13,997 matches
-
naturii, obstacolul îl reprezintă matematica, în cazul celor sociale, o terminologie incomprehensibilă. Deși mulți oameni se interesează de probleme științifice și rezultate ale cercetării științifice scrise în limbaj accesibil tuturora, cercetarea științifică în sine este considerată ca greu de pătruns. Criticii îi consideră pe savanții ori raționaliștii care dezvoltă modele complicate fără legătură cu experiența (empirie), ori drept credincioși bigoți în știință dominați de scepticism, ori drept birocrați ai unui aparat științific uriaș, sau drept servitori ai statului sau ai firmelor
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
este un prozator, poet și eseist român. A absolvit în 1972 Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, specialitatea "Limba și literatura română - Limba și literatura franceză". A fost membru activ al cenaclului literar "Junimea", condus de criticul și profesorul universitar Ovid S. Crohmălniceanu, făcând parte din grupul de prozatori și poeți "Noii", alături de Mircea Nedelciu, Ioan Flora, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Constantin Stan, Ioan Lăcustă, Emil Paraschivoiu și Sorin Preda. A debutat în 1983 în antologia Desant
Gheorghe Iova () [Corola-website/Science/298962_a_300291]
-
groapă comună. Apogeul războiului lui Ludovic împotriva janseniștilor a fost atins o dată cu bula papală "Unigenitus" din septembrie 1713, care condamna 101 propoziții eretice din literatura jansenistă. Politica externă a lui Ludovic al XIV-lea a reprezentat întotdeauna o problemă discutabilă. Criticii săi l-au comparat cu Hitler: avea aceleași ambiții nemăsurate, aceeași disponibilitate de a risca declanșarea unui război, aceeași indiferență față de suferința umană. Apărătorii săi susțin că politica externă a lui Ludovic era concepută în adevăratul interes al Franței. "Statu-quo
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale. Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare (Ionescu-Gion, Dassè, Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
poetă din România din "generația literară '80" ("Generația în blugi"). S-a născut în București, unde a absolvit Facultatea de Litere. Este considerată a face parte din "generația 80". A fost un membru activ al Cenaclului de Luni, condus de criticul literar și profesorul Nicolae Manolescu și a publicat în volumul colectiv, editat de acesta, "Cinci". Poeziile ei sunt traduse în limba franceză și e prezentă în reviste și antologii din Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Polonia. Interviuri
Mariana Marin () [Corola-website/Science/299008_a_300337]
-
clasa I-a B de la Liceul " G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară 1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca" 1935, 15
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii "generației pierdute". A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
3. dramaticul eroic (adică "Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui" etc.). Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine - pe plan tematic - o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie "Un cneaz valah la porțile Sibiului", atât de vrăjit de coralul
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte, Traian Băsescu. Romanele sale pe teme țărănești ""Niște țărani"", ""Dragostea și revoluția"" și ""Clipa"", care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul "romanului socialist", pe tema colectivizării. După cum se știe colectivizarea s-a realizat cu "liberul consimțământ forțat" și cu "marele ajutor" dat de "Securitate". Romanul său "Clipa" a fost ecranizat în regia lui
Dinu Săraru () [Corola-website/Science/299021_a_300350]
-
astfel intenția de a înșela. De asemenea, profeții au folosit alte scrieri în alcătuirea cărților lor din Bibliei, fără a fi acuzați de plagiat. În final, se afirmă faptul că anumite practici și crezuri adventiste sunt exclusiviste prin natura lor. Criticii non-adventiști și-au exprimat îndoiala cu privire la părerea adventiștilor de a fi „biserica rămășiței”, și asocierea tradițională a Bisericii Catolice și a altor denominațiuni cu „Babilonul”. Aceste atitudini fac legitimă convertirea creștinilor din alte denominațiuni. Ca răspuns la astfel de critici
