14,079 matches
-
nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca la tren, n-ai voie în stații.“ De fapt, bunica a mai zburat o dată, însă puțin, numai câțiva metri, dintr-un dud. Cu trenul a mai călătorit. Logic e ca toate analogiile ei să fie legate de tren. În tren nu te leagănă ca-n avion, în tren poți să deschizi fereastra, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
părem s-o urmărim Într-o liniște precum aceea din sala de cinema: „...am aruncat frîna de mînă care, sudată prost, cedase și ea. Vreme de cîteva clipe, n-am mai văzut decît forma estompată a cirezii de vaci care zburau de-o parte și de alta a noastră, În vreme ce biata Poderosa prindea viteză coborînd un deal abrupt. Printr-un miracol absolut, am reușit să zdrelim doar un picior al ultimei vaci din turmă, dar mai În față se auzea vuietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
panglicile argintii care se desfășoară În fața sa de cîteva ori pe minut. Comeback e deopotrivă un simbol și un supraviețuitor; simbol al unirii care Îmi cere Întoarcerea; supraviețuitor al propriului ghinion - două căderi de pe motocicletă (dintre care Într-una a zburat cu tot cu geantă În spate), o diaree persistentă și chiar faptul de a fi fost călcat În picioare de un cal. Ne aflăm În Villa Gesell, la nord de Mar del Plata, bucurîndu-ne de ospitalitatea unchiului meu și retrăind primii noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aviator, ieșind Întreg din Încă o coliziune În plină scăfîrlie. Motocicleta e greu de controlat, fiindcă o greutate suplimentară așezată În spatele centrului de greutate are tendința de a ridica roata din față, așa că cea mai mică neatenție ne face să zburăm. Oprim la o măcelărie să luăm niște carne pentru grătar și lapte pentru cîine, care nici măcar nu se uită la el. Încep să-mi fac griji mai mult pentru sănătatea bietului animal decît pentru banii pe care i-am aruncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vindeca. O ploaie torențială ne-a obligat să ne căutăm adăpost la o fermă, dar pînă să ajungem acolo a trebuit să urcăm cam 300 de metri pe o cărare Înnămolită, așa că ne-am mai trezit de Încă două ori zburînd În aer. Primirea celor de acolo a fost magnifică, dar bilanțul primei noastre experiențe pe drumuri neasfaltate era alarmant: nouă căzături Într-o singură zi. Așezați În paturi de campanie, singurele paturi pe care le vom mai cunoaște de-acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ne-a ieșit În cale de după colț, apoi multe, multe altele, iar eu am aruncat frîna de mînă care, sudată prost, cedase și ea. Vreme de cîteva clipe, n-am mai văzut decît forma estompată a cirezii de vaci care zburau de-o parte și de alta a noastră, În vreme ce biata Poderosa prindea viteză coborînd un deal abrupt. Printr-un miracol absolut, am reușit să zdrelim doar un picior al ultimei vaci din turmă, dar mai În față se auzea vuietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
condiția să-i ajutăm să Încarce mobila pe care o aveau de mutat. Eram o pereche de succes, eu și Alberto, cu resursele noastre conversaționale abundente, atît pentru voluntari, cît și pentru fetele paznicului, iar zilele din Los Ángeles au zburat una cîte una. În ochii mei, care pun mereu trecutul În ordine și-l creionează În imagini semnificative, reprezentarea simbolică a orașului va rămîne Întotdeauna sub forma unor flăcări Înverșunate. Era ultima zi a șederii noastre și, după numeroase ciocniri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
