13,065 matches
-
prezentate mai sus evenimentele electrice la nivel de sarcolemă și în ansamblul sincițiului miocardic. Potențialul de acțiune este condus de-a lungul membranei sincițiului miocardic până la fiecare cardiomiocit contractil, inclusiv la nivelul membranei tubilor în T. In fiecare celulă contracția debutează imediat după apariția potențialului de acțiune și durează până la cca. 50 ms după repolarizarea completă (fig. 39). Inregistrarea simultană a electrocardiogramei și a diverselor mecanograme relevă corespondența temporală globală între fenomene electrice și mecanice (fig. 40). Contracția se produce prin
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2284]
-
adaugă 25% din ceea ce va deveni astfel volumul ventricular telediastolic. Refluarea sângelui în vene în timpul sistolei atriale este prevenită de inerție și de îngustarea ostiilor venoase din peretele atrial prin simpla compresiune a acestora în cursul contracției atriale. Ciclul următor debutează cu o nouă sistolă ventriculară, ce va ridica din nou presiunea, cu închiderea imediată a valvelor atrioventriculare. Evident că valvele sunt închise sau deschise în funcție de presiunea ventriculară de o parte și de cea atrială sau arterială de cealaltă parte a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2284]
-
civilă utilitară, în calitate de comandant de aerodrom la Satu Mare. Devine cursant al Școlii de Literatură „M. Eminescu” din București, pe care o încheie în 1952. Ulterior a lucrat ca redactor la „Viața militară”, „Aripile patriei”, „Viața românească” și la Radiodifuziunea Română. Debutează cu versuri în „Viața românească” (1950). Prima sa carte este placheta Aripi, apărută în 1953, urmată de numeroase volume de versuri (din care unul destinat copiilor - Răscrucea vârstelor, 1966), precum și de o culegere de nuvele. Debutând la începutul anilor ’50
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
și la Radiodifuziunea Română. Debutează cu versuri în „Viața românească” (1950). Prima sa carte este placheta Aripi, apărută în 1953, urmată de numeroase volume de versuri (din care unul destinat copiilor - Răscrucea vârstelor, 1966), precum și de o culegere de nuvele. Debutând la începutul anilor ’50, P. a dat - la fel ca mulți dintre colegii săi de generație - o lirică declamatoare, „confecționată”, puternic marcată de comandamentele oficiale de militantism politico-patriotic și de accesibilitate propagandistică a expresiei. Ulterior, când presiunea dirijismului politic a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
Cluj (1955). După o scurtă carieră didactică universitară (1955-1957) în același oraș, se dedică activității în presă, fiind redactor la „Drapelul roșu”, redactor-șef la revista „Orizont”. Colaborează cu proză și cu reportaje la „Orizont”, „Steaua”, „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”. Debutează cu proză scurtă în „Făclia Ardealului” (1951), iar editorial cu volumul de schițe și povestiri Anii adolescenței (1962). Într-o primă fază, proza sa descinde din tradiția narativă a Ardealului (în special din Slavici), dar ulterior simplitatea construcției cedează locul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285451_a_286780]
-
înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București (pe care o termină în 1958). A lucrat ca redactor la „Tribuna” (1959-1960), secretar literar la Teatrul de Stat din Turda (1960-1964), apoi redactor la „Steaua” și din nou la „Tribuna”. Debutează în 1958, la Radio București, cu note de lectură și, în același an, în „Viața românească”, la rubrica „Miscellanea”. Debutul său editorial îl reprezintă volumul Arghezi și folclorul (1966). A colaborat, folosind și pseudonimul C.D. Teodosiu, la „Luceafărul”, „Gazeta literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
inițiatorul și totodată coordonatorul principal al revistei „Banat-Media”. Colaborează la mai multe publicații din țară și străinătate: „Orizont”, „Paradox”, „Helikon”, „Knjizevni zivot”, „Știință și tehnică”, „Renașterea bănățeană”, „Realitatea bănățeană”, „Banatske novine”, „Forum studențesc”, „Tribuna tineretului” (Iugoslavia), „Stremljenja” (Iugoslavia) ș.a. A debutat în presă cu proză SF în „Forum studențesc” (Timișoara, 1977). Debutul editorial îl reprezintă volumul Averse izolate (1984). Diversitatea preocupărilor lui B. se manifestă și în domeniul propriu-zis al literaturii. Autor al câtorva volume de proză, publică în 1990 o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
în calitate de colaborator științific și șef al sectorului de relații literare (din 1962). Doctor habilitat în filologie (1974), este profesor universitar (1988), membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (1989), academician (1995). În 1991 devine director al Institutului Minorităților Naționale. Debutează cu monografia Motive sociale în poezia lui Eminescu (1963, în limba rusă). În centrul preocupărilor lui P. se află valorificarea literaturii clasice naționale și studierea relațiilor literare româno- ruso-ucrainene. Monografia Eminescu. Viața și opera (1974), culegerea Mihail Eminescu. Studii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288963_a_290292]
-
