14,286 matches
-
părea rău că mănânc și eu o friptură de miel sau vițel. Ca încheiere, vreau să vă mai spun că îmi pare rău că dvs., ca fecior de țăran și muncitor, ridicat la rangul cel mai mare, nu aveți un pic de milă și înțelegere față de suferințele și durerile noastre. Un ascultător al postului dumneavoastră de radio, [iunie] 1984, difuzată la 15 iulie 1984 Stimate domnule director Vlad Georgescu, Vă scriu în numele locatarilor blocului 22 din Bulevardul Păcii nr. 1, sector
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
lui Jaroslav Haek a răspuns: Cu bucătăreasa, să trăiți! . Bronetul colonel Radu [scoate] din România covoare, mobile și obiecte de artă, iar un agent al lor, radiotelegrafist, emitea dintr un atelier de reparat stilouri, din clădirea Garajului Ciclop, fără pic de jenă. Nicolae Ceaușescu, care are Universitatea militară sovietică Frunze, unde n-a învățat nici limba rusă, afișează o falsă independență economică și politică cu care a produs confuzie în Occident, în timp ce înfometează și asuprește poporul de o manieră necunoscută
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
că s-au dat banii pentru Dicționar (refuzați În septembrie) și că e urgent să-i justificăm până la finele anului. Se va trece la editare? Sperăm, căci ce alta ne-a mai rămas? Dar plec cu inima Îndoită și fără pic de entuziasm. Îți mulțumesc pentru adresa ARA, deocamdată Însă nu vreau să suprapun lucrurile. Întâi să văd ce găsesc la București. Și eu doresc să rămânem În legătură și, la fel, promit o scrisoare mai lungă, sper pe curând! Oricum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și la un prânz de duminică. Îi scrisese, probabil, lui Cioran despre mine. Într-o zi, mi-a arătat un surprinzător mesaj de la acesta, datat 25 septembrie 1989: „Mon cher ami, Je vous remercie de votre lettre qui tombe à pic. Il y a quelques jours seulement j’avais été frappé ou plutôt bouleversé par le texte de Norman Manea. C’est ce que j’ai lu de mieux sur le cauchemar roumain. Je ne savais pas à qui m’adresser
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
1986, când apăruse romanul Marginea orizontului, medicul este stupefiat. „În personajul Spino nu mi-a fost greu să mă recunosc pe mine Însumi, transformat Într-un medic ratat, operând autopsii Într-un spital decrepit și vânat de o parteneră un pic frivolă, care visează Statele Unite și călătorii pe mare.” Actualul rezident al Statelor Unite se grăbește să precizeze: „Soția mea a fost totdeauna o femeie pozitivă și plină de viață; nu pot exclude ca acea Sara, frustrată și plăpândă, care vrea să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mult de 20 de ani de când ne Întâlneam la Genoa, trecuse mult timp de când mă aflam În Statele Unite și nu văzusem niciodată o fotografie a sa. Cine știe, poate era În grupul profesorilor vârstnici așezați În primul rând, chel, un pic Încovoiat... un Spino la anii pe care i-ar fi avut astăzi.” Epistola concepută de Tabucchi În numele „modelului” său operează, s-ar zice, cu aceeași ironie, la adresa acestuia, ca și a sa Însuși. „Se pare că Tabucchi fusese invitat pentru
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
îl lămuresc și totodată îi spun că mergând țeapăn poate ajunge până seara acolo. Lăsase în urmă Cacova și se apropia de Ticvaniul Mare, simțind că nu-l mai țin puterile după atâtea eforturi și atâția kilometri parcurși fără un pic de mâncare. Gândind la omenia românească, din părțile Țării Făgărașului său de unde nu pleca nimeni fără să i se dea o bucată de pâine, dacă o cerea și adăugând că și cei din partea vestică a Banatului aparțin aceluiași neam, îndrăznește
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
