14,112 matches
-
nuclear și tot pentru prima dată, a ajuns în spațiu la Stația Spațială Internațională, fiind dusă de astronauții ruși Oleg Kotov și Serghei Riazansky. Torța a atins și cel mai înalt punct din Europa, Muntele Elbrus și cea mai mare adâncime, la Lacul Baikal. Torța olimpică este de culoare roșie, culoarea tradițională a sportului rus. Conceptul din spatele torței se bazează pe contrastele Rusiei. Combină motive din folcorul rus cu inovația noilor tehnologii. Forma torței dorește să dea impresia unei păsări magice
Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 () [Corola-website/Science/308190_a_309519]
-
-220 și Rn - 219. Ei apar ca produși intermediari în familiile radioactive naturale ale uraniului ș toriului. Fiind un gaz nobil și neparticipând la reacții chimice, radonul este prezent peste tot în roci, în soluri, în apele superficiale și de adâncime, se degajă din materialele solide sau lichide, fiind prezent în aer, în atmosfera peșterilor și a minelor, în atmosfera exterioară cât și în interiorul locuințelor. Sursele principale ale radonului din locuințe sunt în ordinea importanței: exhalația de radon din sol, emanația
Radioactivitate () [Corola-website/Science/308253_a_309582]
-
și nu numai. La 4 iulie 1942 a fost numit comandat al Diviziei 20 infanterie, pe care a condus-o cu competență în timpul urmăririi trupelor sovietice spre Don, pe care l-a trecut la 7 august, înaintând apoi pe o adâncime de 75 km spre Stalingrad. Sovieticii au opus o rezistență dârză. Pe râul Aksay, Diovizia 20 a trecut în apărare, inițial, pe un front de 28 km, ulterior de 40 km, pentru a da posibilitate trupelor Armatei 6 germane și
Nicolae Tătăranu () [Corola-website/Science/307501_a_308830]
-
nopți de vară", "Cum vă place", "Neguțătorul din Veneția", "Macbeth", "Richard al III-lea" de Shakespeare, „Din jale s-a întrupat Electra” de Eugen O'Neil, "Vlaicu-Vodă" de Alexandru Davilla, "Fântâna Blanduziei" de Vasile Alecsandri etc.). Interpretările lui excelau prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicțiunea exemplară. A fost director de teatru, animator, conducător de colective artistice. Ca actor de cinematograf s-a remarcat în filmul "Tudor". Spre sfârșitul vieți, a recitat la radio câteva dintre
George Vraca () [Corola-website/Science/307598_a_308927]
-
major (D. 936A). Compozițiile ultimilor doi ani de viață adeveresc un compozitor intens meditativ asupra părții întudecate a psihicului uman și a relațiilor umane, cu un simț al spiritualității mai accentuat și concepții ale lumii de dincolo. El ajunge la adâncimi extraordinare în câteva lucrări mai întunecate ale perioadei, în special în ciclurile de mari dimensiuni. De exemplu, liedul "Der Doppelgänger" (D. 957, No. 13) atingând un climax extraordinar, transmițând disperarea la realizarea respingerii și moartea iminentă, o imagine rigidă și
Franz Schubert () [Corola-website/Science/307549_a_308878]
-
capătă o direcție ascendentă care incearca sa duca omul spre Dumnezeu. În plan muzical apar două mari școli de psaltichie: școală aghiopolită, renumită pentru măiestria punerii cântărilor după podobii (cântări model) și școala constantinopolitană, născută în Mănăstirea Studion, renumită pentru adâncimea duhovniceasca a frazelor care trebuiau cantate. În biserică se vor forma grupuri de cântăreți conduse de un protopsalt, care era cel mai mare și de regulă cântă cel mai frumos. În istoria muzicii bizantine din cartea Antologhion Paisian, tomul I
Muzica bizantină () [Corola-website/Science/307597_a_308926]
-
se desprinde din banalul cotidian și se apropie de divinitate, misterios, dar sigur. Căci, în cântecele ei fără pereche, cu aer de munți sălhui, sunt feliile noastre de dăruire și cultură, accentele noastre de îndumnezeire. (Miron Blaga, "Florica Ungur sau adâncimile cântecului") Ca o încununare a activităților sale din domeniul artistic și pentru promovarea autenticității folclorului românesc, interpreta a primit la 19 decembrie 2008 diploma „Pro meritis”.
