12,261 matches
-
neramificate); cele ale înotătoarelor caudale și ventrale parțial divizate (ramificate). La grupele specializate solzii sunt absenți, fiind înlocuiți cu plăci osoase (scuturi osoase), care la marea majoritate acoperă în întregime corpul; plăcile osoase de la același nivel formează câte un inel osos complet. Grupele primitive (subordinul Aulostomoidei) au solzi ctenoizi. Vomerul, mezetmoidul, pătratul și maxilarul sunt puternic alungite. Infraorbitarele, parietalele și opistoticul (intercalarul) lipsesc; lacrimalul de obicei prezent. Preorbitarele uneori lipsesc; dacă există, ele nu conțin canale mucoase (din sistemul lateral cefalic
Singnatiforme () [Corola-website/Science/335727_a_337056]
-
Terminologia Anatomică (FIPAT), succesorul lui FCAT. Terminologia Anatomica reprezintă un consens mondial a termenilor folosiți în anatomia umană. Oasele (A02.0.00.000) (lat. "Ossa"; en. "bones"; fr. "os"). Oasele sunt organ dure, rezistente, de culoare albă-gălbuie, formate din țesut osos, ansamblul cărora formează scheletul. Oasele sunt legate între ele prin articulații și mobilizate de mușchi. Ele sunt clasificate, în funcție de rapoartele celor trei dimensiuni a lor (lungimea, lățimea și grosimea) în oase lungi, oase scurte și oase plate (plane). Scheletul sau
Terminologia anatomică – Scheletul () [Corola-website/Science/335820_a_337149]
-
Scheletul uman are circa două sute de oase (cu excepția oscioarelor auditive, oaselor mici sesamoide și oaselor wormiene.). Scheletul conține două grupe de oase: scheletul axial, scheletul apendicular. Scheletul axial este situat în axul corpului și este format din coloana vertebrală, toracele osos, oasele capului sau craniul. Scheletul apendicular este format din oasele membrelor.
Terminologia anatomică – Scheletul () [Corola-website/Science/335820_a_337149]
-
, derivat din cuvântul latin pentru "„bazin”", este o structură anatomică sub formă de pâlnie, întâlnită la cele mai multe vertebrate. Numele de pelvis se folosește atât pentru căt și pentru Mușchii și țesutul de deasupra pelvisului osos sunt cunoscute drept "plafonul pelvian". Epifiza rotunjită a femurului, numită "capul femurului", se articulează cu oasele coxale (iliace) pe fața exterioară a acestora printro cavitate curbată numită "cavitatea cotiloidă" (articulația coxo-femurală). ul se împarte întrun etaj superior ("marele bazin") și
Pelvis () [Corola-website/Science/332627_a_333956]
-
Brian Geoffrey Marsden (5 august 1937, la Cambridge, Regatul Unit - 18 noiembrie 2010 la Burlington, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, de o boală a măduvei osoase) a fost un astronom americano-britanic; din 1978 a fost director al Minor Planet Center de la SAO situat la Cambridge în Massachusetts. Marsden a studiat la The Perșe School în Cambridge, New College, Oxford și la Yale University. Specialist în mecanică
Brian G. Marsden () [Corola-website/Science/332848_a_334177]
-
a doua este un vertebrat, cel mai adesea un pește. Numai în mod excepțional speciile acestui ordin parazitează la o singură gazdă (deci fără gazdă intermediară). Acest ordin cuprinde circa 280 specii parazite la animalele vertebrate din toate clasele: pești osoși (marini și dulcicoli), amfibieni, reptile, păsări și mamifere, inclusiv la om . Speciile mai importante sunt: "Diphyllobothrium latum" (botriocefal), "Ligula intestinalis", "Caryophyllaeus mutabilis", "Schistocephalus solidus", "Spirometra erinacea euopaei", "Bothriocephalus" sp., "Eubothrium" sp., "Triaenophorus" sp. Sistematica ordinului este controversată. Tradițional se recunosc
Pseudofilide () [Corola-website/Science/333623_a_334952]
-
le (s) este un ordin de pești osoși teleosteeni bentonici sau demersali răpitori slabi înotători cu corpul înalt și foarte turtit, acoperit cu solzi ctenoizi și gura protractilă. Lungimea adulților variază de la 10 cm ("Zenion hololepis") până la 90 cm și 5,3 kg ("Zeus capensis"). Cele mai multe specii sunt
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
la adult. Crestele supraorbitale ale oaselor frontale absente. Creasta sagitală mare. Creasta lambdoidă prezentă. Regiune occipitală a craniului mult mărită în dimensiuni și vizibil înclinată înainte. Arcadele zigomatice sunt slab dezvoltate, subțiri, larg separate și orientate aproape orizontal. Bulele timpanice osoase de dimensiuni mici, aplatizate. Canalul infraorbital este larg și traversat de un fascicul al maseterului. Foramenele incisivilor sunt mici. Oasele lacrimale sunt absente și deci osul zigomatic nu este în contact cu osul lacrimal. Mandibula cu o apofiză angulară mică
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
