12,591 matches
-
da două din cele mai bune piese ale sale pentru a-l fi imaginat." Marmontel critică totuși lipsa de regularitate în Elemente de literatură (Eléments de littérature) din 1787, ceea ce nu are nimic uimitor din partea unui om care nu iubește drama. "...defectul geniului spaniol este de a nu fi știut să stabilească borne nici imaginației, nici sentimentului. (...) În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ore hotărâtă de el cu doi ani mai târziu. Sunt obiecțiile lui Godeau, sau cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a amesteca genurile și prin grija de a adapta piesa gustului publicului, primii care adoptă neregularitatea, Guarini, Lope de Vega, Ogier trasează, chiar de la începutul secolului al XVII-lea, cele trei linii de forță pe care se va sprijini drama. Puse în umbră în epoca clasică, aceste idei vor ieși din nou la suprafață, vom vedea, la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a da naștere dramei burgheze. 2. Teatrul Iluminismului În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al XVII-lea, cele trei linii de forță pe care se va sprijini drama. Puse în umbră în epoca clasică, aceste idei vor ieși din nou la suprafață, vom vedea, la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a da naștere dramei burgheze. 2. Teatrul Iluminismului În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Franța, datorită unor gânditori de geniu ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, este elaborată o teorie a teatrului cu totul nouă, semnând sfârșitul Vechiului Regim și instalând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează; patimile, prin zugrăvirea chinurilor, pericolelor, nenorocirilor care le însoțesc: iată efectele importante ale teatrului." Tragedia este condamnată, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, de cei ce o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe succesorii lui Molière, care nu au avut "nici geniul, nici probitatea sa", ca Dancourt sau Régnard, el îi condamnă fără drept de apel. Dacă tragedia moare încet la începutul secolului, comedia, susceptibilă de evoluție, experimentează forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în 1732), se fudulește de a fi creat "un comic nobil și sublim", foarte diferit de cel al lui Molière, lucru pentru care Fontenelle îl felicită în Discursul pe care i-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceeași natură cu cel pe care îl provocau piesele lui Molière. Voltaire, în Prefața la Nanine, pe care o califică drept "comedie înduioșătoare" ("comédie attendrissante", 1749), revendică menținerea acestui fel de râs în comedie. O comedie serioasă, cea preconizată de dramă, nu i-ar fi pe plac. "Comedia, scrie el, încă o dată, poate prin urmare să se pasioneze, să se înfurie, să emoționeze, numai să stârnească apoi râsul oamenilor de treabă. Dacă i-ar lipsi ceva comic, dacă nu ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i-ar lipsi ceva comic, dacă nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de genul acesta. Se vede aici un amestec de caracteristici serioase și amuzante, comice și emoționante. Astfel este împestrițată viața oamenilor; adesea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râdă mai tare decât ceilalți." 2.2. Visul unui teatru civic și popular Investit fiind cu o înaltă funcție morală, teatrul se bucură de un loc de onoare într-un secol în care este iubită virtutea. Operație de vastă anvergură, drama beneficiază, în ochii lui Beaumarchais, ca și în aceia ai majorității intelectualilor epocii, de un prestigiu egal cu cele mai importante realizări ale acestui secol, libertatea de gândire, Enciclopedia. Acest lucru o dovedește înverșunarea pe care i-o stârnește ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mărginit din Bărbierul din Sevilla. Interogând-o cu brutalitate pe Rosine asupra Precauției inutile 13 din care ea a lăsat să scape neglijent paginile, bătrânul doctor strigă, indignat: "Bartholo Ce este Precauția inutilă? Rosine Este o nouă comedie. Bartholo Vreo dramă, ceva! Vreo prostie de un gen nou! Rosine Habar n-am. Bartholo Hm, hm, ziarele și autoritatea ne vor face dreptate. Secol barbar!.... Rosine Tot timpul injuriați sărmanul nostru secol. Bartholo Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vor face dreptate. Secol barbar!.... Rosine Tot timpul injuriați sărmanul nostru secol. Bartholo Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a produs pentru ca să fie lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii Luminilor, pentru care civilizația este un factor de progres, tratează drama ca pe un mijloc de acțiune privilegiat, ca pe o unealtă capabilă să șlefuiască moravurile. Voltaire nu încetează să insiste asupra acestei misiuni educative a teatrului, fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a produs pentru ca să fie lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii Luminilor, pentru care civilizația este un factor de progres, tratează drama ca pe un mijloc de acțiune privilegiat, ca pe o unealtă capabilă să șlefuiască moravurile. Voltaire nu încetează să insiste asupra acestei misiuni educative a teatrului, fie în versurile pe care le scrie cu ocazia Morții lui Adrienne Lecouvreur (La
