122,821 matches
-
asaltului Diviziei I de infanterie, care suferise pierderi foarte mari în ultima fază a luptelor din 18-21 octombrie. Forțele terestre americane erau sprijinite în acțiune de Forța aeriană a 9-a, care reușise să identifice cam 75% dintre cazematele de pe linia frontului și făcuse planuri pentru executarea unui bombardament inițial executat cu 360 de bombardiere și 72 de avioane de atac la sol. După primul atac, urma un al doilea val de bombardament, care urma să folosească inclusiv bombe incendiare cu
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de bombardament, niciunul nu a reușit să lovească vreo cazemată. Țintele americanilor fuseseră mascate în cea mai mare parte de norii denși de fum generați incendiile bombardamentului de artilerie. După încheierea raidului bombardierelor, artileria americană și-a reluat tirurile asupra liniilor germane, lansând 18.696 de proiectile din cele 372 de guri de foc timp de două ore. Divizia a 30-a de infanterie și-a început înaintarea pe 2 octombrie. Atacul a fost precedat de un bombardament al artileriei grele
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de aceștia, americanii au reușit să înainteze neîntrerupt, să traverseze cursul râului [[Wurm]] și să distrugă fortificațiile cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive. Până în dupăamiaza zilei de 2 octombrie, elemente ale Diviziei a 30-a de infanterie au străpuns liniile defensive germane în mai multe locuri și au ajuns în fața orașului Palenberg. Aici, infanteriștii au trebuit să lupte pentru fiecare cucerirea fiecărei străzi și case. Au fost înregistrate acte de curaj și eroism deosebite, precum cea a soldatului Harold G.
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
înălțimii dar, până la sfârșitul zilei, dealul a fost recucerit de americani. Militarii germani din cele două regimente au fost uciși sau răniți aproape în totalitate. În zilele de 11-13 octombrie, aviația aliată a bombardat orașul Aachen, în special țintele din apropierea liniilor americane. Pe 14 octombrie, Regimentul al 26-lea de infanterie americană a primit sarcina cuceririi zonei industriale a Aachenului, în cadrul pregătirilor pentru asaltul asupra orașului. Pe 15 octombrie, germanii au încercat să lărgească breșa dintre cele două ramuri ale încercuirii
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
Aachenului, în cadrul pregătirilor pentru asaltul asupra orașului. Pe 15 octombrie, germanii au încercat să lărgească breșa dintre cele două ramuri ale încercuirii americane și au atacat pozițiile Diviziei I de infanterie. Deși mai multe tancuri grele au reușit să străpungă liniile americane, grosul trupelor germane a fost distrus de focul artileriei și atacurile aviației. Divizia a 3-a Panzergrenadier a încercat a doua zi să organizeze un contraatac local, dar a fost respinsă cu pierderi grele, fiind incapabilă să organizeze acțiuni
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
care puteau adăposti tunuri antitanc. În paralel, infanteria americană a verificat fiecare clădire, pentru ca să anihileze orice cuib de rezistență inamică. În timp ce aviația aliată împiedica manevrele forțelor terestre inamice, infanteriștii germani s-au folosit de canalizarea orașului pentru ca să se deplaseze în spatele liniilor americane și să le atace din spate. Rezistența apărătorilor germani a fost foarte puternică, ei lansând dese contraatacuri de mică amploare și folosind toate vehiculele blindate de care mai dispuneau pentru respingerea înaintării americane. Pe 18 octombrie, Batalionul al 3
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
la cucerirea unor avanposturi ale infanteriei americane și a îndepărtat pentru o vreme presiunea aliată asupra hotelului Quellenhof. În cele din urmă, germanii au fost obligați de tirurile de mortiere americane să se retragă . Pentru limitarea pierderilor infanteriștilor din prima linie, americanii au luat hotărârea să distrugă ultimele puncte de rezistență germane cu ajutorul tunurilor autopropulsate de 155 mm. Mai apoi, pentru sprijinirea acțiunilor Diviziei I de infanterie, pe 18 octombrie a fost adus în zonă un batalion din cadrul Regimentului 110 de
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
Ronald Hopper a răspuns: "Nu avem indicii care să ne sugereze că acest individ ar fi putut avea înclinații spre această ideologie". Mina a declarat că Mateen era organizat, bine pregătit și nu din zona locală. FBI a înființat o linie de telefon pentru persoanele cu informații despre atac. Un cont de social media, Online Dawah Operations, despre care se crede că ar aparține unor simpatizanți ISIS, "a gratulat atacul", în timp ce chiar ISIS a revendicat atacul, potrivit agenției de presă Amaq
Atentatul din Orlando (2016) () [Corola-website/Science/336382_a_337711]
