13,240 matches
-
De Imitatione Christi" a fost o influență timpurie asupra spiritualității Sfintei Tereza de Lisieux, care a folosit-o în viața ei de rugăciune, i-a distilat mesajul și a folosit-o în scrierile sale proprii, care au influențat apoi spiritualitatea catolică în ansamblul său. Tereza a fost atât de atașată de carte și a citit-o de atâtea ori încât ea putea să citeze din "Imitațiune", din memorie, pasaje întregi, încă din adolescență. Privitor la citirea "Sfintelor Scripturi", autorul "Imitațiunii" îi
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
drept și cinstit al smereniei și nu urmări să capeți faimă de învățat. Nu te sfii să pui întrebări și ascultă în tăcere răspunsurile sfinților: nu disprețui pildele bătrânilor; nu fără rost au fost și-ți sunt împărtășite.” Atât credincioșii catolici, credincioșii ortodocși, cât și credincioșii protestanți admiră "Imitațiunea lui Cristos" și se înfruptă din bogăția spirituală pe care o degajă. În zilele noastre, lucrarea suscită unele rezerve întrucât unii estimează că ea ar da prea multă importanță "umilinței", "resemnării" și
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
(21 februarie 1801, Londra - 11 august 1890, Edgbaston) a fost un teolog britanic convertit la catolicism, în 1845, cardinal al Bisericii Catolice. Student la Universitatea din Oxford, el a devenit preot în Biserica Anglicană. Lucrările sale despre "Sfinții Părinți" îl conduc la analizarea rădăcinilor creștine ale anglicanismului. Acest studiu progresiv îl conduc la apărarea independenței anglicanismului față de "statul britanic", sub forma unor
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
îl vede, de acum încolo, drept confesiunea cea mai fidelă rădăcinilor creștinismului. Teolog specialist în cristologie, este una dintre figurile majore ale catolicismului britanic, împreună cu Henry Edward Manning și Ronald Knox. El a exercitat o influență considerabilă aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare ca «o mare personalitate aparte, un fel de "lumânare pascală" în Biserica Catolică a secolului al XIX-lea». Operele sale, dintre care "Gramatica Asentimentului" și "Apologia Pro Vita Sua
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
împreună cu Henry Edward Manning și Ronald Knox. El a exercitat o influență considerabilă aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare ca «o mare personalitate aparte, un fel de "lumânare pascală" în Biserica Catolică a secolului al XIX-lea». Operele sale, dintre care "Gramatica Asentimentului" și "Apologia Pro Vita Sua", constituie referințe constante la scriitori ca "G. K. Chesterton", Evelyn Waugh sau Julien Green, dar și pentru teologi și filosofi ca Avery Dulles, Erich
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
la scriitori ca "G. K. Chesterton", Evelyn Waugh sau Julien Green, dar și pentru teologi și filosofi ca Avery Dulles, Erich Przywara și Edith Stein, care a tradus în germană lucrarea sa "Ideea de Universitate". A fost beatificat de Biserica Catolică la 19 septembrie 2010. "John Henry Newman" s-a născut la Londra la 21 februarie 1801; era cel mai mare dintre cei șase copii. "Familia Newman" era de origine olandeză. Numele de « Newman », altădată scris "Newmann", a putut să sugereze
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
latine, pe care a descoperit-o, dar și admirația sa pentru natura și pentru istoria acestor țări care îi aminteau de "Părinții Bisericii". Într-o scrisoare, el a descris Roma ca fiind „locul cel mai minunat de pe Pământ”, dar religia catolică romană ca fiind „politeistă, decadentă și idolatră”. În timpul acestei călătorii, Newman a scris mai multe scurte poeme care mai târziu au fost publicate sub titlul de "„Lyra Apostolica”". De la Roma, Newman se întoarce singur în Sicilia, unde cade bolnav la
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
unui Catolicism deghizat. Influența sa la Oxford a atins punctul culminant în 1839. Dar, în acest an, studiul privitor la erezia monofizită îl conduse la îndoieli: Newman a constatat cu această ocazie că, contrar la ce credea până atunci, doctrina catolică rămăsese fidelă Conciliului de la Calcedon (451). În alți termeni, potrivit concluziilor sale, catolicismul nu se îndepărtase de creștinismul originar pe care îl căuta. Îndoielile sale s-au intensificat când a citit, într-un articol al lui "Nicholas Wiseman", apărut în
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