bine și mai mult, ne prea ținînd cont de ce bagă În el. Noaptea, după epuizantele jocuri de canastă, priveam marea imensă, plină de reflecții cu pete albe sau verzui, sprijiniți unul de altul pe balustradă, dar fiecare În lumea lui, zburînd cu propriul lui avion spre stratosfera propriilor visuri. Acolo am Înțeles că vocația noastră, adevărata noastră vocație, era să ne deplasăm etern pe drumurile și mările lumii. Mereu curioși, cercetînd tot ce ne trecea prin fața ochilor, adulmecînd fiecare colțișor, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai intens. Ca să nu cădem, trebuia să ne ținem mîinile afară din păturile care ne adăposteau cît de cît trupurile; era greu să ne schimbăm chiar și un pic poziția fără să fim la un pas de a risca să zburăm cu capul Înainte, pînă În spatele camionului. Aproape de ivirea zorilor, o problemă la carburator, ce afectează motoarele la asemenea altitudine, a făcut ca mașina să se oprească; ne apropiam de cel mai Înalt punct al drumului, la o altitudine de aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fie cel care să descopere ruinele și apoi să-și prezinte descoperirea În articole ușor accesibile publicului larg, ceea ce Înseamnă că Machu Picchu este acum foarte cunoscută În nord și că majoritatea nord-americanilor care vizitează Peru vin aici. (De obicei, zboară pînă În Lima, fac turul orașului Cuzco, viziteză ruinele și apoi se Întorc direct acasă, considerînd că nimic altceva nu merită văzut.) Muzeul de arheologie din Cuzco este destul de sărac. CÎnd autoritățile și-au deschis ochii și și-au dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Într-una dintre ele, unde trăiește o familie de culoare, zăresc un frigider nou-nouț, iar din multe duduie radiouri, pe care posesorii le ascultă la volum maxim. În fața celor mai sărăcăcioase asemenea „case“ sînt parcate mașini noi. Pe deasupra capului Îmi zboară tot felul de avioane, umplînd aerul de zgomot și reflecții argintii, iar la picioarele mele se Întinde Caracas, orașul primăverii veșnice. Centrul său e amenințat de invazia acoperișurilor de țiglă roșie, care cresc În vecinătatea acoperișurilor plate ale clădirilor moderne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
îndura toate acestea din dragoste către Cristos. S-a întâmplat că a murit acest băiat într-o zi frumoasă de primăvară. Și când voiră să-l pună în sicriu, găsiră o pereche de aripi de înger în locul ghebului, cu care zbură la cer. La fel, fiecare suferință, durere ce o îndurăm din dragoste către Isus, este pentru noi o pereche de aripi de înger cu care vom zbura într-o zi la cer, căci suferințele ne curăță sufletul și-l împodobesc
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în sicriu, găsiră o pereche de aripi de înger în locul ghebului, cu care zbură la cer. La fel, fiecare suferință, durere ce o îndurăm din dragoste către Isus, este pentru noi o pereche de aripi de înger cu care vom zbura într-o zi la cer, căci suferințele ne curăță sufletul și-l împodobesc cu cele mai frumoase virtuți. Prin suferințe ne asemănăm cu Isus Cristos. Isus este capul nostru, iar noi suntem mădularele lui. Și dacă capul a suferit, vor
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Bucegilor, pe pajiștile înverzite, pe Crucea de pe Caraiman, pe turmele de mioare cu miei zglobii, peste pitoreștile localități, Câmpina, Sinaia, Bușteni, Predeal, Timișul de Sus, etc., până la Brașov. În acest minunat cadru natural mintea și inima, fără să vrem ne zboară spre Creatorul universului. După primele discuții purtate între noi, ne-am dat seama că toți cei 24 de pelerini care călătoreau spre Lourdes, catolici, ortodocși și greco-catolici o iubeam deopotrivă pe Maica Domnului, lucrul acesta a contribuit și mai mult
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Sf. Paul (1Tim 3,2). În această muncă purificatoare să avem încredere nesfârșită în mila Domnului: „Qui dat lasso virtutem... fortitudinem et robur multiplicat...” - El dă tărie celui obosit... și cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Is 40,20-24). V - Să avem pururi o dorință vie de a plăcea în toate bunului Dumnezeu, străduindu-ne din răsputeri de a executa în toate și întotdeauna voința preasfântă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
băiat! Epilog Odihnește-te... În amintirea lui Mihai Rădulescu Ochii mei au ostenit să lucească, buzele mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot și scheletul său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare! și eu voi muri curând, știu, peste un
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