-
până în 1961. Timp de mulți ani, William Hazlett Upson a contribuit cu foarte populara serie de povestiri despre escapadele vânzătorului Alexander Botts. Publicarea în "Post" a lansat carierele și i-a ajutat pe mulți artiști și scriitori să rămână pe linia de plutire. P. G. Wodehouse a spus că „lupul era întotdeauna la ușă” până ce "Post" i-a oferit „prima evadare” în 1915 prin serializarea romanului "Something Fresh". După alegerea lui Franklin Delano Roosevelt, cronicarul Garet Garrett de la "Post" a devenit
The Saturday Evening Post () [Corola-website/Science/336395_a_337724]
-
Stația Lemonnier a fost deschisă pe 4 octombrie 1976, dar "Tunelul Constituției" era deja construit în acest loc din anul 1957. El este încă utilizat de tramvaiele care circulă între stația Lemonnier și Gara Bruxelles-Sud. Stația este deservită de tramvaiele liniilor axei Nord-Sud (anterior numită Linia 3) a Metroului din Bruxelles. Prin stație circulă tramvaiele liniilor , , , și . Stația Lemonnier are două peroane laterale și unul central. Ea este situată într-o pantă și include o ramificație de tunel care iese la
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
pe 4 octombrie 1976, dar "Tunelul Constituției" era deja construit în acest loc din anul 1957. El este încă utilizat de tramvaiele care circulă între stația Lemonnier și Gara Bruxelles-Sud. Stația este deservită de tramvaiele liniilor axei Nord-Sud (anterior numită Linia 3) a Metroului din Bruxelles. Prin stație circulă tramvaiele liniilor , , , și . Stația Lemonnier are două peroane laterale și unul central. Ea este situată într-o pantă și include o ramificație de tunel care iese la suprafață pe Boulevard du Midi
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
în acest loc din anul 1957. El este încă utilizat de tramvaiele care circulă între stația Lemonnier și Gara Bruxelles-Sud. Stația este deservită de tramvaiele liniilor axei Nord-Sud (anterior numită Linia 3) a Metroului din Bruxelles. Prin stație circulă tramvaiele liniilor , , , și . Stația Lemonnier are două peroane laterale și unul central. Ea este situată într-o pantă și include o ramificație de tunel care iese la suprafață pe Boulevard du Midi / Zuidlaan. Aceasta este folosită de liniile și și este prevăzută
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
Prin stație circulă tramvaiele liniilor , , , și . Stația Lemonnier are două peroane laterale și unul central. Ea este situată într-o pantă și include o ramificație de tunel care iese la suprafață pe Boulevard du Midi / Zuidlaan. Aceasta este folosită de liniile și și este prevăzută cu două peroane proprii. Ieșirea la suprafață din tunel este vizibilă din stație. La două dintre peroane se poate ajunge doar traversând o trecere de pietoni peste linii. Peroanele sunt joase, iar accesul în întreaga stație
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
Boulevard du Midi / Zuidlaan. Aceasta este folosită de liniile și și este prevăzută cu două peroane proprii. Ieșirea la suprafață din tunel este vizibilă din stație. La două dintre peroane se poate ajunge doar traversând o trecere de pietoni peste linii. Peroanele sunt joase, iar accesul în întreaga stație se face doar prin intermediul unei scări pietonale în trepte. La un nivel inferior există o stație fantomă care nu se află în exploatare, prevăzută cu două peroane. În proiectele inițiale stația trebuia
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
joase, iar accesul în întreaga stație se face doar prin intermediul unei scări pietonale în trepte. La un nivel inferior există o stație fantomă care nu se află în exploatare, prevăzută cu două peroane. În proiectele inițiale stația trebuia să deservească linia de la Dilbeek la Boitsfort / Boosvoorde și Uccle / Ukkel via Anneessens și Porte de Namur. Bifurcația către acest nivel abandonat este vizibilă din tunelul dintre Anneessens și Lemonnier. În 1999, pereții stației Lemonnier au fost decorați de artistul de origine algeriană
Lemonnier (stație de premetrou din Bruxelles) () [Corola-website/Science/336411_a_337740]
-
a murit la scurt timp după naștere. Maria Carolina a aparținut Casei de Habsburg-Lorena. Maria Carolina a fost, de asemenea, de două ori strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta). Sora ei mai mare, Maria
Maria Carolina de Austria (1801-1832) () [Corola-website/Science/336420_a_337749]
-
strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta). Sora ei mai mare, Maria Luisa, a devenit împărăteasă a Franței prin căsătoria cu Napoleon Bonaparte. A doua soră, Maria Leopoldina, a devenit împărăteasă a Braziliei prin căsătoria
Maria Carolina de Austria (1801-1832) () [Corola-website/Science/336420_a_337749]
-
