13,247 matches
-
mai dezbrac scurta îmblănită. În alte zile, prima grijă era să-mi trag pantalonii de salopetă peste pantalonii cu care eram îmbrăcat, iar în locul scurtei îmblănite să iau pufoaica. Azi nu mă mai îmbrac în salopetă că nu am de umblat prin instalație. Mă gîndesc să-mi fac o cafea, dar cafeaua mi s-a terminat de cîteva zile și alta n-am mai adus din oraș. Ceva cald tot trebuie să beau. Caut în sertarul cu scule un capăt de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu, pacientul, nu primeam acea asigurare care să mă facă să accept operația. Iar dacă nu m-am operat, încerc să amăgesc durerile cu aspirine, cum mi-a spus doctorul Berneagă și totul e-n ordine. Azi mai am de umblat, așa că scot din buzunar o aspirină, o mestec între dinți, apoi beau ceaiul fierbinte. Mă așez pe scaunul din fața măsuței pe care e telefonul și formez numărul centralei de la șantierul de pe platforma industrială. Încerc din nou să dau de urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scaun și încep să mă plimb furios, îmbrăcîndu-mi scurta îmblănită. Trebuia să mă aștept și la asta!... Doamne, ce bine-ar fi să locuiesc într-un oraș în care să nu mă cunoască nimeni, să-mi pese prea puțin de cum umblu îmbrăcat sau cu cine mă plimb! "Orașul mic mă-nghite-ncet" spunea Macedonski. Poate chiar seara asta voi încerca să discut cu Livia deschis. Îi voi vorbi în mare, fară sa dau nume, de prietenele ce le-am avut și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă uit la pagina cu ziua în curs: pe pagină scrie doar "construcții-montaj". Dar cu construcții-montaj am terminat-o pe ziua de azi, și-i abia ora nouă fără zece. Pînă la ora șaisprezece va trebui să-mi umplu timpul umblînd de ici-colo. Măcar de-aș avea căldură în birou să pot sta aici, să mă uit prin vreo carte. Am luat de la bibliotecă un braț de cărți de fizică, cu gîndul să-mi reîmprospătez cunoștințele, dar încă nu le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Petrache. Chirilă s-a ținut și de capul meu, zice Lidia, roșind. Probabil că pe atunci purtai o fustă mai scurtă, surîd eu, uitîndu-mă la fusta lungă pînă sub genunchi. Ce ai cu fusta mea?! îmi strigă Lidia. Dacă mai umbli cu fusta asta, îi zic, o să-ți telefoneze profesorul la Paștele cailor. Ascultă, Lidia, schimb eu tonul, încercînd să mă fac înțeles, tu ești o fată cu corpul bine împlinit, atît cît trebuie. Ori, dacă ți-ai făcut fusta asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se uită în oglindă. Mda, zice, coborînd de pe scaun, parcă-s mai subțire. O privesc lung și-mi zic că nu-i deloc urîtă, dar de cînd o știu, de pe vremea studenției cînd venea la noi la bibliotecă, tot așa umblă. Lidia, îi spun, mai fă trei lucruri și-i rupi gîtul profesorului. Unu: îndoi fusta pînă la jumătatea genunchiului, o însăilezi cu un fir de ață și-o calci la presa pentru polietilenă. Doi: îți tai părul scurt, pînă deasupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la o invenție de-a lui Vlad. N-am avut decît cuvinte de laudă. Deși, ca om, nu-l pot suferi, mai ales de cînd și-a pornit instalația și-o face pe păunul. Ce-i fi vrînd, mă, să umble cu pantalonii peticiți și îndoit de la jumătate?! sare cu gura Luchian. Îi băiat tînăr, îi place să umble îmbrăcat bine și să meargă drept, cu fruntea sus. "Fruntea sus", după ce-a băgat-o pe aia la închisoare, mormăie Lupu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-l pot suferi, mai ales de cînd și-a pornit instalația și-o face pe păunul. Ce-i fi vrînd, mă, să umble cu pantalonii peticiți și îndoit de la jumătate?! sare cu gura Luchian. Îi băiat tînăr, îi place să umble îmbrăcat bine și să meargă drept, cu fruntea sus. "Fruntea sus", după ce-a băgat-o pe aia la închisoare, mormăie Lupu. Scuză-mă! sare Luchian. Unul ca Vlad știe să se poarte cu o femeie ori cu o fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
