13,806 matches
-
-și apăra fanatic credința și tradițiile, Petru, copilul-țar Încoronat, pășea Încet, dar sigur, Înspre un viitor al modernizării și al „intrării În Europa“. În mod neașteptat, lucrul la această operă m-a Înseninat: m-am simțit atins și inspirat de armoniile complexe și de vibrațiile cutremurătoare ale polifoniilor ortodoxe. Aveam impresia că ieșeam dintr-o lungă hibernare sufletească și mă bucuram de prospețimea aerului primăvăratic. Dar, după atâtea proiecte unul după altul, eram extenuat și nu visam decât să iau o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vie, fără frontiere, singur liant al unei umanități dezorientate. Fundamentul său este esența Însăși a mișcării, a perpetuei transformări a realității vizibile și invizibile. Înțeleasă astfel, spiritualitatea semnifică prezența unui limbaj universal al trecerii dintr-o lume Într-alta, al armoniei diferitelor niveluri de Realitate. Spectatorul resimte instinctiv că ceea ce el crede a fi banal, haotic sau tragic când este raportat la lumea sa de fiecare zi capătă o cu totul altă lumină prin perceperea simultană a diferitelor niveluri de Realitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mei succesivi, mă preocupă mai puțin ciudatele distonanțe pe care le-au introdus În viața mea de copil, cât mai ales stabilitatea esențială și plinătatea acelei vieți. Asist cu plăcere la suprema performanță a memoriei, măiestria cu care folosește niște armonii naturale atunci când adună În lăcașul ei tonalitățile suspendate și hoinare ale trecutului. Îmi place să-mi imaginez, pentru ca acele corzi discordante să-și Încheie menirea și să intre În consonanță, ceva la fel de trainic, privind retrospectiv, ca acea masă lungă pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
glasuri ce vorbesc deodată, o nucă spartă, țăcănitul unui spărgător de nuci, dat apoi mai departe cu nonșalanță, treizeci de inimi omenești ce o Înăbușesc pe a mea cu bătăile lor regulate; freamătul și gemetele a o mie de copaci, armonia locală a gureșelor păsări de vară și, peste râu, dincolo de copacii ritmici, vacarmul haotic și entuziast produs de tinerii satului care se scaldă, ca un fundal sonor de aplauze furtunoase. Capitolul 9 1 Am În față un dosar mare și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zicem așa - discret ca semnătura unui pictor. Îl găsesc pitit Într-un colț al pânzei din vis sau introdus abil Într-o parte ornamentală a tabloului. Uneori Însă apare suspendat la jumătate distanță, un pic cam baroc și totuși În armonie cu frumoșii copaci, cu brazii Întunecați și cu mestecenii strălucitori, a căror sevă curgea cândva prin lemnul lor. Romburi de vitraliu rubinii, verzi sau albastre conferă o atmosferă de capelă zăbrelelor de la ferestrele cu canaturi. Este exact așa cum era În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înainte de a părăsi Cambridge-ul, În timpul ultimei și celei mai triste primăveri petrecute acolo, când am simțit dintr-odată că exista În mine ceva la fel de firesc legat de mediul meu apropiat, ca de trecutul meu rusesc, și că această stare de armonie a fost atinsă chiar În momentul când reconstituirea minuțioasă a lumii rusești artificiale, dar superb de precise, a fost În sfârșit terminată. Cred că una dintre foarte puținele acțiuni „practice“ de care m-am făcut vreodată vinovat a fost aceea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
temă dificilă pe care mă chinuisem s-o exprim până atunci; sau putea fi un simplu gest făcut În minte de diferitele grupe de forță reprezentate de piesele mele de șah - un fel de spectacol mut, rapid, ce sugera noi armonii și noi conflicte; indiferent ce era Însă, aparținea unei categorii de senzații deosebit de Însuflețitoare și singurul reproș pe care i-l aduc astăzi este faptul că manevrarea obsedantă a figurinelor sculptate sau a replicilor lor mentale În perioada cea mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de clopoțel ale colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în putere și foarte activ: făcea de toate, inclusiv mâncare, mă servea și îmi crea toate condițiile ca eu să scriu. În acei ani lucram la Spațiul în literatură. Țin minte două asemenea conviețuiri de trei-patru zile - adevărate insule de armonie în marea zbuciumată a obișnuitelor relații dintre noi -, una din noiembrie, alta în februarie, țin minte exact și despre ce (cine) scriam: despre Eugen Ionescu (în noiembrie), despre Rabelais și personajele sale minunate (în februarie). Cum în „biroul” meu, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
