13,022 matches
-
trăsăturile, felul de a pronunța un diftong. Sosise așadar ziua cînd rătăcirile mele intime pe pergament aveau să fie notate. Jocul Înceta, nu era just, dar părea necesar. Toată lumea fiind de acord că trebuie să Înfrunți realitatea. Deși nimeni nu pricepe ce e. În viața imponderabilă, abia pîlpîind a textelor mele, avea să dea buzna sau ce-avea să dea un Profesor. Am fost convins destul de repede, argumentul decisiv fiind evident unul de ordin literar: soția lui Sorin, Rodica, o splendidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umor. N-o fi-nțeles ce vroia Brecht să spună cînd susținea că prima funcție socială a unei opere teatrale este aceea de a distra. Mann era dotat cu o sobrietate de tip cazon la două rînduri și n-a priceput nici ce-a vrut să zică puțin mai tîrziu Italo Calvino prin mignona frază „Cred că amuzamentul este ceva serios”. Germanul credea că seriozitatea e seriozitate, adică atunci cînd omul nu rîde; hidrazidă, filozofie, moarte la Veneția. Turnînd În capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
trece peste ei cu pantoful, cu seninătate, cu mătura și privirea pierdută-n sus, În gînduri, cu detașare, cizma de senator, drezina, Mercedesul, testamentul, treierătoarea, dricul. Nu mai emit acel bîzÎit constant specific tensiunii umane una probabil alternativă, nu mă pricep, ceea ce nu mă Împiedică să exclam În fiecare dimineață Înainte de-a mă trezi: „Mare invenție, curentul electric”. Și apăs comutatorul, se aprinde veioza, apoi mouse-ul, trăiesc timpuri noi, cu Charlie Chaplin, cu ecran, unde-mi văd avatarurile mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spus o și făcea, dar fără să mai atingă nivelul letal al radiației. Devastau, nelăsînd În aer nici urmă de speranță. Un adevărat holocaust. Faptul că-mi era destul de milă de cei puși la zid nu Însemna decît că nu pricepeam rolul cenaclurilor. Aveam să-l pricep peste ani, ca scriitor, dar mai ales ca redactor. În sfîrșit, după ce tunurile din Navarone tăceau, mai punea cîte-un punct pe-un i scăpat cu viață, cîte-o virgulă cristalină, monitorul, care vreo doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să mai atingă nivelul letal al radiației. Devastau, nelăsînd În aer nici urmă de speranță. Un adevărat holocaust. Faptul că-mi era destul de milă de cei puși la zid nu Însemna decît că nu pricepeam rolul cenaclurilor. Aveam să-l pricep peste ani, ca scriitor, dar mai ales ca redactor. În sfîrșit, după ce tunurile din Navarone tăceau, mai punea cîte-un punct pe-un i scăpat cu viață, cîte-o virgulă cristalină, monitorul, care vreo doi ani a fost Caius Dobrescu, iar spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ști!, și soția dumneavoastră, și copilul, răspundeam că nu, la mijloc era de bună seamă o confuzie, nu avusesem niciodată nimic la picior, dar cîinele?, cîinele era-n bucătărie și mă privea cu ochii lui verzi, resemnați, oblici, și-am priceput repede că nu făcea bine deloc, o fi presimțit ceva, Îl durea stomacul, animalele știu Întotdeauna ce urmează să se Întîmple după atîtea felicitări, așa că spuneam că mănîncă la ore fixe, doarme ca un prinț și aleargă pe gazon mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din cartier. În fiecare seară Îmi privesc cu drag Browningul.) Apar, pe rînd sau concomitent, plini de voie bună. Cu unul trebuie să joc table, cu altul să beau coniac, cu al treilea să discut politică, cu al patrulea nu pricep ce fac. Pentru că unii sînt femei. Le-am spus că am nevoie de liniște, sînt scriitor, m-au Înțeles, m-au bătut pe umăr, aha, de-aia, ne Întrebam noi ce-o fi țăcănitul ăsta ca la balamuc, vasăzică asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care vroia să-l provoace și l-a și provocat numai pe jumătate, lipsind partea cu „Dumnezeule, nu”. Nici nu mai știi cine-i mai inteligent, spectatorul sau regizorul. Păcat că regizorii scriu asemenea cărți de unde cineva rău intenționat poate pricepe exact cît Îl duce mintea, fără să priceapă Însă de ce atîta mirare artistică, În definitiv publicul (și actorii) este același, cel din Începutul Odiseei spațiale, neschimbat, maimuțele sînt sentimentale, pun mîna pe femur, reacționează identic de la facerea lumii pînă-n ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și provocat numai pe jumătate, lipsind