judicat orbis terrarum », Newman și-a continuat lucrările teologice pentru "Înalta Biserică", până la publicarea "Manifestului 90", ultimul din serie, în care el examina în deliu cele "Treizeci și nouă de articole" fondatoare ale Anglicanismului. El afirma compatibilitatea lor cu dogmele catolice, adăugând că cele "Treizeci și nouă de articole" nu se opuneau doctrinei oficiale a Bisericii Catolice, ci doar unor excese și unor erori comune. Această teorie nu era nouă, dar a provocat o profundă indignare la Oxford. La 26 septembrie
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
ultimul din serie, în care el examina în deliu cele "Treizeci și nouă de articole" fondatoare ale Anglicanismului. El afirma compatibilitatea lor cu dogmele catolice, adăugând că cele "Treizeci și nouă de articole" nu se opuneau doctrinei oficiale a Bisericii Catolice, ci doar unor excese și unor erori comune. Această teorie nu era nouă, dar a provocat o profundă indignare la Oxford. La 26 septembrie 1843, Newman își redacta ultima predică anglicană, «"On the Parting of friends"». Retragerea sa a fost
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
dacă «"sunt victima unei iluzii"». În cursul verii, el și-a încheiat lucrările privitoare la Sfântul Atanasie din Alexandria și a început să lucreze la redactarea "meditațiilor teologice". Doi ani s-au scurs până să fie primit oficial în Biserica Catolică, la 9 octombrie 1845, de Dominique Barberi, un pasionist italian, la Colegiul din Littlemore. Convertirea sa la catolicism a fost pentru Newman un izvor de pace și de bucurie. La 22 februarie 1846, Newman a părăsit Oxfordul pentru colegiul teologic
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
Newman a publicat una dintre studiile sale majore, fruct al meditațiilor sale teologice: « "Essay on the Development of Christian Doctrine" ». La "instigarea" lui Nicholas Wiseman, în octombrie 1846, Newman a plecat la Roma, dorind să se pregătească să devină preot catolic și să-și continue studiile. A fost primit de Papa Pius al IX-lea. Sosirea sa la Roma a fost repede obiectul neînțelegerii din partea teologilor catolici. În fapt, lucrarea sa « "Essay on the Development of Christian Doctrine" » a fost condamnată
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
octombrie 1846, Newman a plecat la Roma, dorind să se pregătească să devină preot catolic și să-și continue studiile. A fost primit de Papa Pius al IX-lea. Sosirea sa la Roma a fost repede obiectul neînțelegerii din partea teologilor catolici. În fapt, lucrarea sa « "Essay on the Development of Christian Doctrine" » a fost condamnată de Biserica Catolică americană. Unii teologi italieni au condamnat și ei această carte, suspectată de a fi eretică. John Henry Newman a făcut tot posibilul pentru
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
-și continue studiile. A fost primit de Papa Pius al IX-lea. Sosirea sa la Roma a fost repede obiectul neînțelegerii din partea teologilor catolici. În fapt, lucrarea sa « "Essay on the Development of Christian Doctrine" » a fost condamnată de Biserica Catolică americană. Unii teologi italieni au condamnat și ei această carte, suspectată de a fi eretică. John Henry Newman a făcut tot posibilul pentru a îndepărta neînțelegerile, punând să fie tradusă cartea. În cursul anilor 1850, episcopii irlandezi s-au opus
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură. În anul 363 d.Hr., Conciliul de la Laodicea a stabilit că numai cărțile Vechiului Testament (varianta catolică) precum și cele 27 de cărți actuale ale Noului Testament trebuie incluse în "canon" și deci utilizate în biserici. Conciliul de la Hippo (anul 393 d.Hr.) și el drept canonice cele 27 de cărți ale Noului Testament. Al treilea conciliu de la
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
Cele trei concilii amintite au recunoscut drept canonice cărțile deuterocanonice din Vechiul Testament, numite apocrife de către protestanți. Toate celelalte scrieri, utilizate în biserici până atunci, considerate apocrife, au fost eliminate. În mod oficial canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului al XVI-lea. Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință. Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat același canon al Noului Testament ca
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional). Canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial în protestantism de Martin Luther (n. 1483 d. 1546) și de Conciliul Tridentin pentru Biserica Catolică, conciliu care a avut loc între 1545 și 1563. Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință. Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat același canon al Noului Testament
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
