12,674 matches
-
compromis a fost realizat în urma Războiului de Treizeci de Ani. Schweitzer a crescut în acest mediu de toleranță religioasă și astfel ajunge la concluzia că adevăratul creștinism ar trebui să conducă la unitate religioasă. În 1893, Schweitzer începe să studieze teologia la Universitatea din Strasbourg. În 1899 Schweitzer devine preot la biserica St. Nicholas din Strasbourg, iar în anul următor profesor la colegiul teologic St. Thomas din același oraș. În 1906 publică lucrarea "Istoria cercetării vieții lui Hristos" ("Geschichte der Leben-Jesu-Forschung
Albert Schweitzer () [Corola-website/Science/315868_a_317197]
-
prietenilor și a rudelor, renunță la acest post și se înscrie din nou la Universitate cu intenția de a obține doctoratul și în medicină. La vârsta de doar 38 de ani, Schweitzer își luase deja doctoratul în trei discipline - filozofie, teologie, medicină și deținea și titlul de profesor. Schweitzer își propusese să se dedice misionariatului și acțiunilor caritabile, nu numai răspândind cuvântul Evangheliei ci și prin acțiuni de tămăduire sufletească și trupească. Convingerile sale umaniste i-au purtat pașii în jungla
Albert Schweitzer () [Corola-website/Science/315868_a_317197]
-
fost construit inițial și de la care fusese luată cu forța de administrația austriacă. Până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial Biserica "Învierea Domnului" din Suceava a fost capelă a Garnizoanei Militare Suceava. Apoi a fost capelă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți-Suceava (1945-1948) și capelă pentru practica liturgică a Școlii de Cântăreți Bisericești (1948-1952), depinzând administrativ de Parohia "Sf. Dumitru", și în cele din urmă biserică misionară dependentă de Mitropolia din Iași (1951-1956). Începând din anul 1957 ea a
Biserica Învierea Domnului din Suceava () [Corola-website/Science/316625_a_317954]
-
Maria. În 1521 s-a mutat la Waldshut. În 1522 i-a întîlnit la Basel pe Heinrich Glarean (profesorul lui Konrad Grebel) și pe Erasmus. Tot atunci început să citească scrierile lui Martin Luther, care l-au fascinat prin expunerea teologiei pauline. A ajuns în contact cu cercuri evanghelice și s-a împrietenit cu Huldrych Zwingli, pe care l-a cunoscut în martie 1523. În octombrie 1523 a participat la o dezbatere cu acesta în Zürich, în care a afirmat principiul
Balthasar Hubmaier () [Corola-website/Science/316771_a_318100]
-
de milostenie. Lucrările Părinților Bisericii o incântau cu deosebire; nu rareori se întîmpla să fie văzută venind la masă tinînd în mână cartea pioasă care o pasiona; și atunci când fiica sa Ana Comnena, mult mai atrasă către științe decât către teologie, o întreba cu oarecare mirare ce interes așa de mare găsea în aceste lecturi, ce plăcere putea să-i dea aceste teorii abstracte și subtile, "care, spunea ea-te amețesc", Irina îi răspundea zâmbind: "Ca și ție, mi/e teamă
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
intrat în Societatea lui Isus pe 25 septembrie 1944, și a fost sfințit preot de cardinalul Maurilio Fossati la 13 iulie 1952. Martini și-a completat studiile în filosofie la Școala Iezuită de studii în Gallarate, în provincia Milano, și teologia la Facultatea de teologie din Chieri. În 1958, Carlo Maria Martini și-a luat doctoratul în Teologie Fundamentală la Universitatea Pontificală Gregoriană cu o teză al cărui titlu este: ""Il problema storico della Risurrezione negli studi recenti"". După anii petrecuți
Carlo Maria Martini () [Corola-website/Science/315041_a_316370]
-
Isus pe 25 septembrie 1944, și a fost sfințit preot de cardinalul Maurilio Fossati la 13 iulie 1952. Martini și-a completat studiile în filosofie la Școala Iezuită de studii în Gallarate, în provincia Milano, și teologia la Facultatea de teologie din Chieri. În 1958, Carlo Maria Martini și-a luat doctoratul în Teologie Fundamentală la Universitatea Pontificală Gregoriană cu o teză al cărui titlu este: ""Il problema storico della Risurrezione negli studi recenti"". După anii petrecuți la Chieri se întoarce
Carlo Maria Martini () [Corola-website/Science/315041_a_316370]
-
Fossati la 13 iulie 1952. Martini și-a completat studiile în filosofie la Școala Iezuită de studii în Gallarate, în provincia Milano, și teologia la Facultatea de teologie din Chieri. În 1958, Carlo Maria Martini și-a luat doctoratul în Teologie Fundamentală la Universitatea Pontificală Gregoriană cu o teză al cărui titlu este: ""Il problema storico della Risurrezione negli studi recenti"". După anii petrecuți la Chieri se întoarce la Roma pentru a-și face un nou doctorat în Scriptură la Institutul
Carlo Maria Martini () [Corola-website/Science/315041_a_316370]
-
