în prezent ceea ce s-a petrecut în trecut cu ajutorul memoriei sale. Se mai introduce astfel încă o noțiune atașată istoriei, și anume memoria, depozitarul trecutului la nivelul conștiinței omenești. Etatizarea timpului de către aparatul de stat și împingerea istoriei în activismul ideologic politic-cultural în regimurile totalitare intenționează să controleze memoria, de care timpul este atât de dependent. Modelul lui George Orwell, folosit ca paradigmă clasică în analiza patologiei limbii de lemn, unul dintre cele mai influente modele în studiul relațiilor dintre istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ale unor cercetători din afara câmpului istoric pentru care acest exercițiu al speculației filozofice și al interpretării ținea de înclinația lor către actul de reflecție. Pentru a mă întoarce și a reaminti că anterior pomenisem de intervențiile românești pe piața „dezbaterilor ideologice”, ca să parafrazez numele unei celebre colecții de volume inițiate de Editura Politică, intenționez să aduc în atenție și un exemplu în care autori români au reacționat la apariția hermeneuticii, așa cum reacționaseră și la alte curente ca structuralismul sau prezenteismul („New
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
după cum am văzut, destul de abil măsluită [...]. De altfel Gherea însuși avea să primească mai mult decât se cuvenea din tezele lui Maiorescu. Va trebui să stabilim acest hotar, dacă vrem să ne lămurim nouă înșine și pentru folosul nostru, procesul ideologic prin mijlocirea căruia a fost înșelată vigilența de clasă a atâtor luptători progresiști” (pp. 227, 233). Pe un ton asemănător continuă și Pavel Apostol, doi ani mai târziu: „Maiorescu înfățișează încarnarea desăvârșită a filistinismului strâmt, neputincios, aliat cu reacționarismul masiv
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vigilența de clasă a atâtor luptători progresiști” (pp. 227, 233). Pe un ton asemănător continuă și Pavel Apostol, doi ani mai târziu: „Maiorescu înfățișează încarnarea desăvârșită a filistinismului strâmt, neputincios, aliat cu reacționarismul masiv al feudalismului”. Demersurile istoriografice rămân integral ideologice și nu pot fi decât așa, pentru că Maiorescu nu se mai poate apăra, întrucât toate edițiile din Critice, precum și Istoria contimporană a României, ultima apărută după moartea criticului, în 1925, la editura Socec, au fost trecute la index în biblioteci
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
propovăduia izolarea artistului de popor, crearea unei arte senine, impersonale, menită să consolideze bazele orânduirii exploatatoare a capitalismului, să adoarmă conștiința de luptă a poporului”). într-unul din cele mai grosiere și mai pline de ură articole („T. Maiorescu - exponent ideologic al regimului burghezo-moșieresc”), C.I. Gulian, proaspăt membru corespondent al Academiei, îi aducea acuze nemeritate criticului „Junimii”, un personaj istoric total diferit de „omul nou” pe care îl preamărea în discursuri încă din 1945. Acesta a fost inclus în primul volum
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
împotriva răspândirii culturii în mase [...], s-a opus răspândirii științei în popor [...], a atacat și depreciat critica literară aflată sub influența democraților ruși [...], a fost unul dintre cei mai tipici reacționari pătrunși de ură față de popor [...]. Atacând arta cu conținut ideologic și politic, batjocorind creația însuflețită de patriotism și sete de luptă socială, dar ridicând în slavă arta găunoasă, arta-narcotic a formei fără conținut, Maiorescu a servit cât se poate de zelos interesele claselor exploatatoare [...]. Maiorescu face parte din acei ideologi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