1970. Urmează, din 1971, cursurile Facultății de Filologie din București, secția română-italiană, absolvite în 1975. Repartizat la Școala generală din comuna Crișan (județul Tulcea), predă timp de trei luni limbile română și franceză. Din toamna anului 1975 trăiește ca liber-profesionist. Debutează cu versuri în revista „Luceafărul” în 1968; debutul editorial îl reprezintă, în 1984, volumul de poeme Muzică și memorie. Colaborează cu versuri, recenzii, articole de critică literară, traduceri din italiană și franceză la revistele „Luceafărul”, „România literară”, „Tomis”, „Convorbiri literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
de la înălțimea „unei simple slăbiciuni sau bunăvoințe” - printr-o pledoarie pentru critica analitică. Atacurile împotriva Junimii (față de care la început se încercase timid o politică de apropiere: Macedonski îi dedicase „cu înaltă stimă” volumul Poezii din 1882 lui T. Maiorescu) debutează prin lovirea lui Eminescu. Frunze găsite prin volume, semnat Rienzi, analizează poemul Călin (File din poveste) cu o totală lipsă de înțelegere a artei eminesciene, redusă, iritat, la „idei bolnave”, transpuse în „cuvinte pocite”. Este reprodus, după „Telegraful”, un portret
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
un izbitor aspect tradițional: romantism macabru și byronian, erotică sentimentală, pastel clasic, satiră în linie pașoptistă. Teoretizarea poeziei sociale este susținută de o lirică a durerii proletare. În prima perioadă, în afară de Duiliu Zamfirescu (1880) și de Traian Demetrescu (1885), care debutează aici, ca și Anton Bacalbașa, au mai colaborat Bonifaciu Florescu, Th. M. Stoenescu, Carol Scrob, I.N. Polychroniade, junimiștii Th. Șerbănescu, Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, ca și începătorii I.I. Truțescu, I.N. Iancovescu, St. Grozea ș.a. Meritul revistei este de a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Șt. Petică apar stilizări prerafaelite (Serenadă, Imn profan), anticipate, prin religiozitate și hieratism grațios, de Cincinat Pavelescu (Fecioara, Bisericească). Dintre marii poeți români ai secolului al XX-lea sunt prezenți, la începuturile creației lor, în paginile L. G. Bacovia, care debutează la 20 martie 1899 cu poezia Și toate, semnată V. George, și Ion Barbu, al cărui debut are loc în ultima serie a revistei, la 28 septembrie 1918, cu poezia Ființa. Proza publicată aici rămâne remarcabilă îndeosebi prin Al. Macedonski
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
ales membru corespondent al Academiei Române. Ș. a fost unul din poeții români cei mai citiți în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Membru al societății Junimea din 1868, s-a bucurat de aprecierea favorabilă a lui Titu Maiorescu. Debutase în 1861 la „Ateneul român”, colaborând apoi la alte reviste și ziare, precum „Convorbiri literare”, „Albina Pindului”, „Literatură și artă română”. Lirica sa este preponderent erotică. Emoțiile sunt mereu aceleași și derivă din încântarea poetului aflat pururea în fața „amorului”. Dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
de Filologie a Universității din Craiova. În 1977 și-a susținut doctoratul în filologie cu teza Poezia hermetică românească. Din 1981 s-a pensionat medical: o boală necruțătoare a pus capăt atât carierei sale didactice, cât și celei literare. A debutat în 1970, la revista „Ramuri”, unde o vreme va asigura cronica literară, iar editorial cu Poetica lui Ion Barbu, apărută în 1978 și distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai colaborează la „Analele Universității din Craiova”, „Cadran universitar” ș.a. În manuscris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
de literatură la Institutul „Maxim Gorki” din Moscova (1985-1987). Va lucra ca redactor la ziarul „Viața satului” (1969-1971), Radio Chișinău (1971-1974), Editura Lumina (1974-1977), la săptămânalul „Literatura și arta”, iar din 1987 în calitate de consultant la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldovenească. Debutează în „Tinerimea Moldovei” (1968), iar editorial cu volumul Scuzați pentru deranj..., apărut în 1974. Este laureat al mai multor concursuri și festivaluri ale umoriștilor din România. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1993, 1995). Umorist din stirpea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
președinte director general al editurilor Hestia (fondată în 1991) și Anthropos (fondată în 1995). Colaborează la revistele „Orizont”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Familia”, „Amfiteatru”, „Lumina”. Mai semnează și cu pseudonimele Andrei Băleanu, Lucian Albu, Ovidiu Constantinescu, Al. Lucian. Debutează cu versuri în „Orizont”(1969), iar prima lui carte, Ideografii lirice contemporane, îi apare în 1977 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor). Acest volum cuprinde comentarii critice asupra poeziei actuale, prelungind, în mare parte, un tip de scriitură proprie foiletonistului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285254_a_286583]
-