în anii 1780, sub îndrumarea cunoscutului filolog Neophyte Cavsocalyvitis. Dar ei au studiat de asemenea (cu excepția lui Photiades) în universitățile occidentale majore. Doungas, de exemplu, a fost student al lui Friedrich Wilhelm Joseph Schelling. În "Fizica", a încercat să împace teologia dogmatică ortodoxă cu științele naturii, urmând sistemul lui Schelling. Ei n-au fost doar promotori ai filosofiei moderne și a științelor naturii, dar de asemenea a ideilor iluministe. Filosofia „filosofilor” francezi a avut așadar un impact major asupra intelighenției românești
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
astronomia, sau cosmologia științifică, care în cele din urmă servește ca bază pentru speculații metafizice. În afara hotarelor Principatului, apoi Regatului României, putem nota activitatea lui Vasile Lucaciu (1852-1922) din Maramureș. Greco-catolic, a studiat la Roma, unde a obținut doctoratul în teologie și filosofie. Este autorul sistemului filosofic tomist, "Norme de filosofie", publicat între 1881 și 1884 în trei volume: "Logica" (1881), "Metafizica" (1882) și "Filosofia morală" (1884). În timpul secolului 20, istoria filosofiei românești poate fi împărțită în trei perioade: pre-comunistă, comunistă
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
și istoria metafizicii. Abordarea sa a istoriei filosofiei este mai mult tipologică, nu cronologică. Gândirea lui Nae Ionescu ar putea fi descrisă ca o filosofie existențială a autenticității creștine, numită „trăirism”, o versiune autohtonă a existențialismului, influențată de vitalism și teologia ortodoxă. Mai târziu, mulți comentatori l-au acuzat de „plagiat”, neținând cont de faptul că niciodată nu și-a scris prelegerile și nici măcat notele de prelegere; Ionescu a impovizat în mod creativ și cu multe ocazii cineva poate recunoaște
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Triod” (cirilice), din 1804 (Blaj), “Liturghier”, din 1814 (Sibiu), “Octoih Mare” - 1846 (Budapesta), “Molitvelnic” (cirilice) - 1849 (Sibiu), “Minee” pe 12 luni” - 1853-1854 (Șaguna Andrei), “Liturghier” - 1902 (Sibiu) și “Evanghelie” - 1907 (Sibiu). Bibliografie 1. Chindriș Cristian - Monografia Protopopiatului Lăpuș, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj Napoca, Teza de licență, Cluj Napoca, 1995 2. Gabor Valer - Monografia comunei Vima Mică, București 2003 3. Giurescu C. Constantin, Giurescu C. Dinu - Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros 1975 4. Kadar Jozsef - Szolnok-Dobokavarmegye monographiaja
Biserica de lemn din Peteritea () [Corola-website/Science/316038_a_317367]
-
acordă, în semn de recunoaștere a meritelor sale academice, titlul de "". Publică mai multe sute de studii, articole, rapoarte de cercetare etc. pe teme de literatură comparată, istoria mentalităților, istoria ideilor, istorie românească și sud-est europeană. Publică și studii de teologie (îndeosebi în anii '50, când nu are drept de semnătură în nume propriu, scrie sub pseudonim), colaborarea sa cu revistele teologice continuând de-a lungul întregii perioade comuniste. Inițiator si cordonator al "Revue d'Études Sud-Est Européennes" (redactor 1967-72; redactor
Alexandru Duțu () [Corola-website/Science/316045_a_317374]
-
sovietici. În 1945 s-a întors din prizonierat și s-a încadrat ca ofițer cu gradul de locotenent major la Regimentul Pitești. A demisionat și s-a înscris la Academia Teologică Română Unită de la Blaj, unde a obținut "licența în teologie". La 22 iulie 1948 a fost arestat ca agitator contra comunismului, iar apoi a fost judecat și condamnat de Tribunalul Militar Cluj pentru răspândire de publicații interzise și predici contra noii orânduiri socialiste. A trecut prin închisorile din Satu Mare, Cluj
Ioan M. Bota () [Corola-website/Science/316108_a_317437]
-
1982 s-a pensionat. A fost hirotonit diacon la data de 14 septembrie 1988. După reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, în perioada 1990-1998, Ioan M. Bota a fost preot la Huedin, județul Cluj și a predat teologia, ca profesor universitar la Oradea, iar între 1990-2002 la Institutul Teologic Greco-Catolic din Cluj. Ioan M. Bota a publicat peste 700 de lucrări, dintre care cele mai cunoscute sunt: Alte lucrări: Duminică, 25 octombrie 2015, în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj
Ioan M. Bota () [Corola-website/Science/316108_a_317437]
-
arta de a guverna regatele ca un suveran creștin". Preceptorul ei, Johannes Matthiae, îi impune să lucreze 12 ore pe zi. Studiul limbilor și al istoriei alternează cu educația fizică, geografia și politica. Uimește cu profunzimea cunoștințelor de filosofie și teologie; e interesată de astronomie și de chimie, care abia căpătau statutul de științe. Maria Eleonora i-a scris cu regularitate fiicei ei. Ea și curtea ei germană își doreau să plece din exilul lor de la castelul Gripsholm. Cristina știa că
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