unealtă pentru săpat. Excrescențele interne a buzelor izolează incisivii de cavitatea bucală și în timpul săpării pământul nu pătrunde în gură. Incisivi, mai ales cei inferiori, sunt foarte puternici. Cei inferiori se întind în tot lungul mandibulei determinând formarea unei apofize osoase în vecinătatea condilului articular. Coroanele molarilor de înălțime medie sau scurtă, de tip brahidont sau semihipsodont, cu rădăcini, deși slab dezvoltate. Pe suprafața lor de triturare cutată există insule de smalț. Femela are două perechi de mamele: o pereche pectorală
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
le (s) (din "lepis" (gr.) = solz + "osteon" (gr.) = os, sau "osseus" (lat.) = osos + "formes" (lat.) = asemănător) sau lepidosteiformele (Lepidosteiformes) sunt un ordin de pești răpitori piscivori, care trăiesc în apele dulci din America de Nord și America Centrală. Lepisosteiformele includ o singură familie existentă - lepisosteide ("Lepisosteidae") cu șapte specii existente cuprinse în două genuri: "Lepisosteus" (peștii
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
de ani. Lepisosteiformele sunt frecvent considerate ca dăunători pentru peștii destinați pescuitului sportiv și rup adesea plasele pescarilor în statele din sud-estul SUA. Peștii aligator sunt prădători importanți în majoritatea ecosistemelor acvatice unde ei se întâlnesc. Carnea lepisosteiformelor este foarte osoasă și de obicei nu este consumată de către oameni. Excepțiile includ New Orleans și unele regiuni din sud-estul Statelor Unite unde carnea peștelui aligator este vândută, și regiunile vestice din sudul Mexicului și Guatemala, unde lepisosteul tropical ("Atractosteus tropicus") este un pește
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
cu un sistem digestiv complex. Au un metabolism încet și pot rezista câteva luni fără să se hrănească. Totuși, mănâncă aproape orice, iar analizele conținutului stomacului unor specimene au arătat că mănâncă polichete, creveți, paguri, caracatițe, stele de mare, pești osoși și cartilaginoși, păsări și balene. Mixinele sunt dăunătoare pescarilor, pentru că, dacă se prind în năvoadele de adâncime, pot mânca o mare parte din conținutul lor înainte ca acestea să ajungă la suprafață. Cum mixinele stau în grămezi, Tractul digestiv al
Mixine () [Corola-website/Science/333073_a_334402]
-
Cecul este simplu. Placenta difuză. Femelele au două perechi de mamelele. Craniul cerebral și cel facial au lungimi aproximativ egale. Orbitele mari, marginile lor nu proeminează lateral. Creasta sagitală absentă. Oasele lacrimale cu un singur orificiu al canalului lacrimal. Palatul osos lat. Mandibula cu o apofiza coronoidă slab dezvoltată. Sunt animale fricoase și de aceea tot timpul sunt precaute, ieșind în căutarea hranei numai noaptea. Din acest motiv au rămas puțin cunoscuți oamenilor de știință. Sunt animale nocturne și solitare. Sunt
Tragulide () [Corola-website/Science/333175_a_334504]
-
terapii hormonale de anti-îmbătrânire. Deși unele studii clinice recente au arătat că hormonul de creștere (Gh) în doze mici pentru tratamentul pentru adulții cu deficit de GH schimbă compoziția corpului prin creșterea masei musculare, scăderea masei de grăsime, creșterea densității osoase și a forței musculare, îmbunătățește parametrii cardiovasculari (de exemplu, scade colesterolul LDL), și afectează calitatea vieții fără efecte secundare semnificative, dovada de utilizare a hormonului de creștere ca o terapie anti-îmbătrânire este mixtă și se bazează pe studii pe animale
Prelungirea vieții () [Corola-website/Science/333263_a_334592]
-
"ul" ("") sau "astragalul" este unul dintre cele două oase mai mari ale tarsului (masiv osos care ocupă jumătatea din spate a piciorului), fiind situat în rândul posterior al acestuia, deasupra calcaneului. Făcând parte din articulația gleznei (talocrurală), rolul său este acela de a transmite toată greutatea corporală de la osul principal al gambei (numit tibie) inferior
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
cribriformă, care rămâne intraarticulară. Capsula articulației talocalcaneonaviculare se inseră transversal de-a lungul feței articulare naviculare a capului. Pe partea laterală a feței superioare și pe fața laterală a colului, capsulele articulațiilor talocrurale și talocalcaneonaviculare sunt separate printr-un segment osos proeminent sau neted, extraarticular, peste care alunecă rădăcina medială a retinaculului inferior al extensorilor piciorului ("Retinaculum musculorum extensorum inferius pedis"); o bursă poate fi găsită în acest loc. La persoanele care stau regulat în genuflexiune (pe vine sau în poziție
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
articulară a maleolei laterale a fibulei ("Facies articularis malleoli lateralis fibulae"), cu care se articulează în cadrul articulației talocrurale ("Articulatio talocruralis"), și primește o parte din greutatea corporală transmisă de fibulă. Procesul lateral al talusului ("Processus lateralis tali") este o proeminență osoasă, puternic curbată lateral (spre exterior), aflată pe fața laterală a talusului pe care se sprijină vârful inferior curbat lateral al feței maleolare laterale a talusului. Acest proces are o formă triunghiulară cu vârful lateral și în jos și este situat
