122,821 matches
-
a restabilit situația. Alte incidente regretabile soldate cu morți și răniți în rândurile Consiliilor și Gărzilor Naționale Române, precum și ale trupelor regulate române au avut loc la Teiuș, Beliș, Târgu Lăpuș, Cufoaia, Ciucea. Românii au continuat să protesteze față de traseul liniei de demarcație invocând atât dreptul la autodeterminare, cât și prevederile Tratatului din 1916 precum și persecuțiilor de care aveau parte etnicii români aflați pe teritorii sub controlul statului ungar. La 15 ianuarie Primul Ministru francez l-a informat pe Berthelot că
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
pe teritorii sub controlul statului ungar. La 15 ianuarie Primul Ministru francez l-a informat pe Berthelot că Aliații au hotărât să confere României același statut ca cel atribuit Serbiei, Belgiei și Greciei, recunoscând de principiu caracterul geografic provizoriu al liniei de demarcație, precum și posibilitatea modificării ei. Conferința de Pace de la Paris a luat astfel în discuție la începutul anului 1919 elaborarea unu Tratat de Pace cu Ungaria. La 26 februarie, atât ca urmare a presiunilor românești cât și din dorința
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
începutul anului 1919 elaborarea unu Tratat de Pace cu Ungaria. La 26 februarie, atât ca urmare a presiunilor românești cât și din dorința de a sprijini planurile comandanților militari francezi în ceea ce privește intervenția împotriva Rusiei Sovietice, Conferința a trasat o nouă linie de demarcație ungară-română, aflată mai la vest. Autorizarea ocupării teritoriului transilvănean de către români, urma să favorizeze astfel acordarea de pe teritoriul românesc de sprijin trupelor învinse de Armata Roșie, aflate în dificultate în Ucraina. Generalul Franchet d'Esperey, a fost conștient
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
vedere declanșarea unui război româno-ungar devenise astfel foarte probabilă, cu atât mai mult cu cât ungurii vedeau acest avans ca o violare a Convenției de la Belgrad. Ca atare, pentru a preveni un final sângeros, a solicitat superiorilor săi delimitarea unei linii de demarcație care să separe pe cei 2 potențiali beligeranți printr-o zonă de ocupație franceză. Dealtfel, în luna februarie 1919 cu puțin timp înainte de proclamarea Republicii Sovietice Ungare, Consiliu Dirigent a instituit serviciul militar obligatoriu în beneficiul armatei române
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
timp înainte de proclamarea Republicii Sovietice Ungare, Consiliu Dirigent a instituit serviciul militar obligatoriu în beneficiul armatei române și la începutul lunii martie a rupt relațiile diplomatice cu guvernul ungar. Conform deciziei luate în consecință, trupele ungare situate la est de linia Satu-Mare - Arad urmau să se replieze 100 km, până aproape de râul Tisa, între Armata Română care urma să avanseze și să preia districtele Satu Mare, Carei, Oradea și Arad și cea maghiară, urmând să se interpună o fâșie demilitarizată aflată la
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
urmau să se replieze 100 km, până aproape de râul Tisa, între Armata Română care urma să avanseze și să preia districtele Satu Mare, Carei, Oradea și Arad și cea maghiară, urmând să se interpună o fâșie demilitarizată aflată la vest de linia de demarcație, fâșie care ar fi cuprins Vásárosnamény, Debrețin, Gyoma, Hódmezővásárhely și Szeged. Administrația ungară din aceste zone ar fi urmat să fie sub supraveghere franceză. Prin ultima măsură, planificatorii militari francezi ar fi urmat să asigure spatele armatei regale
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
franceză. Prin ultima măsură, planificatorii militari francezi ar fi urmat să asigure spatele armatei regale române, destinată să participe la operațiuni împotriva Rusiei Sovietice și, de asemenea să rezerve cale ferată dintre Timișoara - Satu-Mare- Ciop pentru transporturi militare destinate Poloniei. Linia de demarcație până la care ar fi urmat să înainteze românii ar fi trebuit așadar să aibă traseul prin localitățile Arad - Salonta - Oradea - Carei - Satu-Mare, cele 3 centre feroviare principale fiind excluse de la ocupația militară română, dar „disponibile pentru folosința trupelor
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
atât militare, cât și diplomatice. În cadrul acestei misiuni, aflată sub auspiciile Conferinței de Pace și desfășurată între 4 și 5 aprilie 1919, generalul Jan Christian Smuts a venit la Budapesta cu o propunere către regimul Béla Kun privind o nouă linie de demarcație, aflată 25 de km mai la est de cea stabilită în Memorandumul Vix. Districtele Salonta, Oradea și Satu-Mare ar fi urmat să fie teritorii tampon, scoase atât de sub autoritatea guvernului ungar cât și libere de trupe române, iar
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