partea cu „Dumnezeule, nu”. Nici nu mai știi cine-i mai inteligent, spectatorul sau regizorul. Păcat că regizorii scriu asemenea cărți de unde cineva rău intenționat poate pricepe exact cît Îl duce mintea, fără să priceapă Însă de ce atîta mirare artistică, În definitiv publicul (și actorii) este același, cel din Începutul Odiseei spațiale, neschimbat, maimuțele sînt sentimentale, pun mîna pe femur, reacționează identic de la facerea lumii pînă-n ziua de azi. Mărturisesc că de multe ori mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o aplicau medicii ruși holericilor: scufundarea În apă fiartă. Cine rezista, bine. Nu rezista nimeni. De parcă n-ar fi fost suficient că aveai boala asta neplăcută și fatală, te mai și opăreau, ca să mori ca mama lui. Ce n-am priceput a fost viziunea medicală a lui Russell asupra maladiei: atît Ceaikovski cît și maică-sa prezintă publicului, pe față, niște bube gen flictene, galbene, sanghinolente, hidoase. Care nu apar deloc În tabloul clinic adevărat. Pe de altă parte, să recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să te facă să uiți de adolescenta ce cască lasciv pe pernă, Într-o creație fără miză, cu tot premiul ei de la Veneția, din ’65 (vorbesc de Dragostea unei blonde). Omul din lună n-a luat nimic la Veneția, nu pricepe nimeni ce-i cu luna, poate și din cauză că orașul se scufundă. Iar În ’65 Milos Forman avea, totuși, 35 de ani. Sigur că poți spune că improvizația muzicală din cotidian, că umorul nu prea des , că două, patru scene, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui Noe, răsturnînd copaci, autobuze, spitale, unde stau ascunse gata să nască o sumedenie de mame, ar doborî poduri, schele, stîlpi de telegraf, trenuri de mare viteză, nu s-ar gîndi În nici un caz la un film intimist, n-ar pricepe de ce intimist și-ar pulveriza În cîteva minute de proiecție zeci de elicoptere, avioane cu pasageri speriați dar curajoși, doi munți cu cușme de zăpadă și-un cartier de zgîrie nori, ar angaja mii de figuranți numai pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vreo patru sute de soldați fioroși cu, n-o să credeți, două seceri pentru orz, arma lui secretă, că era fiu de țăran. Ceea ce pune Însă capac oricărei luminițe de speranță este coloana sonorizată. În plin mister asiatic cînd, din fericire, nu pricepi bine ce se-ntîmplă nici prin subtitrare, cînd doar săbiile lungi de samurai sclipesc În puterea nopții de smaragd, se aude un străvechi cîntec japonez, din care distingi următorul refren: „I don’t want to say goodbye, baby“. Cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nimic nu se justifică, cum sperai din titlu. Există pe ecran multe bretele negre, paturi, coridoare, o secțiune mediană de mare efect În care Madonna-și așază mîna pe „bombonieră”, fete cu mustăți sau băieți În cîteva scene confuze din care pricepi, Însă, că fata iubește oamenii care nu au de mîncare. Și pădurile. PREA TÎRZIU PENTRU TOBA DE TINICHEA Sigur că Întoarcerea acasă nu-i un film memorabil mai ales pentru cine n-are memorie, eu l-am văzut de șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ei ca un text cursiv de extrafilozofie de-o enormă prospețime și, ca atare, cu incalculabil impact asupra vieții pe pămînt În general și a politicii Americii În special. Nimeni n-a mai auzit vreodată așa ceva, fiecare se căznește să priceapă metafora, subsolul fiecărei replici referitoare, În aparență cred ei, la plante, sape și stropitori. Chiar și președintele țării (Jack Warden) este uluit de noutatea absolută a unui tip de discurs atît de imbecil Încît nu poate fi decît supranatural, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să văd În sfîrșit cum Îl cheamă măcar pe unul dintre sugrumătorii coloanelor sonore românești: Îl cheamă Pap. C-un asemenea nume mi se pare normal ca orice film autohton să nu se audă, de pildă În Iacob nu am priceput nici măcar un sfert din dialoguri. Pap lipește marginea perforată a benzilor cu propriul nume și pe urmă nu-l mai poate dezlipi. Dați-i, dom’le, o slujbă mai puțin solicitantă, de paracliser. În fine, puțin mai tîrziu după subom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe bard, atît cît să-l sperie sub ochii noștri holbați, ei bine, nu, tot ce face domnu’ Radu e să dea impresia că-i aproape gata să pupe gazda. Sting televizorul, dezaxat. Îmi este Într-adevăr cu neputință să pricep din ce motive probabil fascinante fostele victime ale comunismului preferă să poarte discuții amicale cu foștii mari ai lumii comuniste, probabil la mijloc e ceva cu Dumnezeu. Păi ăsta film, nu Toba de tinichea ori Stanley și Iris cu Jane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