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea () [Corola-website/Science/299018_a_300347]
-
romanul Pe aripile vântului, scris de Margaret Mitchell și i-a cerut impresarului său să o sugereze lui David O. Selznick, care plănuia realizarea unui film. Ea a declarat unui jurnalist: „Eu am primit rolul lui Scarlett O'Hara”, iar criticul C. A. Lejeune și-a reamintit o conversație din aceași perioadă în care Leigh „i-a șocat pe toți” cu afirmație referitoare la Olivier: „nu-l va juca pe Rhett Butler, dar eu ar trebui să joc rolul lui Scarlett
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
bucurat de popularitate în rândul criticilor și a audienței, dar a devenit și filmul preferat al actriței. Ea și Olivier au pus în scenă producția Romeo și Julieta peBroadway. Presa din New York a avut o atitudine ostilă față de această producție. Criticul Brooks Atkinson a scris pentru tabloidul The New York Times: "Cu toate că doamna Leigh și domnul Olivier sunt niște tineri foarte frumoși ei pot cu greu să își joace rolurile." În timp ce o mare parte din criticile aduse producției au fost atribuite modului de a
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
viol și referințe despre promiscuitate și homosexualitate, fiind astfel suficient de controversată. Discuțiile presei referitoare la „corectitudinea alegerii sale în acest rol”, s-au alăturat anxietății lui Leigh, creându-i o stare neplăcută, dar ea credea în importanța muncii sale. Criticul Kenneth Tynan a comentat că Leigh a fost prost aleasă pentru acest rol deoarece, în opinia sa, actorii britanici erau „prea bine crescuți pentru a se implica complet emoțional pe scenă”. În ciuda criticilor aspre, ea a continuat să joace acest
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
fiecare pe rînd într-o seară, spectacole cu care au obținut recenzii pozitive. Au deplasat producțiile la New York, unde au muncit timp de un sezon în anul 1952 la Teatrul Ziegfeld. Recenziile au fost și de această data pozitive, dar criticul Kenneth Tynan i-a înfuriat pe cei doi când a sugerat că Leigh nu este foarte talentată și că îi compromite talentul lui Olivier. Comentariile diatribe ale lui Tynan aproape că au produs un nou colaps în viața lui Leigh
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
ca și personajul pe care îl joci, care nu este de multe ori ca și tine”. George Cukor a spus că Leigh era o „actriță desăvârșită, stânjenită de frumusețea sa”, iar Laurence Olivier a declarat faptul că el consideră că criticii „ar trebui să o aprecieze după rezultatele sale ca actriță și să nu se lase influențați tot timpul de frumusețea ei copleșitoare”. Garson Kanin a împărtășit aceeași opinie și a descris-o pe Leigh ca „o persoană uimitoare a cărei
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
justificat căutarea. Ea este de asemenea perfect proiectată pentru acest rol de artă și natură, în care alte actrițe ar fi de neconceput”. Odată cu creșterea popularității sale, ea a apărut pe coperta revistei Time în rolul lui Scarlett. În 1969, criticul Andrew Sarris a comentat că succesul filmului s-a datorat în mare parte „inspiratei distribuiri” a lui Leigh în rolul lui Scarlett, iar în 1998 a scris că „ea trăiește în mințile noastre ca o prezență dinamică, mai mult decât
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
comentat că succesul filmului s-a datorat în mare parte „inspiratei distribuiri” a lui Leigh în rolul lui Scarlett, iar în 1998 a scris că „ea trăiește în mințile noastre ca o prezență dinamică, mai mult decât o prezență statică”. Criticul american de film Leonard Maltin e descris filmul ca fiind unul dintre cele mai bune ale tuturor timpurilor, scriind, tot în 1998, că Leight „și-a interpretat excepțional” rolul său. Interpretarea sa din filmul " Un tramvai numit dorință", a fost
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
poate spună că inspiră în deplinătate atât frica cât și jalea”. Kenneth Tynan a ironizat interpretarea lui Leigh în producția "Titus Andronicus" (1955), spunând că ea nu a jucat cum trebuie unele scence dramatice. Acesta a fost doar unul dintre criticii care au reacționat negativ la interpretările actriței. Despre rolul jucat de ea în "Macbeth" a spus că a fost lipsit de caracteristica furie necesară jucării acestui rol. După moartea lui Leigh acesta și-a revizuit opinia spunând că reacția sa