este redactor-șef al revistei „Cronica” și, concomitent, secretar al al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, iar din 1996, director general al Teatrului Național „V. Alecsandri” din Iași. În 1998 a obținut titlul de doctor în filologie. A debutat publicistic la „Dialog” în 1975, iar editorial, cu volumul Proza criticilor, în 1983. Colaborează la „Amfiteatru”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Astra”, „Ateneu”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Caiete critice”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Dialog”, „Luceafărul”, „Opinia studențească”, „România
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287442_a_288771]
-
ani de învățătură i-a făcut la școala „Vasile Boerescu” din orașul natal, unde urmează și gimnaziul (1902-1910). Devine apoi elev al Liceului „Unirea” din Focșani (1910-1914). Anii petrecuți în cursul liceal superior îi dau prilejul să citească mult și debutează cu o schiță în „Revista noastră” (1914), periodic scos de elevii liceului. În toamna anului 1914 se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie și la Facultatea de Drept ale Universității din București. Nu termină însă decât cursurile Facultății de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
și se afirmă în cadrul cercurilor științifice studențești. După obținerea licenței, își începe cariera didactică în învățământul superior clujean. Doctor în filologie din 1971, ajunge profesor la Facultatea de Litere. A îndeplinit și funcțiile de prodecan și decan la aceeași facultate. Debutează cu articole de istorie literară în „Buletinul cercurilor științifice studențești. Științe sociale” (Cluj, 1956-1957), iar editorial cu studiul monografic Aron Densușianu (1974). Colaborează cu studii de istorie literară și comentarii critice la revistele „Limbă și literatură”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285388_a_286717]
-
și al lui Oliver Lustig, scriitor. Urmează Liceul „I.L. Caragiale” din București (1968-1972), apoi Facultatea de Automatică, secția calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic București, absolvind în 1977. Până în 1989 lucrează ca inginer și cercetător, pentru ca ulterior să devină om de afaceri. Debutează în presă în 1979, la revista „Luceafărul”, iar editorial în 1982, cu romanul Romanță cu stagiari. Pornind de la acest roman, în 1987 a realizat un scenariu de televiziune. În 2002, pe scena Teatrului Național din Iași, i se joacă prima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287937_a_289266]
-
jocul puterii, fie având în față un viitor personal, și fiind deci deranjante pentru unii, fie intelectuali. Cu alte cuvinte, deconspirarea nu este chiar atât de curată pe cât se consideră sincer sau pretinde a fi. Să reluăm firul procesului care debutează ca o etică reală de demarcare între Curați și mediocri, servili sau criminali, pentru a evolua spre marele spectacol, în timp ce mașiniștii se luptă în culise. Aspirația către adevăr se transformă într-o mascaradă. Aspirația către adevăr este veche și aparține
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
puțin cunoscută până azi de opinia publică, deschide seria evenimentelor care vor duce la prăbușirea sistemului comunist. Se pierde în această atmosferă de descurajare generală, dar, două zile mai târziu, pe 16, izbucnea la Timișoara o altă manifestație, care va debuta în apărarea pastorului Tökes Laszlo pentru a exploda în zilele imediat următoare într-o revoltă generală a orașului mai întâi, a țării după aceea. A fost sau n-a fost? Nu voi relua aici discuția, mult prea maniheistă, cu privire la caracterul
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
intern la Colegiul „Sf. Sava” din București. Aici este coleg cu Grigore Pișculescu, viitorul Gala Galaction, cu care frecventează cenaclul macedonskian, unde se împrietenesc cu T. Arghezi, dar și cercurile patronate de C. Dobrogeanu-Gherea. Mai impetuos decât amicii săi, C. debutează în 1897, în „Foaia interesantă” a lui G. Coșbuc, cu o proză scurtă, iscălită Nelly, urmată de altele și de câteva poezii. În 1898, cu același pseudonim, tipărește volumașul de schițe Copil din flori și romanul Poet-poetă. Scandalizat, părintele său
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
la „Caiete critice” (1990-1997) și în paralel, de la înființarea noii serii a revistei, la „Literatorul”, unde timp de doi ani îndeplinește și funcția de secretar general de redacție. Din 1998 este conferențiar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. A debutat cu proză scurtă în „Vatra” (1983), iar editorial, în volumul colectiv Debut ’86. Prima carte personală de proză este Cazarma cu ficțiuni, apărută în 1993. Colaborează la revistele „Vatra”, „Interval”, „Adevărul literar și artistic”, „Caiete critice”, „Contrapunct”, „Literatorul”, „Fețele culturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
Cluj, funcție pe care a deținut-o până în 1985, când studioul a fost desființat. În același an devine redactor-șef al Editurii Dacia din Cluj. În 1989 s-a pensionat medical, iar în primăvara anului 1990 a înființat Editura Sfinx. Debutează în timpul studenției cu o povestire publicată în „Tânărul scriitor” (1956), iar prima carte, În plină zi, îi apare în 1959. Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Familia”, „Steaua”, „Utunk” ș.a. Este deținătorul a cinci premii ale Uniunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]