atras de poezie de la o vârstă fragedă. Frecventează la început școlile Sainte-Marie(1923), Loyola(1924) și Jean-de-Brebeuf, înainte să se înscrie la Școala de arte frumoase din Montréal. Suferind de reumatism cardiac, întrerupe cursurile în 1934. Frecventează cercul tinerilor intelectuali catolici timp de trei ani și publică în 1937 primul volum de poezii intitulat Regards et jeux dans l’espace. Volumul a fost primit cu răceală de public, fapt care îl determină să se izoleze la vila familiei sale, în Sainte-Catherine
Hector de Saint-Denys Garneau () [Corola-website/Science/320341_a_321670]
-
și dirijor din Moldova. S-a născut în Imperiul Habsburgic, în familia nobiliară Esterházy, a studiat muzica la Viena, a venit de tânăr în Moldova, unde a rămas pentru restul vieții. În perioada 1820-1826 a lucrat ca organist la biserica catolică din Cernăuți. A sosit în Iași în 1826 ca profesor de muzică și de pian. În 1830 (1831) l-a înlocuit pe Rouszinski la conducerea fanfarei militare a Moldovei, pentru care a scris mai multe piese. Împreună cu soția sa, Ana
Josef Herfner () [Corola-website/Science/321090_a_322419]
-
al Partidului Drepturilor (partid naționalist croat). Abia în 1929 s-a înființat "Ustaša-Hrvatska Revolucionarna Organizacija" (Organizația Revoluționară Croată-Insurgentă, UHRO). În 1932, a scris carta principiilor pe baza cărora plănuia obținerea independenței Croației pe baza identității etnice croate și a religiei catolice. Această misiune avea să fie responsabilitatea unui "ustanak", anume o armată insurgentă, formată din etnici croați, sub conducerea ustașilor. Purificarea etnică și cuceririle teritoriale aveau să fie în centrul agendei partidului. Pavelić credea că noul stat croat trebuie să conțină
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
a murit în Franța. Anglia și Provinciile Unite începuseră deja să strângă armată și acum, deși Ludovic îl tratase pe William ca pe rege al Angliei după tratatul de la Ryswick, acum îl considera pe fiul lui Iacob al II-lea, catolicul James Francis Edward Stuart („vechiul pretendent”), ca monarh de drept. Acțiunile lui Ludovic au înstrăinat și mai mult opinia publică engleză și i-au dat lui William argumente pentru a începe războiul. Conflictul armat a început lent, forțele austriece ale
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
să bea și mulțimea a intrat și a mutilat cadavrul "curvei regelui". Atât regele cât și Madame de Mailly au fost devastați de moartea ei, și se spune că Louise Julie a început să spele picioarele săracilor ca un semn catolic de remușcare. Ulterior, cel mai bun prieten al regelui, manipulatorul duce de Richelieu, a început să caute o altă candidată care să îndeplinească dorințele prietenului său regal, nedorind ca Madame de Mailly să recâștige afecțiunea regelui. În cele din urmă
Marie Anne de Mailly () [Corola-website/Science/321130_a_322459]
-
în toate manuscrisele ei, cu excepția a două manuscrise ale Septuagintei Trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion, ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși. Aceste adăugiri la Cartea lui Daniel sunt Rugăciunea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri, istoriile Suzanei și bătrânilor și a balaurului (a lui Bel și dragonului). Au fost găsite opt copii fragmentare ale Cărții lui Daniel la
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
Până în secolul al XIX-lea, armenii aveau un singur miliet, în rândul căruia erau încadrați atât cei care aparțineau de Biserica Apostolică Armeană, cât și armenii catolici și cei protestanți. În secolul al XIX-lea s-a separat un miliet catolic armean. Nearmenii care erau credincioșii unor biserici înrudiți din punct de vedere teologic cu armenii (așa-numiții noncalcedoneni) s-au aflat sub autoritatea Patriarhiei Armene, deși nearmenii și-au menținut o ierarhie separată. Aceste grupuri au fost ortodocșii siriaci și
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
de ocrotire a cetățenilor nemusulmani ai imperiului, către alte state. Supușii sultanului încetau astfel să mai fie cetățeni otomani, ci deveneau supuși ai altor state prin Capitulațiile Imperiului Otoman. Astfel, Imperiul Rus a devenit ocrotitorul grupurilor ortodoxe, Franța a celor catolice, iar Regatul Unit al evreilor și altor grupuri. Rușii și britanicii s-au aflat într-o competiție pentru protectoratul asupra armenilor. Credincioșii ortodocși considerau că misionarii protestanți, (peste 100 în Anatolia în perioada de dinaintea izbucnirii primului război mondial), ca pe
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]