Încă de timpuriu ea a scris că a fost îngrozită de influențele epocii victoriene, în special datorită prăpastiei dintre confortul păturii de sus și zbaterile clasei de jos, muncitoare, acele probleme fiind cauzate cel puțin în trecut de nedreptățile ”vechii teologii”, iar în prezent de către ”actualul război”, referindu-se la perioada 1914-1945. În autobiografia sa ea a relatat că de timpuriu a fost nefericită, găsind viața fără valoare, ca urmare a încercat de trei ori să se sinucidă: prima dată la
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
împotriva tuturor formelor de fanatism și intoleranță. Ea a văzut acest fanatism în biserici, în naționalism și în concurența școlilor esoterice. (Bailey pp. 15 & 453) Ea a asociat acest fanatism cu devoțiunea neinteligentă și cu ancorarea pe căile și pe teologiile vechi. Bailey a indicat că aceste probleme au fost găsite cel mai adesea printre generațiile mai vechi, că fanatismul lor ar putea limita creșterea lor personală și că ei ar putea în cea mai mare parte găsi o soluție pentru
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
tinerețea și maturitatea timpurie, nu a existat perspectiva urcării sale pe tronul danez, fratele său mai mare, Christian, fiind moștenitorul aparent. Frederic a fost educat la Academia Sorø și a studiat în Olanda și Franța. Și-a arătat interesul pentru teologie, științe naturale și istoria Scandinaviei. A fost un prinț rezervat și enigmatic, care râdea rareori, vorbea puțin și scria și mai puțin în contrast izbitor cu tatăl său. Frederic poseda virtuți compensatoare de oderație și de autocontrol. La data de
Frederic al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/320063_a_321392]
-
să fim cu adevărat luminați și eliberați de toată orbirea inimii. De aceea, cea mai mare străduință a noastră se cuvine să fie cugetul profund la viața lui Hristos.’’ Idealul de imitare a lui Hristos este un element important al teologiei, eticii și spiritualității creștine. Trimiterile la acest concept și practica sa se regăsesc în cele mai vechi documente creștine, de exemplu, în epistolele Sf. Apostol Pavel. Sfântul Augustin privea "imitația lui Cristos" ca scop fundamental al vieții creștine și ca
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
păcatelor lui Adam. Sfântul Francisc de Assisi a pledat pentru o cale a sărăciei, imitându-l pe Hristos care s-a născut sărac, într-o iesle și a murit gol, pe cruce. Tema imitării lui Hristos este întâlnită și în teologia bizantină, din secolul al paisprezecelea, fiind văzută ca "o viață personală trăită în Hristos", ca o virtute creștină fundamentală. "De Imitatione Christi" este destul de simplă și făcută mai ales din aforisme și din "maxime" fără nicio pretenție teologică. Limbajul lucrării
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
ca școală a Catedralei Notre Dame, ea a fost recunoscută de regele Filip August în anul 1200 și de papa Inocențiu al III-lea în anul 1215. A dobândit rapid un mare prestigiu, îndeosebi în domeniile filosofiei și în domeniul teologiei. Constituită ca o asociație a tuturor colegiilor pariziene situate pe malul stâng al Senei, ea asigura formarea personalului din instituțiile regale (consiliul de stat, parlamente, tribunale, fisc) și ecleziastice (episcopi, abați, personal didactic, medici, cler superior). , după o lungă perioadă
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
o asociație corporatistă. Universitatea a fost recunoscută de papa Inocențiu al III-lea, care studiase acolo, prin bula din 1215, confirmată printr-o alta de către papa Grigore al IX-lea, în 1231. Organizarea învățământului în patru facultăți - drept canonic, medicină, teologie și „arte liberale” (gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia) - provine din arbitrajul papal din 1213. Cazarea studenților ("școlarilor") și organizarea corpurilor se face în sânul fundațiilor pioase numite «colegii». "Universitatea din Paris" este un "studium" general, adică un centru
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
IX-lea intervine in favoarea lor pe lăngă regele Franței, Ludovic al IX -lea, și emite faimoasa bulă "Parens scientiarium", care confirmă autonomia universității și chiar o extinde - dar numai față de episcop. Profesorii erau grupați pe specialități - cei care predau teologia, dreptul canonic, medicina și „artele liberale” ;grupări care vor primi numele de ”facultăți”. Facultatea de „arte”(„de litere și filozofie” - am spune astăzi), care avea un număr de studenți mult mai mare decât al celorlalte trei facultăți la un loc
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
ai lui Justus Günter Grassmann, care era profesor de matematică la gimnaziul din Szczecin. Grassmann nu a fost un elev prea strălucit până în 1827, când a fost admis la universitate cu o notă mare. La Universitatea din Berlin a studiat teologia. În același timp a frecventat și cursuri de lingvistică, filozofie și literatură și se pare, dar nu este sigur, că și cursuri de matematică și fizică. În toamna lui 1830 a început la Berlin studiile și în aceste două domenii
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]