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai blând decât ceea ce stârnește disprețul și râsul nostru. Poetule, ești sensibil și delicat? Ciupește corzile acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează Diderot la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris-o niciodată, dar despre care argumentează în capitolul patru al Discursului despre Poezia dramatică? Ar fi tratat acolo despre moartea lui Socrate pentru a oferi tuturor ca model figura înțeleptului și a "prezenta direct
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ardoare. În Discursul despre Poezia dramatică, el pune în gardă scriitorii față de pericolul ce-i pândește. Pentru a se conforma scopului didactic, ei riscă să compună "scene reci și lipsite de culoare (...), un fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va face pe om mai bun. Este "un gen în care nu trebuie decât să convingi prin sentiment", după cum scrie Beaumarchais în Eseul despre genul dramatic serios. De aceea, dramei îi plac subiectele lacrimogene și exploatează în permanență pateticul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
culoare (...), un fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va face pe om mai bun. Este "un gen în care nu trebuie decât să convingi prin sentiment", după cum scrie Beaumarchais în Eseul despre genul dramatic serios. De aceea, dramei îi plac subiectele lacrimogene și exploatează în permanență pateticul. Louis-Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, în capitolul 1, intitulat " Despre scopul pe care trebuie să și-l propună arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
indignării nu-i ard inima, când Narcisse reușește să-l corupă pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul de predilecție al dramei. Diderot îl aduce în scenă chiar de la prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria de a-și expune viața pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
afecțiunii care îi unea14. Iată "încercările virtuții" pe care le traversează cu curaj Dorval, pentru că acesta este subtitlul pe care îl dă Diderot piesei ("Les épreuves de la vertu"). El se explică în mod clar, prin intermediul ficțiunii unei conversații, asupra scopurilor dramei sale. Stând de vorbă, în prologul narativ pe care îl scrie ca introducere a piesei, cu Dorval care îi povestește viața, Diderot îi spune "că o operă dramatică în care aceste încercări i-ar fi subiectul ar face impresie asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi subiectul ar face impresie asupra tuturor celor care au sensibilitate, virtute și o oarecare idee despre slăbiciunea umană". Foarte mult influențat de sensibilitatea preromantică a lui Richardson, Beaumarchais pretinde să facă și el din elogiul virtuții subiectul primei sale drame, Eugénie, scrisă în 1767. Este, spune el, "disperarea la care imprudența și răutatea altuia pot conduce pe o persoană tânără, nevinovată și virtuoasă, în actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Enciclopediștii îl cheamă cu dorințele lor va fi civic. Modalitate de a educa poporul, el va formula, înainte de vreme, un fel de declarație asupra drepturilor omului și cetățeanului. În cea de-a doua jumătate a secolului, mai mulți autori creează drame istorice cărora le dau o turnură hotărât politică. Collé, în Partida de vânătoare a lui Henric IV (La Partie de chasse de Henri IV, 1762), sub pretextul că voia să celebreze înțelepciunea legendară a bunului rege Henric, denunță, chiar prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Lisieux), piesă despre masacrarea protestanților, el condamnă fanatismul timpului său, al cărui martor fusese, zece ani mai înainte, cu execuția lui Jean Calas sau, și mai recent, cu suplicierea Cavalerului de la Barre, care a bulversat spiritele. Acestea sunt idealurile dramei. Scenele de teatru din Franța, înguste în majoritate, sunt vetuste și rudimentare, adesea puțin propice realizării unor obiective atât de înalte. Voltaire, atât în Discursul despre tragedie, cât și în Prefața la Sémiramis (1748), se indignează împotriva unei asemenea delăsări
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Bordeaux (1773), iar în Italia Scala din Milano (1774-17780. Opera din Paris nu va vedea lumina zilei decât în 1875. Diderot visează la o scenă imensă care, oferind privirii, ca la greci, suprafețe multiple de joc, ar permite realizarea ambițiilor dramei 15. " Nu aș cere, pentru a schimba fața genului dramatic, decât un teatru foarte întins, unde să fie arătată, atunci când subiectul unei piese ar cere-o, o piață mare cu edificiile alăturate, cum ar fi peristilul unui palat, intrarea unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o sărbătoare. Mai mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă la un eveniment care, presupunându-l adevărat și petrecut sub ochii săi între cetățeni, nu ar putea să nu producă un asemenea efect asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]