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
este în mediu de 68°, maxim 85° și minim 55°. Tuberculul medial al procesului posterior al talusului ("Tuberculum mediale processus posterioris tali") numit și tuberculul posteromedial sau tuberculul lui Stieda (L. Stieda, 1837-1910, anatomist și histolog german) este o proeminență osoasă a procesului posterior al talusului aflată imediat în spatele sustentaculum tali; el mărginește medial șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul medial este în continuitate cu parte inferioară rugoasă a feței mediale a corpului talusului și are o mărime variabilă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
șanțului tendonului mușchiului flexor lung al halucelui, transformând acest șanț într-un tunel osteofibros, tunelul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul lateral al procesului posterior al talusului ("Tuberculum laterale processus posterioris tali"), numit și tuberculul posterolateral, este o proeminență osoasă piramidală triunghiulară a procesului posterior al talusului care mărginește lateral șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul lateral este de obicei mai pronunțat, mai proeminent și mai mare decât tuberculul medial. Dimensiunea sa variază de la o structură abia perceptibilă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
interlinia articulară a gleznei (tibio-fibulo-talară), iar pe cea de profil alături de talus (cu capul, colul și procesul posterior), spațiul articular talo-crural, articulația talo-naviculară, precum și articulația talo-calcaneeană. Tot pe radiografia de profil, se poate observa arhitectura regiunii, remarcându-se continuitatea traveelor osoase din tibie spre talus și calcaneu, iar de aici spre restul plantei. La sfârșitul celei de-a 4 săptămâni de dezvoltare embrionară (embrion de 8-11 mm), sunt deja distincte cele 3 regiuni ale membrului inferior (coapsa, gamba și planta). Dezvoltarea
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
într-o direcție distomedială (antero-medială). Adâncitura de pe fața superioară coincide în poziție cu o depresiune similară de pe fața inferioară a talusului. Aceste două adâncituri marchează poziția viitorului col talar și sunt separate pe fața laterală a talusului printr-o bandă osoasă subțire. Adâncitura de pe fața superioară a talusului separă viitoarea porțiunea articulară proximală (trohleea talusului) de capul talusului aflat distal, în timp ce adâncitura de pe fața inferioară a talusului separă viitoarele fețe articulare calcaneene anterioară și posterioară și coincide cu poziția șanțului talusului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
din flexibilitate și din abilitatea de a absorbi forțele fizice. Această abilitate redusă de a gestiona forțele fizice amplifică stresul aplicat altor părți din coloană, ducând la îngroșarea ligamentelor coloanei în alte regiuni ale acesteia și la dezvoltarea unor excrescențe osoase pe vertebre. Prin urmare, există mai puțin spațiu prin care măduva spinării și nervii pot trece. Atunci când un disc se degenerează ca urmare a rănirii sau îmbolnăvirii, aspectul acestuia se schimbă: vasele de sânge și nervii pot crește în interior
Dorsalgie joasă () [Corola-website/Science/332048_a_333377]
-
i sau dipneuștii, peștii pulmonați () (din greaca "di" = două + "pnoe" = respirație, adică pești care respiră în două feluri) este o subclasă de pești osoși, majoritate fosile, cunoscuți din devonian, care au o respirație dublă, acvatică (prin branhii) și aeriană (prin plămâni). Sunt adaptați la respirația aerului atmosferic prin plămâni, care îi salvează în timpul secetei, însă respirația branhială este cea predominantă. Au 1-2 plămâni alveolari
Dipnoi () [Corola-website/Science/332110_a_333439]
-
i sau holosteii (Holostei) (din greaca "holos" = întreg, tot + "osteon" = os, o referință la scheletul lor osos), numiți și osteoganoizi sau ganoizi osoși sunt un grup de pești osoși care apar ca fosile în permian, ating maximum de înflorire în jurasic, iar în cretacic încep să decadă, persistând până astăzi numai două genuri "Lepisosteus" (pește caiman) și
Holosteeni () [Corola-website/Science/332400_a_333729]
-
i sau holosteii (Holostei) (din greaca "holos" = întreg, tot + "osteon" = os, o referință la scheletul lor osos), numiți și osteoganoizi sau ganoizi osoși sunt un grup de pești osoși care apar ca fosile în permian, ating maximum de înflorire în jurasic, iar în cretacic încep să decadă, persistând până astăzi numai două genuri "Lepisosteus" (pește caiman) și "Amia" (peștele de nămol) din apele
Holosteeni () [Corola-website/Science/332400_a_333729]