o atitudine pe care o considera de fapt o slăbiciune, a respins noile propuneri și a formulat o contrapropunere ce a avut la bază termenii aceluiași Armistițiu de la Belgrad, ceea ce ar fi impus ca armatele române să se retragă pe linia de demarcație fixată la 13 noiembrie 1918. Suplimentar, trupelor franceze li s-a cerut să evacueze Aradul și Seghedinul. În aceste condiții generalul Smuts a încetat convorbirile și a părăsit Budapesta. În cadrul politic și militar existent, considerentele care au sprijinit
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
dunărean, prin Consiliul de Miniștri de la 28 martie/10 aprilie 1919 din București, Regatul României a decis să declanșeze ostilitățile împotriva Republicii Sfaturilor mai înainte ca aceasta să declanșeze o acțiune ofensivă împotriva trupelor române. Atacarea trupelor maghiare aflate dincolo de linia de demarcație a fost decisă pentru data de 16 aprilie 1919. După ce în noaptea de 15 spre 16 aprilie trupele române au fost ținta unui atac militar ungar firav, în zori acestea au pornit la rândul lor o ofensivă viguroasă
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
16 aprilie 1919. După ce în noaptea de 15 spre 16 aprilie trupele române au fost ținta unui atac militar ungar firav, în zori acestea au pornit la rândul lor o ofensivă viguroasă și au a atacat trupele ungare dislocate pe linia de demarcație, le-au înfrânt și a ocupat malurile Tisei. În plin război româno-ungar, la 13 iunie 1919 Conferința de Pace a stabilit granița consemnată ulterior de Tratatul de pace de la Trianon, dintre România și Ungaria.
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
a fost o acțiune ofensivă de mare amploare din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale a trupelor americane împotriva defensivei germane din zona orașului Aachen din Germania în perioada 2-21 octombrie 1944. Orașul Aachen făcea parte din Linia Siegfried, principala rețea defensivă de la frontiera de vest a Germaniei Naziste. Aliații au sperat că cucerească orașul și să înainteze rapid în regiunea industrială Ruhr. Deși cea mai mare parte a populației civile fusese evacuată din Aachen mai înainte de începerea
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
în cele din urmă, dar rezistența lor dârză a dat peste cap planurile aliate pentru o înaintare rapidă în interiorul țării. În septembrie 1944, aliații occidentali ajunseseră la granițele vestice ale Germaniei, a căror apărare era asigurată de complexul defensiv al Liniei Siegfried. Pe 17 septembrie, forțele terestre britanice, americane și poloneze au lansat Operațiunea Market Garden, o încercare foarte îndrăzneață de ocolire a Liniei Siegfried prin forțarea cursului inferior al Rinului în Olanda. Eșecul acestei operațiuni, precum și problemele logistice generate de
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
aliații occidentali ajunseseră la granițele vestice ale Germaniei, a căror apărare era asigurată de complexul defensiv al Liniei Siegfried. Pe 17 septembrie, forțele terestre britanice, americane și poloneze au lansat Operațiunea Market Garden, o încercare foarte îndrăzneață de ocolire a Liniei Siegfried prin forțarea cursului inferior al Rinului în Olanda. Eșecul acestei operațiuni, precum și problemele logistice generate de distanțele foarte mari pe care se făcea aprovizionarea trupelor aflate într-o rapidă înaintare în Franța, au dus la epuizarea resurselor atacului aliat
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
ar fi ajuns la puterea a doar 25, dar pe de altă parte problemele logistice ale aliaților le-a oferit defensivei o perioadă de respiro, folosită pentru refacerea capacității de luptă. În septembrie, înaltul comandament al "Wehrmachtului" a mobilizat pe Linia Siegfried aproximativ 230.000 de soldați, dintre care 100.000 erau proaspăt mobilizați. La începutul lunii, germanii dispuneau pe frontul de vest de aproximativ 100 de tancuri, pentru ca spre sfârșitul lui septembrie să aibă aici aproximativ 500 de blindate. După ce
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
lunii, germanii dispuneau pe frontul de vest de aproximativ 100 de tancuri, pentru ca spre sfârșitul lui septembrie să aibă aici aproximativ 500 de blindate. După ce au mobilizat trupe și mari cantități de armament, comandanții germani au reușit să asigure pe Linia Siegfried o defensivă cu o adâncime de aproximativ 4,8 km. SHAEF de sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower își fixase ca obiectiv imediat ocuparea inimii industriale a Germaniei, regiunea Ruhr. Armata a 3-a comandată de generalul George S. Patton
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
a fost influențată de modificarea atitudinii populației față de soldații care luptau pe pământul german pentru prima oară. Un ofițer german avea să noteze că „Deodată nu mai eram naziști, eram soldați germani”. Aachen și sectoarele sale defensive erau apărate de Linia Siegfried, adică de mai multe centuri de cazemate, forturi și buncăre interconectate, numeroase câmpuri minate, obstacole antitanc („colți de dragon”) și rețele de sârmă ghimpată. Unele dintre sectoarele defensive de la Aachen aveau până la 16 km adâncime. După cum avea să spună