facă stropitoare, na, că n-a reușit, și-n momentul cînd poetul a scris și-a doua poezie de i se mișcau cele alea În toate părțile, ăsta s-a dat bătut și-a Început să-l iubească. Așa am priceput și eu În final numele ziarului Totuși iubirea, trebuie adică să ne iubim cu toții, eu una-s gata. Să facem cum face ei la gazetă cu propriu’ director, care le e mai scump ca lumina ochilor din cap. Da’ m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
era copii. Pe-atunci domnu’ Barbu „conducea corabia”, cu care-a dat peste unul tocmai În Ardeal, Blaga, parcă, și l-a salvat, că se Îneca. Domnu’ Barbu scrie ceva și despre fotbal, aici nu mă bag că nu mă pricep, da’ ce bine e cînd scrie toți laolaltă! În mijlocul ziarului apare domnu’ Florescu, la care țin și la dumnealui cu toată făptura, care zice că Caraion era informator, și pe urmă scrie, pe-asta am ținut-o minte pe dinafară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
n-am mai Înțeles nimic că asta nu-i treaba mea, că-s neinstruit și la urma urmei ce știu eu, dușmanul dă tîrcoale, așa a zis, asta-i treaba noastră, o citim noi, că tu ești analfabet și nu pricepi ce-i politica, a zis, tu să semnezi ce scriem noi că dacă nu, te dăm afară (iar) și-ai să rămîi pe drumuri dracului că eu am trei copii, să trăiți, și nu recunosc că am făcut politică, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
transforma Într-o orgă de lumini, Într-o caterincă, Într-o fîntînă arteziană”. Carevasăzică, după femeia păianjen și Michelle Pfeiffer liliac, va apărea femeia licurici. Dacă nu va lumina suficient, i se poate adăuga un far de motocicletă, nu se pricepe de ce va cînta o caterincă, În schimb nu trebuie uitate măsurile de protecție pentru bărbați, cărora ar fi bine să li se ocrotească părțile sensibile la electrocutare cu izolirband legat la pămînt, cu liță. „Din filmul dumneavoastră am Învățat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
trebuie să ne intre-n cap că nu are nici un rost să-l tot vedem pe Shakespeare, e suficient o dată, deoarece-i un scriitor ce se reține ușor, mai ales c-a scris În versuri vechi, din unele nu se pricepe nimic. Și concluzia asta se impune și se răspîndește ca bucuria dragostei, ca floarea de păpădie În octombrie, ca holera: să nu-l privim pe Michelangelo decît o dată, să nu-l ascultăm pe Mahler decît o dată, cînd sîntem mici, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nepotul se lasă În sfîrșit Înduplecat să-nceapă repetițiile pentru rolul de vînzător de mașini, apar Faye și fata ei, Lili. Trecînd peste faptul că bătrîna doamnă confirmă că-i o mare actriță, În prima ei scenă arată că se pricepe și la mașini: Îmbrăcată ultra elegant, Într-un taior negru mulat peste ce-a mai rămas din ea, privește-n jur cu ochi de cunoscătoare, cade pe neașteptate-n patru labe, scoate din poșetă o șurubelniță și strînge un șurub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
danseze grecește cu mîinile ridicate-n aer, au auzit saxofonul lui Parker. Într-un film foarte lung, Bird, Clint Eastwood, un regizor surprinzător și mai Înalt decît actorul cu același nume, mai ridat, demonstrează ca la tablă cît de puțin pricepe din ce se-ntîmplă cu artiștii, mai ales dacă sînt de geniu. O experiență similară am trăit și-n Doors, unde Oliver Stone Își expune și el goliciunea pe-o astfel de temă, viața unui artist, piatră de Încercare pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bidineaua și zugrăvește pe pînză un negru gras și antipatic (Forest Whitaker, la doi ani după ce fusese rănit În Platoon și, după cum se vede, Încă nerefăcut), care se intoxică pînă crapă și spre bucuria spectatorului se termină filmul. Ce să priceapă un cinefil normal care nu-i obligat să fie amator de jazz dintr-un film cu un Parker la fel de mototolit ca Val Kilmer/Jim Morrison, chior de beat tot timpul și care, dacă e să judeci după coloana sonoră, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]