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
intitulat "What Next for Networks and Netwars?" care analizează tacticile Masei Critice, ca parte a evaluării potențialului luării descentralizate de decizii pentru folosirea pe câmpul de luptă. Printre altele, evenimentul a dat naștere la cărți, filme documentare și artă murală. Criticii pretind că Masa Critică este o încercare de a bloca traficul autovehiculelor și de a împiedica funcționarea normală a orașului, afirmând că indivizii care iau parte la Masa Critică refuză să se supună legilor de trafic, care se aplică și
Masa Critică () [Corola-website/Science/304512_a_305841]
-
de Elliott fac referire la felul în care Spielberg își necăjea surorile mai mici, iar evoluția lui Michael de la chinuitor la protector reflectă faptul că Spielberg a fost nevoit să aibă grijă de surorile sale după ce tatăl i-a părăsit. Criticii s-au concetrat pe paralele între viața lui E.T. și cea a lui Elliott, care este „înstrăinat” de pierderea tatălui său. A.O. Scott de la "The New York Times" a scris că E.T. este „copilul găsit și în mod clar mai disperat”, cu
E.T. Extraterestrul () [Corola-website/Science/304486_a_305815]
-
găsit și în mod clar mai disperat”, cu Elliott „suferind în propriul fel din cauza faptului că-și dorește un cămin.” Numele E.T. este compus din prima și ultima literă a numelui lui Elliott. Spre mijlocul filmului se abordează tema maturizării. Criticul Henry Sheehan a descris filmul ca fiind un fel de Peter Pan din perspectiva unui Băiat Pierdut (Elliott): E.T. nu poate supraviețui fizic pe Pământ, așa cum Pan nu putea supraviețui din punct de vedere emoțional în Neverland; savanții guvernamentali iau
E.T. Extraterestrul () [Corola-website/Science/304486_a_305815]
-
ieșit dintr-o poveste de Raymond Carver.” Charles Taylor de la Salon.com a scris că „filmele lui Spielberg, deși sunt des caracterizate astfel, nu sunt idealizări hollywoodiene ale familiilor și ale suburbiilor. Casele de aici abia se încadrează în ceea ce criticul cultural Karal Ann Marling numește «mărcile unei uzuri excesive»." Alți critici au găsit paralele religioase între E.T. și Isus. Andrew Nigels a descris povestea lui E.T. ca fiind „crucificată de știința militară” și „înviată de dragoste și credință”. Conform biografului
E.T. Extraterestrul () [Corola-website/Science/304486_a_305815]
-
Highsmith, "The Talented Mr. Ripley". A interpretat rolul lui Tom Ripley, pentru care a fost foarte apreciat. Apoi a jucat în "Rocco și frații lui", în regia lui Luchino Visconti, rol pentru care a fost de asemenea foarte apreciat de criticii de film. Delon și-a făcut debutul în teatru la Paris în piesa lui John Ford "'This Pity She's a Whore", alături de Romy Schneider, în regia lui Visconti. Delon a lucrat din nou cu Visconti la filmul "Il Gattorpado
Alain Delon () [Corola-website/Science/304529_a_305858]
-
-l a fi un instigator lipsit de principii, reprezentant tipic al unei Franțe umilite de prusaci. Pe data de 16 noiembrie 1860 Offenbach s-a văzut în fine interpretat pe scena Operei Naționale, cu baletul în două acte "Le Papillon". Criticii consacrați au văzut în acest spectacol, care conținea și valsuri, o profanare a lăcașului, dar publicul i-a făcut o primire favorabilă, asigurându-i astfel 42 de reprezentații. Ultimele dintre ele au avut loc concomitent cu scandalul operei "Tannhäuser", amplificând
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
de la "Théâtre de la Gaîté", un teatru dintr-un centru comercial care începuse sub conducerea lui Maurice Boulet să reprezinte operete și feerii. Colaborarea cu această instituție a început sub bune auspicii. Parțial și datorită decorurilor fastuoase, dar mai ales datorită criticii care viza în același timp atât fostul imperiu cât și republicanismul radical, piesa a reușit să-l reabiliteze oarecum pe compozitor în ochii publicului parizian. Acțiunea era localizată în Ungaria și nu în Germania, spre deosebire de proiectul inițial. Piesa abunda de
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]