luptei lor se doreau într-o indestructibilă credință și frăție de arme. Cu ocazia evacuării dezastruoase din Basarabia și Bucovina de nord, s-a petrecut un fapt atât de zguduitor încât ar fi dat de gândit oricărui om cu un pic de bun simț și cu ooarecare licărire de conștiință națională românească. Evreii din teritoriile evacuate au atacat pe românii, care se retrăgeau în grabă, ba chiar au recurs la acte de a tăia retragerea și a trage în unități de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ureze noapte bună părinților, care, lipsiți de somn, îngână un fir de poveste mută în casa de pe coasta dealului. încetase de mult plânsul înlăcrimat și material. În locul lui se sălășluise altul în noi, era plânsul inimii care se topește în picuri mici și mărunți, e plânsul etern prin care facem legătura cu morții noștri legionari. El nu încetează decât atunci când a biruit gândul cel mare, care i-a trimis pe ei pe căile veșniciei, acolo unde suntem așteptați cu toții. în casă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Reeducarea de la Aiud, de partea administrației. El era singurul deținut care avea bibliotecă în celulă și i se permisese să scrie. Ce anume? Cele două cărți: Reeducarea de la Aiud și Garda de Fier, foarte injurioase la adresa tuturor morților legionari, fără pic de jenă că aceștia nu se mai pot apăra, de calomniile mincinoase, care s-au vehiculat în presa de stânga și pe care el le reia, unele chiar amplificându-le, cu multă vervă, dar cu lipsă totală de lealitate. Cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sau înotul. Nu vreau să spun că nu mai exersez. Trebuie s-o fac, chiar permanent, pentru a simți cum progresez, cum mă perfecționez. Tocmai de aceea am întotdeauna mărunțiș prin buzunare și ori de câte ori dispun de timp, mai exersez un pic. În momentul acela aveam într-un buzunar trei monede de cinci sute și optsprezece de o sută de yeni, iar în celălalt șapte de cincizeci și șaisprezece de zece. În total, trei mii opt sute zece yeni. Un fleac pentru sistemul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a privit fix, încercând să scotocească printre amintiri. Am avut câteva clipe impresia că voia să mă înlănțuie cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din categoria celor pe care nu mi le amintesc. Scuză-mă, te rog. Nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aș face cu siguranță un lucru bun. Să mi-o încredințați mie? am întrebat eu extrem de uimit. Numai pentru că îmi plac sandvișurile făcute de ea? — Și nu-ți plac? — Ba îmi plac, și încă foarte mult. M-am gândit un pic la fata cea dolofană, dar numai un pic, cât să nu-mi perturb calculele. Apoi am băut o cafea. — După câte îmi dau seama, ai ceva cu totul deosebit. Sau îți lipsește ceva deosebit. — Și eu am aceeași impresie uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-o încredințați mie? am întrebat eu extrem de uimit. Numai pentru că îmi plac sandvișurile făcute de ea? — Și nu-ți plac? — Ba îmi plac, și încă foarte mult. M-am gândit un pic la fata cea dolofană, dar numai un pic, cât să nu-mi perturb calculele. Apoi am băut o cafea. — După câte îmi dau seama, ai ceva cu totul deosebit. Sau îți lipsește ceva deosebit. — Și eu am aceeași impresie uneori, am răspuns cinstit. Noi, oamenii de știință, privim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lanterna într-o mână și am apucat-o pe drumul din subteran. Bătrânul nu m-a însoțit. — Întunegrilor nu le plac ultrasunetele, așa că stai liniștit. Deocamdată n-au curajul să se apropie, chiar dacă-i obligă Simbolatorii. Cum îi ameninți un pic, cum nu mai vin. Cu toată îmbărbătarea bătrânului, nu mă simțeam în largul meu pe întuneric, printre oribilii ăia de Întunegri despre care nu mi se spusese decât că locuiesc în subteran. Ar fi fost bine să știu măcar cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Au fost extraordinare! — Zău? zise ea zâmbind. — N-am prea avut parte în viața mea de astfel de sandvișuri. Le-am mâncat pe toate. N-am lăsat nici unul. — Dar cafeaua? — Și cafeaua a fost foarte bună. Nu mai vrei un pic de cafea? Am mai sta și noi de vorbă. Nu, nu mai pot bea nici o picătură. Am băut prea multă acolo jos. Și abia aștept să ajung acasă să mă culc. — Păcat! — Îmi pare rău, dar... — Nu-i nimic. Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Doar atârnă la greutate și-atât. M-am apropiat de umbră și i-am spus: — Îmi pare rău, dar trebuie să te părăsesc o vreme. N-am avut de gând să fac așa ceva, dar a trebuit. Reziști fără mine un pic? — Un pic? Adică până când? întrebă Umbra. Nu știu. — O să-ți pară rău, zise ea în șoaptă. Nu mi-e clar ce se întâmplă aici, dar îți pot spune că nu e normal ca omul să se desprindă de umbra lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la greutate și-atât. M-am apropiat de umbră și i-am spus: — Îmi pare rău, dar trebuie să te părăsesc o vreme. N-am avut de gând să fac așa ceva, dar a trebuit. Reziști fără mine un pic? — Un pic? Adică până când? întrebă Umbra. Nu știu. — O să-ți pară rău, zise ea în șoaptă. Nu mi-e clar ce se întâmplă aici, dar îți pot spune că nu e normal ca omul să se desprindă de umbra lui. Faci o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ori. — Vrei să știi ce cred despre tine? — Că-s nebun sau tâmpit. — Cam așa ceva. — Să știi că nu sunt. Nu știu cum să te conving. Poate oi fi eu puțin cam îngust la minte și foarte încăpățânat, ba chiar și un pic înfumurat, dar nebun nu. Nici cei cărora le stau în gât nu m-au acuzat vreodată de nebunie. — De vorbit, vorbești normal. Și mi-ai cumpărat înghețată. Bine, fie, hai să ne întâlnim la cofetăria din apropierea bibliotecii la ora șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum se face digestia în stomacul meu? — Nu cred că se poate auzi așa ceva. Știi tu pe cineva care aude sucul gastric dizolvând mâncarea ingerată? Urechea nu percepe mișcarea peristaltică. Dar stomacul meu muncește serios acum. Hai, mai ascultă un pic! Am rămas cu urechea lipită de stomacul ei, dar îi priveam încântat părul pubian. Nu distingeam nimic care să semene cu activitate gastrointestinală. Mi-am amintit o scenă din filmul Ochi pentru ochi. Stomacul ei uriaș m-a trimis cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-e din ce în ce mai greu să apreciez vârsta femeilor. Știu că arăt mai tânără, dar crede-mă că am cât am zis. Apropo, nu cumva ești jucător de baseball? Întrebarea m-a surprins atât de mult, încât mi-a scăpat un pic de votcă pe piept. — Ce-ți veni? N-am mai pus mâna pe o minge de cel puțin cincisprezece ani. De ce mi-ai pus o asemenea întrebare? — Am impresia că te-am văzut la televizor. Eu nu mă uit decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
puțin cam neîndemânatică. Și cam prost dispusă. Cel puțin așa-mi spuneau ridurile din jurul ochilor ei. Când m-am apropiat, au încetat lucrul și m-au privit. — Ce te-aduce pe la noi? mă întrebă Paznicul. — Aș vrea să stăm un pic de vorbă. — O să te rog să mai aștepți puțin ca să terminăm ce-am început, zise el în timp ce mai rindeluia o scândură. Umbra mi-a aruncat o privire scurtă și și-a văzut mai departe de treabă. Mi-am dat imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Drumul e mult mai prost decât pe vremuri, zise ea. Când am venit aici ultima oară nu era atât de îngrozitor. Poate ar fi mai bine să ne întoarcem. Dacă tot am ajuns până aici, hai să mai încercăm un pic. Să vedem până unde se poate ajunge. Am mai înaintat prin tufișuri vreo zece minute, ghidându-ne după mugetul vârtejului. Brusc, s-a deschis în fața ochilor noștri o priveliște inimaginabilă. Tufișurile se terminaseră și începea o pajiște lină, de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mână îi strălucea un ceas de aur Rolex. Bineînțeles că acesta nu era pentru copii, arăta mult mai mare. Tot echipamentul descindea parcă din Star Trek. Îi dădeam până-n patruzeci de ani sau puțin peste. Dacă ar fi fost un pic mai înalt - măcar încă vreo douăzeci de centimetri - ar fi putut deveni actor TV. Bărbatul cel solid a intrat în bucătărie fără să se sinchisească să-și scoată pantofii. A tras scaunul din fața mea. Pitic a apărut și el imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o pagină de ziar în bătaia vântului. — Cred că aproape oricine poate face așa ceva, zise Pitic. Eu nu pot. Matahală luă apoi foița de metal cu vârful degetelor și o făcu fâșii-fâșii în câteva clipe. De data asta doar un pic strâmbă din colțul buzelor. Îmi mai fusese dat să văd un carnet de telefon metalic rupt în două, dar era prima oară când vedeam sfâșiată o foaie de metal împăturită. E adevărat că n-ai de unde să știi ce poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]