luptă socială, dar ridicând în slavă arta găunoasă, arta-narcotic a formei fără conținut, Maiorescu a servit cât se poate de zelos interesele claselor exploatatoare [...]. Maiorescu face parte din acei ideologi care au propovăduit literatura lipsită de ideologie, acoperind depravarea [s.n.] ideologică și morală”. Gulian propune „demascarea acestui dușman al poporului și agent zelos al capitalului străin”, iar acest gest „are sensul de a ne ascuți vigilența în lupta împotriva acelora care mai vor și azi să rupă cultura de interesele poporului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
când, în perspectiva istorică, direcția maioresciană apare definitiv învinsă, în fața aceleia a ideologiei revoluționare, biruitoare a marxism-leninismului, fantoma lui Maiorescu se zbuciumă inutil”. Manualele școlare păstrează același ton: „Țelul protagoniștilor ei [Junimii] era să transforme cultura românească într-un stâlp ideologic al claselor exploatatoare”. în ciuda acestui triumf aparent, „proletcultismul anilor ’50 avea în junimism un adversar mult mai redutabil și nu doar literar decât era capabil să își dea seama” (N. Manolescu). De altfel, în 1959 este punctul maxim al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
literar decât era capabil să își dea seama” (N. Manolescu). De altfel, în 1959 este punctul maxim al unei noi epoci/ere glaciare, care a început în 1958. încă înainte de 1964 se constată o reorientare națională a istoriografiei, un dezgheț ideologic și o desprindere de Moscova și în plan cultural, iar în 1963-1964 dispar Institutul de Studii Româno-Sovietic, Muzeul Româno-Rus, Institutul „Maxim Gorki”. Pe plan cultural se poate vorbi de o „libertate controlată”, dirijată din umbră de comuniști. Frondele sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
sau inspiratorul articolului din sinteză. Astfel, T. Maiorescu „a urât socialismul și a susținut necesitatea reprimării răscoalelor țărănești din 1907 [...]. Bolliac a demascat semnificația reacționară a doctrinei estetice maioresciene chiar de la apariția revistei Convorbiri literare [...], însuși Xenopol va înfiera cosmopolitismul ideologic al lui Maiorescu”. Tratatul de filosofie apărut în același an (Istoria gândirii sociale și filosofice în România, Academia R.P.R., București, 1964) nu se ridică nici măcar la nivelul celui de istorie, aici C.I. Gulian neacceptând intruziuni în domeniul său de specialitate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
s-a „lepădat de tezele sale idealiste”, ci, „din tinerețe până la sfârșitul vieții, evoluția filosofică a lui Maiorescu reprezintă o lunecare din ce în ce mai spre dreapta”. Acest capitol nu putea să nu aibă și o frază comică: „Maiorescu a deschis seria reprezentanților ideologici ai regimului burghezo-moșieresc [...] care începeau campania antimarxistă fără măcar să se fi ostenit să deschidă vreo lucrare a lui Marx”. Maiorescu este un liber-cugetător, care însă acordă un anumit rol religiei, dar, peste numai opt ani, într-o altă sinteză de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
după 1965, asistăm la o proliferare alexandrină mai ales a articolelor, studiile fiind mult mai rare. Cât despre monografii, între 1970 și 1989 au fost scrise nu mai puțin de opt cărți despre T. Maiorescu. Perioada 1948-1960 a impus reducții ideologice de o mare severitate, din care au rezultat distorsiuni și mistificări, istoriografia consacrată lui T. Maiorescu fiind mai degrabă citabilă decât citibilă, multe studii fiind total incompatibile cu cerințele neutralității științifice. Maiorescu ajunsese, deopotrivă, atât cosmopolitul cel mai înverșunat, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
e istoria?”, el trece în revistă concepțiile care stau la baza explicării faptelor istorice fără să încerce să dea o definiție istoriei și conchide că „materialismul istoric, fără să nesocotească totuși influența de ordin secundar ce formele politice, juridice și ideologice o exercită asupra fenomenelor economice, a lărgit considerabil orizontul cercetărilor și a adâncit toate problemele istorice”. Critica istoriografiei române. A. Boldur a prezentat, în ședințele din 7 februarie și 27 martie 1946 la institutul pe care-l conducea, două comunicări
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]