Florica Ungur () [Corola-website/Science/307616_a_308945]
-
Gardă de sub comanda generalului Dmitri Leliușenko, care la rândul ei făcea parte din Frontul sovietic de sud-vest de sub comanda lui Nicolai Vatutin. Corpul al 24 de tancuri era considerat ca o forță ce cercetare a Armatei, conform "doctrinei operațiilor în adâncime". De aceea, acest corp de tancuri nu trebuia folosit în timpul atacurilor inițiale asupra liniilor defensive al Axei dintr-un anumit sector, dar intrau în acțiune de îndată ce linia apărării inamice era străpunsă. Asaltul Armatei a 3-a de Gardă a fost
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
17 decembrie. În această fază, corpurile de tancuri 17 și 25 își atinseseră deja obiectivele ordonate și erau în plin proces de încercuire a Armateai a 8-a italiană. Corpul al 25-lea de tancuri a desfășurat un raid în adâncime spre Morozovskaia, la est de Taținskaia. Scopul celor două raiduri în adâncime a fost distrugerea formațiilor germane care încercau să elibereze Armata a 6-a din încercire (Operațiunea Furtuna de Iarnă). Raidul a urmărit distrugerea aeroportului Luftwaffe de la Taținskaia, de pe
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
atinseseră deja obiectivele ordonate și erau în plin proces de încercuire a Armateai a 8-a italiană. Corpul al 25-lea de tancuri a desfășurat un raid în adâncime spre Morozovskaia, la est de Taținskaia. Scopul celor două raiduri în adâncime a fost distrugerea formațiilor germane care încercau să elibereze Armata a 6-a din încercire (Operațiunea Furtuna de Iarnă). Raidul a urmărit distrugerea aeroportului Luftwaffe de la Taținskaia, de pe care decolau cele mai multe avioane ale podului aerian pentru aprovizionarea germanilor prinși în
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
ale susnumitei brigăzi se alăturau principalei forțe a corpului sovietic. Felmareșalul Erich von Manstein aflat la comanda Grupului de Armate Don a ordonat Corpului al 47-lea de Panzere să se îndrepte spre zona în care ajunseseră elementele atacului în adâncime sovietic. Din 26 decembrie, tancurile germane tăiaseră toate legăturile dintre Corpul al 24-lea de tancuri și Armata I de Gardă sovietică. Spre nord, direcția pe care s-ar fi putut deplasa sovieticii în sprijinul Corpului al 24-lea de
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
majorității tancurilor Corpului al 24-lea, raidul a fost un succes operațional din anumite puncte de vedere. De asemenea, această operațiune a demonstrat lipsurile în organizarea Corpurile sovietice de tancuri, în mod special în ceea ce privește slăbiciunile în susținerea operațiunilor independente în adâncime și de aceea a contribuit la perfecționarea tacticilor sovietice. Corpul al 24-lea de tancuri a efectuat o operațiunea la 240 km de bazele de aprovizionare și a trebuit să se bazeze pe stocurile de combustibil și muniție captureate în timpul
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
toate neajunsurile și greutățile ei. Astfel, în anul 1898, Băncilă a pictat celebrul tablou intitulat "Recrutul", care a fost începutul criticii sale împotriva modului în care era organizată și condusă armata română. Compoziția picturii "Recrutul" a fost realizată cu o adâncime psihologică remarcabilă prin contrastul reușit dintre nepăsarea frizerului, bărbierului și gradatului în opoziție cu deznădejdea plină de spaimă a părinților recrutului, a babei și a moșneagului. Lucrarea este, în schimb, deficitară la amplasarea personajelor și în nerespectarea proporțiilor. Altfel, prin
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
de mult și pictura a fost făcută după fotografiile existente la galeria de tablouri a Teatrului Național din Iași în anul 1902. Ion Creangă și Mihai Eminescu apar mult mai târziu în tablourile sale, dar înfățișarea lor nu are o adâncime psihologică pe care aceștia ar fi meritat-o. Mai reușite sunt portretele executate după modele și astfel, au rezistat timpului personaje cu o notorietate redusă cum a fost de exemplu Ion Kalinderu (1904). Remarcabile sunt portretele violoncelistului Andrei Chefneux (1925
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
exemplu Ion Kalinderu (1904). Remarcabile sunt portretele violoncelistului Andrei Chefneux (1925), al verișoarei sale Lucia Mantu (1914), "Portretul de familie" (1900), precum și portretele unor profesori și cărturari ieșeni. Majoritatea portretelor realizate în perioada anilor 1920 - 1930, au în execuția lor adâncimea psihologică și măiestria realist artistică din epoca de maturitate a operei lui Băncilă. Octav Băncilă a practicat și pictura de gen prin portretizarea membrilor familiei sale numeroase în fel și fel de scene casnice. Așa a realizat imagini cu mama
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