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
aveau până la 16 km adâncime. După cum avea să spună istoricul Stephen Ambrose, lucrările de aici au fost „fără îndoială cel mai formidabilă defensivă făurită de mâna omului”. Beneficiind de experiența căpătată în luptele de pe frontul de răsărit, germanii își construiseră liniile defensive principale chiar prin centrul orașelor plasate pe Linia Siegfried. Astfel, ei se foloseau de avantajul existenței străzilor înguste, care limitau mult mișcarea blindatelor inamice. În ciuda slabei pregătiri a militarilor care asigurau apărarea regiunii, fortificațiile care protejau Aachenul și regiunea
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
istoricul Stephen Ambrose, lucrările de aici au fost „fără îndoială cel mai formidabilă defensivă făurită de mâna omului”. Beneficiind de experiența căpătată în luptele de pe frontul de răsărit, germanii își construiseră liniile defensive principale chiar prin centrul orașelor plasate pe Linia Siegfried. Astfel, ei se foloseau de avantajul existenței străzilor înguste, care limitau mult mișcarea blindatelor inamice. În ciuda slabei pregătiri a militarilor care asigurau apărarea regiunii, fortificațiile care protejau Aachenul și regiunea Ruhr erau de bună calitate și reprezentau obstacole formidabile
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
răsărit (al doilea război mondial)|frontul de răsărit. Von Schwerin era dispus să capituleze. Pe 13 septembrie însă, chiar înainte de trimită actul de capitulare pe care îl semnase, von Schwerin a primit ordinul să organizeze un contraatac și să străpungă liniile acestora la sud-vest de oraș. Generalul s-a conformat ordinelor primite și a organizat operațiunea folosind unitățile de [[panzergrenadier]]i. Încercarea de capitulare a lui von Schwerin nu s-a finalizat, de timp ce documentul său nu a fost trimis
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
ca să retragă Diviziile SS I [[Leibstandarte SS Adolf Hitler| „Leibstandarte Adolf Hitler”]], a 2-a [[2. SS-Panzer-Division Das Reich| „Das Reich”]] și a 12-a [[12. SS-Panzer-Division Hitlerjugend| „Hitlerjugend”]] și Divizia Wehrmacht a 9-a și a 116-a de pe linia defensivă de la Aachen. În octombrie, generalul [[Friedrich Köchling]] a fost numit la comanda sectorului defensivi al orașului Aachen. El avea în subordine Corpul LXXXI format din unități de infanterie și infanterie mecanizată. Aceste forțe, la care se adăuga batalionul 506
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
slăbit continuu capacitate de luptă. Divizia a 12-a de infanterie a pierdut jumătate din numărul total de soldați în perioada 16-23 septembrie, iar Diviziile de infanterie a 49-a și a 275-a au trebuit să fie retrase de pe linia frontului pentru refacere și completarea efectivelor. Dacă la începutul războiului, o divizie de infanterie germană avea efective de 15.000-17.000 de soldați, aceste cifre au scăzut treptat până la cifra oficială de 12.500 de militari. În noiembrie 1944, efectivul
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
infanterie a Corpului VII. Divizia a 30-a de infanterie SUA comandată de generalul Leland Hobbs urma să fie sprijinită în acțiune de Divizia a 2-a blindate SUA, care trebuia să se folosească de străpungerea reușită de infanterie prin Linia Siegfried. Flancurile atacului trebuiau apărate de Divizia a 29-a de infanterie SUA. În sud, Diviziile I și a 9-a de infanterie americane și Divizia a 3-a de blindate SUA au folosit scurta perioadă de acalmie din ultimele
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
unor automobile pe drumurile publice. Au existat situații în care comandanții de tancuri au fost obligați să își învețe membrii echipajului cum să încarce armele și să le folosească chiar înainte de declanșarea atacului. Sistemul american de înlocuire a trupelor pe linia frontului era bazat pe cantitate nu pe calitate, ceea ce a făcut ca cea mai mare parte a militarilor sosiți în teatrul de operațiuni să nu fie instruită de luptă în mod corespunzător. În rândul trupelor americane se întâmpla de multe
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
rândul trupelor americane se întâmpla de multe ori ca rata de pierderi în cazul noilor sosiți să fie de aproape 50%, cei mai mulți proaspăt sosiți să fie răniți sau uciși în primele zile de luptă. Pierderile mari suferite de americani pe linia frontului presupunea aducerea a noi soldați pentru completarea efectivelor. De exemplu, un batalion al diviziei a 28-a de infanterie, care de-abia fusese completat cu recruți, a fost aruncat imediat în luptă într-un atac direct împotriva apărării germane
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]