aparținut celei de-a cincea ramuri (numită ramura ducală) a Casei de Württemberg, descendent al celui de-al șaptelea fiu al Ducelui Frederic al II-lea Eugene de Württemberg. La stingerea ramurii senior, în 1921, ramura ducală a devenit noua linie dinastică a Casei. Robert s-a căsătorit la 20 octombrie 1900, la Viena, cu Arhiducesa Maria Immakulata de Austria, al șaptelea copil și a cincea fiică a Arhiducelui Karl Salvator, Prinț de Toscana și a soției acestuia, Prințesa Maria Immaculata
Robert de Württemberg () [Corola-website/Science/336416_a_337745]
-
se află la circa 300 de metri de intrarea în Centrul pentru muzică Trix. De asemenea, se poate folosi tramvaiul până la stația de premetrou Zegel. De acolo și până la complexul Trix se poate ajunge pe jos în câteva minute. Autobuzele liniilor 410, 411 și 412 ale companiei De Lijn opresc și ele la stația "Hof ter Lo" venind dinspre centrul orașului. Centrul pentru muzică Trix este accesibil persoanelor cu mobilitate redusă și deține inclusiv toalete speciale pentru acestea. În Trix Club
Centrul pentru muzică Trix (Antwerpen) () [Corola-website/Science/336413_a_337742]
-
ferită). Fiecare inel se putea polariza magnetic în cele două sensuri, asociate stărilor „0” și „1”, putând astfel stoca un bit de informație. Magnetizarea, numită operație de "scriere", respectiv testarea polarizării magnetice, numită operație de "citire", se făcea prin fire (linii) care treceau prin inele, fire prin care circulau impulsuri de curent electric. Prin impulsuri corespunzătoare inelele puteau fi magnetizate într-un sens sau altul. Impulsul de citire distrugea starea inelului respectiv, astfel că după citire polarizarea trebuia refăcută printr-o
Memorie cu ferite () [Corola-website/Science/336421_a_337750]
-
cu toată amărăciunea destrămărilor și a scufundărilor de atunci. Cu toată revolta tinerească a acelei epoci, în care se pregătea cel de al doilea război”. Atmosfera războiului și unele episoade și tipuri umane erau deja formulate în mintea scriitorului, dar linia centrală a romanului s-a cristalizat abia după conștientizarea sacrificiului inutil al generației sale, mărturisea autorul într-un interviu publicat în "Adevărul literar și artistic", nr. 30, 11 august 1929. Istoricul literar Mihai Gafița plasează scrierea acestui roman în verile
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
operate unele intervenții și ameliorări de ordine stilistică, precum și restabiliri ale unor inadvertențe istorice sau sociale. Chiar dacă nu a luptat în război, Cezar Petrescu (1892-1961) are multe asemănări cu personajul Radu Comșa. Scriitorul avea o dublă obârșie: atât țărănească (pe linie paternă), cât și moșierească (pe linie maternă). Căsătoria părinților săi seamănă cu unirea conjugală proiectată între Radu Comșa și Luminița Vardaru. Tatăl scriitorului, Dimitrie D. Petrescu (1860-1907), era fiul unui clăcaș oltean ce plecase desculț în lume pentru a învăța
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
ordine stilistică, precum și restabiliri ale unor inadvertențe istorice sau sociale. Chiar dacă nu a luptat în război, Cezar Petrescu (1892-1961) are multe asemănări cu personajul Radu Comșa. Scriitorul avea o dublă obârșie: atât țărănească (pe linie paternă), cât și moșierească (pe linie maternă). Căsătoria părinților săi seamănă cu unirea conjugală proiectată între Radu Comșa și Luminița Vardaru. Tatăl scriitorului, Dimitrie D. Petrescu (1860-1907), era fiul unui clăcaș oltean ce plecase desculț în lume pentru a învăța carte. Acesta a absolvit Institutul Agronomic
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
de clăcaș - și spiritul de clasă al mamei, care fusese crescută în toate bunele și relele unei categorii sociale privilegiate, își disputau alternativ în formația mea spirituală sentimente și judecăți contradictorii. Mă simțieam când revoltat social, când „reacționar odios”, după linia sângelui patern ori matern”, mărturisea Cezar Petrescu în 1929. Ca și Radu Comșa, Cezar Petrescu a absolvit Facultatea de Drept (în 1915), fără să profeseze vreodată deoarece s-a dedicat literaturii și gazetăriei. Nu a fost înrolat la începerea războiului
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
să înfățișeze profunzimea obsesiilor și viselor unei generații revoltate în care se întrevăd vocile profetice ale viitorului. "Întunecare" este, în opinia criticului Ov.S. Crohmălniceanu, „rechizitoriul pe care-l face societății românești postbelice o generație înșelată”. Radu Comșa se înscrie în linia genealogică a inadaptaților sociali precum Dan al lui Alexandru Vlahuță sau Andrei Rizescu al lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, participarea sa la război provocându-i o radicalizare intelectuală ce stă la baza unei revolte sociale greu de imaginat în atmosfera încă
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]