acoperite cu pini sau amestec de conifere și foioase, cu tufișuri dese. În zonă curgeau numeroase râuri, cele mai importante fiind Dvina de Vest, Niprul, Desna, Volosti și Ugra. Aceste râuri aveau lățimi cuprinse între 10 și 120 m, cu adâncimi cuprinse între 40 și 250 cm, dar pe zone întinse pe ambele maluri existau mlaștini greu de traversat, în special pentru trupele mecanizate. La fel că în cazul majorității râurilor europene cu direcția de curgere nord - sud, malul vestic al
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
mai puțin stabil în ultimele cinci luni (chiar în ultimele 18 luni în unele sectoare) mai înainte de declanșarea atacului, sprijinit de caracteristicile geografice care favorizau defensiva. De aceea, forțele germane avuseseră răgazul necesar să construiască poziții defensive extinse, dezvoltate în adâncime pe până la cinci sau șase linii de apărare, pe o distanță de 100 - 130 km. Prima zonă defensivă (tactică sau exterioară) includea prima și a doua linie defensivă, cu o adâncime totală de 12 - 15 km, construite pe cât a fost
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
răgazul necesar să construiască poziții defensive extinse, dezvoltate în adâncime pe până la cinci sau șase linii de apărare, pe o distanță de 100 - 130 km. Prima zonă defensivă (tactică sau exterioară) includea prima și a doua linie defensivă, cu o adâncime totală de 12 - 15 km, construite pe cât a fost posibil pe crestele dealurilor și în zonele mai înalte. Prima linie defensivă de 5 km lățime era compusă din trei linii de tranșee și cuiburi de mitralieră, legate între ele printr-
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
artilerie de 90 de minute, trupele sovietice au atacat. Bombardamentul de artilerie și ale avioanelor de atac la sol au slăbit liniile germane, permițând infanteriei să străpungă frontul inamic pe o lungime de 25 km și să avanseze pe o adâncime de 6 - 8 kilometri până la sfârsitul zilei. În ziua următoare, pe 29 august, diviziile de pușcași sovietici au continuat înaintarea, creând o pungă de 30 km lățime și 12-15 km adâncime. Pentru a exploata spărtura, a intat în luptă Corpul
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
lungime de 25 km și să avanseze pe o adâncime de 6 - 8 kilometri până la sfârsitul zilei. În ziua următoare, pe 29 august, diviziile de pușcași sovietici au continuat înaintarea, creând o pungă de 30 km lățime și 12-15 km adâncime. Pentru a exploata spărtura, a intat în luptă Corpul al 2-lea de tancuri de Gardă. Într-o singură zi, tancurile au înaintat 30 km și au ajuns în suburbiile orașului Elnia. Fără să lase germanilor timp să se regrupeze
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
și Frontul Sovietic de Vest. După un bombardament intens de artilerie, infanteria sovietică a încercat străpungerea liniilor defensive germane. În zona de acțiune a Frontului Kalinin, Armata Roșie a creat o pungă de 30 km lățime și 3 - 13 km adâncime până la sfârșitul zilei. După patru zile de luptă, sovieticii au eliberat Duhovșcina, o altă "cheie" a Smolenskului. În sectorul de acțiune a Frontului de vest, ofensiva a început o zi mai târziu, spargerea inițială a frontului german fiind promițătoare, odată cu
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
eliberat Duhovșcina, o altă "cheie" a Smolenskului. În sectorul de acțiune a Frontului de vest, ofensiva a început o zi mai târziu, spargerea inițială a frontului german fiind promițătoare, odată cu crearea unei pungi de 20 km lățime și 10 km adâncime. În această zi a fost eliberat orașul Iarțevo, un important nod de cale ferată de lângă Smolensk. Pe flancul sudic al atacului, infanteriștii sovietici au atins malurile râului Desna și au forțat traversarea, stabilind mai multe capete de pod pe malul
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
Kurt von Tippelskirch, șeful Statului major al Armatei a 4-a germane și mai târziu comandant al acestei armate, scria mai târziu: Până pe 9 septembrie, trupele sovietice creaseră o spărtură în liniile germane de 150 km lățime și 40 km adâncime. În ziua următoare, STAVKA a ordonat Frontului de Vest să elibereze Smolenskul până pe 27 septembrie, după care să atace spre Orșa și Moghilev. Frontul Kalinin a primit sarcina să cucerească Vitebskul până pe 10 octombrie. Pe 25 septembrie, după o traversare
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
este cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific, având 11.022 m adâncime. Ea a avut în trecut 10.911 metri. se află la nord de ecuator în apropiere de Insulele Mariane ce aparțin de Melanezia. Groapa se află situată la circa 2.000 km est de Insulele Filipine și la sud de insula
Groapa Marianelor () [Corola-website/Science/306617_a_307946]
-
ei, mai departe în nord în groapa Japoniei. La 23 ianuarie 1960, Groapa Marianelor a fost vizitată de Jacques Piccard și Don Walsh, care, după o coborâre în batiscaf ce a durat 4 ore și 48 de minute, au atins adâncimea de 10916 m.
Groapa Marianelor () [Corola-website/Science/306617_a_307946]