multe ori ne dădea la toți copiii mere, bomboane, zahăr pătrațele și nuci. N-o s-o uit niciodată. Eu crescusem mai mare și eram de ajutor la creșterea fraților mei mai mici. Vară mergeam la muncă câmpului cu toții. Era o armonie plăcută, că ne întreceam la prăsit. Tata mereu cântă cântece duioase. Ele se numeau: Iisuse călător, Cruce sfântă, părăsita, Pasăre măiastra, Pe drum cu spini încununat, Blândul Pastor și altele. El cântă și lacrima de duioșia cuvintelor care-L înfățișau
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
plăcut. Apă e limpede că lacrima, se vede nisipul de sub ea și mulțimea peștilor colorați care se joacă în apă. Razele soarelui parcă se joacă și ele pe apă. Mulți fluturi și felurite insecte zboară deasupra apei. Toate sunt în armonie. Parcă sunt facute anume ca să te bucure, să te facă fericit. Aici e lucrarea lui Dumnezeu. El vrea să ne bucure, că ne iubește mult și adevărat. Slavă Ție, Doamne! Slavă Bunătății Tale, Doamne! Slavă Iubirii Tale, Doamne! Ce să
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
că nu e un „drept”, ci o îndatorire, cea de a aprehenda miracolul vieții, întocmai cum îl înțelege N. Steinhardt în Jurnalul fericirii. Nu e vorba de „tout est pour le mieux dans le meilleur des mondes possibles”, nici de „armonie prestabilită”, nici de optimism. Fericirea nu e o pleașcă picată din cer. Ea se plătește. Enorm de scump, dar „face”. De altminteri, ea nu poate fi obiectul unei negocieri, al unei polițe de asigurare trasă asupra Providenței. Providența e misterioasă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
domnește în toate : hrana de toate zilele, firește câtă rămâne de la stăpân, liniștea, fără care se așteaptă o teribilă represiune, școli deschise, cu anume dascăli și programul corespunzător, literatura care nu ațâță spiritele și, în loc de teatru, se revarsă valurile de armonie ale reprezintațiii de operă./ .../ Așa, cred unii, poate să meargă până la nesfârșit, de la o generație de fericiți la alta./ Da, la suprafață așa este. Dar mai e ceva la fund./ Se poate ca cei de acum, într-un moment de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
maritim (Cavarna, sub soarele arzător) și, în fine, la propriul nepot al lui E. Lovinescu, lipsa efectivă de „expresie”, supărătoare, dar neafectând frumusețea romanului. În realitatea, Adela nu este un corp heterogen în opera lui Ibrăileanu, ci e în perfectă armonie și prelungire cu ea. Femeia e poate principala temă a scrisului lui Ibrăileanu, atât în cele câteva articole despre condiția socială a femeii (cf. Opere, vol. 6, București, 1978), cât și în bună parte din scrierile lui critice, în care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
învățat câte ceva din tainele muzicii, ale muzicii corale, mi-am dat seama că erau femei școlite. Rugăciunile lor cântate erau ceva mai presus de firea pământească. Cântau noaptea de se auzea în tot satul. Strălucirea lunii se potrivea cu jalea armoniei lor. Nemărginitul nopții se armoniza cu chemarea nemărginitului care zbura din corul lor. Și necuprinsul Volgei, și chemarea deznădăjduită a veșniciei se deslușeau deopotrivă în imnele pe care le cântau. Corul lor se adresa sufletului, nu urechilor. Inima vibra mai
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
nu mai auzisem, ceva care ne înfiora. Aveam atunci 10-11 ani. Târziu, după ce am făcut muzică liniară și muzică bizantină la seminar, mi-am putut da seama de calitatea acelor coruri și de specificul lor rusesc, ce ne înfiora prin armonia disperării, prin armonia sfâșietoare a stepei rusești. Se vorbea în sat că la miezul nopții se duceau toate călugărițele la râu și în timp ce făceau baie cântau îngerește. FERMA „IEPURAȘI” La marginea satului Corbeni, satul în care locuiau părinții mamei mele
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
ceva care ne înfiora. Aveam atunci 10-11 ani. Târziu, după ce am făcut muzică liniară și muzică bizantină la seminar, mi-am putut da seama de calitatea acelor coruri și de specificul lor rusesc, ce ne înfiora prin armonia disperării, prin armonia sfâșietoare a stepei rusești. Se vorbea în sat că la miezul nopții se duceau toate călugărițele la râu și în timp ce făceau baie cântau îngerește. FERMA „IEPURAȘI” La marginea satului Corbeni, satul în care locuiau părinții mamei mele, se afla ferma