după ce eu voi fi plecat nervos de la ușa ei, va nota în carnețelul intim încă un "succes" pe care am toate motivele să cred că-l va povesti soțului: "Știi, dragă, ăla de la noi de la combinat, ăla care scrie teatru..., umblă el cu doctorița aia frumoasă..." Chiar fericirea ei de acum e un semn că am dreptate. Noroc că mi-a venit mintea la cap la timp și bine! Așa că-i voi răspunde la întrebare; îi voi răspunde pe măsura teatrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vocea ei. La naiba! îmi zic. Eu nu știu cum s-o scot la capăt cu locuința, iar gîndul îmi stă mereu agățat de această femeie.... Ce mai scrii acum, dom' Mihai? mă întreabă inginerul Florea. Un roman polițist, cu unul care umblă să dea de urma numelui său pe un tabel cu locuințe, răspund eu în doi peri. Puțin, foarte puțin, surîde Florea, atent la o depășire. Miza conflictului este mică. O fi, dar e miza mea! vorbesc eu apăsat, cu vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Domnule, surîde blondul, privindu-mă lung, nu-mi risc eu postul nici pentru cîteva mii. Luați-vă banii de pe birou că s-ar putea să intre cineva. Și-așa, toată lumea crede că noi... Vă înșelați, tovarășe! Mie îmi place să umblu cu mîinile curate... Și-mi pare rău că m-ați luat drept altcineva, scoțînd banii. Tocmai dumneavoastră!... Eroii din piesele dumneavoastră n-ar fi făcut-o... Îmi dau seama că m-am înroșit tot de rușine, fir-ar a dracului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
traversez strada; o salut, dar fără să-mi amintesc de unde o cunosc; acum mi-am amintit: a fost la premiera piesei mele împreună cu soțul ei, judecător, și a rămas pînă spre miezul nopții, după spectacol, la petrecerea din clubul teatrului. Umblați cu casca de protecție după dumneavoastră, arată ea spre sacoșa din mîna mea. Asta mi-amintește de o replică dintr-un scenariu de-al dumneavoastră: "Să-mi iau și casca de protecție, poate vrea careva să-mi dea la cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lăsat de scris teatru. Mi s-a acrit. Vom răsufla ușurați, mormăie Lazăr, aplecîndu-se să caute niște hîrtii într-un sertar. Tînărul de la telefon a mai format un număr interurban, care sună ocupat, iar acum trîntește receptorul furios. Tăticu', ia umblă mata mai domol cu scula aia, îi zice Lazăr, nu de alta, dar ne mai trebuie. Să vorbim cu alți autori dramatici. Amicul meu Mihai s-a supărat, precum văcarul pe sat, și nu mai scrie; ai auzit doar... Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceasul de la mîna sa. Pînă la ce oră aveți program? Patru, răspund, rămînînd în ușa camerei. Te rog, lasă-ți scurta și aruncă naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea din nou, preocupată de telefon, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a strigat la mine azi. Mi-nchipui, surîde Cristina, cuprinzîndu-și în palma dreaptă umărul stîng, maltratat de mine. Mă plec și iau de lîngă cuier sacoșa de plastic, în care am casca de protecție. Altădată, rîde doamna Cristina, dacă tot umbli cu casca de protecție după tine, să ți-o pui pe cap... Iar tu, Cristina, îi spun eu scurt, furios, ar trebui să te îmbraci în armură, dacă mai ai de gînd să întîmpini bărbații necunoscuți cu acel zîmbet provocator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc și-l văd pe Don Șef apropiindu-se grăbit, roșu de oboseală, cu șuba larg desfăcută la piept. De-o oră vă caut. Și eu, și cîțiva muncitori. Am fost acasă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să țipe, cei trei au ieșit din biroul lui, iar mai tîrziu, cînd directorul general a propus reorganizarea schemei de personal de la cîteva servicii, inginerul cel tînăr, cel cu îndrăzneala, s-a pomenit dat disponibil. Tînărul inginer a început să umble: a luat-o încetișor, ierarhic, hotărît să meargă "pînă în pînzele albe". Dar a fost chemat într-o zi la directorul tehnic și i s-a spus: "Tovarășe inginer, noi apreciem calitățile dumneavoastră tehnice și, mai ales, organizatorice. În Consiliul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Lașul de mine! "Gata, bădie! îi spun eu directorului general în gînd. De data asta îți trec cu vederea tonul, dar a doua oară voi riposta. Puțin îmi pasă dacă mă vei da afară! Îți promit că nici nu voi umbla să bat pe la uși, să fiu reprimit! Cel mult, la plecare, voi veni să-mi iau rămas bun. Și, mă-ndoiesc de pe acum că, atunci cînd nu vom mai fi șef și subaltern, vei ști să fii bărbat, înfruntîndu-mă... Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut legăturile electrice cu dispecerul central de la Secția utilități și de executat montajul exterior. Și cine trebuia să le facă?! intervine prompt Brîndușa. Cine ar fi trebuit să stea azi la serviciu, să se ocupe de terminarea lucrărilor, nu să umble prin restaurant! Cine? Eu? Nu, îi răspund calm, dumneavoastră ar fi trebuit să faceți astă-toamnă revizia turnurilor de purificare așa cum fusese planificată. Ar fi trebuit să înlocuiți turnurile cu unele noi, în timpul planificat pentru revizie, nu să faceți revizie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o să-mi fac ferfeniță stomacul, dar mă gîndesc cu groază la un început de gripă și mi-e teamă ca artroza mea să nu-mi facă figura, să-mi înțepenească toți mușchii piciorului, acum, cînd mai am încă mult de umblat. Mestec bine între măsele aspirina, beau cîteva guri de apă și ies. ...am de luat băiatul de la cămin, sfîrșește o discuție Graur cînd îi ajung, un fel de explicație față de ceilalți, că-l văd strîngînd neputincios din umeri. A, uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o nouă cantitate de gaze. Să meargă așa și cu aer!... exclamă Vlad după cîteva cicluri încheiate, arătînd spre cadranele indicatoare. O să meargă, mormăi eu. Mi s-a făcut o foame!... Ai mîncat? La prînz, nu. Am avut mult de umblat azi și-am tot amînat mîncarea. Speram să mănînc seara asta bine. Unde? îl întreb. Vlad îmi aruncă o privire scurtă și furioasă. Continuăm pilotarea în liniște, fără nici o vorbă în afara comenzilor. Directorul general ne întreabă prin interfon cum merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vreun album să-i arăt d-nei B[iemel]. Am fost atât de emoționată! Apoi tot azi, căutând în buzunarul demi-manteau-ului negru-gris, am găsit o batistă și micul porte-cigarettes negru; le am ținut în podul palmei, cu iubire, cu duioșie. Am umblat de două ori în cutia biuroului tău: o dată pentru buletinul populației pentru schimbarea cartelelor, a doua oară pentru a căuta un album de fotografii pentru a-l arăta d-nei B[iemel] și lui Marie-Anne; nu l-am găsit decât pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
seara asta, după atâtea articole, condeiul meu nu mai vrea să scrie, dar o fac pentru tine, ca să știi că gândul meu foarte tandru este pentru tine, Mamy! Vineri 5 martie [1948], ora 3 după-masă Mă crezi, draga mea, că umblu pe străzi beată de somn și de odihnă, că nu mai am timp să stau de vorbă cu tine ca înainte, dar, scumpa mea, nu mă plâng, fiindcă tot ce fac este pe gustul meu, este conform cu linia mea ideologică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
superba sugativă verde - în oraș nu se mai găsește - și hârtie și caiete. Poate din cauza gazului ținut la rece, se degajă de ieri un miros grețos care aseară mi-a dat o amețeală destul de neplăcută. Cuplul, nici nu-l simt; umblă în vârful picioarelor; acum nu mai sar în sus când aud ușa de la intrare, cum se întâmpla când stătea Leși. Era o adevărată teroare. Rose, emoționată și speriată, îmi făcea semne cabalistice care însemnau: „Doamne, a venit!“ O întrebam: „Cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acest cuplu reușește să rămână. Un lucru neplăcut: așteaptă un bebeluș în august. Dar mai este până atunci!! Am primit ieri cartea ta poștală din 25 ianuarie; da, ai dreptate. Cu gripa asta și cu toate casele gripate prin care umblu, ar fi o minune să n-o iau. Dar, simțindu-mă deja cam rău, de vreo cinci zile, am rugat-o pe Rody, specialistă în arta de a pune ventuze, și mi-a pus 28. Iau chinină; antinevralgice nu mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]