puterea când bună, când rea a regelui. în casa de fulgi locuiește-un cocoș în casa de frunze aleea în casa de-aluat un cozonac și-n casa de apă un lac în casa din colț stă patrula și dacă zboară unu-n abis firește e iarăși un sinucis în casa de hârtie stă opinia-n ramă și-n coc locuiește o damă1 Textul acestui colaj este un reflex târziu al regelui de la sat confecționat alandala, dar o dată cu patrula, cu blocul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lui, treaba mergea iute, pământul era însetat. Apoi ne așezam alături pe treptele capelei și ne arătam unul altuia mormintele din care tocmai își lua zborul câte un suflet. Nu scoteam o vorbă ca să nu-l speriem. O dată am văzut zburând un suflet dintr-un mormânt gol. La fel ca fiul bunicii mele, mortul căzuse în război undeva departe de aici. Sufletul lui era o găină slabă. Pe piatra de pe mormântul lui scria: Odihnește în pace în pământ străin. Abia pe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mormântul lui scria: Odihnește în pace în pământ străin. Abia pe drumul de întoarcere vorbeam despre suflete. Cădeam totdeauna de acord asupra vreunui animal: existau suflete de șopârlă, de potârniche, de gâscă sălbatică, de iepure și de cocor. Sufletele morților zboară pretutindeni, spunea băiatul vecinilor, pentru ei lumea nu-i mai mare ca o batistă. Dar cum ajunge să semene într-o fotografieun lințoliu în iarbă cu o batistă? Iar fotografia mortuară a fiului să-i slujească mamei ca semn de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în cameră. În clipa în care se făcea lumină în cameră, strigam toți numele unui securist asupra căruia conveniserăm dinainte. și pentru că muștele, cum se știe, sunt atrase de lumină, după câteva clipe de așteptare, iată că securistul nostru sosea zburând în cameră sub formă de muscă bâzâitoare. Așezându-se de fiecare dată mai întâi pe locul cel mai luminat, adică pe masă. Râdeam zgomotos tulburându-i liniștea și comentam apoi zborul muștei când începea să se-nvârtă prin cameră. Uneori, jocul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sentința Ta. Vreau doar să evit penibila descompunere terestră și să mă teleportezi atunci când vei socoti că a venit timpul direct în fața Ta, la judecată, fără a mai trece prin stadiul de hoit. Din putrezitul pântec pe care muște grase Zburau greoi cu zumzete-ascuțite Curgeau oștiri de larve ca niște bale groase De-alungu-acestor zdrențe-nsuflețite." (Charles Baudelaire) Te las, Doamne. Fii sănătos! Pe curând. ...E noapte deplină. Mama, încadrată de cei doi copii Bebi și Țuki doarme cu imperceptibile tresăriri ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
genunchi și cu ajutorul mâinilor. Mircea s-a apropiat de mine încercând să mă ridice în picioare. Lasă-l! Lasă-l! A urlat milițianul. Ce ai, mă handicapatule, mergi de-a bușilea? Te-nveți să mergi? Mișcă dracului, stârpitură, că te zbor acuma! Mi-era teamă. Mi-era groază. Mă grăbeam cât puteam, de frică să nu mă lovească iar în zona coccisului care îmi amorțise de tot. Am ajuns în dreptul ușii, la prag. În partea aceea a clădirii fundația avea aproximativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să ajung cât mai repede acasă, la mama, să-mi aline durerea din picior. Dar nu puteam merge. Eram asemenea sergentului întorcându-se rănit din război cu piciorul beteag. "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă Aș vrea să zbor, dar rana din pulpă nu mă lasă." (V. Alecsandri) Am ajuns, în sfârșit, aproape de casă. În cameră, Țuki și Bebi se uitau pe geam. Mama se întorsese de la muncă și, grozav de neliniștită, tocmai se pregătea să meargă în căutarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de gunoi. Iepele lui moș Danilov erau un miracol, petrecându-se aceeași metamorfoză incredibilă și uluitoare ca-n povești, unde calul cel mai jigărit și mai prăpădit din fundul grajdului, odată scos afară, se transforma în cel mai frumos bidiviu, zburând ca vântul și ca gândul, anulând spațiul și distanțele. Pirpiriile trăgeau ca niște locomotive, înieptându-se și pufăind pe eșapamentul nazal, tocând mărunt și iute din picioarele pline de nerv ca niște sportive la un concurs internațional, hotărâte să cucerească premiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]