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
semn că merg pe urma pașilor lui Hristos și a Sfinților Apostoli. Miercuri 2 august. (1950). Am fost rugat să aranjez biblioteca din Rădăuți a Părintelui Vasiliu. Am lucrat la cărți până seara. Am mers la părintele Oreste Gherasim. Ce armonie în casa acestui om! Mi s-a făcut rău gândind la dezastrul în care mă aflam. Un cămin în sine fericit. Am plecat de la părintele Gherasim cu o lumină în suflet, dar o lumină care-mi făcea și mai dureroasă
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
inima și creierul angajat al artistului, critica lui acerbă la adresa unui anumit fel de a trăi, extrem de burghez, m-a înviorat, mărindu-mi puterea de îndurare față de semenii mei, de atmosfera uneori otrăvită adusă din viețile lor. Singurul moment de armonie (în afara „studiilor” pe care Lionel mi le-a dat mie personal, cu lecturi de neuitat din Biblia luterană) a fost vizita la mormântul lui René, când Ralf ne-a fotografiat, pe mine și pe Lionel, lângă piatra funerară, fotografie dezvăluind
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la Stockholm pe zece august și sper într-adevăr să găsesc o scrisoare lungă de la tine. Te îmbrățișez puternic spunându-ți: nu ne uita! Al tău, fără rezerve și teamă, René. Ianuarie Anul care a început are un fel de armonie în el, doi de nouă în mijloc și doi de unu, ca un înveliș, suma cifrelor este douăzeci, deci cifra doi. Mulți se gândesc la doi ca la dualitate. Încercăm să ghicim ce ne va aduce necunoscutul, dar nimeni nu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
din Montaigne: „J’aime la langue, même ses verrues”. Da, iubesc limba, chiar și negii ei - negi din care ies șuvoaie de prospețime cum din bălți murdare flori curate, rupturi de niveluri dând iluzia unor începuturi de spirale. Lumea e armonie în dizarmonie. Citesc în presa franceză - Saddam e admirat, considerat curajos. Războiul - cea mai mare calamitate provocată de oameni, nimeni nu poate măsura durerea oamenilor, a animalelor și a întregii naturi. L-am visat pe Maciej Zaremba, care e la
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
toate „trebuie făcute” și pentru că mai târziu aceste „treburi” zadarnice, obositoare, din „departamentul” haosului devin și ele ireale. Mă văd în această „irealitate” cu dorința mea bună de a face ordine în dezordine, de a pune în practică impulsul de armonie, de geometrie poetică. Da, asta e! Geometria poetică a labirintului fiecărei clipe a vieții care mi s-a dat. Altfel m-aș rătăci complet, totul mi s-ar părea o capcană pusă la tot pasul pentru a cădea în ea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
1838 se năștea Georges Bizet, curentul romantic ai cărui zori apăruseră cu opt ani în urmă era deja în plină afirmare. Așadar, cel care va deveni un cunoscut compozitor francez și care cunoștea încă din copilărie tainele pianului și ale armoniei, cucerea la vârsta de 12 ani Marele premiu al Romei. De aceea, nu este de mirare că Bizet a compus în 1863, la vârsta de 25 de ani, opera Pescuitorii de perle. Ca orice artist romantic, a fost atras de
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
care se strângeau la poarta unuia dintre ei, pe băncile special puse și cântau pe mai multe voci, la care, după terminarea cântecului, răspundea un alt cor din altă parte a comunei și apoi altul. Nu înțelegeam ce cântă dar armonia vocilor era minunată. Nu mai știu dacă era sau nu cârciumă în sat dar era un grec care avea prăvălie mai spre jumătatea drumului dintre centru și marginea satului. Nu știu ce vindea dar ce știu sigur era că avea trei fete
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
jelită de toată suflarea comunei pentru tinerețea și frumusețea ei. O altă femeie frumoasă despre care se vorbea peste granițele județului era Mura, fiica unui lipovean bogat. Era absolventă de liceu. Capul, fața, trupul erau de o frumusețe și o armonie ieșite din comun. S-a măritat cu un ofițer superior de marină și se spune că ar fi murit amândoi în timpul războiului, într-o șalupă care s-a lovit de o mină pe Dunăre. Cei mai dragi din clasa întâia
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]